Cu pluta

Simtindu-ma in continuare extrem de vinovat din cauza indragostirii mele cu adevarat patologice, (teoretic posibil chiar conducatoare catre un destin de criminal), si faptului ca azi, simtindu-ma blindat de vestimentatia mea, expres aleasa, extrem de sobra, de culoare neagra si gri carbune, am indraznit sa privesc pe furis la coltul extern al irisului drept al lui Hector in timp ce imi cautam de lucru prin preajma lui, astfel incat sa ii determin cu cat mai precisa exactitate culoarea, ca macar sa o stiu si eu si sa nu ma framant despre asta pe patul meu de moarte, insa fiindu-mi lene, mai apoi, sa spal vasele si sa fac curat in apartament drept expiere catartica auto-punitiva terapeutic necesara, am preferat sa-mi fac pseudo-autocritica chinuindu-ma sa citesc ce are de zis opozitia despre privirea apreciativa a idealului tau incarnat care te reflecta tocmai pe tine. Nu am inteles decat ca e de rau. Asta o intuiam si eu fara sa mi-o confirme nimeni, ca prea ma simteam in al 9-lea cer.

Da Doamne sa apuc sa il mai vad macar inca o data. Eventual, si in continuare, zi dupa zi, pana la sfarsitul timpurilor mele pe Pamant.

Are ochii albastri-verzi, in stare de relaxare, insa observ nu ma doare capul de loc, deci nu sunt din aia care te deoache. Acum imi pun insa intrebarea ce culoare au cand este stresat.

Astazi mi-a ingaduit sa il observ si eu lucrand cateva minute in domeniul sau curent, si pot sa spun, cu autoritate impartiala, ca se pricepe chiar mai bine decat media. Se vede ca are experienta. Si-a adus de citit la serviciu o carte veche de grosime mijlocie cu coperti de carton. Acest lucru ma inspira sa ma reapuc si eu de citit o carte adevarata, ceva mai usor, cu poze, eventual, pentru inceput.

Observ ca deja ma ajuta sa incep sa imi doresc sa ma perfectionez. E Dracul gol !

Nu mai am cuvinte...

Ce mi-a trebuit mie sa glumesc cu chestii din astea serioase ? Nu era mai bine sa fi stat linistit sa inhalez oxitocina linistitoare a lui Nelson si sa scriu nostalgic despre viitoarea nostra despartire din ianuarie ? Dopamina mi-a trebuit ? Sageata de la Cupidon am primit ! Zau ca zeii astia isi bat joc de noi !

Nu numai ca azi a venit Hector sa petreaca o vreme pe langa mine la serviciu, dar, prinzandu-ma tocmai intr-unul din extrem de rarele momente cand trebuia neaparat sa comunic si eu verbal cu cineva despre niste semnaturi pe niste hartii, a si stat sa asculte atent ce ziceam eu, in loc sa-si vada linistit de ziare ca tot restul functionarilor din jurul meu. Domnule, si-mi sorbea efectiv cuvintele de parca cine stie ce lucru aveam de zis. Chiar in halul asta nu s-a mai holbat nimeni la fata si la gura mea de mult ! Nu pot sa-i descriu exact privirea, deoarece desi sunt f. romantic in sufletul meu, eu nu am abilitatea de a-mi exprima acest romantism in nici una din limbile pe care le cunosc. Mai ales nu in scris. Nici oral in cuvinte. Drept care am inceput sa ma balbai, si am luat-o pe vocabular ultra birocratic-juridic, ca numai asa puteam sa scap de jungherele din cord. Nici nu stiu cum sa descriu iataganul ulterior de gelozie autentica pe care chiar am simtit-o pe undeva intre cord si splina, dar totusi supradiafragmatic, cand l-am vazut si auzit, cateva momente mai tarziu, discutand despre vreme sau despre campionatul de fotbal...nu mai stiu ca eram total ametit...cu un alt coleg care pana azi imi era amic, dar de azi de la ora 12:00 mi-a devenit rivalul meu numarul unu.

Nu stiu de ce locul geloziei fizice e chiar acolo la mine...cred ca o fi flexura stanga superioara a colonului care apasa pe diafragma, daca stau usor cocosat, cu privirea cat mai mult in jos si cu gatul cat mai stramb posibil, in timp ce ochii nu-mi rezista si o iau razna in trasee circulare de tip coloana infinitului catre pieptul, umerii si partea de jos a fetei lui. Ca daca ma uitam direct in ochii lui atintiti asupra mea in timp ce discuta cu rivalul, cred ca ma inecam imediat cu propria-mi saliva, si faceam stop cardio-respirator pe loc.

Si nici macar nu arata ca Meduza, sau ca-n in filme. Este cineva chiar mai sters decat mine, daca asa ceva este posibil pe lumea asta. E perfect. E idealul meu. E un muritor obisnuit, un satean provincial oarecare, exact asa cum sper sa devin si eu intr-o buna zi...desi nu ma pricep la munca campului, si nici nu doresc sa invat. Sper sa aiba argati la ferma aia pe care desigur ca o va mosteni de la parintii lui, si la care sper ca sora-sa sau frate-sau o sa renunte de buna voie. Si, desi o sa sune total aiurea, chiar seamana, la aer general, si la felul in care se uita la mine si ma vede, cu toti aia importantii: si cu bunicul meu cand era tanar, si cu ghidul ala care m-a intrebat daca mi-e bine si de ce sunt trist, si cu ciobanul care m-a invatat sa calaresc pe un cal adevarat. Si nu seamana de loc cu aia cu care am facut sex pana acum.

Eu pe asta nu am sa indraznesc niciodata sa il invit eu undeva in afara serviciului. Ori vine de la sine, ori sa plece invartindu-se, ca eu de chestii din astea nu mai am chef. Nu mai am chef de nimic. L-am vazut. Exista. Este, deci posibil, sa iti intalnesti idealul. Nu jumatatea. Idealul. Si in plus este chiar posibil ca acest ideal sa stea sa te examineze...ca sa te ajute, probabil, reflectandu-te, sa estimezi cat de neindeplinit esti in legatura cu el, cel la care tinzi. Deci pot sa traiesc in continuare, sa-mi indeplinesc indatoririle chemarilor mele, sa ies la pensie, si sa mor linistit.

Din toata fazele astea de azi, cel mai castigat va fi, probabil, Nelson, deoarece am de gand, la proxima intalnire, sa fac sex cu el cu Hector in gand. Am facut deja, un pic mai devreme, repetitie de unul singur, si nu am cuvinte sa descriu...

Amor

Ce ziceam ?! Eram sigur ! Azi, odata cu vantul puternic de vest, a venit si Cupidon cu sageata drept in inima mea !

E cam problematic, deoarece, nu numai ca e norvegian, dar, dintr-un anumit punct de vedere, poate sa-mi fie considerat coleg de serviciu, si eu in general ma feresc de chestiile astea. Pe de alta parte nu lucram in aceeasi bransa, si serviciul nostru este oricum unul tentacular cu mii de angajati de meserii total neinrudite raspanditi pe o foarte mare suprafata. (Imi gasesc eu rationalizari imediat, daca e nevoie.)

Inca nu stiu daca si el e indragostit de mine, dar asta nu conteaza prea mult. Important e ca in sfarsit mi-am primit hit-ul mult asteptat de dopamina in creier simultan cu palpitatia din piept, si iritabilitatea zilelor trecute mi-a disparut pe loc. Acum sunt plin de speranta, si mi-am petrecut o buna parte din zi comportandu-ma indulgent si saritor fata de toata lumea. Ma simt chiar potential mai spiritual decat de obicei.

Nu a fost de la prima vedere. A fost de la a doua. A lui, parand plictisit-nonsalanta, insa direct interpretabil ca intentionat evaluatoare, catre mine ! Pentru mine e mare lucru sa fiu observat si evaluat de cineva, mai ales intr-un loc unde ma straduiesc in mod cat se poate de activ sa fiu cat se poate de cenusiu, de neobservabil, si de nebagat in seama de nimeni. Drept care i-am devenit brusc recunoscator, m-am uitat si eu mai atent la el, si pot sa spun ca m-a intrigat, si mi-a ridicat niste intrebari. Recunostinta + intriga reciproca + evaluare pozitiva= indragostire automata la mine ! Nu stiu insa daca si el m-a evaluat concluziv pozitiv, dar am remarcat ca a stat un moment pe ganduri...adica a depus un oarecare efort.

Ma rog, nu chestiile astea conteaza. Daca nu-mi placea si mie de el, si daca nu-mi ridica nici o intrebare, putea sa se uite mult si bine, si nu ma indragosteam. Ce conteaza e ca m-am simtit din nou increzator, plin de speranta, si bine dispus. Plus ca exista si un oarecare thrill al necunoscutului, sporit cu un grad de periculozitate, din cauza ca are, in mod oarecum necaracteristic mediului in care lucrez eu, aer de "bad boy"....eu de obicei nu ma prea insel la chestiile astea...dar m-am gandit ca daca i-au dat security clearance sa lucreze chiar aici o avea totusi cazierul in regula. Desi asta nu e neaparat obligatoriu intr-un sistem birocratic cu probleme de securitate care duce lipsa de mana de lucru. Stiind deja din experienta ca eu de obicei am priza la alcoolici si antisociali, dar observand ca asta nu e din aia obisnuiti impulsivi, si ca se afla totusi in campul muncii, faptul ca a stat el sa se uite a doua oara la mine, asa, organizat, incepand de la zona soldului drept rotocol in sus, la fata, si iar in jos pana inapoi la soldul stang, si apoi in jos la picioare, mi-a sporit curiozitatea. (Am verificat, nu aveam tinuta in neregula, si nu eram ciufulit. Aratam la fel de sters ca de obicei, si nu purtam nici un accesoriu interesant care sa capteze atentia nimanui.)

Ca de obicei, emotionat si zapacit, am uitate de lucrurile practice, adica habar nu am cum il cheama si care ii e programul de lucru. Deci habar nu am cand si daca am sa il mai revad vreodata. Dar nici asta nu conteaza momentan. Pot sa imi mentin speranta vreo 2 saptamani. Dupa aia, totul cade sub incidenta regulii care zice ca ochii care nu se vad, se uita.

Ar fi chiar pacat sa nu se indragosteasca si el de mine, mai ales ca are varsta, temperamentul, si statura potrivita. E mai mult ca Hector decat ca Ahile. Poate ca avem noroc amandoi sa ne mai revedem.

P.S. Aah...ce fantezie minunata: 3-way cu norvegianul Hector plus soferul de taxi sarb. (Sunt de-a dreptul euforic.)

Nora pentru mama/Mireasa pentru fiul meu

Am inceput sa suspectez ca parintii mei m-au incurajat sa plec in Scandinavia ca sa scape de mine ! Mai ales mama, ca sa poata sa priveasca in continuare emisiuni de genul "Nora pentru mama" si "Mireasa pentru fiul meu", si sa-si permita sa viseze in continuare la o eventuala nora, nunta, etc., neintrerupta de realitatea existentei mele prea vizibile.

Nu trebuie sa fiu luat in serios sau bagat in seama prea mult. Traversez o perioada de iritare/ursuzenie cum nu am mai avut din 1995 . In mod previzibil urmeaza sa ma indragostesc romantic, fara speranta de viitor. Sper ca se va intampla cat mai repede, deoarece am inceput sa ma plictisesc de starea asta depresiva. As putea incerca, in schimb, cocaina, insa mi-e teama de consecinte. E probabil din cauza ca sunt si eu un fel de "puritan", si ma simt nesatisfacut de mine insumi, (i.e. vinovat), plus total ridicol, de cate ori ma comport, cliseistic, promiscuu.

Acum vreo 6 ani, cam in vremea asta, (adica, toamna), fosta mea prietena mi-a dat ultimatumul ala despre casatorie. Nu am sa pot intelege niciodata de ce unele femei sunt chiar dispuse sa se casatoreasca cu homosexuali. Cand STIU ca vor fi inselate in dreapta si in stanga absolut toata viata. Cand STIU ca se pot expune la boli cu transmisie sexuala grave. Cand STIU ca vor fi doar folosite drept paravan social. In cazul ei, sunt aproape sigur ca era din cauza ca voia sa aiba copii cat mai repede. Si eu vreau sa am copii...ma rog, probabil doar unul...dar totusi, sa faci compromisuri in halul asta...poate ca se obisnuise cu mine, investise deja destui ani in relatia noastra, si nu era dispusa sa inceapa sa-si caute pe cineva pe care il merita cu adevarat. Poate ca era un fel de masochism.

Uite cum incep sa-mi revars nervii pe altii, pe mama, pe fosta prietena..., in loc sa dau vina pe mine insumi, pe "primitivismul" meu personal. Mama nu mi-a reprosat niciodata ca nu m-am insurat atunci. Nu mi-a reprosat absolut niciodata ca am renuntat la David, ba chiar dimpotriva, m-a sprijinit in sensul asta. Stia ca nu era cazul. Degeaba ii reprosez eu mamei mele mica bucurie de a se uita la niste show-uri TV care sunt, in fond, placute, si educative. Mama mea este in realitate o realista. Si fosta mea prietena e f. bine mersi, cu doi copii acum, la casa ei. Sunt chiar invidios pe ea si pe sotul ei ! Eu sunt/ma simt de fapt ala abandonatul, si total nerealistul ! Care sunt sansele sa ma insor eu cu cineva cu care chiar sa dureze ? Sincer, optimist, cred ca in jur de 12 %.

Durere de cap

Uneori, dupa ce fac dragoste, ma doare capul. E de obicei imprevizibil, adica nu se intampla de fiecare data, dar cred ca totusi are legatura cu nivelul excitatiei. Sper ca nu am vreun anevrism cerebral, sau vreo malformatie arterio-venoasa cerebrala congenitala. Nu am chef sa-mi fac CTA sau MRA, dar sunt aproape sigur ca daca ii povestesc doctorului despre asta, o sa ma trimita sa-mi fac ceva de genul asta just in case, chiar daca nu e un fenomen nou. Acum ar trebui sa iau vreo 400 mg de Ibuprofen inainte sa plec la serviciu, dar nu am chef nici de asta. E luni, si nu am chef de nimic.

Abia astept sa-mi iau vacanta in decembrie. Acum astept ziua mea care, din fericire, cade intr-o vineri anul asta. Mi-am cumparat deja o felicitare. Fac asta pentru mine insumi de vreo 10 ani incoace. E cu niste violete anul asta. Mai rar mi-am luat unele umoristice, dar de obicei le prefer pe alea clasice si serioase, formale. Am pus-o deoparte si am de gand sa-mi scriu eu insumi o urare in ajunul zilei mele de nastere si sa mi-o pun pe noptiera ca sa fie acolo si sa o vad cand ma trezesc.

Nelson, prevenitor si politicos ca intotdeauna, m-a intrebat ce-mi doresc cadou. Habar n-am. Nu vreau nimic. Vreau sa supravietuiesc cat mai mult, si sa nu ma doara nimic, niciodata. M. habar n-are cand e ziua mea. Nici eu nu pot sa tin minte cand e ziua nimanui. De ziua mea, cand eram acasa, mereu primeam telefoane de felicitare de la rude, ba chiar si de la unii prieteni mai vechi ai rudelor. E clar ca toti au agende in care si-au notat zilele astea de nastere. Nu stiu de ce eu niciodata nu am facut asta. Nici la serviciu nu folosesc agende prea des.

Nu sunt prea dezordonat, dar am perioade in care las hartii, facturi, sau reviste sa se acumuleze aiurea, si astept sa-mi vina de la sine un impuls de facut ordine. Vine inevitabil, asa ca nu imi fac probleme prea mari din cauza asta. Bleah, trebuie sa plec la serviciu. Dar in trecut am fost uneori placut surprins de zile care pana la urma au fost interesante, chiar daca in diminetile respective fusesem total ursuz. Cine stie, poate ca si azi o sa fie o zi cand ma voi simti util la ceva.

Un moment visator-romantic

Acum ca sunt momentan satisfacut din punct de vedere sexual, imi pot permite din nou sa redevin romantic-visator, si sa-mi inchipui cum as vrea sa fie o data Aleksander, viitorul meu potential fiu, daca e sa se nasca el vreodata, probabil nu mai devreme de anul 2018. Numele i l-am ales deja. (Pe David nu il va inlocui nimeni niciodata, deci a trebuit sa gasesc un alt nume.) Ca orice viitor tata, totodata, nu pot si nici nu prea am dorit sa imi inchipui posibilitatea ca primul meu copil sa fie fetita si nu baiat ! Daca e fetita, o sa o cheme poate Cecilie-Aleksandra...desi imi rezerv dreptul sa imi mai schimb optiunea, deoarece, IMHO, fetitele trebuie studiate mai atent dupa nastere, astfel incat sa tii cont, pe cat este posibil, si de posibila lor parere despre viitorul lor propriu, inclusiv sa incerci sa-ti imaginezi, studiindu-le temperamentul, ce nume ar simti ele ca li s-ar potrivi mai bine, inainte sa le impovarezi cu toate visele si sperantele tale, asa cum se intampla de obicei in cazul baietilor.

Vorbesc din perspectiva unui tata. Am impresia ca o mama simte si poate judeca invers, adica isi transfera sperantele si idealurile proprii asupra fetitei mai mult decat asupra baiatului...desi nu sunt sigur de asta, si poate ca ar trebui sa intreb niste mame reale mai mult despre asta, desi mie, in mod natural, mi-e cam teama de mame, si nu indraznesc sa le chestionez prea indeaproape despre lucruri atat de intim-personale.

Copilul meu nu va creste alaturi de o mama, ci, in mod ideal, alaturi de doi tati. Am sa fac tot ce este posibil ca sa aleg corect pe acel viitor al doilea tata al copilului meu, astfel incat sa nu existe un risc prea mare de divort sau de dezacord major intre noi in perioada de crestere a copilului...oare cat timp trebuie sa iau in consideratie ? Chiar toata viata ? Asta mi se pare de-a dreptul UTOPIC atat pentru conditia mea umana, propria mea personalitate, cat si pentru secolul XXI. Dar este totusi posibil realizabil. Ma gandesc ca si parintii mei au reusit sa se suporte reciproc atatia ani, si chiar inca reusesc sa se simta bine impreuna din timp in timp, adica rad impreuna, isi pun intrebari autentice unul altuia, isi impartasesc vise si idei. Dar eu nu sunt ca ei.

Cred ca le-am mostenit numai defectele, zau asa. Am impresia uneori ca este chiar posibil ca eu sa fiu un fel de versiune caricaturizata a slabiciunilor lor. Anxietatea compulsiva a mamei plus tendinta catre visare a tatei...cam asta si-au reprosat reciproc si ei unul altuia de cate ori se certau. Din punct de vedere fizic, mi s-a spus ca seman la ochi cu mama, iar la unele ticuri si temperament cu tata.

Tatal meu este SIGUR dezamagit de mine. Prima oara cand am simtit asta, spre marea mea suprindere si jena, oarecum, a fost cam cand aveam 11 ani. Cred ca atunci cand deja incepuse sa devina oarecum clar pentru cei foarte apropiati ca eu am sa fiu cumva altfel, desi eu nu stiam inca chestia asta atunci. Eram la un magazin de haine si probam niste jachete si tata a remarcat pe jumatate amuzat, dar totodata si oarecum autentic trist-nostalgic catre mama: "uita-te la el, cum se admira in oglinda, parca e o fata." Mi-am dat seama prima oara atunci de felul in care imi miscam corpul si ce poze luam in fata oglinzii. Mi-am dat seama de semnalele pe care le pot transmite celor din jur prin nu stiu ce anumite pozitii ale corpului sau gesturi, sau aer general...nu a fost f. clar pt. mine atunci, dar am simtit ca tata e dezamagit de mine, de cum sunt eu, de cum am iesit eu. Si HABAR NU AM cum sa ii schimb parerea, cum sa il consolez in legatura cu asta.

In orice caz de atunci eu m-am decis sa incerc, daca voi fi vreodata tata, sa nu ii comunic copilului meu ca as fi cumva dezamagit la nivel de fond de FELUL lui, de natura sau de temperamentul lui. Pe de alta parte, trebuie sa ajuti la dezvoltarea caracterului moral al copilului tau, si trebuie sa ii arati ca anumite actiuni rele ale lui te pot dezamagi, ca doar tu esti autoritatea, si nu trebuie sa il lasi sa se dezvolte total anarhic sau exagerat de permisibil. Cred ca e ceva foarte greu de realizat. Cred ca este o raspundere imensa. Cum sa imi permit eu sa fiu raspunzator vreodata de soarta unui adevarat om in dezvoltare ?

Atunci, la magazin, cand aveam 11 ani, mama l-a inghiontit pe tata, si a zambit dand ochii peste cap catre mine, ca sa imi calmeze orice anxietate, ceva de genul: "nu-l lua in serios pe tata, nu stii ca el nu se pricepe la moda, etc.?". Cred ca de aia e bine ca un copil sa aiba DOI parinti, ca sa se corecteze unul pe altul cand fac posibile gafe parentale, ca un fel de sistem de checks and balances din sistemul politic bipartit bicameral al SUA !

Desigur ca si copilul meu va avea o mama biologica pe undeva prin lume (donatoarea ovulului). Si va fi probabil curios sa isi cunosca, poate sa-si si caute si sa-si gaseasca aceasta ramura de apartenenta genetica. Plus va avea si o mama surogat (cea care va purta sarcina). Si nu stiu daca este bine ca mama surogat sa fie aceeasi persoana cu donatoarea ovulului. Instinctiv mie mi se pare ca aceste lucruri trebuie separate, chiar daca o sa coste enorm de mult sa pot sa realizez chiar asa ceva in mod practic exact asa cum vreau eu.

Dar mai e pana atunci. Pana una alta trebuie sa rezolv problema gasirii celui de-al doilea parinte, si pana si asta mi se pare ceva de-a dreptul insurmontabil in acest moment de reverie, care se voia initial relaxanta. Oare cum ar trebui sa fie acest al doilea tata ideal ? Cand eram ceva mai tanar ma gandeam in sens romantic ca mai intai trebuie sa-mi fie compatibil mie, si pe urma lucrurile vor veni de la sine. Acum ma gandesc, cu ingrijorare crescanda, ca va trebui sa-i fie compatibil, ca tata, si lui Aleksander, asa ca lucrurile se complica ! Deci trebuie sa fie si atragator sexual pt. mine pe termen indelungat, si calm temperamental, si matur-echilibrat psihologic indeajuns ca sa-mi ierte mie toate viitoarele greseli pe care desigur ca nu am sa rezist sa le comit, si independent financiar, preferabil cat se poate de instarit, in vederea cheltuielilor uriase pt. producerea, hranirea, adapostirea, imbracarea, si educarea lui Aleksander...care a cam inceput sa ma enerveze deja cu toate aceste pretentii !

In plus, dupa tot acest efort urias din partea mea catre el, parca as ridica si eu pretentia ca ar trebui si el sa devina un om cat de cat util societatii, si parca mi-as mai dori sa mai fie, in afara de, bineinteles, sanatos, si fericit ! Oare astea nu sunt pretentii exagerate din partea unui tata ?

M. (rated XXX)

Mda...sunt salvat inca o saptamana de necesitatea de a trebui sa fac din nou curatenie in apartament, si de a incepe sa imi caut un norvegian, (preferabil o idee mai matur decat Mr. Gay Norway 2008), pe care sa il am deja rodat pentru atunci cand va pleca Nelson. Tocmai m-a sunat M., care e aparent in drum catre Norvegia, unde va petrece 4 zile si 4 nopti, si spera, optimist, ca vom putea petrece macar unele parti din ele impreuna. Cine sunt eu sa ma impotrivesc acestei oferte neasteptate de rol de boy-toy atribuibil mie cu atata incredere ? Pe de alta parte nu pot sa zic ca mi-a displacut total sa joc acest rol pentru unul din supusii HRH Elizabeth the II-nd, atunci, in iunie, ba chiar dimpotriva...plus ca prea devenisem periculos de dependent de aprobarile indulgente ale lui Nelson...eu, fiind in esenta masochist, chiar incepusem sa simt nevoia unui critic mai aspru, care sa stearga total pe jos cu egoismul meu. Plus ca M. are rezervatie aici la un hotel cu camere de baie cu cada adevarata, deci voi avea inca o sansa nesperata de a mai face o data, sau poate chiar de doua ori, baie cu clabuci !

Chemari

Acum cateva zile mi-a zis un client de origine indepartat sud-est asiatica, de religie, cred, originar catolica, ca ii aduc aminte de un preot ! Mi s-a mai intamplat o data, mai de mult, cand inca nu eram in Regatul Norvegiei, mai rau: mi-a zis unul, originar dintr-o cultura europeana, cred ca tot de religie catolica, ca-i aduc aminte de un calugar ! Desi in contextele respective mie nu mi-au displacut aceste proiectii, gandindu-ma totusi ca profesiile clericale, (adica functionaresti, prin definitie etimologica, de la 1798 incoace), ridica un grad de speranta si incredere in randul potentialilor clienti, dupa serviciu am inceput sa ma gandesc oarecum nelinistit la probabilitatea succesurilor mele romantic-amoroase viitoare...mai ales ca in Norvegia calugarilor catolici adevarati le-a fost, in mod extra-prudent, interzisa, prin Constitutie, stabilirea cu drept de rezidenta, pana in anul 1897, cu exceptia celor iezuiti, care au trebuit sa astepte pana in 1956, cand li s-a dat voie datorita necesitatii acordarii azilului politic unor iezuiti din fosta Republica Populara Ungara, pe timpul razvratirii populatiei acestei tari impotriva dominatiei sovietice.

Nu ca as cauta, doamne fereste, potentiali amanti printre clienti, (asa ceva este total interzis si nerecomandabil atat din punct de vedere etic deontologic cat si etic consecventialist, cat si etic pragmatic, si in general etic general), insa, pe de o parte, orice om intalnit de mine devine automat un potential viitor client, mai ales ca ma aflu in mijlocul unei societati birocratic-functionaresti, in care mai toti suntem, vrand nevrand, potentialii clienti ai unor potentiali functionari, deci asta imi reduce pool-ul de alegere de potentiali amanti, iar, pe de alta parte, majoritatea localnicilor de diverse origini culturale intalniti de mine pe aici in afara serviciului par a fi deja predispusi la diverse proiectii mai mult sau mai putin bazate pe realitatea perceptibila de ei, fiind de obicei regresati din cauza intoxicatiei in diferite grade cu alcool, deoarece de la o vreme, plictisindu-ma, in mod total previzibil mie, de frecventat biblioteci, librarii, sau cafenele, si uitand total ca mai exista si anticariate, imi petrec mai mult timp liber prin baruri, (de obicei evitand, si eu extra-prudent, clientii, mai ales pe aia norvegieni, si confesandu-ma partial la barmani, pe care ii consider colegi de servicii profesioniste).

De organizatiile de plimbareti montani sau de biciclisti, despre care incepusem sa povestesc intr-un comentariu recent, sub un post dedicat lui Nelson, inca ma feresc...de primele deoarece stiu deja ca ma vor conduce mai intai la sentimente profunde, (in legatura cu ghizii), si mai apoi la inevitabile dezamagiri romantice, iar de celelalte deoarece, desi le admir vointa si dedicatia, mie efectiv imi displac oamenii cu musculaturi uscate de biciclisti, (BTW, aproape la fel de mult ca maratonistii).

De organizatiile bisericesti monoteiste nu mai pomenesc deoarece cele crestine sunt bineinteles, inalt birocratice, deci m-as simti in permanenta la serviciu, sau de serviciu, si nu m-as putea relaxa niciodata in cadrul lor, pe cele iudaice inca nu le-am studiat la nivelul necesar aderarii, iar fata de alea musulmane am inca temeri si prejudecati de tip balcanic...desi trebuie sa recunosc ca unii congreganti de-ai lor din Asia Mica si Orientul Mijlociu mi se par destul de atragatori din punct de vedere sexual.

Pomenesc de organizatii deoarece am invatat, studiind constiincios, unde oare poti gasi oameni adunati in palcuri in timpul week-end-urilor in Norvegia, in afara de baruri, ca multi vor activa in cadrul unor organizatii. Strazile sunt in general pustii, si e in general liniste si ordine publica, si in nici un caz nu vei vedea palcuri de oameni decat poate daca exista o manifestatie culturala sau politica organizata, aprobata, si anuntata ordonat din timp, iar la astfel de manifestatii oamenii maturi si echilibrati sunt in general atenti in mod constiincios la mesajele transmise, deci nu vor fi prea predispusi romantic.

La mall sau grocery store gasesti de obicei doar tatii de duminica, si pt. mine asta e turn-off deoarece nu am de gand sa-mi cheltuiesc viitoarea avere pe progeniturile altora, la cinema sunt prea multi minori, la teatru inca nu ma duc deoarece, sincer sa fiu, nu m-a atras absolut nimic din noua stagiune, si, functionar fiind de meserie, in general nu ma prea atrag intelectualii cu interese de tip voieuristic, iar de sala de concerte simfonice nu sunt atras deoarece sunt total afon, si ma plictisesc ingrozitor auzind doar sunete neinsotite de decor, cuvinte sau balet. Din toate orchestrele din lume, mie imi place cel mai mult sa fiu atent la instrumentistul de la trianglu, deoarece mereu ma surprinde placut, si am remarcat ca mai toti sunt destul de atragatori din punct de vedere fizic, insa, din pacate, acest simpatic instrument muzical nu e folosit prea des, si nu am avut niciodata ocazia sa cunosc personal vreun instrumentist de trianglu. (Mi se pare totusi o idee buna de urmarit ! Observ cu satisfactie ca, daca nu aveam blogul care sa ma ajute sa-mi organizez gandurile, plus comentatorii ocazionali si blogerii din blogroll care sa-mi dea teme de facut, nu-mi veneau mie asa de usor idei din astea interesante si potential productive.) Spectacole de opera si balet nu am avut inca din pacate prea multe, insa imi pun sperantele in noua sala de concerte.

De unde am plecat...de fapt am plecat de la ideea de neurofiziologie a patriotismului, la care m-a inspirat Raul Ghiran, si m-a facut sa caut, si sa ma gandesc la posibila ei legatura cu chemarile de tip religios-vocational, deci, prin urmare, sa ma refugiez in amintiri placute despre chemarile mele personale vocationale si avocationale, cred ca singura de nivel aproape mistic in cazul meu intamplandu-se pe la 13 ani si speriindu-ma, atunci cand s-a intamplat, ingrozitor, deoarece spun sincer ca i-am remarcat chiar eu intensitatea amestecata cu euforie, nu chiar de nivel extaz, dar totusi neobisnuita, (deci posibil patologica !), despre care, in mod retrospectiv, cred ca a avut o origine fiziologica hormonala, coincizand cu debutul pubertatii, si fiind totodata amestecata in creierul meu cu Bohemian Rhapsody, Leena si dianetica, Karl si atractia sexuala, aparitia fantomei bunicii mele paterne, (!), apendectomia mea urgenta efectuata de un chirurg arab sau turc (nu mai tin minte exact !), aflat sub supravegherea unui profesor de chirurgie de origine nordica, emotia, de obicei rar exteriorizata, a tatalui meu, si vizita unui vas de razboi american de tip distrugator aflat in vizita in portul Helsinki !

ZAU ! TOATE astea sunt legate in mod inextricabil in memoria mea deoarece au survenit in aceeasi perioada de timp concentrata, si au fost, bineinteles, experiente stresante si totodata neobisnuite si relativ neasteptate, survenite in tumultuoasa, (nu cred ca numai pentru mine), primavara a anului 1994, cand m-am sculat eu intr-o buna dimineata, cu gandul bucuros ca destinul meu, si totodata menirea/datoria mea, deci vocatia mea, vor fi cele de functionar...nu neaparat insa si functional...la asta nu m-am gandit la vremea aia, aceasta problema a survenit mai tarziu, si nu stiu daca este inca rezolvata, nici macar posibil conclusiv sau macar dezirabil rezolvabila, la un nivel satisfacator macar pentru societate, daca nu si pentru liderii, administratorii, manager-ii, si ceilalti colegi functionari ai corporatiei publice unde activez eu oficial in aceasta faza a vietii mele !

Cat despre parerile liderilor sindicali, recunosc sincer si autocritic ca inca nu am indraznit sa incep sa ma chinui sa le identific si sa le evaluez influenta si importanta, folosind scuza tehnica superficiala ca nu sunt inca membru oficial al niciunui sindicat...desi asa ceva este total neobisnuit in aceasta zona geografica a lumii in acest timp al erei noastre comune, cea calculata dupa nasterea lui Christos, desi sunt pe deplin constient ca va trebui, mai devreme sau mai tarziu, sa ma decid si eu odata caror organizatii profesionale si para-profesionale sa le mai donez din salariu, si fata de cine/ce mai trebuie sa ma indatorez cu loialitate.

Observ ca wikipedia nu are descris cuvantul "vocatie" nici in limba romana, dar nici in cea norvegiana, in ciuda faptului ca se pare ca insusi Martin Luther a fost primul care a descris-o in sens modern de indatorire a vietii, si John Calvin i-a urmat tot in acest sens.




Rudolph Aspirant (aka Eugen Craciun)
10.septembrie.2011
12:14, Oslo-Copenhaga-Roma





\

Gata cu distractia ! La lectii !

Am ajuns si eu inapoi de la Oslo, si, observand ca propusul, (de mine ! ce mi-a trebuit ?!), viitor ministru al Administratiei si Internelor din viitorul ipotetic cabinet executiv al Romaniei, dl. Mircea Vladut, pe care l-am ales pe baza C-V-ului de, presupun, om tehnic, si pe baza unor comentarii laconice, in general la obiect si de suport-optimiste, de pe alte bloguri, acum imi da de facut lectii despre istoria si etica filozofiei politice...sau ceva de genul asta, desi este probabil ca nu am inteles eu bine ce vrea sa zica el acolo sub topicul despre Partidul Pensionarilor din Norvegia, (pe care, zau, nu stiu ce naiba mi-a venit sa-l scot din total anonimat si insignificanta !), si eu, constiincios, simtindu-ma in permanenta la coada curbei, interpretez orice comentariu relativ banal ca pe o adevarata tema de studiat, cu implicatii etice profunde asupra viitoarelor mele alegeri politice, cand eu de fapt nu o sa am practic ocazia sa votez, (candidati norvegieni, ca in cazul celor romani nu stiu inca daca merita pretul unui bilet de avion sau tren pana la Ambasada Romaniei de la Oslo, deoarece nu cred ca se va introduce votul electronic pana la proximele alegeri), in cel mai bun caz, decat in 2015...deci, observand si framantandu-ma despre toate acestea in stil propriu masochist si totodata de EVITARE total nesubtila a REALELOR mele probleme, care nu au nici in clin nici in maneca cu nici o societate democratica sau nedemocratica din lume, ci doar cu propriile mele defecte de care NU am inca gand sa ma lecuiesc, m-am decis sa studiez, in mod organizat, toate partidele care sunt in acest moment prezente pe lista de alegeri din comuna mea, mai corect zis, comuna unde locuiesc momentan, deoarece habar nu am pe unde naiba ma voi afla nici dupa ianuarie 2012, daramite mai incolo ! (Oricum, maine si in weekend preconizez sa nu ma indepartez prea mult de casa.)

Am un tabel pus la dispozitie de catre o organizatie a lucratorilor, LO, cea mai influenta din Regatul Norvegiei, care are ca membri peste 850,000 diversi lucratori din diverse domenii reuniti sub diverse sindicate, care, intr-o federatie de sindicate, se afla sub umbrela acestei LO, ("organizatia tarii", in traducere literala !), si care se ocupa, printre altele, observ, si de educatia politica a noilor lucratori din acest judet ! Presimteam eu ca sidicatele conduc totul aici ! Unde sunteti, Danny de Vito si Oliver Stone ?! Lasati-i pe Jimmy Hoffa si pe Gordon Gekko, si veniti mai bine in Norvegia Vestului casual-relaxat (nesalbatic), sa faceti o tragicomedie colaborativa cu whistleblower-i impotriva potentialei coruptii birocratice electorale a norvegienilor nascuti pe schiuri, ca e mult mai misto ! Plus ca e teren inca virgin, neexplorat inca in filme, in afara de faptul ca si aici, ca si in Goana dupa Aur, carnea este cam scumpa. Nu mai vorbesc ca are si peisaje misto, cu adevarat salbatice, dar totusi cu organizatii de ghizi profesionisti mereu la indemana, la nevoie. Plus ca ne-a dat tonul/indicatia tocmai dl. Chomsky, care ne-a aratat recent de tot, chiar la Oslo, ca este totusi voie, in mod special daca avem pasaport american, si suntem totodata foarte faimosi, de level de stea a industriei cinematografice, sa-i criticam pe norvegieni chiar la ei acasa, daca este nevoie...mai ales, zic si eu, pt. cauza etica a imbunatatirii industriei turismului, (care observ ca este un sector cam neglijat, deoarece nu are inca un minister propriu in Norvegia), a business-urilor mici-mijlocii locale, etc. !

Pe tabel, de la STANGA la DREAPTA apar 9 partide (Partidul Rosu, Partidul Socialist de Stanga, Partidul Muncitoresc, Partidul de Centru, Partidul de Stanga, Partidul Crestin Democrat, Partidul de Dreapta, Partidul Progresului, si Partidul Pensionarilor). Totodata, sub tabel, apare indemnul organizatiei LO sa votam ROSU-VERDE. Asta HABAR NU AM ce inseamna, sper ca nu insemna indemn direct sa votam chiar Partidul Socialist de Stanga, care are un logo rosu-verde, dar observ ca singurul partid care NU are nici culoarea rosie nici culoarea verde in logo-ul sau este Partidul de Dreapta.

In tabel, exista mai multe intrebari grupate pe diverse teme:

* transportul colectiv: va promova partidul preturile reduse la nivelul pietei de azi ? va incerca partidul sa imbunatateasca frecventa metodelor de transport intre aeroport si niste comune in curs de dezvoltare ? va devia partidul de la principiul licitatiilor in ceea ce priveste transportul colectiv ?

* scoala: va sustine partidul intarirea materiilor practice (de meserii) la nivelul liceului ? va ridica partidul statusul scolilor sau materiilor de meserii ? va introduce partidul legitimatia de student si la ucenici ? va obliga partidul comunele sa isi formeze proprii ucenici ?

* politica angajatorilor: va sustine partidul principiul ca toti lucratorii sa primeasca oferte de posturi timp 100 % (adica nu part-time) ? va lucra partidul catre principiul ca tuturor lucratorilor sa li se ofere posturi permanente (din alea pe durata nedeterminata) ? sustine partidul privatizarea serviciilor publice ? sustine partidul re-nationalizarea serviciilor care sunt deja suspuse concurentei pietei libere ? va lupta partidul impotriva licitarii private (privatizarii) a serviciilor de ocrotirea copiilor ?

* politica de achizitii de servicii: va pune partidul conditii in legatura cu timpul de lucru, posturi permanente, salariu minim garantat in cazul in care comuna este nevoita sa cumpere serviciile unor firme private ? va pune partidul conditii in legatura cu necesitatea angajarii de ucenici atunci cand comuna cumpara servicii ?

Sub fiecare intrebare exista o bulina VERDE daca partidul raspunde cu "DA", o bulina ROSIE daca partidul raspunde cu "NU", si o bulina NEAGRA daca partidul nu raspunde !

Dintre toate partidele, Partidul Progresului are numai buline NEGRE, deci nu se joaca cu noi ! Gata, putem sa-l eliminam !...Oare ?...Mai vedem. Alt partid cu buline negre este Partidul Pensionarilor, care nu raspunde la licitatia de transport colectiv, la legitimatia de student pt. ucenici, la toate intrebarile despre politica angajatorilor, in afara de intrebarea despre serviciile de ocrotirea copiilor, la care toate partidele, in afara de Partidul de Centru, au zis ca sunt, bineinteles, impotriva privatizarii acestor servicii. (Eu cu Partidul de Centru pe care l-am identificat din punctul meu de vedere ca principial oportunist oarecum neetic, deoarece acum vreo 6 ani si-a schimbat aliantele numai cu scopul de a intra in Parlament, NU aveam de gand sa votez oricum !). Vad ca si Partidul de Dreapta are destule buline negre ! Nu raspunde in legatura cu frecventa transportului in comun intre aeroport si comunele in dezvoltare, nici la majoritatea intrebarilor despre politica angajatorilor, INSA pune o steluta si zice ca el are COMENTARII de facut in legatura cu aceste intrebari, de aia nu poate raspunde direct cu "da" sau "nu". Asta o fi partid de intelectuali elitisti ! O sa-l mai studiez ! (Este totodata si singurul partid cu logo de culoare bleu si bleumarin, ceea ce ma intriga !) Partidul de Stanga, in mod total absurd, NU raspunde la intrebarea cat se poate de concreta despre privatizarea serviciilor de ocrotire a copiilor. Din cauza asta primeste bulina neagra si de la mine ! Restul, Partidul Rosu, Partidul Socialist de Stanga, si Partidul Muncitorilor raspund toti la fel la toate intrebarile, cu EXCEPTIA unei singure intrebari, la care partidul curent dominant in Parlament, Partidul Muncitorilor, vrea sa fie mai cu mot si sa iasa si el in evidenta cu ceva, si zice, alaturi de mai toata dreapta (!), ca DA, el va DEVIA de la principiul licitatiilor in ceea ce priveste transportul colectiv !

Insa nu am terminat ! Acum am si brosurele de la diversele partide cu POZE de candidati adevarati, in 2 plicuri separate ! Primul plic contine: Partidul Muncitorilor, Partidul de Dreapta, si Partidul Progresului, care sunt totodata si partidele cu majoritatea parlamentara, respectiv 38 %, 24 %, si 18 % din scaunele din Parlament. Al doilea plic contine partidele cu pondere mai redusa in Parlament: Partidul Socialist de Stanga, Partidul de Centru, Partidul Crestin Democrat, si Partidul de Stanga, cu, respectiv 6,5 %, 6,5 %, 6 %, si 1 %. Partidul Pensionarilor, care nu detine nici un scaun in Parlament isi prezinta candidatii intr-un plic separat. Sunt, in mod previzibil, batrani, deci nu au cum sa fie sexy ! Partidul Rosu, care este cel mai de stanga, nu are nici el locuri in parlament, dar vad ca are candidati in comuna mea...insa nu le cunosc mutrele deoarece nu mi-au trimis nici un plic. La astia o fi doar pe baza de invitatie, sau de inscriere ca "prieten" pe contul lor de Facebook !

Dupa cum observ, spre deosebire de leader-ul lor, primul ministru Jens Stoltenberg, cadidatii locali ai Partidului Muncitorilor nu arata prea sexy.

Aoleu ! Partidul de Drepta, ala cu logo-ul intrigant non rosu-verde, bleu-bleumarin, nu numai ca are o groaza de femei, dar sunt si urate toate ! E CLAR ca astia reprezinta, dupa cum am intuit, intelectualitatea !

La Partidul Progresului atat femeile, cat si barbatii sunt la fel de urati...OPA !..in afara de candidatul de primar ! Nu stiu unde l-au gasit, dar asta precis ajunge departe ! Si sta si intr-un cartier vecin cu mine ! Propun chiar pe dl. Michael Douglas...cu care chiar seamana !... sa ii joace rolul, alaturi de dl. Al Pacino, in rolul primului ministru rival Jens Stoltenberg, in viitorul film Danny de Vito- Oliver Stone, bazat pe ideea mea, (oferita, BASCA, GRATIS in premiera pe Net !), despre lupta electorala locala din zona culturala de Vest impotriva coruptiei cartelurilor sindicatelor norvegiene ! (Eu nu ridic decat pretentia minora de a juca poate, daca este posibil, un rol de figurant minor de tip walk-on care trece prin cartierul candidatului primar si se sperie de un caine lup tinut in lesa de un politist norvegian imbracat in uniforma aia misto cu pulover reiat bleumarin si pantaloni cargo !) Mi se pare din ce in ce mai interesant acest partid, mai ales ca NU se joaca cu sindicatele ! (Nu a raspuns la nici o intrebare de pe tabelul LO !) Dar...vad ca ma entuziasmez prea usor...vad ca partidul asta este la dreapta de tot pe tabel, plus ca pe wikipedia zice ca este populist...dar toti sunt populisti in Norvegia...ce ma fac ?! Nu mai zic ca teroristul norvegian care a omorat o groaza de oameni pe 22 iulie a fost si el o data membru al acestui partid, inainte de 2006. Numai Partidul Pensionarilor e mai la drepta decat asta, si el a fost deja identificat deja de viitorul ministrul MAI, Mircea Vladut, ca partid cu politica de inclinatie oarecum nazista, presupun deoarece vrea sa construiasca bazine de inot in fiecare comuna si linie de cale ferata pana tocmai la Kirkenes, plus sa mareasca efectivul Marinei Militare si sa cumpere mai multe avioane de razboi !...nu stiu ce sa zic...eu tind sa am incredere automata de obicei in ministrii MAI, le respect automat expertiza si intuitia...dar mai stii ?!...asta imi mai lipseste, sa votez tocmai in Regatul Norvegiei cu cine NU trebuie, si in acelasi timp sa ma inscriu in sindicatul care NU trebuie...si asta si in timp ce incerc sa-mi caut si partener de viata norvegian...

Concluzia e ca NU e DELOC usor sa stii cu cine sa votezi, deci eu personal TREBUIE sa mai studiez ! Exact de asta aveam chef !

Mai bine stau cuminte si nu mai votez cu nimeni niciodata ! Eu sunt fff sperios din fire, pe bune. Si tocmai in Norvegia mi-am gasit sa ma mut ! Si tocmai anul terorii si al alegerilor locale este anul meu de tranzitie...sau poate mai bine votez cu Partidul Rosu, ca macar despre aia parca am mai auzit.

Cine mai vrea sa sufere, total turmentat, alaturi de mine poate sa studieze si lista celorlalte partide norvegiene care nu au nici un loc in parlament si pt. care aparent nu voteaza aproape nimeni niciodata.

M-am dezumflat de tot. Numai Mircea Vladut este de vina ! De fapt, observ ca si-a atins scopul de ministru MAI: m-a temperat de tot. Precis ca NU din partea mea va veni viitoarea dezordine publica ! Acum nici nu o sa mai indraznesc sa conversez sau sa socializez cu cineva, fie in real life, fie pe Facebook, (ah, si tocmai aveam de gand sa ma inscriu si eu !), daramite sa votez, daramite sa mai zic ca vreau sa-mi fac propriul partid, ala PCRB (NU PCR-B, adica PCR-2, ci Partidul Clasic Romantic Banal !). Nici BANCURI nu mai am curaj sa zic, daramite posturi politice in care sa-mi arat eu simpatia fata de vreun candidat politic sau altul, sau MAI RAU, un PARTID politic sau altul..mai ales in EUROPA, care se afla, se pare, in permanenta pe marginea vreunei prapastii, mai ales de cand citesc eu presa de limba franceza.

Concluzia mea finala este ca nu mai imi trebuie nimic, mai ales NU PARTICIPARE activa POLITICA, (nici macar vot), deoarece am determinat ca pana si nesabuita dorinta de a face pe plac parintilor mei si de a vota si eu o data in viata in mod cat pot de rational, daca asa ceva este macar posibil de infaptuit de mine, este total de nivel de tichie de margaritar in cazul meu personal. In plus, telul meu total EGOIST in viata este sa ajung sa primesc o pensie scandinava linistit, ca sa ma pot refugia cu ea apoi pe undeva pe langa Casablanca, deoarece sunt deja aproape sigur ca in Portugalia va fi prea scump.

P.S. IMPORTANT: Chestia cu filmul a fost o GLUMA. NU a fost ceva serios, deci rog cu tot respectul pe d-nii Danny de Vito, Oliver Stone, Michael Douglas, si Al Pacino sa MA IGNORE cu desavarsire in continuare, ca mi-am dat din nou seama ca asa este mai prudent si mai etic pentru toata lumea.

I love you, Nelson.

Este mult mai usor sa te indragostesti la varsta mea in conditii comfortabile (apa calda, plapuma de puf de gasca, etc.) E total cliseu, dar si mie imi place sa ma uit la tine cand dormi. Sper totodata ca tu nu te uiti la mine cand dorm, deoarece mie nu-mi place sa fiu examinat cand sunt inconstient. Nici cand sunt constient nu-mi prea place, ca am impresia ca sunt la doctor. Asta imi aduce aminte ca trebuie sa ma duc la annual check up in curand. Mi-am propus sa fac asta de cand am venit in Norvegia, mai mult ca sa imi inving teama de doctori, dar si ca sa am ocazia sa discut despre mine cu cineva independent si impartial. Doctorul meu e un simpatic, care a remarcat imediat cand m-a vazut prima oara ca sunt stresat peste medie, si mi-a zis ca nu e bine sa fiu stresat, si mi-a recomandat sa ies mai mult din casa, la plimbare. O vreme chiar i-am urmat sfatul, si este adevarat ca m-am simtit mai bine o vreme. Dar pe urma m-am plictisit sa vad aceleasi rate din jurul aceluiasi lac. El anticipase deja aceasta plictiseala, si imi zisese ca stie ca e greu sa gasesti trasee necunoscute ca sa nu te plictsesti de plimbari, insa trebuie sa ma straduiesc. Si eu vreau sa ii fac placere doctorului meu, deoarece, superstitios, mi se creeaza impresia ca daca mi-l inchipui ca-mi zambeste aprobator, imi voi mentine si eu starea de sanatate timp cat mai indelungat.

De dentisti nu mi-e frica, ca pe aia ii platesc. Pe mine ma intimideaza relatiile cu oamenii care imi fac servicii fara sa-i platesc, deoarece simt ca raman obligat fata de ei, si mie nu imi place sa am obligatii restante. In sensul asta, o sa iti fiu si tie etern obligat, deoarece mi-a oferit serviciul prezentei tale atunci cand ma simteam total debusolat, atunci in primavara. Am incercat sa ma revansez luandu-ti cateva fleacuri cadou, insa de fiecare data mi-ai dat si tu ceva in schimb, de obicei amintiri, sau modele de comportament bune de urmat ca exemplu, chiar daca poate astea nu te-au costat nimic.

De tine eu nu m-am indragostit la prima vedere. Am fost magulit, desigur, cand ai intrat in vorba cu mine, dar te-am catalogat, gresit, ca un alt american plictisit, departe de casa. Tu esti deja obisnuit cu deplasarile si ti-ai facut din asta o cariera. Un pic cam la fel ca si tata, cand era mai tanar. Mda, alt cliseu. Dar pe mine ma intereseaza mai mult sa obtin aprobarea mamei, deoarece ea a fost criticul meu principal in timp ce cresteam. Si ieri, cand am iesit din hotel cu parul inca ud, pe vijelie, ca sa pot sa fumez, m-am gandit automat ca mama o sa afle automat ce fac eu si m-am cicalit singur ca nu e bine ce fac ! Desi stiam ca si tata s-ar ingrijora daca m-as imbolnavi, el ar fi tinut in el aceasta anxietate. De aia l-am clasificat ca challenge pentru mine. Ce as putea eu oare face ca sa il scot din sarite ? Ce as putea eu oare face ca sa te scot pe tine din sarite, Nelson ? Nimic, este deja prea traziu. Ma cunosti prea bine deja pentru asta. Nici asta nu imi place, sa fiu cunoscut de prea multa lume. Deja mi-ai dat sfaturi de genul "eu te cunosc, dar aia nu, deci trebuie sa te comporti asa si asa..." Exact cum ar face tata.

My lover, my teacher. Nu este bine ca nu e de durata. Profesorii vin si pleaca, nu e o relatie cu viitor. Intr-o alta lume alternativa, pe alte timpuri, daca eram in Scandinavia sau in Olanda dupa razboi, m-as fi casatorit cu tine, daca ar fi fost legal asa ceva pe atunci. My rescuer and conqueror, totodata. Dar eu mi-am propus sa ma descurc singur mai intai, sa ma maturizez, sa devin cu adevarat independent, si abia apoi, in cunostinta de cauza, sa imi aleg eu singur tovarasul de viata. Mai e un pic si implinesc 31 de ani si inca sunt la scoala, uneori chiar la gradinita. Dar eu mi-am facut-o ciu mana mea. Mama mi-a zis ca dupa parerea ei, America mi se potriveste mai bine decat Scandinavia, unde, dupa parerea ei, m-a trimis tata. Cand eram mic, bunica zicea ca "America e prea departe". La Australia nici nu i-ar fi venit sa se gandeasca in legatura cu mine ! (Toata lumea, se pare, imi stia deja destinul de viitor emigrant inca cu mult inainte de a mi-l formula eu insumi pt. mine !)  De fapt cred ca si mama si tata vor sa ma stie odata la casa mea, ocrotit, in grija cuiva. Pana si soferul de taxi care m-a dus la aeroport alaltaieri mi-a zis, direct la obiect, ca trebuie sa-mi gasesc un norvegian !

Nelson, ce ai zice daca as incepe in mod activ sa imi caut si sa-mi gasesc un norvegian cat esti inca aici ? Ca stiu deja ca daca incep sa caut cu adevarat e destul de probabil ca am sa-l si gasesc ! Dar am evitat asta destul de activ pana acum, cred ca din politete fata de locuitorii tarii gazda, unde ma simt inca turist, desi am inceput sa asimilez cate ceva din perspectiva lor. Despre americani, de exemplu ! (Chomsky ieri i-a criticat pe norvegieni chiar la ei acasa ! La asta nu ma asteptam ! Nici ei ! A fost misto !)

Nelson, I love you. You will go. I will stay behind. I will never forget you, of course. I never forget anyone. In fact, it is likely that I will remember you better as I get older, as one tends to remember the distant past longer and better, as one starts to lose their short term memory. O sa fiu batran batran, de 90 de ani, (daca imi e dat sa traiesc pana atunci), si o sa ma gandesc la tine cand o sa vina in vizita la mine, la azil, copiii inca nenascuti si nepotii. O sa le povestesc despre tine. O sa il confund pe fiul meu cu tine. Si uite asa, din potential tata al meu, vei deveni fiul meu, si el va avea ceva din tine. And all will be right with the world si o sa pot sa adorm, eventual chiar sa mor, impacat, alaturi de tine. Sau "cu tine-n gand..." Tot aia e.



Rudolph Aspirant (Eugen Craciun)
08.sepembrie. 2011
04:28, Oslo time