Recapitulare an I (grupa mica) gradinita

Eu m-am suparat rau de tot cand am crezut ca mama m-a abandonat la gradinita. Bineinteles ca nu pe ea, deoarece eu nu ma pot supara pe mama mea, si nici nu am gasit niciodata vreun motiv, si, desi recunosc ca am cautat unul cand eram adolescent, pana la urma tot nu am gasit, Q E D . Pe tata invatasem ca nu are nici un rost sa ma supar, deoarece el era egal general binevoitor fata de mine, indiferent de efortul facut de mine sa ma supar pe el, plus ca el era f ocupat in zilele alea de gradinita cu niste studii postuniversitare f importante si se incuia in dormitor sa invete si nici macar nu-l vedeam prea des, deci oricum nu participa in mod direct la abandonarea mea la gradinita in fiecare zi, asa cum o faceau mama si, uneori, bunica. Asa ca m-am decis sa ma supar mai intai pe mediul inconjurator, reprezentat de cultura si civilizatia anilor '80 ai sectorului 2 din Bucuresti, unde mi-am petrecut eu tot timpul in primul meu an de gradinita. Dar, deoarece, in general, mie mediul inconjurator imi fusese mai mereu cam indiferent, (din cauza nesimtirii mele generale la ce se petrecea in jurul meu), deci uitam mereu ca el trebuia sa fie de vina si ca pe el trebuia sa imi dirijez supararea, m-am decis, mai apoi, sa ma supar mai eficient pe educatoare care, intr-o zi, plictisita de hohotele mele de plans disperate si zgomotoase, mi-a ordonat sa stau singur, in spatele unei usi cu o clanta prea inalta, intr-o camera plina cu jucarii, dar care era ceva mai intunecoasa decat imi placea mie. Nici acum nu am iertat-o pentru spaima pe care am tras-o atunci.

Cand am ajuns in Norvegia, m-am simtit exact ca atunci ca la gradinita. Numai ca aici eram ca la orfelinat. Plus ca mi-am amintit din frigul de la bloc din sectorul 2 al Bucurestiului din iarna anului scolar 1984-1985, cand eram eu la gradinita. Asa ca prima cumparatura esentiala de calitate pe care mi-am facut-o in Norvegia a fost o paturica fina de lana de culoare bleumarin marca Gant, ca sa fiu sigur ca macar am sa ma invelesc cu ceva care ma faca sa ma simt mai la adapost de frig, si, totodata, si in siguranta, macar pana cand invat regulile acestei noi case.

Am observat destul de repede ca statul norvegian are, din punct de vedere esential principial, mare grija de copii, si nu discrimineaza impotriva celor orfani fata de cei neorfani, ba chiar, probabil, discrimineaza teoretic pozitiv fata de orfani, deoarece, (desi nu am cifrele exacte in mana si am obtinut doar informatii orale de la surse pe care inca nu le-am evaluat inca personal in mod detaliat referitor la credibilitate), am impresia ca este pregatit sa aloce si sa cheltuie doar pe unul din ei de cel putin 1,000 de ori mai mult decat ar cheltui o familie obisnuita pe un copil. Totodata, probabil din exces de zel total explicabil, datorita faptului ca si norvegienii or fi auzit de conditiile infioratoare si inacceptabile, de fapt probabil penal-criminale, din orfelinatele din ultima decada a fostei Republici Socialiste Romania, (decada in care fusesem si eu elev de gradinita in sectorul 2, desi, din fericire, nu orfan acolo, ba chiar cu 2 parinti si 3 bunici pe capul meu, care lucrau de zori, in ture, ca sa aiba grija cat mai buna de mine), s-a decis si el, statul norvegian, sa angajeze cat mai multi lucratori ca sa aiba grija de un posibil orfan cat mai bine. Statul norvegian, avand la dispozitie fonduri si energie chiar mai imbelsugate decat familia mea din Romania, aloca aproximativ, dupa estimarile mele preliminare, 48 de angajati de stat pe cap de orfan de care trebuie sa aiba grija, 36 din ei ocupand diverse functii de manager, iar pe restul de 12 punandu-i sa lucreze chiar in echipe, in diverse ture, doar pt acel unic orfan, respectand totodata si drepturile la repaos ale tuturor acelor angajati si saptamana de lucru de numai 37,5 ore, vacantele de 25 de zile lucratoare, concedii de maternitate si paternitate, de studii, etc.

Deci mi-am dat seama destul de repede, ca eu personal nu am de ce sa fiu ingrijorat, ca orfan, in Norvegia, decat poate despre posibilitatea de a ma simti vinovat ca acest stat poate cheltui atatia bani pe capul unui orfan ca mine, si, o idee, la inceput, agasat de atatia mamici si tatici potential supraveghetori, desi, dupa un timp, mi-am dat seama ca, daca vrei, le poti insela vigilenta chiar mai usor decat as fi putut-o insela eu, in Romania, pe cea a celor numai 5 ingrijitori de-ai mei din timpul copilariei mele, care indeplineau, cu cea mai mare bunavointa, si indatoriri de manager in acelasi timp, fara sa fie retribuiti suplimentar pentru aceasta de catre nimeni....desi, totusi, mama isi exprima uneori pretentia sa fie luata in considerare si pt functia de administrator sef. Insa eu sunt lenes si nu doresc sa insel vigilenta nimanui, ba uneori mi se face si o mila teoretica de acesti supraveghetori ca efectiv s-ar plictisi, si, dupa o vreme, chiar ar avea destul timp la dispozitie sa se si streseze, daca ar trebui sa aiba grija de prea multi orfani lenesi ca mine, la serviciu.

Singurul lucru asupra caruia am ramas oarecum nelamurit si de care, necunoscand mai multe detalii, sunt oarecum inca nemultumit, este programul de studiu si curricula educativa pentru orfani, aici, in Norvegia. Nu cred ca se pune prea mult accent pe importanta educarii civice pentru societate a orfanilor, sau, cand este, totusi, facuta in mod organizat, de niste educatori profesionisti, metodele folosite de ei seamana cam mult cu metodele pedagogice mai invechite din anii 50-70 ai lumii...sau poate ca asa mi se pare mie, deoarece nu am avut o capacitatea prea buna de a-mi alege cursurile potrivite inclinatiilor mele, sau am nimerit in clase tinute de educatori mai putin competenti, care, in mod stiintific credibil masurat, cf. presa recenta norvegiana, au in general, per total, IQ-ul mediu semnificativ mai redus in zilele noastre decat cel al educatorilor de acum 30 de ani.

Drept care, m-am decis sa continui sa ma educ singur, asa cum eram obisnuit si din Romania, mai mult prin Internet, insa recunosc ca, lasat cam de capul meu, fara mama care sa ma verifice atent daca mi-am facut temele in fiecare zi, ma las cam pe tanjeala, si, in loc sa studiez, pierd vremea pe diverse bloguri, agasandu-i, de obicei pe proprietarii lor, deoarece, in mod realist, un orfan nu are ce sa ofere prea concret economic valoros societatii, decat poate speranta ca, intr-o buna zi, se va alege ceva si de capul lui, si ca va putea si el, intrand in campul muncii, sa participe in mod activ la sustinerea economica a generatiilor anterioare de copii, orfani si neorfani, deveniti, si ei, la un moment dat, pensionari. Dar cum, in mod realist, eu nu am contribuit aproape de loc la economia Romaniei, si nici nu sunt sanse sa contribui in viitor, este normal ca eu personal chiar ca nu am ce cauta pe blogurile in limba romana, si am sa incerc in continuare sa o raresc pe cat pot, cel putin in legatura cu comentariile pe blogurile altora, daca acest blog in limba romana am sa-l mai continui inca o vreme, din motivatii personale, care, in plus, si-au mai si pierdut din intensitatea de la inceput.

Cu aceasta ocazie, desprind din blogroll-ul de aici si blogul lui Blegoo, desi el va mai ramane o vreme in blogroll-ul blogului meu in limba engleza, si am sa mai desprind si blogul cu status meteo de la Roxy's world. Aceste doua bloguri chiar ca reprezentau intr-o mare masura relatia mea cu tata cand eram copil, dar acum, ca am trecut de prima etapa a adaptarii mele, aici, in Norvegia, chiar ca nu mai are rost sa ma agat chiar atat de mult de trecutul in care tatal meu era tanar, si chiar aproape de varsta mea de-acum, iar bunicul meu, cel cu care seamana Hector atat de mult la maniera, si de care mi-e uneori, nu prea des, dar foarte foarte mult dor, era si el inca in viata, si destul de in putere si el.

Egoism semi-planificat

Deoarece eu ma feresc cat pot de narcisisti si sociopati, (atentie ! NU tot aia cu psihopatii, pe care ii urasc in mod principial si absolut si ii consider direct ca apartinand in mod definitoriu alocativ de domeniile cat mai concret intelese ale criminalisticii, justitiei si corectiilor, nu al societatii generale umane), astfel incat sa nu trebuiasca sa depun prea mult efort competitiv inevitabil, si, in general, ma las, totodata, purtat in deriva de valuri mai tot timpul, in loc sa imi planific cursuri de navigatie specifice mai frecvent, tind, astfel, din pacate, sa gravitez catre altruisti in legatura cu care trebuie sa depun efort propagandistic de a-i indemna sa devina mai egoisti.

Observ, acum, de cand, incercand sa ies din adolescenta functionala in care m-am complacut pana acum, si, avand sarcina, in aceasta noua etapa de adult tanar, de a invata sa stabilesc niste relatii mai stabile si pe mai lunga durata cu alti semeni, fiind, deci, mai atent la relatiile mele cu alti oameni din societate, ca orice as face, si oricum m-as pozitiona, fie si in centrul universului, asa cum imi place mie, (deoarece e mai usor pt. mine sa raman astfel protejat, chiar daca nu e neaparat o pozitie echilibrata mai tot timpul, sau peste tot, mai ales nu in Olanda, probabil cu exceptia Rotterdam-ului, dupa cate observ), TOT ajung sa trebuiasca sa depun ceva efort.

Eu sunt ff lenes si nu imi place sa cheltui efort inutil, deci trebuie sa imi gasesc o formula optima pt. a-mi stabili relatii cu alti oameni utile mie personal momentan pentru continua mea maturizare, cu cheltuirea a cat mai putin efort posibil. (Exista, desigur, si alte utilitati decat maturizarea personala pentru a forma relatii cu alti oameni, insa, pentru acelea fiind motivat de un anume interes specific, imi este mai usor sa depun efortul necesar stabilirii si mentinerii lor. Imi e greu sa depun prea mult efort doar daca e un fel de tema/sarcina de indeplinit pt maturizarea mea personala.)

Dupa parerea mea personala, procesul maturizarii personale trebuie sa contina si o componenta educativa mai activa, nu numai asteptatul pasiv al scurgerii cronologice a anilor si depunerea placilor de aterom pe diversele artere, inclusiv cerebrale, care, multumita cuplului de concubini de tip samboer D-zeu + mama Natura, (care au grija intotdeauna in mod cat se poate de etic si competent chiar si de cei mai vulnerabili si slabi dintre noi), ajuta si ele la asa ceva.

Eu personal stiu mai de mult, chiar la nivel intuitiv, ca orice invatare de tip eficient trebuie insotita de obicei de neplacere si chiar durere, desi doresc sa remarc, oarecum off-topic tangential, in treacat, ca eu am incercat sa il informez o data despre asta pe un cetatean american posesor de licenta de profesionist de tip executant executiv pentru activitati legate de neurostiinte, si, spre marea mea uimire, efectiv nu m-a inteles, probabil deoarece nu se reconfirmase inca acest fapt la acea data prin studii neurostiintifice mai recente de care sa fi auzit el acolo, pe teritoriul lui indepartat si oarecum mai izolat informativ din regiunea culturala de sud-vest a Statelor Unite ale Americii, plus ca el, in mod particular, nu avusese ocazia sa calatoreasca in scopuri turistice si informative pe teritoriul Rusiei, asa cum avusesem eu, cetatean roman cu studii, licente, si experiente profesionale diverse, cat si colegul lui, tot cetatean american cu licenta de profesionist de tip executant, desi nu si de executiv, cu studii postuniversitare tocmai la Yale, (calatorind pe-acolo separat, independent, pe banii unor agentii si institutii diferite, desigur), care si-a dat seama de la bun inceput ce de informatii potential utile am eu de oferit poporului american, si a incercat de cateva ori sa ma traga de limba in legatura cu aceste informatii, mai ales in legatura cu obiceiurile culturale si de comportament general ale populatiei din Moscova, plus cateva opinii despre metodele optime de a proteja securitatea generala a eventualilor turisti in acel oras...iar eu, pe atunci cat se poate de naiv, si flatat de atata atentie si incredere din partea unui profesionist american cu licenta, era gata gata sa-i dezvalui planurile de securitate generala ale intregii Rusii, plus cele mai larg regionale...noroc ca m-am oprit la timp !

Din cauza ca stiam deja ce potentiale neplaceri si dureri ma asteapta in cazul educatiei generale cu scop de maturizare personala, eu, mai recent, am cautat sa ma educ, totusi, prin metode cat mai placute mie, desi recunoscut placute doar pe termen deosebit de scurt, de exemplu folosirea indragostirilor romantice sau chiar activitati de relatii sexuale de mai scurta durata cu persoane de la care as putea invata ceva concret util pentru continua mea maturizare personala mai complexa pe cat mai multe domenii posibil utile atat in viata mea ulterioara personala, cat si a unei mai bune functionari personale in pauzele obligatorii de munca de la serviciul meu curent.

Insa stiu ca nu e de-ajuns si trebuie sa ma inham la un efort sustinut mai mare si potential neplacut daca doresc sa ma maturizez in mod eficient in continuare, astfel incat sa imi pot indeplini cu succes sarcina etapei adultului tanar pana la Revelionul dintre anii 2014- 2015, cand, ca Rezolutie de An Nou, va trebui sa incep sa ma pregatesc serios pentru tranzitia la etapa adultului matur, sa-mi caut viitorul partener/sot pentru a-mi alcatui propria mea familie, sa negociez cu el conditiile contractelor prenuptiale necesare, si sa pot in sfarsit sa plec linistit in luna de miere in octombrie 2015 cu persoana potrivita si in zona geografica potrivita pentru desfasurarea acestor activitati esentiale de inceput ale etapei de adult matur.

Imi fac ceva scrupule etice in legatura cu faptul ca va trebui sa exersez cu ajutorul lui Hector o noua incercare de stabilire a unei relatii intime mai stabile pe termen mai lung, cand stiu deja ca este destul de probabil ca nu el va fi partenerul ales de mine pentru viitoarea casatorie...nu din cauza de vreo deficienta calitativa din partea lui, dar doar din cauza de bad timing...efectiv nu cred ca relatia nostra va rezista pana la acel Revelion, oricat de constiincios voi fi eu sa incerc sa il mentin pe Hector cat mai motivat pentru aceasta, plus ca, desi in legatura cu virtutile dezirabile in cazul unei casatorii posibil comun impartasite sau de interes comun pentru noi amandoi, cred ca suntem amandoi potential reciproc educabili, (desi nu stiu exact cat de motivati suntem pentru o astfel de educatie reciproca, deoarece nu am ajuns la faza asta in relatia noastra), exista, totusi, niste nepotriviri si diferende principiale obiective de natura economica intre noi, care s-ar putea sa reprezinte chiar obstacole de netrecut pentru supravietuirea pe termen lung a acestei relatii...cred ca din partea lui mai mult, deoarece eu personal sunt destul de flexibil in legatura cu aceste criterii, mai ales ca nu ma pricep la disciplina Economiei aproape de loc.

Horoscop

Deoarece am completat un survey, am primit prin e-mail un fel de analiza personalizata bazata pe numerologie, in functie de data mea de nastere care m-a flatat foarte mult, drept care ii dau un link.

Dupa zodiacul clasic, eu sunt din zodia Balanta, si Hector e din zodia Gemeni. Intotdeauna am avut o afinitate si o atractie sexuala deosebita fata de cei din zodia Gemenilor, din care, de fapt nu am cunoscut decat un singur reprezentant inaintea lui Hector, si m-am intalnit doar de vreo doua ori cu el, insa mi-a placut atat de mult, incat, generos si recunoscator, am generalizat aceasta impresie favorabila la toti ceilalti din aceasta zodie, (mai putin, evident, psihopatii), si cand am aflat ca si Hector apartine tot acestei zodii, era efectiv aproape sa lesin de placere si de bucurie in fata acestui bun augur, si chiar am avut senzatie fizica de palpitatie cardiaca, mai ales ca, in legatura cu Hector, eu sunt deja vulnerabil si ma simt stresat-emotionat de cate ori il vad sau ma astept iminent sa-l vad, (ceea ce, in cazul meu, va fi probabil, nu mai devreme de marti, 15 noiembrie 2011, deci acum, azi fiind doar duminica, 13, sunt inca destul de calm si rational, deoarece sunt extrem de selectiv in legatura cu superstitiile mele, crezand de obicei numai in cele care-mi convin si-mi fac placere, si pot, prin urmare, sa ma concentrez in continuare la scris de cuvinte care sa ma faca sa uit ca deja mi-e dor de el.)

Dupa zodiacul chinezesc, eu sunt Maimuta de Metal, ceea ce, sunand cam ridicol, mi se pare ca corespunde destul de bine faptului ca mie mi-e mai mereu teama de ridicol, ma simt mai intotdeauna ridicol, si probabil ca chiar si sunt, iar Hector e Cal de Pamant, ceea ce, desigur, suna mult mai nobil si, totodata, artistic sculptural, si, daca el ar avea un echivalent de rasa de cal, ar fi probabil calul Hutsul, specie protejata de FAO dot ORG, si, dupa parerea mea, oricand potential indragita si de clientii si fanii FAO dot COM. (Mie personal, fara falsa modestie, imi place sa ma asemui pe mine insumi mai mult cu un Lipizzaner.)

Observ de pe Internet, cu oarecare dezamagire, ca relatia dintre mine si Hector, prin prisma compatibilitatii Maimutei cu Calul, risca sa fie, desi profunda si plina de bucurie, din pacate, de scurta durata. Insa, pe de o parte acele compatibilitati au fost studiate numai pe persoane heterosexuale, nu si homosexuale, iar pe de alta eu sunt deja hotarat de mult sa lupt impotriva defetismului provocat de statistici, asa ca eu personal sper ca relatia nostra sa dureze cel putin 6 luni, si, daca trecem de problemele inevitabile oricarui trimestru III, avem chiar sanse bune, dupa parerea mea, cu putin efort si bunavointa din partea amandurora, sa rezistam chiar si poate 2 ani, cam cat dureaza la barbati efectul maxim al oxitocinei ajutatoare de atasament, (dupa care trebuie sa incepi sa folosesti si alte metode de motivat in continuare o relatie de cuplu, de obicei de tip rational cortical, ca de exemplu gasirea din timp a unor teme de conversatie potential reciproc utile si interesante pentru amandoi).

Eu, in orice caz, sunt decis sa incerc sa il mentin pe Hector cat mai motivat, desi, destul de realist din fire, stiu ca, in mod natural, dupa ce-si va fi satisfacut curiozitatea initiala si va evalua ca nu sunt un strain potential periculos pentru Norvegia sa iubita, pentru care trebuie sa mentina, ca norvegian, un nivel mai sustinut de atentie vigilenta, este destul de probabil sa prefere sa se retraga sa se relaxeze in voie in pacea si linistea cabanei lui de vacanta personale. Cred ca singurul mod in care as putea sa il fac interesat pe termen mai lung este acela de a-l antrena in dezbateri de critica literara, deoarece lui, ca norvegian, chiar ii plac cartile si are un mare respect atat pentru ele cat si pentru autorii lor, si o tentativa de critica din partea mea l-ar intriga pe un termen mai lung fata de opiniile mele oricand potential periculoase, drept care acum imi dau cu pumnii in cap ca nu am fost mai atent la scoala in legatura cu aceasta materie, si trebuie sa ma chinui acum de unul singur cu wikipedia.

Deoarece nu doresc sa il sperii asa de la-nceput prea rau si sa risc vreun posibil backlash, o sa trebuiasca probabil sa o iau mai usurel, mai intai cu critica de filme, si, abia prin luna a 4-a- a 5-a a relatiei, practic prin primavara, sa incep sa tatonez terenul cu critica de carti, intai, desigur, carti legate de filme, (fie ecranizari ale unor carti, fie carti inspirate de filme), si, mai apoi, carti nelegate de filme, desi din astea cred ca nici eu nici el nu stim prea multe, desi, ma gandesc, asta poate fi o posibila oportunitate de a ne educa si comunica reciproc, la un nivel mai rational, posibil util si el unei relatii de cuplu potential dorita de mai lunga durata, de ce nu ?

(Cu Mickey, originar din UK, as fi vrut eu sa incep sa discut critica de arta plastica, mai ales picturi in ulei, dar pe el il vad prea rar pentru asa ceva, si de obicei, cand il vad, e usor intoxicat cu alcool si doreste sa se relaxeze in cu totul alte moduri mai active decat contemplatul in comun mai pasiv, insa potential emotional satisfacator si el, daca este efectuat in stare de sobrietate, pentru o mai optima capacitate de perceptie, a unor diverse opere de arta. Pe Nelson, originar din Michigan, US, l-am pierdut definitiv, si, oricum, oricat de interesat as fi fost eu sa comunic cu el pe teme de istorie si foreign policy, el era oricum la un nivel mult mult prea avansat fata de mine in legatura cu aceste subiecte, si ar fi existat un risc prea mare sa incep sa ma simt, mai devreme sau mai tarziu, complet inadecvat, poate si usor resentimentar sau invidios fata de el, si, in acelasi timp vinovat ca nu am capacitatea de a corespunde asteptarilor lui fata de mine, toate acestea, desigur, sentimente neplacute, de altfel comun intalnite in relatia unui fiu cu un tata, sau al unui elev cu un educator...ceea ce eu personal nu caut intr-o relatie de mai lunga durata si, ideal, de nivel ceva mai matur, pentru mine personal, in acest moment. De la cei doi romani anteriori de mai lunga durata din viata mea, originari din Bucuresti, as fi putut sa invat ceva economie si inginerie posibil utile, insa ei nu au prea avut talent si/sau motivatie pedagogica fata de mine, si nici eu talent/motivatie de elev fata de ei, cand a fost sa trecem la faza de dialog educativ reciproc rational.)

Pasul 1 b

Eu personal sunt un fan de nivel etic al suportului/sustinerii lui D-zeu, si sunt, in plus, sigur ca Dansul functioneaza foarte bine si mutual reciproc avantajos, asa cum doresc oricarui cuplu, de altfel, in concubinajul Sau cu mama Natura. Deci, dupa parerea mea, D-zeu, antropomorfizat functional, si-a indeplinit cu succes sarcina etapei adultului tanar si se afla acum in plina etapa de maturitate...ceea ce despre mine personal nu pot inca sa spun in mod indreptatit, deci, prin urmare, inca Lui specific, alaturi de parintii mei reali, ii dau voie sa ma numeasca, in mod indreptatit, copil, daca si-o focusa cumva vreodata in mod direct atentia deosebita asupra mea, ceea ce eu personal NU imi doresc, (mai ales ca mi-am propus sa-i dau background check odata ca sa trec si eu odata de pasul nr. 1 de la programul de 12 pasi), si din fericire, nici nu prea cred ca este probabil sa se intample, (si nu numai pentru ca eu, in mod destul de sincer, desi recunoscut postural laudaros, ma pricep destul de bine la filaj si diverse activitati de surveillance si capatat diverse informatii de la diverse entitati fara ca sa fiu observat). Nu sunt prea sigur daca i-as permite mamei Natura sa ma numeasca astfel, plus ca nici nu cred ca ar fi etic pentru ea sa-mi zica asa, desi stiu foarte foarte bine ca, daca-si pune mintea, in vreun acces isteric, sa o faca, ma poate transforma foarte usor nu numai in copil, dar chiar in bebelus, si poate chiar sa ma manance sau sa ma omoare, deci eu personal sunt respectuos si atent fata de ea, plus o evit cat pot...si la urma urmei, poate sa imi zica cum ii place, desi am impresia ca, de obicei, ea nu vorbeste direct cu monoteistii nezoroastrieni.

P.S. Sunt sigur, insa o zic just in case, ca mama Natura stie deja despre mine ca eu personal nu folosesc niciodata cuvantul "isteric" in mod derogatory, (in mod desconsiderator, cu intentie de jignire).

Tranzitie

E sambata, ziua traditionala a vikingilor de facut baie, si mie mi s-a facut lene de tinut "lectii" de educatie politica, mai ales ca, desi am niste posibile vagi indatoriri, (bazate pe niste vechi acorduri si relatii politice istorice la fel de vagi intre sindicatele angajatilor corporatiei mele si niste unitati de invatamant profesional si industrial si niste firme particulare locale), fata de niste ucenici ocazionali care apar in mod practic destul de rar in jurul meu la serviciu, mie nu imi place activitatea de educator, si, in paralel, m-am plictisit (= iritat/frustrat) momentan de imaginat planuri arhitecturale optime pentru diverse organizatii de securitate, inclusiv a mea personala, mai ales recunoscand ca eu, nefiind ambidextru, nu prea am talent innascut pentru disciplina arhitecturii, trebuia sa mai depun, in mod etic, si efortul de a studia de pe Internet si istoria arhitecturii organizatiilor care ofera acest tip de servicii, astfel incat sa nu risc sa-mi iasa o structura cu posibile disfunctionalitati severe drept consecinta, mai ales in situatii de criza.

Pentru prima oara, observ, de cand sunt in Norvegia, sunt in pana de idei despre la ce as putea sa ma gandesc in public. Din punctul meu de vedere, acesta este un semn bun, care arata si o diminuare a nivelului general al anxietatii mele, si o oarecare maturizare in evolutia mea personala pe drumul trecerii prin diversele etape ale adaptarii mele in Norvegia cat si ale vietii mele reale. Am impresia ca sunt aproape pregatit de a iesi din etapa adolescentei, si a intra in etapa adultului tanar, in care, o data impacat cu ce ai putut sa-ti dai seama despre identitatea ta personala, poti trece la observarea identitatilor altor persoane din jurul tau, astfel incat sa poti incepe sa relationezi cu ei in mod mai intim pe mai lunga durata, deci mai complex decat in etapele anterioare.

Stresat la maxim la un nivel pe care chiar nu il asteptasem de pozitia mea in fata abisului socului cultural al adaptarii, mi-am revazut intreaga viata trecand prin viata ochilor, ba am si regresat, retraindu-mi chiar in real life etapele de dezvoltare mai timpurii, luate mai pe repede decat s-au intamplat ele in viata mea cronologica, cu focus deosebit asupra experientelor mai dificile unde am avut de dat teste si mi s-au ivit in fata diversele dileme descrise de Erik Erikson, un om in care eu mi-am pus toata increderea ca ghid de posibila calatorie de viata inca din adolescenta mea reala, deoarece i-am simtit instinctiv soliditatea si competenta, plus ca era mai usor de inteles de mine personal, care ma uitam dupa harti de navigatie clare, decat Sigmund Freud, care imi oferea mai mult eseuri literare, pe care mai trebuia sa le si interpretez corectand pentru timpul in care au fost scrise. (Desigur ca dansii nu au fost singuri ghizi din viata mea care a continut, de la o varsta relativ frageda, diverse calatorii anxiogene peste diverse hotare, si cu diverse mijloace de transport.)

La serviciu, incerc sa imi mentin varsta functionala intre 6 si 12 ani, deoarece asta este, dupa cate am inteles eu, varsta in care se pun bazele competentei profesionale si se consolideaza si etica functionarii optime, intre diversi colegi, la locul de munca, (inceputa, desigur, chiar mai devreme, la gradinita, pe care, remarc, in treacat, copiii norvegieni incep sa o frecventeze la varsta extrem de maleabila de numai 1 an de zile.) Off-serviciu, insa, imi doresc si eu sa evoluez ceva mai rapid la varste mai inaintate, deoarece eu am fost tare curios din fire si despre posibilele lectii utile pe care le-ar putea invata cineva din experientele de viata din afara familiei si scolii, mai ales ca pe mine m-a tinut mama cam din scurt, chiar legat cu ham, cand eram mai mic, si, in plus, eu personal am fost, chiar in mod destul de placut pentru mine, intim atasat de fustele, si, mai ales, de rochiile ei.

Revenind la ideea despre ce as putea sa descriu in public acum ca am inceput sa fiu in stare sa observ in mod mai complex si alti oameni individuali din jurul meu, este deosebit de greu, daca nu chiar practic imposibil, sa scriu ceva concret mai amanuntit despre Hector, (pe care am sarcina sa il trezesc in curand ca sa aiba timp sa faca dus, inainte de a-mi intoarce iar spatele, deoarece azi lucreaza), deoarece el chiar lucreaza real pentru aceeasi corporatie cu mine, si din cauza asta, relatia noastra are un caracter particular de clandestinitate deosebita, care pe mine personal ma face sa ma simt destul de real speriat. Mie personal, o relatie cu un coleg de corporatie, chiar daca lucreaza pentru un alt serviciu, are atributii profesionale total diferite, si intre noi nu exista o relatie ierarhica directa, mi se pare totusi de un nivel mult mai complicat decat relatiile mele anterioare cu cativa colegi de liceu. Dupa liceu, eu personal nu am avut relatii intime cu colegi de facultate, deoarece chiar ca nu era recomandabil sa fac asa ceva, mai ales ca eu, imediat dupa liceu, am fost si in armata, si, o vreme, am fost si intr-o relatie heterosexuala cu o fata care nu-mi era colega de studii.

Alti oameni, in afara de parinti, cativa prieteni timpurii, si cativa iubiti, eu personal nu am fost deosebit de motivat sa observ mai amanuntit sau mai complex, dincolo de evaluarile comune legate de estimarea riscului de securitate personala, in cazul unor relatii pur sexuale ocazionale de scurta durata. Am mai evaluat si cativa profesori, dar, din fericire, nu a fost nevoie sa le dau background check la viata lor personala la prea multi, iar la cei la care am facut-o, a fost de un nivel mai superficial, de curiozitate personala, nu "obligat" de vreo intamplare neplacuta, deoarece eu personal consider ca am avut norocul sa intalnesc in viata mea, in general, majoritar, profesori etici si competenti. (Vorbesc, bineinteles, in continuare, de observatii motivate de relatiile mele personale, nu de alea pe care le-am avut de facut ca teme educative sau indatorire de serviciu. La astea din urma le-am pierdut si numarul la cate am avut de facut, insa, deoarece sunt de nivel profesional, se bazeaza pe anumite tipologii caracterologice si comportamentale istoric descrise si clasificate de altii, si focusate pe anumite particularitati de interes de moment, in general de tip functional, de scop pragmatic utilitar, usor de translatat matematic in diverse baze de date, deci nu sunt prea complex individualizate, plus ca se pot gasi, ca tipologie, si in majoritatea povestilor din literatura clasica universala sau filme accesibile oricui. De structurile mai profunde, inclusiv "sufletul", ale unor posibili indivizi de focus de interes profesional se ocupa alte servicii, desi, desigur, din punct de vedere teoretic, trebuie sa stiu si eu cate ceva si despre alea. In ceea ce priveste "sectorul suflete", pe mine ma intereseaza doar sufletele persoanelor pe care le iubesc, sau, pana la un anumit nivel, si ale celor de care ma indragostesc mai profund decat dopaminergic, si fata de care imi dezvolt intentia sau dorinta de a ma indragosti si de a ma atasa mai profund, cu scopul de a forma cu ei o relatie intima de mai lunga durata. Uneori, este posibil sa ma intereseze si straturile superficiale ale sufletelor celor fata de care dezvolt un sentiment temporar de simpatie, insa de obicei nu prea am timp si/sau motivatie de a le observa mai amanuntit.)

Pasul 1 a

Deoarece ofiterul meu de probatie, Lubileah, mi-a adus aminte ca nu trebuia sa chiulesc de la prima sedinta de terapie de grup de tip program in 12 pasi, (la care, BTW, invitatia fata de dl. Jin Liqun, cu ocazia examinarii mele a unui recent interviu acordat de domnia sa jurnalistului profesionist Teymoor Nabili de la Al-Jazeera English, facuta intr-un comentariu recent in 6 parti pe blogul lui Blegoo, ramane inca deschisa), recomandata mie personal expres in mod expert competent prin sentinta justa judecatoreasca pentru activitatile mele ilegale de tip cleptomaniacal de a fura anumite obiecte pentru care am un fetish personal numite carti, activitate in legatura cu care am recidivat destul de recent, si inca in mod repetitiv, (datorita unor posibile deficiente inca necorectate ale sistemelor de securitate din Regatul Norvegiei, in general asigurate, in mod nerecomandabil, de catre compania de securitate particulara, dupa parerea mea suboptim functionala, Securitas), si deoarece eu nu doresc sa ajung din nou la arest, in nici un caz in vreo inchisoare de tip norvegian cu conditii total nepotrivite si cu adevarat stresante pentru un om ca mine, care se streseaza f. usor din orice, eu m-am decis, ca in paralel cu activitatile mele de serviciu de comunitate publica de tip educativ politic deja incepute in postul Reabilitari- 1, sa ma prezint, in sfarsit, si la prima sedinta de grup de tip 12 pasi.

Buna ziua, ma numesc Eugen Craciun, zis si Rudolph Aspirant, si sunt un addict general de substantele numite dopamina si nicotina. Nu mai doresc sa imi fac scuze publice nejustificate, inutile, si chiar posibil plictisitoare, in legatura cu nasterea mea prematura, defectul meu congenital de receptie lingvistica centrala, afectiunea mea co-morbida facilitatoare numita ADHD, personalitatea mea cu trasaturi accentuate mixte narcisiste, isterice, antisociale, si perfectioniste, istoricul meu de o instanta de trauma fizica si psihologica severa efectuata asupra mea de catre un individ psihopat care si-a primit corectia necesara, si din care, totusi, mi-am revenit de mult, si cateva microtraume psihologice ulterioare efectuate asupra mea in mod total neintentional de niste persoane cu totul bine intentionate, nici in legatura cu mediul nasterii mele in 1980, in plin regim dictatorial comunist de tip european de est satelit cu implementare de tip cultural periferic balcanic, tocmai in sectorul 1 Bucuresti, (fost raion I.V. Stalin), cresterii mele ulterioare in sectorul 5, cu navete zilnice de la un moment dat catre sectorul 2, in care ulterior m-am si mutat si m-am dezvoltat in continuare, educatiei mele timpurii intr-o scoala generala obisnuita din acest sector 2, deplasarilor mele frecvente ulterioare in strainatate, chiar dincolo de Cortina de Fier, la vremea la care ea inca mai rezista pe ultima suta de metri, totul, bineinteles, pe banii si spinarile altora, nu ai mei personali. In nici un caz NU voi da, in mod total incompetent, vina pe mama mea, sau, in mod neetic, vina pe tatal meu.

Doresc sa recunosc de la bun inceput ca eu ma simt in mare parte neputicios fata de addictiile mele, si, prin insusi faptul ca scriu "in mare parte", si nu "total", imi dau seama ca NU sunt inca pregatit de a promova mai departe de acest prim pas, in care trebuie sa recunosti fata de tine insuti ca esti total neputicios in fata addictiei tale, astfel incat sa iti ingadui sa-ti pui atat increderea totala in mod autentic, cat si soarta, in mainile unei Puteri Superioare, care e de obicei, in mod clasic, D-zeu...iar eu personal pe D-zeu nu il cunosc prea bine astfel incat sa-mi pun chiar toata increderea in El, pana nu-i dau eu personal un background check mai amanuntit, inclusiv sa Il supun, in afara de filajul obisnuit, (al Lui, al familiei si cunoscutilor Lui mai apropiati, al activitatii legate de posibilii Lui asociati, al corespondentei si altor comunicari ale Lui), si la niste interogari directe...ceea ce, in mod cat se poate de obiectiv, mie personal cred ca imi va fi mai greu de facut, si nu numai pentru ca sunt in general indolent din fire.

Imi dau seama deja ca inca inainte de a incepe sa ma gandesc la care ar putea fi cele mai optime, (eficiente si eficace), metode pentru indeplinirea acestui minim background check necesar, va trebui probabil sa imi dezvolt o intreaga organizatie de suport, cat mai flexibila si total loiala misiunii pe care trebuie sa o indeplineasca, in principal sa ma scuteasca pe mine de prea mare efort personal...astfel incat sa ma pot si eu ocupa de alte chestii mai placute mie, de exemplu sa citesc ultimul numar al revistei Vanity Fair.


(...va urma...)

Reabilitari- 1

Eu mi-am propus sa incerc sa reabilitez 2 persoane si 2 cuvinte si pentru cititorii de limba romana din intreaga lume: Charlie Chaplin, Roman Polanski, Cenzura, Securitatea. Am impresia ca exista inca sentimente neplacute, poate nejustificate chiar pe de-a-ntregul, in aceste cazuri speciale.

Imi dau seama ca va fi probabil un proces complex de durata, deoarece am citit pe Internet ca, de-a lungul istoriei, au mai existat niste incercari destul de experte de a reabilita anumite persoane si cuvinte, si a durat destul de mult pana cand ele sa devina din nou tolerabile pentru o parte mai larga din societate, si chiar si proportia de oameni care au reusit sa ajunga in sfarsit sa tolereze mai bine acele persoane si cuvinte dupa un efort cat se poate de sustinut si expert de reabilitare publica de tip educativ general, nu a fost intotdeauna optim de mare. 100 % desigur ca nu se poate, insa, dezirabil, estimativ, dupa parerea mea, ar fi un succes de 72 %, chiar daca este probabil un procent ambitios, si, mai realist, ar trebui sa ma astept la clasicul rotunjit 66,67 %, procent valabil in foarte multe domenii de implementare. Plus ca eu nu sunt expert in subdomeniul reabilitarii, la serviciu incercand, de exemplu, sa evit cat pot sa mi se atribuie astfel de sarcini politice, iar in ceea ce priveste educatia mea in acest subdomeniu, a fost ceva teorie la nivel ff informal intermitent autodidactic si ceva training practic de nivel mai mult amatoristic.

Cred ca ma simt motivat sa atac si acest subdomeniu de cunoastere generala in acest moment al vietii mele personale si profesionale deoarece:

a) ma simt inca vinovat si acum, dupa aproape 10 ani, din cauza ca am abandonat armata, si inca si tocmai inainte de a incepe cursul de contrainteligenta, care mi-ar fi fost poate util si in viata mea profesionala civila ulterioara, largindu-mi aria posibilelor joburi in care as fi putut sa-mi gasesc de lucru, si, in plus, daca pentru cea de tip defensiv am capatat ceva experienta practica vrand-nevrand, datorita diverselor servicii pe unde am mai lucrat, mai am inca mari carente la cea de tip ofensiv, mai ales in ceea ce priveste tehnici si metode, dintre care unele, ma gandesc si si scriu in scop informativ general, ar putea fi folosibile si in subdomeniul reabilitarii publice internationale generale de persoane si cuvinte;

b) inca evit cat pot de mult, in mod imatur-primitiv, sa ma gandesc la ceea ce ar putea sa-mi aduca mie mai mare placere, (in acest moment, Hector, the current love of my life), deoarece simt, in mod recunoscut posibil semi-primitiv, ca nu merit sa ma simt bine chiar tot timpul, chiar, mai ales, de fapt, in afara serviciului, deoarece la serviciu nici nu e prea etic profesional, din punctul meu de vedere, sa pierzi timpul in mod cu totul ineficient si posibil si profesional incompetent simtindu-te bine in afara pauzelor ingaduite de legile, regulamentele si conventiile generale care guverneaza activitatile diversilor angajati, si ieri, poate din cauza ca era luni si eram inca cu gandul la week-end, am avut iar scaparea de a ma gandi la iubitul si adoratul meu cu adevarat specific personal fenotipic arhetipal, (de nivel anima Helen-Mary, cu posibile elemente, desi nu stiu inca cat de autentic-pure din punct de vedere perceptiv intotdeauna posibil subiectiv imperfect, de Eva, dar probabil nu si Sophia), ideal, (de tip Rogers-ian), Hector, cu recunostinta si placere timp de aproximativ 1 minut, in doua instante de 30 de secunde fiecare, din cauza ca ma simteam ff stresat in timpul unei sedinte de planificare extrem de lungi si de serioase dedicate subiectului importantei si semnificatiei relaxarii angajatilor la locul de munca si a noilor metode care vor fi implementate in acest sens si in corporatia noastra in cincinalul 2012-2017, (bazate pe niste cercetari doar partial utile, mai vechi, din 1957, din pacate), desi, totusi, sunt mandru ca am reusit sa ma controlez mai bine si am reusit sa nu zambesc, deoarece ar fi fost neetic neatent din partea mea fata de sentimentele celor 2 manageri care conduceau sedinta, atunci cand m-am gandit la el.


(...va urma, desigur...deoarece exista sanse destul de mari sa continui sa ma simt motivat de acest sentiment de vinovatie din diverse motive si in viitorul apropiat previzibil...)

Vulnerabilitate (fara linkuri)

Sunt suparat pe mine azi, pentru ca mi-am ingaduit sa simt. Eu consider asta total impotriva eticii mele personale profesionale, desi stiu ca foarte multa lume, probabil, ar fi gata sa sara sa ma contrazica, si nu este ceva adresat in mod formal in cadrul diverselor juraminte etice profesionale sau de serviciu curent existente in uz, dupa cate stiu eu. (Am mai incercat sa ma tin la curent din timp in timp cu diversele etici profesionale pertinente diferitelor profesii, insa nu am gasit pana acum ceva codificat sau in uz larg adecvat in acest sens cazului meu particular de functionar birocrat modern de secol XXI, cetatean al unui stat netotalitar, si rezident al altui stat netotalitar, care functioneaza oficial in cadrul unei corporatii subventionate de stat, care ofera servicii de curatenie, intretinere, si reparatii pentru publicul larg, si intermitente servicii de consultanta, prin intermediul unor firme afiliate de stat si particulare, in domeniul securitatii generale, si neoficial posibil permis legal international, sub diverse acorduri scrise sau nescrise, si in alte capacitati de interes pentru unul sau mai multe state, in functie de nevoi.)

Desigur nu iti poti interzice emotiile, insa, dupa parerea mea, este doar util si etic sa le recunosti, sa le saluti, trecandu-le-n revista, sa-ti faci poate un fel de memo in minte in cazul ca intalnesti vreuna mai deosebita sau deosebit de intensa, incat sa o poti eventual recomanda pentru vreo promotie sau medalie ulterioara generalului sau sefului care se ocupa de medalierea emotiilor deosebit de eroice, apoi sa le urezi scurt, "succes !", si sa le intorci spatele, retragandu-te la munca ta zilnica, (care, in cazul meu, ca si al probabil multor alti functionari moderni contemporani, nu reprezinta de fapt decat niste activitati simple de comunicat destul de laconic, dupa tipare profesionale de mult prestabilite si deja larg recunoscute ca eficiente, cu cativa oameni cu care nu ai nici o conectie deosebita in afara de cea strict profesionala, numiti in general clienti sau eventual subiecti/indivizi de interes, si de apasat pe niste butoane...plus, aici, in mod special particular in Norvegia, nu trebuie sa uit ca mi s-au trasat si cateva sarcini suplimentare intermitente de a contribui in mod total voluntar la facut putina ordine in birourile celor 12 manageri, daca observ cumva ca sunt prea ocupati sau stresati sa o faca chiar ei.)

Este, bineinteles, ca n-avea cum sa fie altfel, legat de Hector. Sunt efectiv disperat de indragostit de el...efectiv, din ce in ce mai mult si mai puternic pe zi ce trece, desi ZAU daca nu incerc din toate rasputerile sa ma controlez, deoarece am stiut de la bun inceput ca relatia noastra nu are nici un viitor, si ca dragostea mea pentru el e din alea periculoase ca la 16 ani, deplin arhetipala, gasindu-ma exact la momentul potrivit pentru asta, el azi trecand pe la mine si, ceva mai tarziu, deoarece efectiv nu am putut sa rezist, si eu pe la el.

Am fost nevoit, efectiv chiar impotrivindu-ma activ acestei realizari pentru care nu ma simt inca indeajuns de pregatit, sa observ ca am inceput sa imi doresc sa comunic cu el la un nivel mult mai profund decat niste simple gesturi de atingere sexuala in general de valoare intre "3 dimes a dozen" si 1, 000 Coroane Norvegiene cu diversi soferi profesionisti, fie ei simpatici sarbi de taxi, sau ursuleti de plus norvegieni de TIR, si chiar si mai profund decat schimbul cu adevarat util educativ-informativ de informatii pe care l-am avut si l-am pierdut, (recunosc, posibil tot din neglijenta sau incompetenta profesionala), cu Nelson, sau pe cel pe care inca mi-l doresc implementat ceva mai profesionist cu Mikey, (care tocmai m-a anuntat recent ca vine inapoi din Asia aici pentru o vreme acum in noiembrie-decembrie, sa rezolve niste sarcini de serviciu in legatura cu niste conducte de gaz si/sau petrol, inainte de a se duce mai departe in Anglia sa petreaca sarbatorile cu numeroasa lui familie de care pare ff atasat !).

In plus, una e cand simti de unul singur, atunci in perioada de prima indragostire, cand mai mult stai si te miri ce noroc a dat peste tine, si esti in general euforic, recunoscator, optimist si totodata plin de speranta, deoarece asta doar iti imbunatateste eficienta generala profesionala, si te face poate sa te simti si mai creativ, dar cu totul alta e cand chiar incepi sa doresti sa iubesti, si incepi sa examinezi, sau sa observi mai atent si calitatea emotiilor celuilalt fata de tine.

Daca inainte de ziua de vineri inca ne permiteam sa ne jucam de-a flirtul, acum nivelul examinarii reciproce, deci si al potentialelor emotii comunicate, este insa mult mai serios, si am observat ca e posibil ca acest nivel de seriozitate sa fie oarecum impartasit si de el, nu numai resimtit si implementat de mine...deoarece nu mai joaca deloc "jocuri" cu mine in ceea ce priveste schimbul de diverse doze de smack, si acum dialogheaza autentic cu mine, desi, desigur ca la serviciu, in vazul tuturor, nu se poate altfel decat sa ne straduim sa ne mentinem o postura cat mai comun indiferenta unul fata de celalalt...drept care ZAU daca nu am febra musculara de cat de incordat am incercat azi sa-mi mentin acea postura total indiferenta in decursul scurtelor mele conversatii cu el pe teme de interes social comun.

Sunt FOARTE FOARTE suparat pe mine insumi si pentru ca mi-am neglijat azi si unele sarcini directe de serviciu, pe care mi le pusesem deoparte cu grija inca de alaltaieri pentru ziua de azi, stiind deja ca joia e mai mult o zi destinata activitatilor de relaxare, si, deoarece pe mine asta ma stresa ingrozitor, am inceput la un moment dat sa-mi caut singur de lucru pentru aceste zile mai neocupate de joi.

Am incercat sa compensez pentru neglijenta mea fata de sarcinile directe programate pentru azi, pe care le-am lasat pe maine, (deoarece si asa nu dureaza decat cel mult o ora sa le indeplinesc), prin a sterge de zor si cat mai bine praful in birourile a nu mai putin de 6 manageri in decursul zilei de azi...un adevarat record pentru mine, care NU a trecut neremarcat, drept care ma simt mai sigur azi pe marirea de salariu anticipata pentru luna ianuarie decat fusesem dupa ultima sedinta de autocritica pe care o avusesem cu seful de la personal, boss-ul manager si cei doi secretari ai lor personali.

Insa intorcandu-ma la subiectul pe care il evit in aceasta clipa in mod cat mai constiincios, ma simt obligat sa recunosc ca azi m-am simtit vulnerabil pentru aproximativ 4 minute, care reprezinta un timp URIAS, din cauza indragostirii mele de Hector, si chiar am simtit azi la un moment dat, in decursul acelor 4 minute de maxima vulnerabilitate, impulsul extraordinar de periculos si total nerecomandabil, (pentru reusita planurilor mele pe termen lung), de a-i multumi, asa, fara nici un motiv, total aiurea, chiar lui, prin gest, privire, postura, sau voce tare, pentru ca exista, atunci cand s-a apropiat de mine, in loc sa multumesc, in mod mult mai adecvat si poate si mai etic, (mai ales fata de el, ca seaman de-al meu, deoarece nu sunt lucrator religios cu indatoriri formale de etica profesionala caracteristica lor), in gand, lui D-zeu, pentru ca l-a adus pe pamant exact asa cum e, perfect in ochii mei, si l-a mai si plasat in aceeasi zona cu mine, total sanatos functional si gata de uz potential beneficial reciproc.

Vulnerabilitatea imi este, desigur, detrimentala la participarea la implementarea optima a acestui potentialul uz beneficial reciproc daca nu este manifestata in momentele adecvate, specific desemnate pentru impartasirea nivelului de vulnerabilitate dorit, (daca apare in mod spontan, nefiind, desigur, ceva obligatoriu), adica numai atunci cand facem sex. Altfel, IMHO, poate da nastere unor reactii cat se poate de distorsionate, mai ales in cadrul unei relatii autentic sincere dintre doi barbati relativ sanatosi si maturi, deoarece cel mai invulnerabil momentan se va simti instinctiv obligat sa sara in ajutor celui vulnerabil, si eu efectiv NU doresc sa il oblig la un asemenea efort excesiv inutil pe Hector din cauza defectelor si/sau a incompetentei mele personale, iar a face abuz de asa ceva in mod manipulativ, (desi poate necesar in anumite situatii specifice), este, totusi, IMHO, neetic fata de un partener cu care iti doresti, si chiar planuiesti, totusi, sa ai o relatie autentica, de nivel de dragoste reciproca, ceva mai indelungata.

Undercover (rated R for violence in a link)

Nu l-am mai vazut fizic pe Hector de sambata, 29 octombrie 2011, de pe la cam ora 01:00, Oslo-Harare, daylight savings time.

Am schimbat 2 SMS-uri de fiecare, si eu am si incercat sa-l sun de vreo 2 ori. In primul SMS imi zicea ca se simtea cam trist, departe de mine, in al doilea, dupa ce l-am sunat ca sa-l linistesc, insa nu mi-a raspuns, imi zicea sa nu ma mai nelinistesc, ca e pe teren, si totul e OK. Eu in primul SMS ma justificam, disperat si vinovat, ca am sedinta, in al doilea efectiv am blocat din minte ce i-oi fi scris, probabil un mesaj de dor intens exprimat cat mai obscur laconic, (ca am invatat de la contactul italian sa nu mai scriu SMS-uri lungi si explicite nimanui in viata mea daca doresc sa avansez in cariera), si, uite ca, deoarece eu nu am stiut sa-mi setez telefonul ca sa retina si mesajele trimise, ci numai cele primite, nu mai am cum sa-mi reamintesc.

Acum va fi din ce in ce mai complicat sa il vad la serviciu, deoarece presupun ca trebuie sa ne ferim de cei 12 manageri ai fiecaruia dintre noi, intotdeauna extrem de vigilenti, (mai ales intre orele 8:00-9:30, si 15:00-16:00), plus colegii, (vigilenti mai tot timpul, din cauza ca se uita dupa managerii care ar putea avea nevoie in orice moment de suport psihologic), etc. Stiam eu ca operatiunile de tip fraternizare sunt unele din cele mai dificile, si in general nerecomandabile, (in unele medii, bineinteles, chiar ilegale), chiar daca lucrezi pentru servicii diferite, si chiar daca incerci s-o faci in mod cat mai etic profesionist, pe baza de training de inalta clasa, si/sau pe baza de ordin direct de la mama.

In ciuda trainingului meu excelent platit de statul roman si de o corporatie cu capital privat profesionista de educatie si training legata de afaceri de stat, mixte, sau particulare scandinave suedeza care functioneaza, dupa cum se zvoneste, pe modelul de eficienta si profesionalism al diverselor corporatii militare americane private, (drept care nu a fost prea greu de penetrat), si in ciuda complexelor mele studii teoretice stiintific-culturale multidisciplinare si interdisciplinare alaturate experientei mele practice anterioare din trenurile de pe ruta Moscova-Bucuresti-Sofia, (si din alte mijloace de transport pe diferite rute internationale), eu tot nu m-am putut abtine, ieri, in plina sedinta de lucru, sa-mi amintesc de Hector si sa incep sa zambesc, total involuntar si neprofesionist desconspirativ, deoarece chiar ca nu era nimic amuzant in tematica discutata in cadrul sedintei in care eram cu totii, (parca eu, totusi, mai rau decat toti), mustruluiti cat mai sever in legatura cu indolenta noastra care a lasat, totusi, sa se intample cateva incidente neplacute, inevitabile, dupa parerea mea, chiar si cu desfasurarea de personal de preventie, protectie, paza, si descurajare masiv organizat preventiv in acest an de catre politie, in mod cam necaracteristic Scandinaviei, in week-endul de Halloween.

Efectiv nu-mi dau seama cum va functiona aceasta relatie cu Hector pe care eu doresc sa o cultiv, deoarece imi da chef de munca si avant sa ma perfectionez, ba chiar sa ma apuc din nou de citit carti adevarate, si nu numai politiste, cum am facut in ultimii ani, in Romania. E prea devreme ca sa-l invit la sedinte de planificare, deoarece nu doresc si nici nu cred ca este etic sa ii creez impresia gresita ca as avea cumva intentii serioase pe termen lung fata de el. E prea periculos, deci nerecomandabil, sa ne intalnim prea des in orele de serviciu, iar in week-end-uri, am impresia ca e recomandabil sa-l las sa-si dezvolte aptitudinile de hobby personal, astfel incat sa nu inceapa sa imi reproseze prea devreme ca ii ingradesc cumva creativitatea si evolutia pe drumul lui propriu de maturizare in viata.

Poate putem fura ocazional cateva sferturi de ora intre 4 si 5 cand iesim in mod obisnuit de la serviciu, insa el, lucrand ca operativ pentru un serviciu operational, uneori are de indeplinit sarcini de serviciu si in afara orelor de program obisnuit birocratic. Observ ca coordonarea agendelor nostre de lucru va fi dificil de implementat practic. Si inca, deoarece efectiv mi-a fost lene sa studiez ce trebuia in mod organizat, habar nu am mai nimic nici despre mama, si, in general, nici despre familia lui. Cu americanii e intotdeauna mult mai usor, deoarece sunt mult mai previzibili, daca depui un mic efort de observatie, italienii te gasesc ei daca au nevoie de ceva, in rest stii deja ca sunt inaccesibili, francezii iti ofera de la bun inceput, pe tava, fara nici un efort necesar din partea ta, de la prima intalnire, intreg planul operational, rusii functioneaza momentan, la fel ca si pe majoritatea secolului XX, tot dupa orarul american, englezii inca incearca sa-si ispaseasca vinile/erorile din secolul XX, focusandu-se acum mai profesionist pe relatia Asia-Belarus, etc.

Zau daca nu ma simt obligat sa reamintesc MAE-ului si celorlalte servicii potential interesate, ca atunci cand alegi personal care lucreaza in strainatate, nu te poti baza doar pe experienta lor eventuala anterioara mai larg regionala, (cum ar fi fost, de exemplu, in cazul meu, faptul ca i-am cunoscut, intamplator, in adolescenta, pe Karl si pe Leena), nici doar pe training-ul potentialilor lucratori externi, oricat de bun ar fi el, ci trebuie sa-ti alegi si oameni in general constiinciosi care sa fie motivati si pentru activitati autodidactice individuale informale in timpul liber, (de exemplu, nu asa ca mine, care nici acum, dupa 1 an intreg de taiat frunza la caini, habar nu am cand au fost norvegienii sub suedezi si cand au fost sub danezi, si ce naiba se mai intampla si cu finlandezii si islandezii in vremurile alea intotdeauna importante de demult).

Pana una alta, just in case, imi propun sa fac ceva ordine in apartament, deoarece e totusi mai aproape de serviciu decat cel al lui Hector, si este probabil ca tot la mine o sa ne-ntalnim mai des, mai ales ca eu, spre deosebire de el, locuiesc intr-o zona de tranzienti, unde nu am vecini de termen lung posibil neplacut de curiosi sau iscoditori.

Tratat despre latitidinea diversilor manageri- cuvant introductiv

Mircea Vladut, meditatorul meu curent la materiile educatie fizica si studii sociale, (care includ, printre altele, si elemente de geografie), cu adevarat sadic din fire, ma pune aproape in continuu, cu ideile lui, la exercitii de antrenament intelectual ! In general, observ ca ma indeamna sa fac diverse clasificari in mintea mea, si inca din alea sociologice complicate, sau, mai rau, masuratori de geolocatie pentru pluta mea, cand eu, de fapt, as mult prefera sa mai stau inca un pic in deriva, insa, in mod previzibil, cazand in default-ul profesional masochist al nevoii de a ma simti silitor-constiincios, ca la 6-8 ani la scoala, ma simt obligat sa-mi fac temele inainte de a ma putea si eu relaxa, lenes, cu jucaria mea preferata, GI Joe.

(Blegoo, prin comparatie, e un meditator MULT mai indulgent, care nu numai ca imi da mai rar teme de facut, dar si, deoarece materia la care ma mediteaza el este matematica economica cu elemente interdisciplinare de home economics, imi ingaduie, in mod total adecvat contemporan pertinent profesionist, si un grad de creativitate artistica la formularea diverselor noi teorii economice. De_ce ma mediteaza subtil-rafinat, dar eficace, la materia tehnologia si rezistenta materialelor, iar Diacritica, evident, in mod super-expert din toate punctele importante de vedere, la gramatica. Mai am si alti meditatori, de care inca am nevoie, ca sa trec si eu odata examenul de treapta dintre etapa adolescentei la cea a adultului tanar la urmatoarea incercare programata in cadrul liceului meu industrial in vara anului 2012, insa chiulesc si eu cat si cand pot, plus ca mi-e teama ca daca ii listez pe toti pe nume, o sa-si aduca aminte de mine, si o sa mai imi dea si ei inca prea multe alte teme de facut !

Ce bine ca, eu, planificand, prudent, cf. recentelor initiative de a reduce liceul la 3 ani, mi-am programat deja inca de mult Bac-ul pentru anul 2015, si inca in sesiunea de toamna, care sper sa fie mai usoara, plus ca imi poate oferi si o intreaga vara pentru relaxare si pregatiri necesar anterioare, care trebuie sa includa neaparat si studierea legislatiei internationale referitoare la protectia muncii, plus obtinerea de la medic a unui certificat constatator de deficite de invatare care sa imi ofere posibilitatea de a primi mai mult timp pentru a raspunde la diversele intrebari din timpul acelui examen ff dificil, poate chiar si a unei retete de succes de tip ice/speed, cine stie ?!)

Inapoi la subiect, eu personal nu prea am avut pana acum interes deosebit de a studia stiinta managementului, neaspirand vreodata la o asemenea functie de mare raspundere administrativa cu adevarat stresanta in zilele noastre, si fiind totodata cat se poate de realist constient ca nu am capacitatile intelectuale si talentul/dexteritatea de tip artistic necesare pentru a functiona cat de cat competent intr-o astfel de functie, desi, poate ca, tinand cont de faptul ca am anumite trasaturi de personalitate mai accentuate in mod patologic, as putea fi, cf. Manfred FR Kets de Vries, la un moment dat considerat un posibil candidat si pentru o astfel de functie, mai ales in cadrul unei societati deja anticipate pe viitor, ca trend regional european, (cf. poate chiar planurilor ultra secrete insa totodata transparente si democratice, prin folosirea principiului egalizarii de sanse de tip affirmative action, ale companiei Putin-Benelux, fondata in 1917 in estul adesea clasic eronat estimat mai sarac material insa mai bogat spiritual, pe baza furtului comun a unora din idealurile de la 1789 din vestul la fel de clasic si de eronat estimat mai bogat material insa mai sarac spiritual), de a deveni din ce in ce mai birocratica, deci in mare reala nevoie de cat mai multi angajati manageri pentru diversii angajati functionari necesari sustinerii functionarii cat mai optime a structurilor birocratice in plina extindere si dezvoltare.

Dar acum, aici, in pozitia mea curenta de functionar in Scandinavia, nu am avut cum sa nu observ ca am totusi destui manageri in jurul meu, desi, ca sa observ asta, eu, fiind mai neatent din fire, din cauza ADHD-ului si a deficitului meu congenital central de receptie lingvistica, plus a fenomenului mai recent de ingustare a campului meu vizual datorita indragostirii de Hector, deci, in general distrat fata de lumea mea imediat inconjuratoare, a trebuit sa fiu chiar atentionat direct, in timpul unei sedinte de autocritica planificata expres pentru mine, de catre sefii mei cei mare, boss-ul-manager si seful de personal de la cadre, ca acestia chiar exista si ca trebuie sa fie neaparat bagati in seama, deci am primit indicatii directe, clare, precise, intotdeauna utile si binevenite, din punctul meu de vedere, despre cum as putea sa ma straduiesc in mod concret sa invat cum sa comunic cat mai des cu ei, astfel incat sa nu le ranesc sentimentele !

Eu, in general aspirand sa fiu etic si profesional milos din fire, mai ales intr-un loc de munca de care tin cu dintii deoarece si-au pus la bataie destui de multi oameni seriosi si bine intentionati onoarea, plus bani, pentru ca sa-l obtin tocmai eu, nu doresc sa ranesc sentimentele nimanui, asa ca m-am pus imediat pe numarat si identificat managerii mei directi din jurul meu, astfel incat sa nu cumva sa uit sa intru in vorba cu ei si sa le cer parerea, ba chiar, daca e cazul, si, daca mai am si energie, sa incerc in mod activ, sa le ofer si terapia de suport necesara, astfel incat sa le fac munca cat mai lina si mai usoara, deoarece asta este, evident, in interesul meu personal, cat, IMHO, poate si in interesul clientilor corporatiei noastre...desi, in mod destul de ciudat inca pentru mine, desi poate explicabil din punct de vedere teoretic multidisciplinar, zicala "clientul nostru, stapanul nostru" nu mi se pare ca este prea larg cunoscuta in Scandinavia contemporana, aici grija fata de bunastarea angajatilor functionari parand sa fie principiul de baza calauzitor, ceea ce mie nu are cum sa imi displaca, insa totusi, ma face sa ma simt cam vinovat, deoarece mie, dupa cum am zis, mai masochist din fire, imi cam place, recunosc si asta, sa ma chinui...macar asa un pic, in pauza de masa, daca nu e chiar fezabil, din punct de vedere al economiei locale comuniste de piata, in timpul orelor dedicate sarcinilor de serviciu.

La prima numarare credeam ca sunt cam 6, (plus daca ii numaram si pe cei doi mari mentionati mai sus, plus secretarii lor personali, dintre care unul, cel al boss-ului-manager, fiind oficial numit si existent formal ca persoana specifica in acea functie, iar celalalt, cel al sefului de personal, existand doar functional, si diferite persoane ocupand aceasta pozitie, in ture, deci 10), la o a doua, mai atenta, am remarcat ca sunt chiar 12, fiecare, cu raspunderea lui, insa totodata functionand colectiv si colaborativ in mod destul de rafinat profesionist si competent. Deja situatia devenise destul de complicat de imaginat pentru mine, care sunt obisnuit sa numar doar pana la 4 in diverse limbi straine, insa m-am decis sa o iau temporar ca atare pana una alta, si sa nu incep sa o compar cu alte posibile structuri birocratice existente de-a lungul istoriei, astfel incat sa nu imi fac cumva prejudecati de valoare superficiale eronate.

Adevarul e ca pana si boss-ul-manager mi-a zis odata ceva posibil incurajator de genul, "asta cam asa e, ca la noi la nimeni", insa totusi a parut sincer mandru zicand asta, si, deoarece stilul scandinav mi se pare inca un adevarat un efort de virtuozitate constiincios-constient-altruista, nu am indraznit sa-l dezamagesc, plus ca nici eu nu sunt chiar atat de inconstient ca sa indraznesc sa intristez sau sa creez vreodata vreun discomfort vreunui boss-manager.

Impresionat, totusi, de complexitatea acestei structuri functionale, pe care am numit-o "in fagure de miere", (deoarece musuroi de furnici precis nu e), m-am decis sa o iau de la baza, in sensul "back to basics", si sa incep sa studiez, ca sa stiu macar eu, pentru mine, despre ce e vorba, si ca sa imi definesc macar conceptele de baza pe care le voi folosi ulterior in acest tratat, (pe care il doresc cat se poate de serios si potential si util si studentilor mai saraci sau fara pile, care nu au sansa sa studieze la universitati de management reputabile din lume), incepand evident cu resursa mea informativa preferata, wikipedia, ce insemna de fapt un manager, ce este managementul, si care pot fi diferitele roluri ale diferitilor manageri in diversele industrii curent existente in economie.

De la inceput, mie personal mi-a sarit in ochi faptul ca exista nuante culturale diferite importante intre definitiile managementului, cat si a potentialelor functii si atributii de serviciu ale diferitilor manageri, si ca acestea nu depind doar de tipul de industrie in care activeaza ei, ci chiar si de locatia lor geografica de origine, formare, si actiune profesionala, drept care nu a fost prea greu sa imi inchipui o posibila clasificare dupa latitudine !