Dupa sedinta zilnica de dimineata, am plecat amandoi catre biroul secretarului ca sa ne gaseasca ceva de lucru. Deoarece secretarul isi luase zi libera, eu am profitat repede de ocazia timpului liber ce se anunta generos intins in fata noastra, si l-am si intrebat direct pe Viconte de unde provine numele lui cu radacini internationale. Binevoitor si politicos, parand chiar sincer flatat de atentie, mi-a explicat ca el are radacini familiale vechi din regiunea Lyon, Franta unde mai are inca si rude in viata, dar ca mai departe in timp avusese si niste ramuri genealogice care proveneau din Transilvania (care se afla curent in Romania actuala, si o stia si el din fericire deoarece este un om umblat si cultivat, a facut si studiile la faimoasa universitate Karolinska si chiar vizitase si Transilvania noastra actuala in zilele noaste desi nu a gasit acolo descendenti curenti din neamul lui, care probabil ca fusesera decimati total in timpul vreunui razboi mondial de catre o armata horthysta sau alta asemanatoare ei, insa despre ranile si pierderile lui provocate de acel razboi sau de alte razboaie europeene, eu nu am deschis vorba deoarece nu voiam sa-l intristez).
El a indraznit apoi la randul lui sa ma intrebe si pe mine daca nu sunt si eu cumva din Franta, deoarece remarcase R-ul graseiat pe care eu il folosesc cu precadere cand ma simt mai seductiv, iar eu, flatat la randul meu, dar si grijuliu totodata sa nu il dezamagesc prea tare, i-am spus adevarul despre originile mele ceva mai umile decat ale lui, si anume ca eu provin din partea strabunicii mamei de la Bucuresti si din partea unui strabunic de-al tatei de la Curtea de Arges, ultimele 3 generatii fiind modesti bucuresteni cu totii. Insa el nu a parut de loc dezamagit, lucru care m-a multumit foarte mult si mi-a intarit buna opinie despre el.
Aveam o groaza d intrebari pentru el si il simteam pregatit sa vorbesca si el mai mult cu mine, insa am decis sa recurg la un truc, recunosc, cam ieftin, si i-am spus ca aveam putina treaba si ca ma intorc mai tarziu si vom continua atunci discutia noastra interesanta. Nici nu stiu de ce mi-a venit in clipa aia sa folosesc acesta manevra (bine cunoscuta de catre profesionisti de altfel) fata de el, eu nu sunt de loc un om manipulativ, cred ca in fond ma simteam cumva anxios deoarece remarcasem ca unii colegi functionari din jur ascultau atent la conversatia noastra si devenise cam clar ca incepusem sa dezvaluim unul fata de celalat niste amanunte care de obicei nu se dezvaluie din prima conversatie intre angajatii unei corporatii obisnuite din Norvegia si devenisera cam curiosi si despre tonurile vocilor noastre si despre continutul conversatiei, si despre body language, intr-un cuvant am simtit ca nu era timpul si nici locul potrivit acolo pentru a continua conversatia noastra relativ intima, iar eu, ca functionar profesionist, am datoria, prin exemplu personal, sa imbunatatesc atmosfera profesionala din locul meu de munca, nu sa tulbur gandurile celorlalti angajati care trebuie sa fie atenti in primul rand la sarcinile de serviciu, nu la altceva. Deci am decis in mod total corect, etic profesional si just, sa ma extrag din situatie pentru o vreme.
Dupa ce am pierdut putina vreme in biroul meu personal de la etajul 1, verificandu-mi corespondenta zilnica in timp ce incercam sa ma gandesc la ce actor mai vazusem eu vreodata buze ca ale lui Raoul, dupa ce m-am decis ca era vorba despre faimosul actor francez Samuel le Bihan (a carui poza apare si la sfarsitul capitolului 1, insa am pus una si mai misto aici) si am inceput sa ma gandesc la actori care aveau fruntea sau pometii asemanatori lui (ca ochii lui patrunzatori, curiosi, interesati si inteligenti de culoarea exacta a tutunului #1E0A00 precis ca nu-i mai are nimeni), deodata mi-a sunat telefonul. Ah, o voce feminina precipitata, exact ce-mi lipsea mie in clipa aia, a inceput sa imi spuna ca prezenta mea este ceruta imediat de urgenta la serviciul de arhive. Plictisit, am intebat-o cum il cheama pe clientul solicitant si care e data lui de nastere, informatii necesare mie inainte de orice contact profesional fata-n-fata pentru a-i verifica istoricul utilizarii serviciilor noastre si alte preferinte speciale la care trebuie sa ma acomodez, vrand nevrand, deoarece sunt obligat prin contract sa ofer din cand in cand, in situatie de urgenta, si servicii fata-n-fata pentru unii clienti, nu numai phone sex (care ramane totusi activitatea mea profesionala preferata pentru motivul simplu ca ma satisface si pe mine, nu numai pe interlocutor). Insa dispecera respectiva mi-a explicat ca nu este vorba de un client ci ca este vorba chiar de un coleg care imi cerea ajutorul si ca acest coleg era chiar tanarul Viconte de Bragelona care se pare ca avea dificultati in utilizarea echipamentului tehnic de comunicare de la parter (care e un pic mai invechit decat cel pe care-l folosim noi in birourile noastre personale de la etaj). Mie mi-a tresarit inima in piept de bucurie cand am aflat ca ma solicitase chiar el (in mod realist asta se intamplase deoarece le-a fost lene functionarilor de la parter sa-i arate bietului Raoul ce sa faca si m-au chenat pe mine sa muncesc in locul lor, dar oricum m-am bucurat de ocazie si acum aveam si eu o scuza cat de cat profesionala sa re-incep conversatia cu el.)
Intr-adevar, Raoul avea ceva probleme cu folosirea corecta a sistemului computerizat care lui, venind tocmai din Suedia, (care este o tara mult mai avansata decat Norvegia si chiar se si crede ea insasi asa de foarte multa vreme, suedezii fiind si stapanii norvegienilor timp de cateva secole pana cand le-au furat-o danezii), i se parea foarte primitiv deoarece nu avea destule macro-keys folositoare si nu dadea nici posibilitatea de a gasi un text intreg oferind ca input intr-un search box un cuvant oarecare gasit in textul respectiv. Ceilalti functionari, care totusi folosesc si ei acelasi sistem computerizat de chiar mai multa vreme decat mine, nu se grabeau sa il ajute in nici un fel, insa se asezasera in jurului lui, stand pe scaune exact ca la teatru asteptand sa apar si eu pe scena si sa reincep sa interactionez in public cu accent frantuzesc cu Raoul care vorbea o norvegiana perfecta cu accent suedez, deoarece erau evident curiosi si ei sa afle cat mai multe despre acest tanar incantator si interesant care tocmai venise din tara lui nobila si avansata sa faca stagiatura in tara mai rurala care este si Norvegia zilelor noastre, dar, lenesi din fire, voiau sa ma puna tot pe mine pe post de inaintas la intrebari si raspunsuri fata de Viconte, si ei doar sa se uite ca la un spectacol pe gratis. Eu recunosc fara falsa modestie ca deja a inceput sa mi se duca vestea printre tehnicieni ca fiind un talentat interogator, ceva mai tare decat Larry King probabil, si de aceea de cate ori sunt eu de serviciu la interogatii, se programeaza cei mai lenesi posibili dintre ei, deoarece se stie deja ca mie imi place sa pun intrebari iscoditoare in cel mai inocent stil posibil si ma pricep astfel sa ii trag de limba si pe cei mai recalcitranti informatori, fara ca sa fie nevoie sa intervina grupa de tortura, si ma stiu deja si de flet si ca nu indraznesc sa pun pe nimeni la treaba si tot timpul ma ofer eu voluntar sa le fac pe toate, ca daca nu le-as face eu, chiar ca nu le face nimeni.
Desi eu habar nu am despre computere, m-am pozitionat in pozitia mea preferata de invatator, care se afla in spatele elevului asezat la masa cu computerul si putin oblic, fie in dreapta fie in stanga in functie de lumina din tavan sau cea naturala de la geam (eu fiind bineinteles in picioare, iar elevul aplecat peste computer), aceasta fiind o pozitionare foarte des intalnita in multe situatii de training profesional. Normal ca se asezasera toti in jur ca la teatru ! Eu m-am abtinut din rasputeri sa nu pun si o mana protectoare pe umarul lui Raoul, deoarece am intuit corect ca nu era de loc potrivit in acea situatie (si stiu si ce nasol e cand ti se intampla tie personal mai ales venind de la un profesor sau superior in care totusi ai avut incredere pana atunci).
Apoi am incercat sa clarific situatia incepand mai intai prin a-l ruga sa-mi explice ce nu intelegea si cum as putea eu sa-l ajut; trageam de timp, evident, deoarece, desi la computere nu ma pricep nici eu, la trasul de timp in situatii ambigue ma pricep foarte bine, deoarece am multa experienta in acest fel de situatii. Chiar un fost profesor de-al meu a remarcat asta la mine chiar de la inceputul trainingului, si anume ca dezvoltam o anxietate nejustificat de mare in situatii ambigue si mi-a spus ca trebuie sa invat sa ma obisnuiesc sa ma intalnesc cu astfel de situatii foarte des intalnite in viata, si eu am inteles perfect ce voia sa-mi zica, am considerat observatia lui despre mine justa si sfatul lui oportun, si am inceput chiar sa ma straduiesc sa ma obisnuiesc din ce in ce mai mult cu situatiile ambigue.
Pot sa comentez acum dupa cativa ani ca, desi in ceea ce priveste contextele sau conversatiile ambigue din viata profesionala m-am obisnuit sa le tolerez si chiar sa le exploatez (in folosul clientilor, desigur, deoarece ei primeaza intotdeauna) cat mai bine, in ceea ce priveste cele din viata mea personala nu m-am obisnuit de loc si mereu tind sa le cer tuturor prietenilor sau asociatilor mei raspunsuri cat mai clare si concrete pentru mine, de aceea acum chiar ca nu inteleg ce jocuri incearca D. sa joace fata de mine de ma tine mereu atarnat la varful unditei lui in care m-a prins deja de mult, si nu se decide odata nici sa ma azvarle inapoi in apa, nici sa ma azvarle pe jaratec si sa ma manance, ca sa terminam odata cu teasingul asta care mie imi displace foarte mult. Este intolerabila din punctul meu de vedere atat aceasta ambivalenta a lui fata de mine cat si ambiguitatea pozitiei mele fata de el. Efectiv nu stiu cum sa ies din acest impas sau sa il ajut pe el sa ma scoata din el, tot aia e. Dar, in mod realist, el nici nu se gandeste la mine, el tinde sa ma uite 6 zile din 7, si isi aduce aminte de mine doar duminica dupa ce iese de la spovedania lui catolica si isi aduce aminte ca a uitat sa mentioneze confesorului sau si despre mine. Abia acum inteleg de ce unor italieni li se spune si ipocriti ata de des, si in mod chiar justificat. Si totusi eu nu am absolut nimic impotriva poporului italian in general, insa chiar ca nu pricep cum de m-am procopsit eu tocmai cu acest exemplar, un adevarat magar.
Pana la urma , vazandu-ma atat de nepriceput si ezitant fata de Raoul, un alt coleg mai impacientat a venit el sa ii arate cum sa folosesca corect si macro-key-urile si sa caute si documentele care il interesau. Eu, bineinteles, atunci, usurat de responsabilitate, am inceput sa-l intreb pe Raoul despre cum e sistemul computerizar de la Karolinska, discutia a deviat catre entuziasmul lui pentru a capata training international si mi-a spus ca a petrecut un an din studentie chiar in Italia, la Parma sau la Palermo, nu mai tin minte, unde si-a facut un stagiu de observator extern, si unul de inspector international. Am impartasit apoi amintiri si pareri comune despre Venetia si Verona. Iar de la Verona normal ca am trecut sa vorbim despre pasiunile profesionale si mi-a marturisit ca el ar avea interes sa devina romancier. Eu i-am povestit despre interesul meu in problemele de constiinta, si de etica profesionala, in care ma consider inca un biet invatacel deoarece nu am citit indeajuns, iar de practicat o fac mai mult improvizat, dupa ureche.
