Desi istoria documentara a akvavit-ului produs pe teritoriu norvegian incepe intr-o scrisoare de protocol datata 13 aprilie 1531, se poate presupune ca aceasta bautura se producea inca dinainte. Totodata, desi akvavit-ul norvegian produs pt consum si comercializare mai larga, incepand cu cel al distileriei Lysholm din Trondheim in 1821, apoi cel al distileriei Løyten din Løten in 1855, cele ale distileriei Simers & co din Christiania (numele vechi al orasului Oslo din 1624 pana in 1924) in 1857, apoi al distileriei Oplandske din Christiania in 1872, este facut din cartofi, (cel suedez si danez putand fi distilat atat din cartofi cat si din grane, iar cel german din statul Schleswig-Holstein, un teritoriu pe vremuri supus Regatului Danemarcei, numai din grane), cartoful nu a fost importat in Europa decat catre sfarsitul sec 16, iar pe teritoriul norvegian nu a inceput sa se cultive decat in ultimul sfert al sec 18. Deci probabil ca si pe teritoriul norvegian akvavit-ul initial a fost manufacturat tot din grane, cel mai probabil din orz, deoarece aceasta cereala a fost mai des cultivata in acest teritoriu, dupa ea urmand secara, si apoi ovazul.
Lysholm Linie Akvavit este marca cea mai veche de akvavit comercial din Scandinavia. Este condimentat cu chimen si cu anason, si este maturat in butoaie vechi de stejar de 500 de litri, care au fost intial utilizate pt sherry spaniol, si care sunt asezate in timpul calatoriei pe puntea, (nu in cala), vapoarelor firmei Wilhelmsen pt a fi efectiv batute de vanturi si de valuri. Aceasta metoda a fost descoperita din intamplare cand un comerciant norvegian a dorit sa exporte si akvavit alaturi de alte produse in Indonezia, insa nu a reusit sa isi vanda akvavit-ul si a trebuit sa se intoarca cu el acasa, si atunci a remarcat ca parca devenise chiar mai bun la gust decat il stiuse el initial...desi, cine stie, ma gandesc ca poate ca doar i s-a parut ca e mai bun pt ca se intorsese teafar acasa dintr-o calatorie atat de periculoasa si de indelungata ! Mai exista un akvavit care este produs tot prin aceasta metoda de maturare pe vapoarele firmei Wilhelmsen, si care apartine distileriei Løyten, care a fost intial infiintata in Løten, (care este si orasul natal al pictorului norvegian Edvard Munch), si ulterior, datorita cresterii productiei si a logisticii transportului, s-a mutat in Oslo. Aceasta distilerie este recunoscuta ca fiind fost ultima distilerie particulara care a rezistat cel mai mult vanzarii produselor sale exclusiv prin Vinmonopolet, (firma oficiala de stat care are monopolul vanzarii bauturilor cu continut de alcool mai mare de 4,75 %, infiintata in 1922).
Distileria Lysholm a mai dezvoltat un fel de akvavit cu ocazia implinirii aniversarii de 1 000 de ani a orasului Trondheim, in care se afla aceasta distilerie. Orasul Trondheim a fost infiintat ca un fel de post comercial in anul 997, si a fost capitala Norvegiei pe vremea vikingilor, pana in anul 1217. A fost totodata si sediul principal al arhidiocezei catolice Nidaros intre 1157 si 1537, cand ultimul arhiepiscop catolic al Norvegiei, Olav Engelbrektsson, a fost gonit din Norvegia, zvonindu-se inca de pe atunci si pana chiar in zilele noastre ca a plecat si cu odoarele catedralei cu tot, si acest lucru nu a fost chiar confirmat istoric serios niciodata. Palatul Arhiepiscopal de langa Catedrala din Nidaros fiind fost insa si sediul tezaurului si manufacturii de bani norvegieni pe vremea ultimilor 3 arhiepiscopi catolici din Norvegia, ma gandesc ca poate e posibil sa fi luat si el cateva monezi norvegiene asa ca amintire, (ca am verificat ca lingouri nu se produceau la acea vreme acolo, si si eu uneori pastrez monezi straine amintire daca vizitez o tara straina si le gasesc pe undeva pe jos sau imi raman necheltuite in portofel). Acest arhiepiscop este cel caruia stapanul castelului si fortaretei Begen, lordul de origine daneza Eske Bille, ii scrisese acea scrisoare diplomatica in 13 aprilie 1531 prezentandu-i si oferindu-i cu prietenie cadou si o sticla de akvavit, frumos ambalata intr-un pachet care insotea acea scrisoare, o bautura descrisa in scrisoare ca fiind posibil curativa sau cel putin amelioratoare pt tot felul de afectiuni interne si externe. Sticle de akvavit vindecator nu cred ca a luat prea multe cu el atunci cand a plecat izgonit din Norvegia, pt ca saracul arhiepiscop a murit in Belgia la nici un an dupa ce a fost izgonit de pe teritoriul norvegian, probabil chiar de inima rea fata de o asemenea respingere, si ma gandesc ca daca ar fi luat destul akvavit cu el poate ca ar fi trait mai multa vreme. Acest akvavit aniversar de Trondheim nu este carat cu vaporul, ci doar lasat sa se matureze cca 3 ani in butoaie de stejar stationare. Este de culoare mai inchisa, gen caramel, si e mai putin condimentat.
Distileria Løyten mai produce si alte 2 feluri de akvavit mai larg cunoscute, akvavit-ul Løyten de Vara, maturat in butoaie timp de numai 6 luni, aromat cu chimen, anason, si vanilie, si continut de alcool 38 %, si akvavit-ul Løyten de Export, despre care am citit ca este aromat si cu lamaie, in afara de chimen, insa totodata e si putin mai dulce, presupun poate asemanantor cu un limoncello poate ceva mai "barbatesc", (desi nu l-am gustat), si continut de alcool clar ceva mai "barbatesc" de 40 %, (fata de 31-32 % in cazul limoncello clasic italian). Toate celelalte prezentate mai sus, cele maturate pe mare si cel aniversar pt orasul Trondheim, au un continut de alcool de 41,5 %. Akvavit-ul de vara si cel de export se servesc preferabil mai reci, pe cand celelalte se servesc la temperatura camerei.
(...va urma...)
3 kommentarer:
Total offtopic: ai vazut curcubeul ala superb si imens deasupra orasului?!!! (acum 15 min). Eram in masina, n-am putut sa-l fotografiez, dar e incredibil. Ma rog sper ca mai e si-l poti vedea sau l-ai vazut.
Nu l-am vazut, desi probabil ca eram pe undeva pe langa sau pe balcon ieri dupa amiaza, dar oricum balconul meu nu e de fapt orientat spre oras, asa ca e posibil sa nu fi vazut portiunea aia de cer. De fapt, daca ma gandesc bine, nici nu cred ca m-am uitat ieri nici la cer nici la fjord asa direct. Nu o fac intotdeauna, cred ca mai mult ma uitam la ploaie asa efectiv izbindu-se de balustrada de la balcon, si incercand sa simt vreo senzatie inclusiv miros de umezeala in aer, (pt ca in mod paradoxal aerul aici are umiditatea destul de redusa chiar si daca e ploaie in jur, si nici nu miroase de obicei a nimic, si, desi nu imi plac de obicei mirosurile exagerate, nici placute, nici neplacute, totusi mi se pare cam ciudat sa nu miroasa aproape niciodata a nimic...la inceput chiar m-am gandit ipohondru ca poate incep sa fac o dementa de tip pre-pre-pre-senil pt ca am citit ca pierderea mirosului este unul din primele semne de maladie Alzheimer, dar pana la urma am verificat ca atunci cand vine mirosul ala fad de plumerii de la sfarsitul lui februarie, il pot simti in aer si chiar recunoaste de anul trecut pana anul asta, plus o data mi-a mirosit a peste langa cheiul cu peste chiar vreo cateva minute bune chiar relativ recent), plus se auzea la un moment dat muzica oarecum disco din anii 80 ca probabil era o petrecere pe undeva prin apropiere, (si si acest fel de zgomot e de obicei extraordinar de rar in aceasta zona de deprivare senzoriala olfactiva si sonora cu care inca nu m-am obisnuit pe deplin), si probabil cred ca mai mult ma concentram din cand in cand, cand ma plictiseam de ploaie, sa aflu de unde vine muzica, din totala curiozitate.
Imi pare rau ca am pierdut curcubeul, pt ca mie imi plac, dar eu nu de stimuli vizuali placuti duc lipsa aici in Norvegia, iar chestiile olfactive nu ma pasioneaza oricum prea mult, decat poate la nivel asa de curiozitate de daca ori miroase ceva exagerat de mult sau exagerat de putin, rar imi place mie in mod special cate un parfum, (de fapt nu imi plac cu adevarat decat vreo 2 care le stiu unul de la mama si unul de la prietena mea si desigur ca le prefer doar cu ele de fata, nu asa aiurea in rafturi sau pe alte persoane total oarecare), dar sincer cred ca efectiv mai mult de zgomot duc lipsa cel mai mult, orice fel de zgomot, (cu exceptia muzicii jazz si muzicii metal, sau poate asa a scrasnetelor alora fie mai de groaza, ca metal pe metal, fie enervante ca creta pe tabla, cred ca altfel orice zgomot predominant urban e OK...desi, desigur, Doamne fereste, eu nu am auzit acest zgomot dar mi l-a povestit bunica mea ca il stia de cand era mica, din timpul razboiului, zgomotul bombelor care cad, mi-a zis ca ala e ff rau, zicea ca se ascundeau sub masa si puneau perne si plapumi pe masa si asteptau ascunsi acolo cu mainile la ochi si la urechi si cu frica in san, si a zis ca suierau bombele cand cadeau asa, "fiuuuu", dar erau multi de "fiuuuu", nu doar unul, si pe urma uneori cadea mai departe si nu se auzea decat bum asa slab infundat, si era OK, dar alteori cadea mai aproape si uneori chiar se auzea asa bum-whoosh, asa cu aer supt de suflu ceva mai tare, si zicea ca asta era ff rau, desi a zis ca niciodata, Doamne fereste, nu a cazut chiar aproape aproape, dar oricum, cred ca si asta e un zgomot deosebit de rau, si nu as vrea sa il aud niciodata).
Vladimir, ai ajuns la un pas de Rudolph si nu v-ati intalnit, sa beti un suc impreuna?
Send en kommentar