Povestea magnoliilor [rated PG-13 pt limbaj]

Inspiratia de a citi mai in detaliu despre magnolii si de a povesti despre ce am citit, deoarece povestea lor m-a captivat din prima clipa, mi-a fost oferita de un articol cu poze efectuate de bloggerul Mugur, blogger pe care il pot astfel evalua ca fiind mult mai eficient in jobul lui de muza decat dl Paul Thomas Anderson, al carui film din 1999 numit si el Magnolia nu m-a indemnat de loc sa citesc despre aceasta floare atunci cand l-am vazut, chiar si daca era cu dl Tom Cruise, care pe mine ma inspira de cate ori il vad la tot felul de lucruri, (desi e cam dificil sa gasesc poze mai recente in care sa apara coapsele lui dezgolite).

Magnoliile sunt un genus de plante deosebit de vechi. Au fost gasite urme fosilizate de magnolii propriu-zise din specia Magnolia acuminata (sau magnolia albastra) vechi de 20 de milioane de ani, si alte urme de magnoliacee vechi chiar de 95 de milioane de ani. Deoarece magnoliile au aparut inaintea albinelor, s-a propus chiar ca florile acestei plante au aparut si s-au dezvoltat cu scopul precis de a facilita polenizarea efectuata initial in lume de catre carabusi (coleoptere). Carabusii fiind mai brutali decat albinele in activitatile lor polenizatoare, si magnoliile atunci au dezvoltat unul din cele mai tari invelisuri de pistil de tip carpel din lumea angiospermelor. O alta trasatura considerata reprezentativa pentru arhaismul magnoliilor este aceea ca bobocii lor nu sunt inveliti de sepale, ci intr-o frunza speciala numita bract, (in lb germana acest termen sunand oarecum juridic, numindu-se in traducere literala "foaie contractuala"), iar periantul lor (partea florala din jurul organelor reproductive) nu este diferentiat in petale si sepale, ci doar in tepale simple, (termenul "tepale" fiind fost introdus la inceputul secolului 19 de catre botanistul elvetian Augustin Pyramus de Candolle, recunoscut prin faptul ca a mai introdus cuvantul "taxonomie" in vocabularul literaturi universale, desi totodata si expresia oarecum exagerat de dramatica "razboiul Naturii" in vocabularul literaturii de non-fictiune, plus pt faptul ca a mai opinat ca si plantele ar avea un ceas biologic intern natural al lor, desi la vremea dansului nu l-a crezut nimeni in legatura cu asta, ceea ce nu e dificil de inteles in contextul in care parea a fi uneori inclinat de a folosi cuvinte cam bombastice in literatura de non-fictiune, insa dupa 100 de ani si-a dat lumea seama ca macar in legatura cu ceasul avusese totusi dreptate, si probabil ca nici nu avea cum sa nu aiba dreptate de vreme ce despre acest ceas scrie si in portiunea relativ academic-didactica numita Ecleziast din Vechiul Testament, un text totusi considerat destul de important si de reputabil in ceea ce priveste relatia omului viu cu mama Natura, atat ca potential observator si totodata si ca parte a acestei lumi naturale biologic vii, care nu include numai plantele desigur, dar si alte organisme vii, inclusiv alti oameni din societate, fie indivizi sau grupuri mai mult sau mai putin organizate).

Numele magnoliei a fost dat acestei plante de catre calugarul botanist explorator (si ilustrator, proiectant si strungar) francez Charles Plumier, care a descris-o si a desenat-o in premiera in cadrul istoriei academice a regiunii UE in 1703, (din pacate cu numai 1 an inainte de a deceda de pleurezie), in cinstea profesorului regal de medicina si inspector gradinar francez Pierre Magnol, (o personalitate academica recunoscuta pt faptul ca a avansat si promovat conceptul de familie in cadrul lumii vegetale, dansul fiind inca in viata la vremea primirii unor diverse omagii, si supravietuind inca 12 ani dupa decesul dlui Plumier, ajungand chiar sa si ocupe un scaun al Academiei Regale de Stiinte, cand acesta a devenit liber prin decesul unui elev de-al sau devenit academician inaintea lui, dl Joseph Pitton de Tournefort, un elev care s-a straduit de-a lungul carierei lui sa puna pe ici si pe colo cate o vorba buna pt profesorul lui, acest elev fiind recunoscut la randul lui pt introducerea conceptului de genus in cadrul studiilor lui despre Flora.)

Si numele dlui Plumier, (la randul lui elev al dl de Tournefort, care a decedat coincidental si dansul inaintea profesorul lui, intr-un trend care ar putea incepe sa para suspect, daca nu am mentiona ca dl de Tournefort a decedat nu de boala ci intr-un accident de trasura), este astazi amintit prin denumirea plantei plumeria, desi la vremea cand aceasta planta a devenit mai larg cunoscuta in UE, i se spusese initial frangipan, si de fapt si acum i se mai spune asa in anumite cercuri culturale, din cauza unui marchiz italian din familia aristocratica de Frangipani, Pompeo Frangipani, maresal de armata la curtea regelui Louis XIII, care introdusese un parfum ff popular bazat pe esenta de migdale, care putea neutraliza mirosurile mai neplacute ale manusilor si incaltamintei de piele purtate pana la refuz de militari, al carui miros, cf Pompeo, ar fi semanat destul de mult cu mirosul incantator al frangipanierului, o planta despre care auzise de la bunicul lui, Muzio Frangipani, un botanist care vazuse planta Plumeria alba in Antigua, si ii daduse imediat numele lui, un nume devenit sinonim cu parfumuri exotice placute...un soi de reclama sentimentala pt un produs surogat desigur mult mai ieftin, desi devenit deosebit de popular in Franta, utilizat tot sub denumirea de frangipan si in cofetarie, nu numai parfumerie.

Insa dl Magnol fiind respectat la nivel international europeean, iar dl de Tournefort avand si dansul multi elevi din mai multe tari europeene, atat Germania cat si Marea Britanie, nu doar din Franta, numele magnolia a inceput sa fie mentionat oficial in diverse tratate reputabile, primele fiind sponsorizate de un fost elev al dl de Tournefort, dl William Sherard, care acesta nu a decedat inaintea profesorului sau, ci a devenit consul britanic in orasul cosmopolit Smyrna/Izmir din Imperiul Otoman de la acea vreme de inceput de secol 18, unde a reusit sa si acumuleze o avere personala considerabila, si ulterior revenit in UK a finantat o catedra de botanica si publicarea mai multor tratate de botanica si in limba de circulatie internationala din ce in ce mai mare engleza, in care denumirea magnolia a fost pastrata. Si prof Carl von Linne, de reputatie internationala globala, studiind chiar mai multe surse, a pastrat si dansul numele magnolia pt aceasta planta, dansul mentionand in scris in mod constiincios si sursa unde aparuse prima oara aceasta denumire, cartea dlui Plumier, Nova plantarum Americanarum genera. 

Desi la inceput se credea ca magnolia se gasea doar pe si pe langa continentul american, dl Plumier vazand-o prima oara in Martinica, unde localnicii ii spuneau pe limba lor materna mai veche, (destul de probabil, tind sa opinez, taino-arawak, nu carib, desi carib devenise deja limba oficiala a populatiei locale, insa intr-un context in care majoritatea mamelor vorbeau inca arawak copiilor lor, plus acestia ulterior amestecand cuvinte de origine arawak cu carib si mai ales pastrand o vreme structura gramaticala arawak cu cuvinte noi carib la vremea evolutiei limbii lor intalnita de dl Plumier, plus mai ales alfabetului carib, cf wikipedia, lipsindu-i consoana "L"), talauma, aceasta planta a fost "descoperita" de catre europeeni catre sfarsitul sec 18 si in Asia de est si sud-est, initial in China si in Japonia, primele specii descrise fiind Magnolia denudata (magnolia de Yulan), considerata o floare a puritatii de catre preotii budisti din China care isi decorasera gradinile templelor cu ea inca din sec 7, si Magnolia liliiflora (magnolia Mulan, sau magnolia purpurie). De-a lungul urmatoarelor secole si pana si in zilele noastre diversi botanisti si-au petrecut ore si ani intregi din cariera lor incercand a clasifica magnoliile in mod cat mai riguros, cu speciile potrivite in subgenurile si genurile potrivite, plus de a le denumi cat mai corect, inclusiv politically correct, si cu atentie sporita fata de diverse interese de business pt diverse grupuri de horticultori, importatori-exportatori, decoratori, si diplomati, desi se pare ca asa ceva inca nu este un lucru deosebit de usor, nici macar cu ajutorul unor metode de cercetare filogenetica de ultima ora prin secventializare de ADN, care mai mult incurca decat descurca, oferind adesea rezultate contradictorii sau chiar neasteptate sau de-a dreptul neplacute, mai ales in privinta unor plante atat de vechi si de nepasatoare fata de agitatia si ideile si interesele oamenilor din jurul lor, daca au supravietuit ele atat de o parte cat si de alta a lumii si epocilor glaciare, si formarii muntilor, si deplasarilor continentale, nemaivorbind si regimului de polenizare efectuat de carabusi, (sau de fapt chiar datorita acestuia au supravietuit atata vreme). Pana una alta, se pare ca lumea botanistilor inca nu e hotarata daca sa clasifice toate magnoliile sub un singur genus, sau in mai multe genuri mici, desi botanistii europeeni contemporani par a tinde sa isi doreasca un singur genus numit Magnolia, care sa aiba poate mai multe subgenuri, dar sa fie totusi toti/toate magnolii, nu asa si din familia mai larga de Magnoliacee, pe cand cei chinezi par a ramane indecisi intre 2 optiuni, fie una cu un genus mare Magnolia, care insa sa includa totusi si niste veri de familie Magnoliacee, (cu exceptia ferma a arbustului lalea Liriodendron, in legatura cu care par a fi toti de acord ca nu are ce cauta intre magnolii, desi ar fi totusi un magnoliaceu sau o magnoliacee, asa ca apartenenta familiala mai larga), fie una cu mai multe genuri paralele separate, (probabil ceva asa gen LGBTQIA...etc, fiecare din ele desigur cu cate minim 50 de specii proprii diferite, de gen probabil lebada, urs, foca, regina noptii, etc, sau poate chiar si dupa activitatea ceasului biologic de lucru, ca de ex bondage, fisting, etc), in plus existand inca o problema nerezolvata legata de incadrarea unuia, Michel sau Michelia, care din punct de vedere genetic seamana mai mult cu genul grupului Yulania mai mult decat cu genul grupului Magnolia propriu-zis. In mod practic insa majoritatea speciilor cultivate in prezent in UE apartin grupului made in China numit Yulania. In legatura cu magnoliile americane odata de mult numite atat de simplu talauma, situatia e si mai complicata, deoarece acolo nici nu s-a decis inca daca Magnoliile sa fie genus sau subgenus relativ la Mangliete, (care apartin si ele familiei magnoliacee), nemaivorbind de confuzia iscata de Elmerrillia, originara din Malezia, Borneo, Noua Guinee, si posibil regasibila si in Filipine plus pe subcontinentul indian, numita aparent Elmerrillia in 1927 de catre botanistul britanic specialist in magnolii JE Dandy (1903-1976) in onoarea botanistului american specialist in magnolii asiatice Elmer Drew Merrill (1876-1956), care se pare, din descrieri, ca parca seamna mai mult cu Yulania si cu Michelia, desi habar nu are nimeni, poate nici macar superspecialistul inca in viata, (desi probabil pensionat), Hans P Nooteboom din Olanda, de ce nu seamana cu Magnolia, sau macar cu Mulan.

In mod util, scoarta si bobocii Magnoliei officinalis din RP Chineza, au fost utilizate in medicina traditionala chineza. In mod similar, in Japonia au fost utilizate aceleasi ingrediente ale Magnoliei obovata, insa aceasta planta avand si niste frunze late, si ele au putut fi larg folosite in mod traditional si pentru a inveli mancarea, sau chiar a fi gatite cu diverse umpluturi asa ca foile de vita pentru sarmale. Scoarta magnoliilor chinezesti si japoneze mai sus mentionate, cat si cea a magnoliei americane de tip grandiflora contine o substanta fitoestrogenica cu efect antioxidant, antiinflamator, antifungic si chiar si sedativ numita magnolol. Aceasta substanta protejeaza si dentitia soarecilor de periodontoza, si datorita efectului ei de stimulare a activitatii osteoblastelor (celulele care ajuta sinteza materialului osos), si de inhibitie a activitatii osteoclastelor (celulele care contribuie la resorbtia materialului osos), este in prezent luata in consideratie pt a fi studiata mai indeaproape in privinta unui posibil rol protector antiosteoporoza si la oameni. Scoarta de magnolie mai contine si substanta numita honokiol, care are un efect psihotrop anxiolitic si antidepresiv serotoninergic, efect antiemetic, in mare parte probabil similar cu al unor medicamente antipsihotice destul de larg utilizate desi probabil si fara efectele adverse ale acestor medicamente in plus avand si efect anticonvulsiv, antiparkinsonian, efect antiinflamator, antibacterial, antifungic, antiviral (in special pt hepatita C), plus trombolitic, si antitumorigen, de fapt fiind, se pare, o subtanta care ar trebui serios investigata pt a fi prescrisa celor cu dementa vasculara incipienta, (ceea ce e bine de stiut dat fiind ca eu ma simt la risc pt a dezvolta dementa vasculara dupa varsta de 78-82 de ani, si desi sunt oarecum ingrijorat de posibilul efect extra-estrogenic, ma gandesc ca e poate mai bine sa risc o usoara ginecomastie, chiar o eventuala miscsorare de testicole, si de a deveni interesat sa invat sa gatesc la batranete, decat sa risc ridicolul situatiei de a alerga cu exces de testosteron plus cu testicolele balangannindu-se in mod inestetic dupa diversi barbati mai tineri decat mine fara nici o speranta de a-i prinde din urma, chiar daca stiu ca nu-mi voi fractura vreun os prea usor, nici de a face diverse infarcte cardiace si cerebrale, fiind protejat de aceste complicatii ale alergatului dupa barbati mai tineri de catre aceasta scoarta magica de magnolie chineza, care nu pare a fi contraindicata decat hemofiliacilor, fanilor Aspirinei, si fetusilor de soareci care ar fi tentati sa se apropie de cantitati mai mari de 100 de micromoli care le-ar fi imediat fatale).

Din punct de vedere cultural, Magnolia grandiflora este floarea preferata si reprezentativa atat pt statul Mississippi, cat si statul Louisiana din SUA, in Mississippi in plus intreg copacul fiind si copacul reprezentativ al acestui stat, Mississippi mai fiind numit si Statul Magnoliei.

Magnolia sieboldii este floarea reprezentativa pt RPD Coreeana. Numele ei vine de la numele medicului militar si botanistului german Philipp Franz von Siebold originar dintr-o familie de medici din Wurtzburg, care insa si-a petrecut o parte din viata pe insula japoneza artificiala Dejima, (construita de japonezi in 1634 in golful Nagasaki in mod special pt a-i caza acolo pe comerciantii straini, initial portughezi si mai apoi olandezi care doreau sa intre in activitati comerciale si de afaceri cu Japonia). Von Siebold a plecat in Japonia ca medic si naturalist angajat al guvernului olandez, si reusind sa ajute vindecarea unui ofiter japonez, i-a fost permisa intrarea si calatoria mai larga in interiorul Japoniei, desi in maniera strict delimitata, unde a studiat in mod extensiv flora japoneza, a construit o sera, plus a introdus si tehnici si materii medicale vestice, de exemplu vaccinarea si anatomopatologia, si a pus bazele unei facultati de medicina cu 50 de studenti japonezi, care il ajutau in explorarile lui botanice si pe care ii invata si medicina alopata vestica. 

Von Siebold a devenit tatal unei fete, Kusumoto Ine, (cunoscuta si sub diminutivul prietenos O-Ine), a carei mama, Kusumoto Taki, careia von Siebold ii spunea Otakusa (sau Otaksa), o prescurtare relativ respectuoasa a diminutivului amical O-Taki-san, a trebuit sa isi ia licenta de curtezana pt a-l putea vizita initial pe von Siebold pe Dejima, unde numai femeile japoneze profesioniste curtezane aveau acces la acea vreme. Din pacate von Siebold a fost prins cu niste harti destul de detaliate ale intregii coaste a Japoniei (plus ale Coreei) sub brat, in legatura cu care japonezii se temeau ca ar putea cadea sub mana rusilor, si a fost acuzat de spionaj pt Rusia Imperiala. E destul de probabil ca la acea vreme von Siebold nu prejudiciase statul japonez in acest fel, ci doar facuse niste contrabanda cu ceai, scotand in mod ilegal niste seminte de ceai din Japonia si introducandu-le in Java, beneficiind si de infrastructura construita anterior de compania corporatista monopolista de stat de comert olandeza a Indiilor de Est, care construise acolo niste sosele care si acum au ramas, chiar si daca acea companie, fiind totusi o corporatie de stat, daduse deja faliment dupa numai 200 de ani de existenta inainte sa treaca von Siebold pe acolo, von Siebold reusind totusi sa contribuie la infiintarea si dezvoltarea deosebit de rapida a culturii ceaiului la scara deosebit de larga in Indonezia, si imbunatatind probabil soarta economiei poporului deosebit de numeros si aglomerat indonezian pt viitorii 250 de ani, (desi din pacate nu si pe cea a sistemului lor politic, deoarece dezvoltarea acestuia pare a dura ceva mai mult in tarile cu o populatie din ce in ce mai numeroasa, cu o economie in principal bazata pe cultivarea de produse agricole mai mult pt export, care mai sunt si supuse unor eruptii vulcanice periculoase, plus unor conduceri administrative destul de corupte si destul de schimbatoare asa ca ideologie, plus si supuse unor puteri mult mai mari din jur aflate in conflict destul de agresiv unele cu altele, chiar daca ele incearca sa isi redreseze economia prin cultivarea unor plante dupa care tanjeste destul de multa lume la nivel global). 

Insa lui von Siebold i-a fost retras permisul de rezidenta in Japonia, nu numai pe Dejima, dar chiar de tot, si a trebuit sa plece inapoi in UE, lasand in urma pe O-taki-san cu micuta O-Ine in varsta de numai 2 ani in brate. Von Siebold a pastrat contact epistolar cu familia lui din Japonia, inclusiv cu fiica lui de-a lungul anilor, timp in care el chiar a incercat acum sa isi formeze cu ajutorul ambasadorului rus din Prusia niste relatii de consultanta de nivel expert in comert si relatii cu Orientul pt Rusia Imperiala, (al carui leader era pe atunci tzarul Alexandru al II-lea, numit si Liberatorul, care oferind libertate iobagilor rusi, acum trebuia sa le gaseasca si serviciu, asa ca era probabil ff interesat de o gramada de relatii internationale pt a face rost de bani bugetari pt salariile fostilor iobagi deveniti liber profesionisti, care acum trebuiau angajati birocratic astfel incat sa nu decedeze de foame pana una alta nici ei, nici fostii lor stapani, ca nu cred ca aveau tractoare si alt echipament agricol deosebit de dezvoltat, caii fusesera de mult mancati, plus ca mai trebuia sa le dea de mancare si la polonezi, ca era si regele lor, si daca finlandezii al caror print era tot el, se mai descurcau cu ajutorul andurantei nationale numite sisu, poloneziii habar nu aveau probabil decat de baluri si productii de vise cinematografice de independenta pe care doreau sa le prezinte la festivalul de la Cannes, asa ca tzarul a trebuit sa vanda pana si Alaska, a mai deportat cateva zeci sau sute de mii de fosti iobagi dizidenti in Siberia, ca sa scape si de gurile lor, plus de cativa alte mii de fosti iobagi deveniti sefi de tabere si colonii siberiene, a trebuit drept consecinta sa dezvolte si sistemul de Justitie, care era desigur tot bugetar, si presupun ca efectiv nu mai stia pe unde sa scoata camasa sa afle daca poate face rost macar de yeni, de vreme ce pe Alaska luase numai cca 7,2 milioane USD, echivalenti azi la cca 120 milioane USD, si asa ceva nu ar ajunge nici acum nici macar pt vreun singur angajat bugetar rus de tip oligarh serios si loial, daramite pt atatia fosti iobagi eliberati). In acelasi timp von Siebold a mai oferit consultanta si capitanului Perry din SUA, educandu-i si pe americani cum sa procedeze pt a-si dezvolta si ei relatiile comerciale cu Japonia, (deoarece destui americani se indoiau daca facusera vreo mare afacere cumparand Alaska, si se pare ca se indoiesc si astzai), reusind astfel nu numai sa puna bazele viitorului Razboi Rece din secolul 20, dar sa ii enerveze si pe olandezii contemporani de la vremea lui, al caror angajat totusi fusese prima oara, si pe care nici macar nu ii anuntase cand se dusese in vizita in Rusia Imperiala cu diverse informatii despre Japonia, olandezii fiind probabil totusi si ei exagerat de invidiosi si pe americani, pe englezi, pe rusi, pe diversi, asa cum numai olandezii pot sa fie ei ranchiunosi uneori, chiar in legatura cu te miri ce, chiar si pe apele marii, de exemplu, daca li se nazare ca ele le pot rapi niste metri patrati de pamant pt cultivat lalele despre care cred ca li se cuvin probabil numai lor. 

Intre timp si O-Ine a crescut si a studiat la scoala medicala infiintata de tatal ei in Japonia sub indrumarea fostilor studenti ai tatalui ei, s-a casatorit, devenind la randul ei mama unei fete, si a devenit si primul medic de stil alopat europeean din Japonia, punand bazele unei clinici particulare de ginecologie. Von Siebold s-a stabilit in Leiden, unde a lucrat in mod intensiv si serios la descrierea florei, geografiei, si faunei Japoniei. Adusese cu el numeroase seminte si specimene pt diverse soiuri de plante cu care a pus bazele colectiei japoneze a Herbariumului National Olandez, a lucrat la monumentala carte Flora Japonica alaturi de un coleg german, si inca o carte de nivel de tratat academic enciclopedic despre geografia si etnografia Japoniei numita Nippon. A colaborat cu alti colegi olandezi pt a descrie in alte carti si fauna Japoniei. A colaborat cu un cunoscut javanez de origine chineza pt a scrie o carte despre literatura japoneza si dictionare japonez, coreean, si chinez. S-a casatorit cu ofemeie germana cu care a avut 5 copii, 3 baieti si 2 fete. Insa tot timpul a incercat sa primeasca sprijin pentru a se reintoarce in Japonia. 

Dupa 30 de ani de exil von Siebold a reusit sa fie retrimis si reprimit in Japonia, pe un post de consultant comercial. Dupa numai 3 ani, von Siebold a fost din nou exilat, de data aceasta la dorinta olandezilor, care il trimisesera inapoi ca consultant comercial, pe cand el se tinea de alt fel de relatii internationale, incercand sa foloseasca niste pile pe care inca le avea in Japonia pt a pune presiune pe guvernul olandez sa-l numeasca ambasador al Olandei acolo, plus neindeplinindu-si planul financiar de comert exterior fata de compania pt care era consultant oficial, plus devenind tatal unei alte fete cu o servitoare japoneza, plus avand niste datorii uriase fata de olandezi. Dupa a doua izgonire, nu a mai reusit sa se intoarca niciodata in Japonia, desi a incercat sa convinga si guvernul Rusiei Imperiale si pe cel al Frantei sa il trimita ei, numai ca nu a mai reusit sa convinga pe nimeni. Pur si simplu nu mai avea nimeni incredere in el, nici chef sau bani probabil, si desi regele Olandei, William II, ii daduse titlul de Consilier special regal pe probleme japoneze, plus se decisese sa ii ofere un titlu aristocratic minor, lui ii era mereu dor de Japonia, unde desigur ca era probabil de 1000 de ori mai misto decat in UE la acea vreme, mai ales in Germania sau in Franta, nu mai vorbesc de Olanda, sau in Rusia Imperiala, insa el chiar habar nu avea decat de plante si de clasificari si tehnica medicala, nu de comert sau de diplomatie serioasa. 

Numele lui von Siebold a fost daruit multor plante, (printre care chiar si o magnolie japoneza micuta numita magnolia Oyama, nebagata asa de mult astazi in seama, dar si un artar japonez, o orhidee perena japoneza, un soi de ciubotica-cucului de padure japoneza, un soi de cires inflorit japonez takasago, un soi de conifer decorativ japonez tsuga, si chiar si mai multe), plus si el a numit o specie de hortensie japoneza in mod special Otakusa, dupa numele mamei lui O-Ine, (poporul japonez organizand si astazi in fiecare an in Nagasaki un festival al hortensiilor numit Festivalul Hortensiilor Otakusa). Este larg cunoscut si privit cu simpatie de catre poporul japonez, care il mentioneaza in manualele scolare spunandu-i Shiboruto-san. Von Siebold nu e asa de larg cunoscut ca personalitate in UE, reputatia lui politica pe acest continent fiind fost destul de ambigua, si aceasta reputatie politica a fost si ramane destul de importanta in mediul academic universitar. Olandezii i-au facut un muzeu la Leiden, mai degraba dedicat etnografiei japoneze, insa nu este deosebit de larg onorat academic. Totusi practic el pus bazele unei colectii de plante japoneze deosebit de importante si unice in UE la acea vreme ale Herbariumului National Olandez, si tot datorita lui von Siebold multe case din intreaga UE se lauda cu gradini de hortensii, azalee, si chiar si unii pini japonezi. Tot von Siebold a contribuit si la lansarea orasului belgian Ghent drept una din capitalele horticole ale lumii, din cauza ca atuncii cand se intorsese din Japonia cu mii de seminte de specii diferite, le-a lasat in grija Universitatii din Ghent, care inca apartinea Olandei desi urma sa apartina Belgiei mai tarziu, si desigur ca le-a utilizat in mod util pt intreg orasul, (...insa inca o potentiala cauza de ranchiuna olandeza !) Von Siebold mai are un mic muzeu cu suveniruri japoneze la Munchen, orasul in care a decedat, si o casuta memoriala in Wurtzburg, oraselul lui natal, unde exista si un liceu care ii poarta numele. O-Ine a trait pana in 1903 si este si ea larg cunoscuta si indragita si respectata in Japonia. 

Desi gestul de numire a florii de Magnolia sieboldii in rolul florii nationale a RPD Coreene poate fi inteles si drept unul oarecum grandios-revizionist istoric din partea leadership-ului executiv al acelui stat, mi-am formulat oarecum impresia vaga ca ar fi posibil ca poporul si partidul nord coreean sa fi reusit sa aprecieze la nivel chiar sufletesc povestea Magnoliei sieboldii, inclusiv a celui al carui nume il poarta acest tip de magnolie adica.

Leapsa culorilor dragostei

Ideea pt aceasta leapsa mi-a venit cand am nimerit intamplator in mijlocul unui garden party destul de exclusivist pe blogul lui Mugur, (recunosc, neinvitat si, mai rau, TOTAL nepregatit, deci cu garda jos, in plus de ca sunt social conversational inept prin fire si circumstante).

Ce culoare sau culori are dragostea, eventual si fazele sau etapele ei, pt dvs ?

Eu dau copy-paste din ce am scris acolo, am impresia ca initial e bleu, si pe urma albastru regal, si pe urma albastru cian cand stiu deja ca trebuie sa ma pregatesc de ramas bun, si uneori pe urma ramane o nuanta de albastru mai violet de regret in urma, asa ca o innoptare timpurie, alteori devine alba si se imprastie ca un nor.

Succes !

Reactualizare lista MFN

Lista recent actualizata a tarilor cu statut MFN fata de mine include, (in ordine indiferenta): Regatul Unit, Canada, Australia, Noua Zeelanda, Japonia/Nippon-koku, Regatul Danemarcei (inclusiv regiunile autonome ale Insulelor Faroe si Groenlandei), Republica Finlandei, Republica Portugheza, tarile fostei Republici Socialiste Federative Iugoslavia (ale caror cereri separate inca nici pana acum nu am avut timp sa le studiez, dar asta e din vina mea, nu a lor), Republica Costa Rica, Regatul Marocului, Republica Letoniei, SUA, si Republica Turca.

Anunt cu regret ca la ultima actualizare am decis sa nu reinnoiesc statutul MFN al Republicilor Bulgare si a Islandei, si al Regatelor Norvegiei si Suediei, insa asta nu inseamna ca nu pot sa re-aplice, desi as tinde sa recomand sa nu depuna acest efort inainte de 2016.

Accept aplicatii o data pe trimestru, insa unele pot fi rezolutionate mai rapid, pe cand altele cer un studiu mai indelungat, si anticipez ca in perioada 2014-2016 sa fiu ff ocupat cu studierea cererilor de incluziune ale RFG, Rep Franceze (inclusiv teritoriile DOM-TOM), si Rep Singapore, plus trebuie sa ma apuc sa revizuiesc in parte caror din statele din fosta RSF Iugoslava le pot reinnoi statutul si carora nu.

Incurajez intre timp si Rep Albania sa aplice, deoarece are o sansa destul de buna de a primi acest statut de la mine, desi probabil nu inainte de trim 2 al anului 2015.

Un horoscop cadou

Am promis bloggerului Cronicariu ca imi va face placere sa alcatuiesc un horoscop astrologic chinez pt el cu ocazia aniversarii zilei lui de nastere.

De la bun inceput dau Disclaimer ca nu stiu daca va iesi chiar optim deoarece nu cunosc ora nasterii lui, insa si deoarece nu am vreo sursa coroborativa, asa cum am avut atunci cand am alcatuit horoscopul printului de Cambridge, cand am avut ocazia sa citesc minim 2 alte horoscoape alcatuite de experti reputabili din massmedia britanica si abia dupa ce am fost satisfacut ca ambele semanau cu ce gasisem si eu am aprobat publicarea acelui articol. Rog astfel pe alti posibili amatori de horoscoape sa devina mai intai deosebit de faimosi inainte sa ma roage pe mine sa le alcatuiesc horoscopul, astfel incat sa imi poata fi mai usor sa fiu mai exact. E mai usor proabil sa nici nu isi formuleze speranta ca eu le voi oferi in mod spontan cadouri similare, sau ca voi raspune favorabil la solicitari din partea lor, deoarece, desi daca ma straduiesc ff tare de obicei sunt minim competent in orice imi propun sa aflu, mai ales acum in Era informatiei masive prin Internet, insa nu am chef de asa ceva chiar ff des.

Din prima doresc sa scriu ca imi pare rau ca am criticat pana acuma gustul lui Cronicariu pt a se imbraca in T-shirturi de culoare galben cam tipatoare cu logo-uri batand cam contrastant in albastru sau chiar negru atunci cand isi face poze alaturi de familia lui, ocazie cu care eu adesea comentam ca imi doream sa il vad imbracat mai sobru, mai ales ca mi se parea oarecum inestetic fata de eleganta optim asortata a celorlate personaje din fotografii, ba chiar si fata de suavitatea naturii din jur. Tocmai am aflat ca de fapt aceste culori ii sunt favorabil functionale pt a-i servi in mod optim ca platosa aparatoare in rolul lui destul de clar de scutier din acele poze, cel mai important lucru pt un scutier de serviciu fiind sa ramana vioi, si mereu pregatit sa faca fata oricaror ocazii, mai ales legate de joaca si comunicare de tip relational clientelar. (Asta nu inseamna ca ii recomand direct sa se imbrace la fel atunci cand merge la un job interview pt o pozitie de servicii clienti, mai ales intr-o companie care nu este inca la curent cu cultura chineza, insa doar ca am aflat ca galbenul, albastrul, si chiar culoarea gri carbune sunt unele din culorile care il pot apara de propriile lui slabiciuni. Nici asta nu inseamna ca de acum inainte nu mai are voie sa isi cumpere niciodata vreo cravata sau chiar un costum de baie cu fond mai roz, de exemplu, rozul fiind de fapt chiar culoarea reprezentativa pt unul din talentele native ale Dragonului de Azur care guverneaza data nasterii lui Cronicariu, cel artistic, caruia desigur ca ii poate face si reclama vizuala cu propriul lui corp daca doreste, de ex o batista roz in buzunarul stanga de la piept al unui costum gri petrol mie mi s-ar parea o imagine chiar adecvata pt o posibila tinuta purtata de el la vreo ocazie oficiala.)

Dragonul de Azur avand originea in est si nord-est, priveste catre prosperitate catre vest si catre longevitate catre sud-vest. Indiferent de latitudinea sau longitudinea la care se afla Cronicariu, prosperitatea financiara nu ii pare a fi destinata decat dupa varsta de 41 de ani, ea tinand cam 30 de ani, dupa care probabil devenind pensionar, va incepe sa mai saraceasca si el asa ca mai toata lumea. Asta nu inseamna ca e exclus sa castige la loterie, mai ales ca nu ii cunosc ora nasterii, plus de fapt nu inseamna nici ca se va imbogati subit la 41 de ani, mai ales ca mi se pare cam devreme, cf prognozelor legate de economia globala plus de faptul ca are totusi si raspunderea unei familii inca tinere, si as tinde mai degraba sa estimez ca e mai probabil ca va deveni mai instarit abia cam dupa 55 de ani, cam la vremea cand e probabil sa devina si bunic...desi de soarta ulterioara de a deveni si pensionar nu stiu daca are cum sa scape, mai ales in UE. (Ma rog, acest paragraf trebuie citit cu scepticism, deoarece e inspirat dintr-un site care ofera mai degraba informatii de tip Shen Cheng Ba Zi asa pt poporul mai larg decat informatii de tip Zi Wei Dou Shu, care sunt mult mai complexe si detaliate si destinate leadershipului de nivel imperial....de altfel nu am putut rezista si chiar acum am cautat mai atent si am aflat ca, cf Zi Wei Dou Shu, ce estimasem eu era probabil corect deoarece apare o crestere de noroc deosebit de clara si de favorabila mai ales pe sanatate, care desigur include si pe cea mintala si de fericire, exact intre anii 2039 si 2049 ! Decada actuala dintre 2009 si 2019 se pare ca e caracterizata printr-o fericire specific conjugala de nivel comun, adica asa nu ceva extraordinar, dar totusi mai mare decat media, mai exact cam pe la minim 54,7 %, oricum deci mai mare decat media chiar si in momentele mai dificile, iar intre 2079 si 2089 apare un noroc legat de o proprietate...insa nu doresc sa devin morbid...zau, sper ca nu e vorba de o proprietate mai permanenta de gen loc de veci...stiam eu ca nu e bine sa ma apuc de interpretat la niveluri din astea destinate leadershipului imperial, mai ales asa fara coroborare de la vreun expert...)

Momentul nasterii lui Cronicariu se afla, se pare, sub semnele solare al lunii Iepurelui de Lemn, care inseamna copilaria si relatia cu parintii, plus totodata baza a ce si cum va deveni acea persoana in viata, si semnul solar al zilei Tigrului de Pamant, acesta determinand cum va fi/este personalitatea adult conturata a persoanei si relatia lui cu un eventual consort, insa nu cunosc semnul solar al orei exacte, deci tocmai contributia utila viitoare pt societate a acestui blogger va ramane cam misterioasa. Totodata data nasterii lui cf calendarul lunar principal se afla sub zodia Taurului de Lemn, acesta determinand familia de origine, inclusiv relatia lui cu bunicii/strabunicii, si pozitia lui in societatea sau societatile din jurul lui, (ca totusi se vede cu ochiul liber ce impact are nu numai globalizarea dar si tehnologia comunicatiilor prin Internet si a calatoriilor rapide pe distante chiar lungi atat asupra unor diverse societati cat si a mobilitatii oamenilor de colo colo).

Iepurele de Lemn, echilibrat yin si yang, ne arata firea blanda de copil echilibrat, sociabil, chiar cuminte a Cronicariului, si  ne anunta un destin din fericire ne-delincvent, si harnic, constiincios, cu bun simt civic si in acelasi timp grijuliu decorator al casei lui personale cu diverse gadgeturi utile, ergonomice si totodata estetice.

Tigrul de Pamant, cu o usoara predominanta yang, ne anunta o personalitate de om serios, cu simt de raspundere in cadrul relatiei sau relatiilor lui de cuplu, inclinat catre justete si ce este meritat sau meritoriu pe drept, judecat pe baze rationale si de cercetare, nu impulsive, si totodata loial. Nu este cineva care se va lasa distrat prea usor de diverse posibile aventuri sau reclame, si daca isi propune ceva, isi va atinge tinta. Relatia de cuplu fiind una cvasi-profesionala, aceeasi atitudine se va regasi si in cariera, si in relatiile lui de afaceri, si va fi rasplatit pt asa ceva la maturitate, cf si predictiilor de mai sus cum ca la un moment dat, dupa 41 de ani, mai probabil dupa 55 de ani, va reusi si el in diverse afaceri. Suna cam departe in viitor, insa asa pare natural si comun, si totodata just, iar rabdarea si planificarea pe termen lung aducatoare de stabilitate sunt si ele caracteristice acestui semn.

Taurul de Lemn este si el un semn echilibrat yin si yang, si pozitia lui este una de leadership social motivat. Inca o data, chiar la nivel de fir calauzitor principal, se reconfirma soliditatea, asiduitatea, si avansul constant catre atingerea oricarei tinte propuse, asa, incet dar sigur. Elementul problema poate fi o predispozitie catre furie. Ea poate fi uneori echilibrata in mod fiziologic natural prin lacrimi, insa baietii nu prea sunt invatati sa planga, si astfel uneori pot dezvolta probleme legate de sufletul lor eteric de tip hun yang, (acela care paraseste corpul dupa deces, celalalt suflet de tip po yin ramanand atasat de corpul propriu-zis si probabil afectarile lui, daca exista vreunele, fiind regasibile si in diverse urme la vreo autopsie), sufletul eteric hun yang al Cronicariului aflandu-se plasat in zona fiziologica medicinal chineza a Ficatului yin si a Vezicii biliare yang, (care nu sunt exact echivalente cu organele propriu-zise, si de aia sunt si scrise cu litera mare, cf wikipedia). In lipsa descarcarii prin lacrimi, uneori sangele poate stagna si in cazul Cronicariului asta ii poate afecta unghiile si tendoanele, (nu ficatul sau vezica biliara propriu-zise neaparat adica). Din fericire, elementul Pamant prezent si el in jurul nasterii lui ii ajuta Splina yin si Stomacul yang sa contrbuie la dezvoltarea unei musculaturi adecvate, plus a unei capacitati de gandire si de judecata rationale si de comunicare/vorbire/exprimare in cuvinte deosebite, care acestea pot suplini lipsa unei capacitati adecvate de plans, si pot astfel ajuta ca si tendoanele si unghiile Cronicariului sa ramana optim sanatoase, in ciuda unor sentimente de furie, deoarece comunicarea impiedica stagnarea.

Do It For Denmark !

Viata lipsita de timp a Amiralului

Bloggerul Amiralul m-a invitat sa scriu un articol despre viata lipsita de timp. Nu cred ca a lui asa in particular, poate o fi fost curios, cine stie, despre a mea, numai ca nu prea am chef sa ma pun pe mine in prim plan asa la comanda, desi desigur am sa mentionez ca articolul este scris din punctul meu de vedere, care nu trebuie presupus ca fiind unul informativ sau informat, nici educativ sau educat, si nici macar larg inteligibil si tolerabil exprimat pt o audienta deosebit de larga.

Nu am inteles exact citind prima oara articolul Amiralului, care facea referire si la niste concepte fizice relative la Timp si Spatiu, daca trebuie sa scriu despre utilitatea timpului pt mentinerea vietii sau asa in general pt mentinerea spatiului, chiar si a unuia lipsit de viata, ca doar nu o exista viata in tot Universul chiar peste tot, cel putin nu cea care face obiectul materiei numite Biologie, si care este definita, (cf, printre altii si Daniel E Koshland, Jr, in articolul "Cei 7 Stalpi ai Vietii", din revista Science din 22 martie 2002), prin proprietatile unor entitati de a semnaliza unele catre altele, (desigur nu neaparat prin cuvinte), si de fi angajate in procese de auto-intretinere, ca de exemplu de tip transformari sau reactii chimice.

Recitind articolul cu mai mare atentie, am observat ca este vorba de o posibila examinare a Universului, chiar si a partilor lui inanimate (lipsite de viata), de catre constienta umana, deci probabil ca trebuie sa scriu mai precis despre importanta timpului relativ la constienta umana, ceea ce mie mi se pare oarecum reductiv si nepoliticos fata de alte forme de viata existente in Univers, care or avea si ele punctele lor de vedere, sau macar perspectivele lor, daca nu or avea ochi sau nici macar encefal, nemaivorbind despre posibila perspectiva a unor pietre, redata oarecum succint artistic in filmuletul urmator,

Cat despre cum percepe constienta umana timpul, zau, cred ca e destul de clar ca el pare a trece mai repede atunci cand imbatranim, asa cum au scris, cf dr Jordan Gaines Lewis, mai multi de-a lungul timpului. De exemplu, in anul 1890 dupa Christos (cf calendarele crestine Iulian si Gregorian, sau, in ordine aleatorie, 98 cf calendarul Revolutionar Francez, 5650 cf calendarul Ebraic, 1307 cf calendarul Islamic, 4990 cf calendarul Hindus Solar, 4991 cf calendarul Hindus Lunar, 1606 cf calendarul Coptic, 1882 cf calendarul Etiopian, 1269 cf calendarul Jalali vechi persan, insa efectiv nu stiu cat exact cf calendarul Maya, probabil cca 12.13.15.9.0), psihologul William James (fratele cu un an si cca 3 luni mai mare al mai larg cunoscutului romancier Henry James), a scris, (in lucrarea de 1200 de pagini in 2 volume numita "Principiile psihologiei"), ca dansul crede ca ni se pare ca timpul trece mai rapid la batranete deoarece este intersectat de mai putine evenimente memorabile care sa ne faca sa ne dorim sa spunem timpului sa stea in loc, ca una e atunci cand ai o gramada de prime experiente, de genul primei zi de scoala, aprimei vacante, a primului sarut, si alta e cand stai sa te plictisesti asa zeci de ani de-a randul ca adult ca si cum ai sta la o coada plictisitoare de abia astepti sa treaca timpul mai repede, si iata cum timpul se supune constiintei umane si chiar curge mai repede...desi oamenii tot nu par a fi multumiti, nici macar dl William James, care descrie acesti ani plictisitori ca niste ani care sunt cam pustii si din cauza asta par a se comprima, cazand asa unii peste altii ca un trunchi gaunos de putred pe dinauntru poate atacat de termite care se sfarama.

In 1961 AD (Gregorian + Iulian), in articolul "Despre varsta si viteza subiectiva a timpului" din Jurnalul de Gerontologie, prof Michael A Wallach, si L. R. Green au descris cum au rugat un grup de tineri de varste intre 18-20 de ani si un grup de pensionari de cca 71 de ani in medie sa participe la un test literar de gasit metafore pt Timp, (cf testului metaforelor despre timp imaginat de un iubitor de literatura, R. H. Knapp, caruia se pare ca ii placea sa caute metaforele preferate de diversi din diverse culturi referitoare la chestii gen Timp, Dragoste, Deces, Succes, Constienta, Imagine de Sine, de ex in legatura cu Timpul el descriind, cf prof Julius Thomas Fraser, un alt interesat de Timp, ca vest-civilizatii preferau metaforele dinamice si vectoriale, gen "sageata timpului in zbor" sau "timpul rostogolindu-se in cadere abrupta ca o cascada", asiaticii preferau metaforele mai contemplative, gen "oceanul timpului" sau "norii timpului plutind pe cer", iar mediteraneenii preferau sa il antropomorfizeze, gen "mos timp" sau sa il reprezinte printr-o ustensila tot de interes uman destul de imediat de ex "o lumanare"). Prof Wallach si Green au aflat ca tineretul se gandeste la Timp ca la un soi de mosneag masurat/lent, probabil si intelept, sau chiar ocean, pe cand pensionarii il privesc ca pe un june care alearga destul de rapid pe sandalele lui inaripate, desigur atragator asa ca zeul Hermes, sau chiar un tren, concluzionand ca viteza subiectiva a timpului este in mod direct influentata mai degraba de valoarea pe care o are timpul pt o persoana decat de nivelul de activitate al acelei persoane, (presupunand ca timpul are o valoare mai mare pt pensionari, zau, si tocmai ei, cei care acorda o valoare mai mare timpului, sunt adesea cei care mai trebuie sa stea si la coada).

Centrul global al cercetarilor pe subiecti umani mutandu-se mai apoi din SUA inapoi in RFG dupa incheierea oficiala a Razboiului Rece, (cand probabil profesorii universitari de psihologie americani au putut in sfarsit recunoaste public ca ei fusesera oricum de acord cu dr Ivan P. Pavlov inca de la inceputul secolului 20, plus cei care inca aveau dubii fiind concentrati pt a supraveghea starea de sanatate mintala a gardienilor si prizonierilor din inchisori gen Abu Ghraib si Guantanamo Bay, plus datorita faptului ca nu mai era asa de usor de atras subiecti, deoarece pana si pt studentii americani a fost dintotdeauna clar ca Timpul inseamna Bani), in anul 2005, profesorii Marc Wittmann si Sandra Lehnhoff de la Universitatea Ludwig-Maximilian din Munchen au reusit, cu o eficienta germana istoric recunoscuta, sa recruteze 499 de subiecti umani de varste intre 14 si 94 de ani, si sa ii puna sa raspunda la DOUA chestionare, unul in care trebuiau sa cuantifice de la -2 la + 2 cat de repede li se pare ca trece timpul in decursul a diverse activitati, si al doilea in care erau rugati sa dea note de la 0 la 4 unor metafore si afirmatii (probabil literare) despre Timp, nota maxima trebuind oferita celor cu care erau de acord si le si placeau asa cel mai mult. Rezultatul acestui test mai complicat, (in plus efectuat si pe subiecti europeeni), a fost ca de fapt perceptia subiectiva a timpului NU depindea de varsta atunci cand venea vorba de un interval mic de timp, de ex secunde, minute, zile, chiar saptamani, ca in intrebarea, "cat de repede vi s-a parut ca a trecut ultima saptamana/luna ?", insa incepea sa depinda de varsta cand era vorba de intervale de timp de nivel decada, ca in intrebarea, "cat de repede vi se pare ca au trecut ultimii 10 ani ?", in privinta decadelor constatandu-se ca perceptia era ca ele trec din ce in ce mai repede pt oamenii care cresc de la 14 la 50 de ani, insa dupa 50 de ani nu mai conteaza. In legatura cu metaforele, cei intre 20 si 59 de ani au acordat note maxime metaforelor care asemuiau timpul cu o oala de presiune, acesta reflectand probabil si cresterea interesului audientei target pt programe culinare gen Jamie Oliver sau Nigella la TV, nu numai faptul ca oamenii adulti din jurul lumii sunt probabil destul de ocupati mai tot timpul cu diverse obligatii si angarale, adolescentii si pensionarii ramanand mai indiferenti la acest fel de chestii, reflectand probabil totodata si situatia destul de reala ca si show-urile culinare au o audienta mai redusa la aceste grupe de varsta.

O data cu inceperea discutiilor pt legalizarea hashishului in SUA, (suspectandu-se inca de la vremea traducerii scrierilor d-nilor Theophile Gauthier si Charles Baudelaire in lb engleza ca este posibil ca consumul acestui drog sa cauzeze o tulburare de perceptie de tip iluzie a incetinirii scurgerii timpului), in anul 2010 cativa profesori universitari mai umanisti (prof William Friedman de la Colegiul Oberlin din Ohio si prof Steve Janssen de la Duke din Carolina de Nord) au reluat cateva cercetari pe subiecti umani, desi pe grupuri mai restranse, (49 de studenti inte 18-23 ani si 50 de seniori intre 60 si 80 de ani), pt a acorda politetea necesara replicarii rezultatelor colegilor din RFG, (desi cine naiba nu ar fi de acord din prima cu rezultatele unei cercetari de la Ludwig-Maximilian, mai ales daca rezultatele par si conforme studiilor de marketing/rating de show-uri si alte spectacole de entertainment, care alea sunt efectuate si mai riguros plus luand in consideratie parametri si mai complecsi decat asa doar varsta), desi probabil si in cadrul unui context de perpetuu interes academic pt testarea si re-testarea capacitatile perceptuale si cognitive ale populatiilor electorale ale acelor state cheie pt soarta democratiei americane inca de la primele debateri televizate cu diversi candidati. Acestor testati li s-a oferit o lista cu 12 evenimente de larg rasunet mediatic din decada anterioara si au fost rugati sa isi aminteasca data evenimentului si sa acorde si ei note de la -2 la +2 referitor la perceptia lor despre rapiditatea scurgerii Timpului legata de aceste evenimente. Rezultatele au fost asemanatoare cu cele ale grupului europeean testat in RFG, (acelea legate de indiferenta fata de minute, zile sau saptamani, si diferenta legata de rapiditatea mai mare a scurgerii decadelor pt cei in varsta), cu un mic amanunt divergent off-topic desi inteligibil legat de tineretul studios american care a avut impresia ca evenimentele se petrecusera o idee mai recent decat in realitate.

In 2013, o cercetatoare japoneza mai minutioasa, Makiko Naka de la Univ din Hokaido, s-a alaturat prof Fredman si Janssen si a extins studiul acestora, si a aflat ca pt persoanele aflate sub presiune de timp, atunci si timpul pe intervale mai scurte, saptamani sau luni, trece mai repede, insa pt cei care au stat sub presiune in timpul ultimei decade pe de-a-ntregul, au resimtit ca intreaga decada a trecut ca vantul si ca gandul.

Desigur, constienta umana poate privi si in alte moduri mai larg universale si teoretice la Timp, nu doar in modurile restranse de interes pt perceptia umana, si in acest sens asupra acestui concept s-au aplecat filozofi, teologi, oameni de stiinta de tip fizician, chiar astronom, numai ca pt acestia conteaza si Timpul care trece fata de obiectele inanimate, sau poate si invers, trecerea obiectelor inanimate fata de Timp, Timpul universal, Timpul care il include poate si pe D-zeu, sau invers, un D-zeu care ar include Timpul, sau unul care ar fi echivalent cu el, cam asa ca zeul primordial grec antic Chronos.

Articol culinar-gastronomic (inspirat de bloggerul Mugur)

Ah, ce m-am bucurat cand tocmai chiar pe 20 martie, Ziua Internationala a Fericirii si Ziua Internationala a Francofoniei, am descoperit pe blogul eminamente artistic al lui Mugur niste fotografii cu floarea mea preferata, toporasul, Viola odorata, reprezentat acolo in imagini care relevau cat de comestibil atractiva poate fi aceasta floricica atat de gingasa, cu petale care ti se lipesc in mod jucaus de nas daca incerci sa le inspiri parfumul.

In Evul Mediu europeean Viola odorata era considerata o planta magica afrodisiaca, si florile ei erau uneori amestecate cu flori din specia de levantica numita Lavandula officinalis (sau angustifolia) pt a fi puse in interiorul pernelor ai a raspandi arome senzuale care sa predispuna inima catre amor, in sens de cresterea libido-ului si a interesului pt dragoste, nu neaparat in sens Viagra, dragostea romantica fiind considerata un concept destul de important in Evul Mediu, atat pt barbati cat si pt femei, plus inimii, un organ inca misterios la acea vreme, atribuindu-i-se mai multe functii decat astazi, la fel cum astazi creierului, fiind si el inca destul de misterios, i se atribuie si lui probabil mai multe functii decat o avea in realitate, desi desigur este un centru de integrare si comanda executiva destul de important, insa nu total dictatorial sau insensibil la feed-back ambiental intern si extern. Este important de remarcat ca functia fiziologica a Violei odorata era considerata una strict ambientala.

Viola odorata (si alte specii de Viola) are desigur si uzuri medicinale, iar extractul natural de toporas a fost folosit si in parfumerie si cosmetica cu precadere in secolul 19 si la inc sec 20, desi fiind deosebit de scump si de laborios de obtinut, nu mai este atat de utilizat astazi, de fapt este considerat aproape disparut din cadrul industriei cosmetice din anii 60 incoace de cand se folosesc mai mult produse sintetice, sau in cel mai bun caz un soi de extract de calitate inferioara facut mai mult din frunze nu din flori, plus din plante amestecate, nu doar petale de Viola odorata, si obtinut prin metode cvasi-industriale mult mai putin laborioase decat cele care ar fi necesare obtinerii extractului pur de petale de toporas. Cf Diane Ackerman, in Istoria Naturala a Simturilor Umane, niste substante chimice organice care se gasesc in toporasi, (prezente si in petalele de trandafiri, si numite ionone chiar in cinstea toporasului descris de Pliniu in Istoria Naturala sub numele de Ion, ce inseamna "mergator/in deplasare" in lb greaca veche), au particularitatea de a influenta simtul olfactiv uman in mod parca similar unui joc intotdeauna incantator de flirt, deoarece mirosul parca apare si dispare, iononele avand proprietatea functionala saturativa de a bloca pentru cateva clipe capacitatea olfactiva, apoi de a o debloca, si tot asa, minute in sir dedicate unui joc intotdeauna simpatic de "uite-l/nu e".

La inceputul secolului 20, extractul pur natural de toporas pt parfumuri se obtinea prin metoda deosebit de laborioasa si costisitoare de enfleurage la rece (la temperatura camerei), care presupune absorbtia extractului natural al unor flori fragile, (care nu suporta metoda enfleurage la cald, o metoda mai rapida si mai ieftina), de catre materii grase (de obicei de origine animala) solidificate, cu 1 kg de grasime putand fi extrasa materie odoranta din 3 kg de petale de flori de-a lungul unui procedeu ce dura cca 3 luni, in fiecare zi scuturandu-se petalele lipite de calupurile de grasime ele fiind mereu inlocuite de altele proaspete, si apoi grasimea fiind decantata cu ajutorul alcoolului, care la randul lui era apoi eliminat prin distilare in vid, iar grasimea saracita de arome filtrata, in urma ramanand extractul pur numit "absolut", o tehnica abandonata catre anii 1930.

Insa acest articol este dedicat uzurilor culinare ale toporasului, plus ale altor cateva specii de Viola, printre care si panseluta, Viola tricolor, care are o aroma mai putin dulce decat toporasul, si e aproape lipsita de miros, insa e si ea destul de delicioasa, in afara de ca e o floare care te pune pe ganduri, si o varietate de culoare mov a Violei alba introdusa comercial mai larg in Italia la sf sec 19 de catre dl Pierre Sauvorgnan de Brazza, numita si violeta de Parma.

Petalele si frunzele de toporas pot fi utilizate pentru salate si deserturi, in timp ce petalele si frunzele de panselute sunt mai potrivite pentru umpluturi de pasare sau peste sau vanat. Frunzele de toporas pot fi consumate si fierte gen mancarea de spanac.

Toporasii pot fi acoperiti cu albus de ou si zahar cristalizat pentru a manufactura bomboane, sau, in alta metoda, se poate turna sirop de zahar cald deasupra lor, lasandu-se apoi sa se raceasca pana cand zaharul recristalizeaza si devine crocant, astfel obtinandu-se bomboanele de violeta de Toulouse. Toporasul se poate prepara si confiat, o metoda in care floarea se deshidrateaza si apa ei este inlocuita prin osmoza cu zahar provenit dintr-un sirop racit, sau teoretic metodologic culinar roman antic, chiar si din miere. Toporasii confiati se pot utiliza ca un gem pe o tartina sau o clatita, sau pt a da gust aromat glazurii unei fripturi sau a unui pateu de ficat de gasca.

Din extractul de toporas se mai poate confectiona un sirop, numit sirop de violeta, cu ajutorul caruia se pot prepara diverse deserturi larg indragite, cum ar fi scones de violete sau bezele moi de violete, sau chiar glazuri, creme, arome pt inghetate sau sufleuri, chiar si cocktailuri.

Din violeta de Parma se poate prepara un lichior de origine americana numit Creme d'Yvette, in a carui compozitie intra si mure, zmeura, fragi (capsuni salbatice), cassis, miere, coaja de portocala si vanilie, si care sta la baza unor cocktailuri istorice, ca de exemplul cocktailul Luminii de Luna, sau o varianta a celui de Luna Albastra, sau al Aviatiei. In compozitia acestor cocktailuri se poate utiliza nu numai Creme d'Yvette din violete de Parma, dar si Creme de violette, un lichior de toporas de origine franceza mai rar, insa in barurile mai ieftine ne putem astepta la utilizarea substitutiva a unui Parfait d'Amour de origine olandeza bazat pe curacao si petale de trandafir, nu pe violeta, (desi exista si o varianta olandeza bazata si pe violete, probabil totusi cu o componenta artificiala), insa aromele acestor lichioruri de substitutie sunt chiar diferite, unele mai vanilate, altele mai citrice, si nu au cum sa fie aceleasi cu cea a unui lichior de toporasi veritabil.

Eu nu ma pricep la  cocktailuri, presupun ca sunt bune, nu sunt obisnuit nici sa mananc deserturi rafinate, nici mancare de vanat, (mai ales acuma dupa ce am citit si un articol recent destul de trist al bloggerului Decenu despre iepurasii destinati consumului alimentar), dar cred ca mie cel mai mult mi-ar place sa manac petale de toporasi crude, pt ca stiu cum arata, stiu cum ti se lipesc de nas, si imi pot inchipui destul de clar cum poti sa le bagi in gura si sa le mesteci ganditor-visator, plus sa gusti si cate o frunza de toporas din cand in cand, printre petale, ba chiar si codita cu totul daca inca ti-e foame. Doar ca nu cred ca am gustat vreodata toporasi, ci numai panselute.

6 saptamani

Peste vreo 6 saptamani va fi ultima probabila oara cand il voi fi vazut pe Schatzi. Dedic de pe acum un cantecel acestei probabil triste ocazii, astfel incat sa nu mai am o grija in plus pe cap la acea data.

Leapsa idealului parental despre noi, cf prof Higgins

Reflectiile placute (off topic) iscate in urma lecturarii unui articol postat recent pe blogul lui Vienela, numit Povestea unui Samurai, mi-au amintit din nou despre prof Higgins, nu prof Henry Higgins din Pygmalion/My Fair Lady, ci prof Edward Tory Higgins de la Univ Columbia din NYC, si de teoriile lui despre cei 3 de sine, cel actual (cum sunt), cel ideal (cum as dori sa fiu daca ar fi total dupa capul meu de obicei pierdut in nori), si cel obligat (cum trebuie sa fiu totusi cu picioarele si pe pamant), asa cum sunt vazuti fiecare din ei atat din punctul nostru personal de vedere cat si din punctul de vedere al parintilor nostri despre fiecare din ei. Am mai scris un articol pe tema asta, numit in mod corespunzator, cred eu, Ad mea vanitas, preluand pt reflectie personala la acea vreme si o leapsa propusa pe blogul Vienelei, "Daca eram", adaptand-o cf acestei teorii a prof Higgins, iar acum propun o noua leapsa, mai putin egoista, dedicata sinelui nostru ideal vazut de parintii nostri, (a caror perspectiva, chiar si cea fantezist-visatoare, nu numai cea realista si cu picioarele pe pamant, ar fi de obicei recomandabil, dupa parerea mea, sa o intelegem cu mai mare empatie dupa ce am trecut de adolescenta, cel putin pt scopul de a nu ajunge sa scriem un nr exagerat de articole de scandal pe bloguri, mai ales nu in mod gratuit).

Alegeti minim 2 portrete, preferabil de inalta calitate, ale unor personaje istorice reale de nivel de super-VIP, VIP comun, sau chiar si semi-VIP (insa totusi cu un nume cunoscut in istorie), despre care credeti ca seamana, in reprezentarea lor integrala, (facultativ si la trasaturile fizice, insa indeosebi la aer, stil, tinuta, si prestanta, plus functia, rangul, si meseria sau profesia lor), cu imaginile ideale despre dvs pe care credeti dvs ca le-au avut parintii dvs cand erati in formare, imagini ideale care trebuie sa reprezinte sperantele fanteziste pozitive si iubitoare ale parintilor dvs, nu alea mai realiste cu care v-au batut la cap, ci alea la care credeti ca visau ei cand erati prea mic si dragalas ca sa incepeti sa ii enervati si sa-i ingrijorati si sa le scoateti peri albi, desigur, sau macar cele survenite asa in rarele pauze linistite de reverie personala pe care credeti ca au avut ocazia sau macar dreptul sa le aiba uneori si parintii vostri din cand in cand de cand v-ati nascut. (Este OK sa alegeti portrete separate pt fiecare din parinti, sau, daca credeti ca au avut si vise impartasite si comune intre ei despre dvs, e voie sa alegeti minim 2 portrete care credeti ca le-ar fi facut placere ambilor. E voie sa alegeti si doar 1 parinte, daca habar nu aveti cine e celalat, sau daca nu ati avut parinti alegeti si dvs pe aia care au avut ocazia sa viseze si ganduri bune despre dvs atunci cand erati mici, oricat de fanteziste ar fi ele, chiar si daca, in lipsa totala de bunici, unchi, matusi, frati/surori mai mari deja adulti, etc, ele trebuie sa apartina tov N si E Ceausescu, sau a oricaror alti mari administratori de stat in cazul in care ati fost chiar orfan total tutelat de stat la acea vreme si nu ati reusit sa va atasati absolut de nici un angajat adult de la orfelinatul sau Casa de Copii in care ati crescut si pe care sa il considerati ca un potential parinte.)

Rezolvarea mea (partiala, ca vreau sa ma gandesc la mai multe portrete):

(fragment dintr-un portret al dl Nicolas Fouquet, min de finante in administratia regelui Soare/Ludovic 14, pictat in sec 19 de talentatul dl Eduard Lacratelle inspirat dupa un portret din sec 17 al dl Charles Le Brun)

(portret al dlui George Hamilton-Gordon, al 4lea conte de Aberdeen, cavaler al Ordinului Jartierei, cavaler al Ordinului Ciulunului, membru al Societatii Regale din Edinborough, membru al Soocietatii Regale in Londra, membru al Consiliului Privat Regal, membru al Societatii Anticarilor Englezi, om de stat si mare diplomat cu o cariera initial stralucita, (ambasador la Viena cand inca nici nu implinise 30 de ani, sef al Afacerilor Externe sub administratiile ducelui de Wellington si a lui Sir Robert Peel), in ciuda faptului ca nu stia sa se exprime bine in cuvinte, larg popular cu mai toti din toate partidele, plus interesat de coalitii nu de disensiuni politice, si interesat si de civilizatiile antice, apreciat chiar si de catre faimosul Lord Byron, (care l-a mentionat in poemul lui satiric intitulat Barzi Englezi si Critici Scotieni), din pacate cazut in dizgratie cand a devenit prim ministru si a fost acuzat ca a antrenat Marea Britanie in mod necorespunzator in razboiul din Crimeea, insa astazi totusi amintit cu afectiune, aici reprezentat de catre talentatul pictor Sir Thomas Lawrence)

Jurnalul unui om complicat [rating PG-13]

Deoarece in ceea ce ma priveste "om complicat" inseamna "om care tinde sa se complice in mod ineficient si inutil", m-am gandit sa simplific Jurnalul ala saptamanal la care participa diversi bloggeri, si sa aleg de a raspunde la numai 4 categorii din el (din cele 16 totale) pt aceasta varianta de astazi, si sa precizez totodata ca nu intentionez sa tin acest jurnal in mod ordonat in fiecare saptamana.

Astazi, 9 martie, este ziua sarbatoririi sf Caterina din Bologna, patroana a artistilor si aparatoare impotriva tentatiilor, ceea ce mie mi se pare o combinatie destul de reusita pt un patronaj functional, si tot astazi este ziua aniversarii casatoriei dlui Napoleon Bonaparte, in varsta de 27 de ani la vremea acestui eveniment din viata lui personala, cu dna Josephine de Beauharnais, ocazie cu care dl Bonaparte a oferit ca dar de casatorie viitoarei lui sotii fie un inel emailat de culoare neagra cu inscriptia "Au Destin", (cf Augustin Cabanes, Le cabinet secret de l'histoire, Albin Michel,‎ 1913, care il citeaza pe P Bondois, Napoleon et la societe de son temps, Felix Alcan, 1895), fie un medalion de aur cu aceasta inscriptie, (cf Pbs.org, Napoleon- cap. Courtship and Marriage, Pbs.org, 2000, si Lea Ann-Belter, Weddings in History: Napoleon and Josephine, blog Lea-Ann Belter Bridal, 2011), fie un medalion emailat cu aceasta inscriptie, (cf J. David Markham, Napoleon's Josephine: A Rose by Any Other Name, Napoleon For Dummies, For Dummies, 2005).

Sunt imbracat cu niste pantaloni de trening gri grafit exagerat de mulati pe mine, un T-shirt gri porumbel care are turnul Eiffel pe piept, si niste Adidasi de o culoare cvasi-sangerie in degrade care trece treptat si iluzoriu aparent fluid prin mai toate nuantele de rosu pe care le poate avea sangele plus cu sireturi bleu neon, deoarece incerc sa par mai tanar decat sunt, desigur din cauza lui Schatzi, care ma face sa ma simt efectiv antic, desi nu in sens estetic apreciativ. Totusi talpa tenisilor este clasic alb murdara, si asa nu e ca si cum mi-as calca cumva pe inima in legatura cu ceva anume, si nici nu arat vinovat de vreo posibila infractiune penala, ci e mai degraba ca si cum doresc sa imi arat sinceritatea, la fel ca in expresia "wearing one's heart on one's sleeve", desi in cazul meu se pare ca a alunecat dinspre maneci catre picioare.

Am aflat, cu ocazia unui articol despre business-ul comunicarii de nivel expert de pe blogul Krossfire, publicat tocmai in ziua de 8 martie, in care aparea cuvantul vagin in mod moralizator educativ pt barbatii care nu par a sti sa il foloseasca in mod corect desi se dau experti doar pt ca au vazut unul, (lucru care m-a nedumerit intial, drept care am inceput sa caut sa ma docmentez), cum se spune in lb latina, germana, norvegiana si daneza si la cuvantul cu semnificatie erotica "pasarica".

Citat
"In every memoir, you should be the worst character", Tobias Wolff