Povestea magnoliilor [rated PG-13 pt limbaj]

Inspiratia de a citi mai in detaliu despre magnolii si de a povesti despre ce am citit, deoarece povestea lor m-a captivat din prima clipa, mi-a fost oferita de un articol cu poze efectuate de bloggerul Mugur, blogger pe care il pot astfel evalua ca fiind mult mai eficient in jobul lui de muza decat dl Paul Thomas Anderson, al carui film din 1999 numit si el Magnolia nu m-a indemnat de loc sa citesc despre aceasta floare atunci cand l-am vazut, chiar si daca era cu dl Tom Cruise, care pe mine ma inspira de cate ori il vad la tot felul de lucruri, (desi e cam dificil sa gasesc poze mai recente in care sa apara coapsele lui dezgolite).

Magnoliile sunt un genus de plante deosebit de vechi. Au fost gasite urme fosilizate de magnolii propriu-zise din specia Magnolia acuminata (sau magnolia albastra) vechi de 20 de milioane de ani, si alte urme de magnoliacee vechi chiar de 95 de milioane de ani. Deoarece magnoliile au aparut inaintea albinelor, s-a propus chiar ca florile acestei plante au aparut si s-au dezvoltat cu scopul precis de a facilita polenizarea efectuata initial in lume de catre carabusi (coleoptere). Carabusii fiind mai brutali decat albinele in activitatile lor polenizatoare, si magnoliile atunci au dezvoltat unul din cele mai tari invelisuri de pistil de tip carpel din lumea angiospermelor. O alta trasatura considerata reprezentativa pentru arhaismul magnoliilor este aceea ca bobocii lor nu sunt inveliti de sepale, ci intr-o frunza speciala numita bract, (in lb germana acest termen sunand oarecum juridic, numindu-se in traducere literala "foaie contractuala"), iar periantul lor (partea florala din jurul organelor reproductive) nu este diferentiat in petale si sepale, ci doar in tepale simple, (termenul "tepale" fiind fost introdus la inceputul secolului 19 de catre botanistul elvetian Augustin Pyramus de Candolle, recunoscut prin faptul ca a mai introdus cuvantul "taxonomie" in vocabularul literaturi universale, desi totodata si expresia oarecum exagerat de dramatica "razboiul Naturii" in vocabularul literaturii de non-fictiune, plus pt faptul ca a mai opinat ca si plantele ar avea un ceas biologic intern natural al lor, desi la vremea dansului nu l-a crezut nimeni in legatura cu asta, ceea ce nu e dificil de inteles in contextul in care parea a fi uneori inclinat de a folosi cuvinte cam bombastice in literatura de non-fictiune, insa dupa 100 de ani si-a dat lumea seama ca macar in legatura cu ceasul avusese totusi dreptate, si probabil ca nici nu avea cum sa nu aiba dreptate de vreme ce despre acest ceas scrie si in portiunea relativ academic-didactica numita Ecleziast din Vechiul Testament, un text totusi considerat destul de important si de reputabil in ceea ce priveste relatia omului viu cu mama Natura, atat ca potential observator si totodata si ca parte a acestei lumi naturale biologic vii, care nu include numai plantele desigur, dar si alte organisme vii, inclusiv alti oameni din societate, fie indivizi sau grupuri mai mult sau mai putin organizate).

Numele magnoliei a fost dat acestei plante de catre calugarul botanist explorator (si ilustrator, proiectant si strungar) francez Charles Plumier, care a descris-o si a desenat-o in premiera in cadrul istoriei academice a regiunii UE in 1703, (din pacate cu numai 1 an inainte de a deceda de pleurezie), in cinstea profesorului regal de medicina si inspector gradinar francez Pierre Magnol, (o personalitate academica recunoscuta pt faptul ca a avansat si promovat conceptul de familie in cadrul lumii vegetale, dansul fiind inca in viata la vremea primirii unor diverse omagii, si supravietuind inca 12 ani dupa decesul dlui Plumier, ajungand chiar sa si ocupe un scaun al Academiei Regale de Stiinte, cand acesta a devenit liber prin decesul unui elev de-al sau devenit academician inaintea lui, dl Joseph Pitton de Tournefort, un elev care s-a straduit de-a lungul carierei lui sa puna pe ici si pe colo cate o vorba buna pt profesorul lui, acest elev fiind recunoscut la randul lui pt introducerea conceptului de genus in cadrul studiilor lui despre Flora.)

Si numele dlui Plumier, (la randul lui elev al dl de Tournefort, care a decedat coincidental si dansul inaintea profesorul lui, intr-un trend care ar putea incepe sa para suspect, daca nu am mentiona ca dl de Tournefort a decedat nu de boala ci intr-un accident de trasura), este astazi amintit prin denumirea plantei plumeria, desi la vremea cand aceasta planta a devenit mai larg cunoscuta in UE, i se spusese initial frangipan, si de fapt si acum i se mai spune asa in anumite cercuri culturale, din cauza unui marchiz italian din familia aristocratica de Frangipani, Pompeo Frangipani, maresal de armata la curtea regelui Louis XIII, care introdusese un parfum ff popular bazat pe esenta de migdale, care putea neutraliza mirosurile mai neplacute ale manusilor si incaltamintei de piele purtate pana la refuz de militari, al carui miros, cf Pompeo, ar fi semanat destul de mult cu mirosul incantator al frangipanierului, o planta despre care auzise de la bunicul lui, Muzio Frangipani, un botanist care vazuse planta Plumeria alba in Antigua, si ii daduse imediat numele lui, un nume devenit sinonim cu parfumuri exotice placute...un soi de reclama sentimentala pt un produs surogat desigur mult mai ieftin, desi devenit deosebit de popular in Franta, utilizat tot sub denumirea de frangipan si in cofetarie, nu numai parfumerie.

Insa dl Magnol fiind respectat la nivel international europeean, iar dl de Tournefort avand si dansul multi elevi din mai multe tari europeene, atat Germania cat si Marea Britanie, nu doar din Franta, numele magnolia a inceput sa fie mentionat oficial in diverse tratate reputabile, primele fiind sponsorizate de un fost elev al dl de Tournefort, dl William Sherard, care acesta nu a decedat inaintea profesorului sau, ci a devenit consul britanic in orasul cosmopolit Smyrna/Izmir din Imperiul Otoman de la acea vreme de inceput de secol 18, unde a reusit sa si acumuleze o avere personala considerabila, si ulterior revenit in UK a finantat o catedra de botanica si publicarea mai multor tratate de botanica si in limba de circulatie internationala din ce in ce mai mare engleza, in care denumirea magnolia a fost pastrata. Si prof Carl von Linne, de reputatie internationala globala, studiind chiar mai multe surse, a pastrat si dansul numele magnolia pt aceasta planta, dansul mentionand in scris in mod constiincios si sursa unde aparuse prima oara aceasta denumire, cartea dlui Plumier, Nova plantarum Americanarum genera. 

Desi la inceput se credea ca magnolia se gasea doar pe si pe langa continentul american, dl Plumier vazand-o prima oara in Martinica, unde localnicii ii spuneau pe limba lor materna mai veche, (destul de probabil, tind sa opinez, taino-arawak, nu carib, desi carib devenise deja limba oficiala a populatiei locale, insa intr-un context in care majoritatea mamelor vorbeau inca arawak copiilor lor, plus acestia ulterior amestecand cuvinte de origine arawak cu carib si mai ales pastrand o vreme structura gramaticala arawak cu cuvinte noi carib la vremea evolutiei limbii lor intalnita de dl Plumier, plus mai ales alfabetului carib, cf wikipedia, lipsindu-i consoana "L"), talauma, aceasta planta a fost "descoperita" de catre europeeni catre sfarsitul sec 18 si in Asia de est si sud-est, initial in China si in Japonia, primele specii descrise fiind Magnolia denudata (magnolia de Yulan), considerata o floare a puritatii de catre preotii budisti din China care isi decorasera gradinile templelor cu ea inca din sec 7, si Magnolia liliiflora (magnolia Mulan, sau magnolia purpurie). De-a lungul urmatoarelor secole si pana si in zilele noastre diversi botanisti si-au petrecut ore si ani intregi din cariera lor incercand a clasifica magnoliile in mod cat mai riguros, cu speciile potrivite in subgenurile si genurile potrivite, plus de a le denumi cat mai corect, inclusiv politically correct, si cu atentie sporita fata de diverse interese de business pt diverse grupuri de horticultori, importatori-exportatori, decoratori, si diplomati, desi se pare ca asa ceva inca nu este un lucru deosebit de usor, nici macar cu ajutorul unor metode de cercetare filogenetica de ultima ora prin secventializare de ADN, care mai mult incurca decat descurca, oferind adesea rezultate contradictorii sau chiar neasteptate sau de-a dreptul neplacute, mai ales in privinta unor plante atat de vechi si de nepasatoare fata de agitatia si ideile si interesele oamenilor din jurul lor, daca au supravietuit ele atat de o parte cat si de alta a lumii si epocilor glaciare, si formarii muntilor, si deplasarilor continentale, nemaivorbind si regimului de polenizare efectuat de carabusi, (sau de fapt chiar datorita acestuia au supravietuit atata vreme). Pana una alta, se pare ca lumea botanistilor inca nu e hotarata daca sa clasifice toate magnoliile sub un singur genus, sau in mai multe genuri mici, desi botanistii europeeni contemporani par a tinde sa isi doreasca un singur genus numit Magnolia, care sa aiba poate mai multe subgenuri, dar sa fie totusi toti/toate magnolii, nu asa si din familia mai larga de Magnoliacee, pe cand cei chinezi par a ramane indecisi intre 2 optiuni, fie una cu un genus mare Magnolia, care insa sa includa totusi si niste veri de familie Magnoliacee, (cu exceptia ferma a arbustului lalea Liriodendron, in legatura cu care par a fi toti de acord ca nu are ce cauta intre magnolii, desi ar fi totusi un magnoliaceu sau o magnoliacee, asa ca apartenenta familiala mai larga), fie una cu mai multe genuri paralele separate, (probabil ceva asa gen LGBTQIA...etc, fiecare din ele desigur cu cate minim 50 de specii proprii diferite, de gen probabil lebada, urs, foca, regina noptii, etc, sau poate chiar si dupa activitatea ceasului biologic de lucru, ca de ex bondage, fisting, etc), in plus existand inca o problema nerezolvata legata de incadrarea unuia, Michel sau Michelia, care din punct de vedere genetic seamana mai mult cu genul grupului Yulania mai mult decat cu genul grupului Magnolia propriu-zis. In mod practic insa majoritatea speciilor cultivate in prezent in UE apartin grupului made in China numit Yulania. In legatura cu magnoliile americane odata de mult numite atat de simplu talauma, situatia e si mai complicata, deoarece acolo nici nu s-a decis inca daca Magnoliile sa fie genus sau subgenus relativ la Mangliete, (care apartin si ele familiei magnoliacee), nemaivorbind de confuzia iscata de Elmerrillia, originara din Malezia, Borneo, Noua Guinee, si posibil regasibila si in Filipine plus pe subcontinentul indian, numita aparent Elmerrillia in 1927 de catre botanistul britanic specialist in magnolii JE Dandy (1903-1976) in onoarea botanistului american specialist in magnolii asiatice Elmer Drew Merrill (1876-1956), care se pare, din descrieri, ca parca seamna mai mult cu Yulania si cu Michelia, desi habar nu are nimeni, poate nici macar superspecialistul inca in viata, (desi probabil pensionat), Hans P Nooteboom din Olanda, de ce nu seamana cu Magnolia, sau macar cu Mulan.

In mod util, scoarta si bobocii Magnoliei officinalis din RP Chineza, au fost utilizate in medicina traditionala chineza. In mod similar, in Japonia au fost utilizate aceleasi ingrediente ale Magnoliei obovata, insa aceasta planta avand si niste frunze late, si ele au putut fi larg folosite in mod traditional si pentru a inveli mancarea, sau chiar a fi gatite cu diverse umpluturi asa ca foile de vita pentru sarmale. Scoarta magnoliilor chinezesti si japoneze mai sus mentionate, cat si cea a magnoliei americane de tip grandiflora contine o substanta fitoestrogenica cu efect antioxidant, antiinflamator, antifungic si chiar si sedativ numita magnolol. Aceasta substanta protejeaza si dentitia soarecilor de periodontoza, si datorita efectului ei de stimulare a activitatii osteoblastelor (celulele care ajuta sinteza materialului osos), si de inhibitie a activitatii osteoclastelor (celulele care contribuie la resorbtia materialului osos), este in prezent luata in consideratie pt a fi studiata mai indeaproape in privinta unui posibil rol protector antiosteoporoza si la oameni. Scoarta de magnolie mai contine si substanta numita honokiol, care are un efect psihotrop anxiolitic si antidepresiv serotoninergic, efect antiemetic, in mare parte probabil similar cu al unor medicamente antipsihotice destul de larg utilizate desi probabil si fara efectele adverse ale acestor medicamente in plus avand si efect anticonvulsiv, antiparkinsonian, efect antiinflamator, antibacterial, antifungic, antiviral (in special pt hepatita C), plus trombolitic, si antitumorigen, de fapt fiind, se pare, o subtanta care ar trebui serios investigata pt a fi prescrisa celor cu dementa vasculara incipienta, (ceea ce e bine de stiut dat fiind ca eu ma simt la risc pt a dezvolta dementa vasculara dupa varsta de 78-82 de ani, si desi sunt oarecum ingrijorat de posibilul efect extra-estrogenic, ma gandesc ca e poate mai bine sa risc o usoara ginecomastie, chiar o eventuala miscsorare de testicole, si de a deveni interesat sa invat sa gatesc la batranete, decat sa risc ridicolul situatiei de a alerga cu exces de testosteron plus cu testicolele balangannindu-se in mod inestetic dupa diversi barbati mai tineri decat mine fara nici o speranta de a-i prinde din urma, chiar daca stiu ca nu-mi voi fractura vreun os prea usor, nici de a face diverse infarcte cardiace si cerebrale, fiind protejat de aceste complicatii ale alergatului dupa barbati mai tineri de catre aceasta scoarta magica de magnolie chineza, care nu pare a fi contraindicata decat hemofiliacilor, fanilor Aspirinei, si fetusilor de soareci care ar fi tentati sa se apropie de cantitati mai mari de 100 de micromoli care le-ar fi imediat fatale).

Din punct de vedere cultural, Magnolia grandiflora este floarea preferata si reprezentativa atat pt statul Mississippi, cat si statul Louisiana din SUA, in Mississippi in plus intreg copacul fiind si copacul reprezentativ al acestui stat, Mississippi mai fiind numit si Statul Magnoliei.

Magnolia sieboldii este floarea reprezentativa pt RPD Coreeana. Numele ei vine de la numele medicului militar si botanistului german Philipp Franz von Siebold originar dintr-o familie de medici din Wurtzburg, care insa si-a petrecut o parte din viata pe insula japoneza artificiala Dejima, (construita de japonezi in 1634 in golful Nagasaki in mod special pt a-i caza acolo pe comerciantii straini, initial portughezi si mai apoi olandezi care doreau sa intre in activitati comerciale si de afaceri cu Japonia). Von Siebold a plecat in Japonia ca medic si naturalist angajat al guvernului olandez, si reusind sa ajute vindecarea unui ofiter japonez, i-a fost permisa intrarea si calatoria mai larga in interiorul Japoniei, desi in maniera strict delimitata, unde a studiat in mod extensiv flora japoneza, a construit o sera, plus a introdus si tehnici si materii medicale vestice, de exemplu vaccinarea si anatomopatologia, si a pus bazele unei facultati de medicina cu 50 de studenti japonezi, care il ajutau in explorarile lui botanice si pe care ii invata si medicina alopata vestica. 

Von Siebold a devenit tatal unei fete, Kusumoto Ine, (cunoscuta si sub diminutivul prietenos O-Ine), a carei mama, Kusumoto Taki, careia von Siebold ii spunea Otakusa (sau Otaksa), o prescurtare relativ respectuoasa a diminutivului amical O-Taki-san, a trebuit sa isi ia licenta de curtezana pt a-l putea vizita initial pe von Siebold pe Dejima, unde numai femeile japoneze profesioniste curtezane aveau acces la acea vreme. Din pacate von Siebold a fost prins cu niste harti destul de detaliate ale intregii coaste a Japoniei (plus ale Coreei) sub brat, in legatura cu care japonezii se temeau ca ar putea cadea sub mana rusilor, si a fost acuzat de spionaj pt Rusia Imperiala. E destul de probabil ca la acea vreme von Siebold nu prejudiciase statul japonez in acest fel, ci doar facuse niste contrabanda cu ceai, scotand in mod ilegal niste seminte de ceai din Japonia si introducandu-le in Java, beneficiind si de infrastructura construita anterior de compania corporatista monopolista de stat de comert olandeza a Indiilor de Est, care construise acolo niste sosele care si acum au ramas, chiar si daca acea companie, fiind totusi o corporatie de stat, daduse deja faliment dupa numai 200 de ani de existenta inainte sa treaca von Siebold pe acolo, von Siebold reusind totusi sa contribuie la infiintarea si dezvoltarea deosebit de rapida a culturii ceaiului la scara deosebit de larga in Indonezia, si imbunatatind probabil soarta economiei poporului deosebit de numeros si aglomerat indonezian pt viitorii 250 de ani, (desi din pacate nu si pe cea a sistemului lor politic, deoarece dezvoltarea acestuia pare a dura ceva mai mult in tarile cu o populatie din ce in ce mai numeroasa, cu o economie in principal bazata pe cultivarea de produse agricole mai mult pt export, care mai sunt si supuse unor eruptii vulcanice periculoase, plus unor conduceri administrative destul de corupte si destul de schimbatoare asa ca ideologie, plus si supuse unor puteri mult mai mari din jur aflate in conflict destul de agresiv unele cu altele, chiar daca ele incearca sa isi redreseze economia prin cultivarea unor plante dupa care tanjeste destul de multa lume la nivel global). 

Insa lui von Siebold i-a fost retras permisul de rezidenta in Japonia, nu numai pe Dejima, dar chiar de tot, si a trebuit sa plece inapoi in UE, lasand in urma pe O-taki-san cu micuta O-Ine in varsta de numai 2 ani in brate. Von Siebold a pastrat contact epistolar cu familia lui din Japonia, inclusiv cu fiica lui de-a lungul anilor, timp in care el chiar a incercat acum sa isi formeze cu ajutorul ambasadorului rus din Prusia niste relatii de consultanta de nivel expert in comert si relatii cu Orientul pt Rusia Imperiala, (al carui leader era pe atunci tzarul Alexandru al II-lea, numit si Liberatorul, care oferind libertate iobagilor rusi, acum trebuia sa le gaseasca si serviciu, asa ca era probabil ff interesat de o gramada de relatii internationale pt a face rost de bani bugetari pt salariile fostilor iobagi deveniti liber profesionisti, care acum trebuiau angajati birocratic astfel incat sa nu decedeze de foame pana una alta nici ei, nici fostii lor stapani, ca nu cred ca aveau tractoare si alt echipament agricol deosebit de dezvoltat, caii fusesera de mult mancati, plus ca mai trebuia sa le dea de mancare si la polonezi, ca era si regele lor, si daca finlandezii al caror print era tot el, se mai descurcau cu ajutorul andurantei nationale numite sisu, poloneziii habar nu aveau probabil decat de baluri si productii de vise cinematografice de independenta pe care doreau sa le prezinte la festivalul de la Cannes, asa ca tzarul a trebuit sa vanda pana si Alaska, a mai deportat cateva zeci sau sute de mii de fosti iobagi dizidenti in Siberia, ca sa scape si de gurile lor, plus de cativa alte mii de fosti iobagi deveniti sefi de tabere si colonii siberiene, a trebuit drept consecinta sa dezvolte si sistemul de Justitie, care era desigur tot bugetar, si presupun ca efectiv nu mai stia pe unde sa scoata camasa sa afle daca poate face rost macar de yeni, de vreme ce pe Alaska luase numai cca 7,2 milioane USD, echivalenti azi la cca 120 milioane USD, si asa ceva nu ar ajunge nici acum nici macar pt vreun singur angajat bugetar rus de tip oligarh serios si loial, daramite pt atatia fosti iobagi eliberati). In acelasi timp von Siebold a mai oferit consultanta si capitanului Perry din SUA, educandu-i si pe americani cum sa procedeze pt a-si dezvolta si ei relatiile comerciale cu Japonia, (deoarece destui americani se indoiau daca facusera vreo mare afacere cumparand Alaska, si se pare ca se indoiesc si astzai), reusind astfel nu numai sa puna bazele viitorului Razboi Rece din secolul 20, dar sa ii enerveze si pe olandezii contemporani de la vremea lui, al caror angajat totusi fusese prima oara, si pe care nici macar nu ii anuntase cand se dusese in vizita in Rusia Imperiala cu diverse informatii despre Japonia, olandezii fiind probabil totusi si ei exagerat de invidiosi si pe americani, pe englezi, pe rusi, pe diversi, asa cum numai olandezii pot sa fie ei ranchiunosi uneori, chiar in legatura cu te miri ce, chiar si pe apele marii, de exemplu, daca li se nazare ca ele le pot rapi niste metri patrati de pamant pt cultivat lalele despre care cred ca li se cuvin probabil numai lor. 

Intre timp si O-Ine a crescut si a studiat la scoala medicala infiintata de tatal ei in Japonia sub indrumarea fostilor studenti ai tatalui ei, s-a casatorit, devenind la randul ei mama unei fete, si a devenit si primul medic de stil alopat europeean din Japonia, punand bazele unei clinici particulare de ginecologie. Von Siebold s-a stabilit in Leiden, unde a lucrat in mod intensiv si serios la descrierea florei, geografiei, si faunei Japoniei. Adusese cu el numeroase seminte si specimene pt diverse soiuri de plante cu care a pus bazele colectiei japoneze a Herbariumului National Olandez, a lucrat la monumentala carte Flora Japonica alaturi de un coleg german, si inca o carte de nivel de tratat academic enciclopedic despre geografia si etnografia Japoniei numita Nippon. A colaborat cu alti colegi olandezi pt a descrie in alte carti si fauna Japoniei. A colaborat cu un cunoscut javanez de origine chineza pt a scrie o carte despre literatura japoneza si dictionare japonez, coreean, si chinez. S-a casatorit cu ofemeie germana cu care a avut 5 copii, 3 baieti si 2 fete. Insa tot timpul a incercat sa primeasca sprijin pentru a se reintoarce in Japonia. 

Dupa 30 de ani de exil von Siebold a reusit sa fie retrimis si reprimit in Japonia, pe un post de consultant comercial. Dupa numai 3 ani, von Siebold a fost din nou exilat, de data aceasta la dorinta olandezilor, care il trimisesera inapoi ca consultant comercial, pe cand el se tinea de alt fel de relatii internationale, incercand sa foloseasca niste pile pe care inca le avea in Japonia pt a pune presiune pe guvernul olandez sa-l numeasca ambasador al Olandei acolo, plus neindeplinindu-si planul financiar de comert exterior fata de compania pt care era consultant oficial, plus devenind tatal unei alte fete cu o servitoare japoneza, plus avand niste datorii uriase fata de olandezi. Dupa a doua izgonire, nu a mai reusit sa se intoarca niciodata in Japonia, desi a incercat sa convinga si guvernul Rusiei Imperiale si pe cel al Frantei sa il trimita ei, numai ca nu a mai reusit sa convinga pe nimeni. Pur si simplu nu mai avea nimeni incredere in el, nici chef sau bani probabil, si desi regele Olandei, William II, ii daduse titlul de Consilier special regal pe probleme japoneze, plus se decisese sa ii ofere un titlu aristocratic minor, lui ii era mereu dor de Japonia, unde desigur ca era probabil de 1000 de ori mai misto decat in UE la acea vreme, mai ales in Germania sau in Franta, nu mai vorbesc de Olanda, sau in Rusia Imperiala, insa el chiar habar nu avea decat de plante si de clasificari si tehnica medicala, nu de comert sau de diplomatie serioasa. 

Numele lui von Siebold a fost daruit multor plante, (printre care chiar si o magnolie japoneza micuta numita magnolia Oyama, nebagata asa de mult astazi in seama, dar si un artar japonez, o orhidee perena japoneza, un soi de ciubotica-cucului de padure japoneza, un soi de cires inflorit japonez takasago, un soi de conifer decorativ japonez tsuga, si chiar si mai multe), plus si el a numit o specie de hortensie japoneza in mod special Otakusa, dupa numele mamei lui O-Ine, (poporul japonez organizand si astazi in fiecare an in Nagasaki un festival al hortensiilor numit Festivalul Hortensiilor Otakusa). Este larg cunoscut si privit cu simpatie de catre poporul japonez, care il mentioneaza in manualele scolare spunandu-i Shiboruto-san. Von Siebold nu e asa de larg cunoscut ca personalitate in UE, reputatia lui politica pe acest continent fiind fost destul de ambigua, si aceasta reputatie politica a fost si ramane destul de importanta in mediul academic universitar. Olandezii i-au facut un muzeu la Leiden, mai degraba dedicat etnografiei japoneze, insa nu este deosebit de larg onorat academic. Totusi practic el pus bazele unei colectii de plante japoneze deosebit de importante si unice in UE la acea vreme ale Herbariumului National Olandez, si tot datorita lui von Siebold multe case din intreaga UE se lauda cu gradini de hortensii, azalee, si chiar si unii pini japonezi. Tot von Siebold a contribuit si la lansarea orasului belgian Ghent drept una din capitalele horticole ale lumii, din cauza ca atuncii cand se intorsese din Japonia cu mii de seminte de specii diferite, le-a lasat in grija Universitatii din Ghent, care inca apartinea Olandei desi urma sa apartina Belgiei mai tarziu, si desigur ca le-a utilizat in mod util pt intreg orasul, (...insa inca o potentiala cauza de ranchiuna olandeza !) Von Siebold mai are un mic muzeu cu suveniruri japoneze la Munchen, orasul in care a decedat, si o casuta memoriala in Wurtzburg, oraselul lui natal, unde exista si un liceu care ii poarta numele. O-Ine a trait pana in 1903 si este si ea larg cunoscuta si indragita si respectata in Japonia. 

Desi gestul de numire a florii de Magnolia sieboldii in rolul florii nationale a RPD Coreene poate fi inteles si drept unul oarecum grandios-revizionist istoric din partea leadership-ului executiv al acelui stat, mi-am formulat oarecum impresia vaga ca ar fi posibil ca poporul si partidul nord coreean sa fi reusit sa aprecieze la nivel chiar sufletesc povestea Magnoliei sieboldii, inclusiv a celui al carui nume il poarta acest tip de magnolie adica.