Anticipatie

Maine dupa amiaza vine micul print pt 3 zile la Copenhaga. Atunci cand a plecat ultima data eram sigur ca nu am sa-l mai vad prea curand, poate chiar niciodata, mai ales ca mereu ma gaseste total nepregatit fara bere in casa. In Copenhaga nu e lipsa de bere si sunt si mai multe baruri si berarii, asa ca faptul ca ma aflu aici cred ca a contat in avantajul meu.

Am stat si m-am framantat cu tot felul de ganduri si azi noapte am visat si un vis destul de semnificativ. Am visat ca dormeam intr-un pat cu o cuvertura minunata de brocart luxuos si la un moment dat am levitat din acest pat si m-am reasezat la picioarele patului dormind in continuare, cuibarindu-ma relaxat pe podeaua destul de tare a carei duritate devenise insa usor amortizata de o plapuma alba de puf de gasca in care devenisem infasurat. Intreg visul a fost insotit de un senstiment destul de pregnant erotic, si de altfel intreg visul s-a transformat pana la urma intr-un vis erotic, ceea ce mie mi se intampla de fiecare data de cate ori sunt ff nervos si anticipez ceva de genul unui examen sau a unui job interview.

Cuvertura bogata de brocart de care ma indepartasem plutitor in vis trebuie sa reprezinte cumva faptul ca in sinea mea eu tind uneori sa fug de bogatia dragostei luxuriante, care mi se pare intr-un fel nepotrivita, disonanta cu exteriorul conditiei mele reale, catre un fel de austeritate aparent destul de casta insa matlasata totusi la un nivel chiar confortabil pt mine impotriva oricarui contact riscant prea dureros cu o podea de lemn deosebit de tare, desi desigur ca e doar o aspiratie, o tendinta, poate chiar uneori o alegere semi-constienta in legatura cu care nu ma simt de loc destul de sigur de vreme ce simt nevoia sa ma mut sau oricum sa ma las purtat de acea levitatie in altfel de situatie. In plus, deoarece atat camera cat si patul din vis imi erau straine, necunoscute, asta poate insemna ca sunt inca anxios in legatura cu consecintele alegerilor mele personale. Si acum ma simt din cand in cand nedumerit ce naiba caut eu intr-o relatie total aiurea cu micul print, cand el apartine unei generatii si culturi total diferite de ale mele, relatiie care nu are absolut nici un posibil viitoor, si de ce am fost atat de nejustificat de ingamfat in legatura cu relatia mea cu Nelson, fata de care am insistat sa nu tratez decat de la egal la egal, uitand cine eram si de unde veneam si unde erau toate sansele sa ma indrept eu personal in realitate, la vremea aceea baznadu-ma pe o efemera senzatie de independenta si autonomie pentru care nu aveam absolut nici o baza realista. Si acum ma gandesc ca ar fi trebuit sa imi recunosc si sa imi accept conditia realist in perpetuitate inferioara lui si sa accept ideea de a-i fi dependent, desi desigur ca nu imi cerea el submisiune, vasalitate nici atata, insa trebuia sa imi recunosc limitatiiile personale fata de el, si tocmai asta nu am vrut.

Stiam eu ca nu e usor atunci cand intervine vreo urma de competitivitate intr-o relatie oarecare, iar intre 2 barbati asa ceva este absolut inevitabil si stiu deja ca poate ajunge la niveluri chiar destul de intense, oricat de indolent si de putin competitiv sunt eu personal din firea mea, si oricat de flexibil sau diplomatic as fi fost sau incercat sa fiu, ceea ce nu era si nu e genul meu oricum. Fata de micul print ma simt mai relaxat din acest punct de vedere deoarece pur si simplu nu suntem competitivi in acelasi plan unul fata de altul, nici nu intrevad cumva vreo relatie reala de mai lunga durata intre mine si el, plus desigur el e si mult mai tanar decat mine, ceea ce imi ingaduie totodata luxul de a fi anxios doar in legatura cu chestii relationale mai mult teoretice decat practice. In sensul asta chiar ma dispretuiesc oarecum, deoarece simt ca aduc oarecum a Humbert Humbert, desigur inteles intr-un mod deosebit de abstract si referitor mai mult la latura sociopatica a unui narcisism imatur si patologic, pe care il resping din toata fiinta mea, desi stiu ca imi este chiar destul de aproape, pt ca nu am cum sa nu fiu asa, mai ales ca sunt copil unic, plus sunt si oarecum cultural roman nascut la vremea RSR, dar chiar si in plan mai larg global fac parte dintr-o generatie de oameni deosebit de rasfatati si exagerat de narcisisti.

Imi este deosebit de clar insa cat sunt de lenes si de neglijent chiar fata de mine insumi, nu numai asa in general, fata de societate. Pur si simplu nu am fost niciodata dispus la nici un fel de compromis, si de cand ma stiu mi-am dorit sa fiu eu intotdeauna in control, uitand ca de fapt nu sunt in control de fapt a mai nimica chiar la nivelul cel mai general de baza. E, desigur, o pozitie orgolioasa banala, de om narcisist si imatur, care nu doreste sa deppuna nici cel mai mic efort necesar unei relatii autentice de mai lunga durata. Desigur ca Nelson stia asta, si desigur ca si eu stiam acelasi lucru. Asa ceva nu este ceva total neobisnuit, mai ales in generatia noastra, in care exista iluzia (uneori chiar si indemnurile cvasi-educative, cvasi-PR) ca am avea o posibilitate mai mare de libertate individuala, de alegeri si optiuni personale, si nu mai trebuie sa ne multumim cu solidaritati bazate pe cine stie ce relatii oarecum subversive, pornite din "simple" pasiuni oportune si mentinute din obisnuinta. Desi acum ca e mai larg social "permisa", in acelasi timp relationarea in cuplu stabil marital sau cvasi-marital gay nu mai prezinta nici vreun mare avantaj, cel putin nu in cuplurile in care ambii parteneri au venituri, nu au copii, si sunt impozitati in stil UE, sau nici vreo aura deosebit de romantica, insa Nelson nu facea parte din UE plus stiu ff bine ca degeaba dau vina pe chestii externe, sociale sau istorice, pt ca desigur ca e si raspunderea mea sa nu ma las dus de diverse mode culturale, si sa depun efortul de a-mi construi si mentine relatiile calitative pe care le doresc.

Pe Nelson l-am iubit in mare parte si pt ca il admiram chiar sincer si imi doream sa fiu ca el, de fapt si acum mi-as dori sa pot fi ca el, desi nu am beneficiat de aceeasi educatie solida si nici nu am disciplina necesara. Insa asta totodata reprezenta si un factor destul de important de dezechilibru intre noi, in care eu nu m-as fi simtit niciodata indeajuns de bun, indeajuns de competent, si ar fi fost inevitabil sa nu ajung sa nu devin resentimentar, el devenind un fel de tata pt mine, si tocmai de recreerea acestei dinamici chiar ca nu aveam eu nevoie, chiar daca probabil mi s-ar fi potrivit, pt ca eu toata viata am cautat cumva aprobarea si sustinerea tatalui meu, desi nu eram in stare sa le recunosc nici atunci cand mi le oferea chiar sincer, asa ca pot sa zic ca daca relatia mea cu Nelson ar fi urmat acest fel de dinamica, eu as fi ramas in perpetuitate intr-un stadiu din asta adolescentin fata de el, si asa ceva chiar ca nu-mi doream si nici acuma nu-mi doresc. In nici un caz nu ar fi ajutat daca as fi ajuns sa fiu si dependent de el, chiar si o vreme deoosebit de scurta. Ma zbat ca un tampit intre aceleasi scheme idioate pe care nu le pot suferi, si pur si simplu nu vreau sa recunosc odata cum sunt si cum nu am nici o sansa de a fi altcumva decat sunt. E clar cat sunt inca de imatur si cat de putin pregatit sunt pt a relationa serios cu altcineva. Desigur, asta nu e o chestie unilaterala. Ca mine, am impresia, sunt destul de multi, majoritatea probabil, dar nu stiu de ce vreau eu sa fiu mai cu mot decta altii, de ce sa insist eu atata ca doresc o relatie pe baze de autonomie matura egala, efectiv de la egal la egal, cand asa ceva e de nivel de utopie, la fel ca si comunismul probabil, mai ales cand eu insumi sunt atat de imatur si nici nu se vede vreo sansa ca am sa ma maturizez deosebit de mult de acum inainte.

Desigur, toata anxietatea asta, inclusiv toate aceste divagatii anoste si banale, se petrec deoarece maine vine micul print iar eu, deja fiind in Copenhaga de destula vreme (plus inainte, in alta vacanta la Paris, si mai inainte de vreo 2 ori si la Londra), am ajuns acum aproape lefter, si nu am cum sa-i ofer berea cea mai buna in cadrul cel mai bun pe care mi l-as dori pt o asemenea ocazie. Mi-as fi dorit de fapt sa pot sa-l duc la Hamburg, pt ca ultima data cand am vazut din avion acest oras, pe care nu tin minte sa-l fi vizitat terestru niciodata, decat poate asa in treacat cu masina pe langa el, m-am gandit ca acesta este un oras pe care mi-as dori chiar sa-l vizitez numai alaturi de micul print, pt ca mi s-a parut ca apa avea in acea zi de primavara o culoare asemanatoare cu cea a ochilor lui, numai ca nu mai am bani si pt asta, si de aia prevad ca eu nu am sa ajung sa vizitez acest oras probabil niciodata, desi si asta pare a fi un oras care imi este recomandat cu asiduitate, habar nu am de ce, de diversi.

O poza care mi-a placut

Am vazut azi pe Internet niste fotografii efectuate de fotgraful elvetian Rene Burri si dintre toate mie mi-a placut asta:

Intoleranta

Am remarcat ca statul prelungit in Europa ma face din ce in ce mai intolerant. Nu stiu daca nu e cumva o coincidenta cauzata si de faptul ca inaintez in varsta si si asta e posibil asociabil cu un grad de intoleranta sporita. Nu stiu daca si experienta mea scandinava nu a contribuit si ea, prin aparenta asepsie a mediului inconjurator, sa ma aduca in starea de a fi mai putin tolerant fata de culori, sunete, si mirosuri chiar diverse. Nu stiu cat a putut contribui la asta si faptul ca am fost nevoit sa ma gandesc in ultima vreme in limbi pe care poate nu le stapanesc atat de bine, sau in prea multe limbi diferite, asa de la un moment la altul. Nu stiu daca o fi si cumva legat de un stress personal mai general, dar eu in general per total am avut impresia ca m-am simtit mult mai stressat de cate ori eram teritorial in Europa decat cand eram pe alte continente, chiar indiferent de daca eram in vacanta sau nu, sau daca aveam alte motive de stress personal. Nu stiu cat e in particular legat de fragmentarea culturala mai acerba europeeana, pt ca si in Asia exista acest fel de fragmentare, insa in Asia eu eram atat de strain incat pur si simplu aceasta fragmentare nu ma afecta pe mine personal din cauza unui posibil efect de gen ca "toti chinezii sau chiar toti asiaticii mi se par la fel si greu de distins unul de altul", desi desigur ca nu sunt, plus desigur ca nu toti asiaticii au epicant sau au culori de piele sau alte caracteristici exterioare ff asemanatoare...efectiv habar nu am de ce, dar eu in Asia intotdeauna m-am simtit ff relaxat, desi desigur ca la asta a contribuit si faptul ca eu in Asia de cele mai multe ori eram sau cel putin ma simteam chiar in vacanta sau oricum de nivel turist plus am evitat cu asiduitate zonele asiatice posibil neplacute pt mine, ceea ce in UE ar fi fost desigur mai greu de indeplinit.

Efectiv am avut sentimentul crescand ca nu pot sa sufar Europa in ultiam vreme, si cu cat ma apropii de centrul ei, cu atat ma enervez mai tare. Am, in plus, niste prejudecati imense fata de lb si cultura germana dominanta pe centrul UE, si, in plus, efectiv de cate ori am calatorit prin acest centru al UE pe axa nord-sud, sau chiar est-vest, de cate ori ma apropii de Viena, fie pe calea aerului, fie terestru, (deoarece cu vaporul pe Dunare nu am incercat), incep sa devin mai nelinistit. Chiar recent, calatorind oarecum de la sud catre nord, a trebuit sa trec deja de Berlin si sa ajung mai pe langa Hamburg ca sa ma pot linisti, sau ceva mai devreme, mergand de la est catre vest, devenisem din ce in ce mai ingrijorat odata ce am dat de Alpi si a trebuit sa trec de ei ca sa pot rasufla usurat. Nu are de a face cu forma de relief, sau cu traseele rutiere mai periculoase pe acolo prin Alpi, pt ca eram pe calea aerului oricum, plus la nivel rutier mie personal condusul pe coasta de sud, cea mediterana, a Europei mi se pare chiar mai ingrijorator decat condusul prin Alpi, si nici rutele de-a lungul coastei baltice, ba chiar nici cele ale coastei nord-vestic atlantice sau ale coastelor Marii Nordului, (de oricare parte a ei), nu mi se par deosebit de minunate. Nu am condus niciodata de-a lungul Dunarii, si nu cred ca m-ar incanta un astfel de traseu, la fel cum probabil nu m-ar incanta de loc vreun traseu rutier de-a lungul Rinului, Ronului sau a Loarei, plus nici un fel de croaziera pe aceste fire de apa, in general, dintre toate formele de apa dulce curgatoare, mie personal neplacandu-mi fluviile absolut de loc, desi desigur ca e si asta un fel de prejudecata, dar habar nu am de unde.

Podurile peste fluviile europeene mi se par chiar OK si chiar imi plac, atat ca idee inginereasca si aspect estetic, cat si probabil pt faptul ca ma ajuta sa ma indepartez cat mai repede de acele maluri care imi sunt in principal nesuferite. La fel de mult apreciez si podurile peste diversele intranduri sau canale maritime, dar daca ar fi sa ma plimb cu vreun vaporas pe vreun canal din asta, lucru pe care cred ca l-as face cu mai multa placere decat pe apele vreunui fluviu, as prefera totusi sa fie in directia catre oceanul liber, nu in directia catre interior. Habar nu am cat o fi legat de o posibila inclinatie catre salinitate, deoarece de fapt am impresia ca prefer marile si oceanele cu salinitate relativ redusa.

Tare mult mi-as dori sa stiu care este proportia influentata cultural din aceste prejudecati personale ale mele, efectiv lecturile sau filmele la care am fost expus, cat este legat de experientele mele personale reale (in decursul carora desigur ca oi fi putut asocia ceva placut sau neplacut legat de calatoriile de-a lungul acestor diverse zone si forme de relief), si cat o fi posibil sa fie asa vreo afinitate personala innascuta...nu-mi dau seama cum as putea afla, si desigur ca nici chiar si daca as sti nu ar folosi la nimica altceva decat la satisfacerea unei curiozitati naturale personale, deoarece eu nu am de gand sa imi modific prejudecatile in mod deosebit de drastic, cel mult sa le moderez intensitatea, fiind in general de parere ca orice om totusi adult are dreptul sa aiba prejudecatile lui personale si ca ele fac oarecum parte din identitatea acelui individ, pe care la randul ei, are desigur libertatea de a si-o exprima, descrie si manifesta cum si cat vrea, cf libertatea cuvantului si a dreptului de expresie personala, desigur atata vreme cat nu cauzeazarau altor semeni si nu incalca drepturile altor semeni si nu isi utilizeaza aceste prejudecati pt a indemna cumva si pe altii de a se comporta imoral (neetic si injust) si/sau ilegal.

Miresme erotice

Am fost ff tentat de a scrie un articol pe o tema recenta propusa de Clubul Povestilor Parfumate, desi nu sunt membru al acelui club si nici nu am de gand sa devin, el fiind in principal destinat celor carora le face placere sa scrie in stil literar artistic, plus sa fac areclame unor diferite firme producatoare sau distribuitoare de parfumuri propriu-zise, insa efectiv cred ca m-a atras aceasta tema propusa deoarece eu inca nici pana acum nu am reusit sa inteleg de ce imi recomandau diversi cand eram la liceu sa citesc carti scrise de dl Marcel Proust, (in plus fata de monotonul Portret gotic romantic al lui Dorian Gray, alaturi desigur de SF-ul larg popular printre destui), cand mie nu imi placeau la acea vreme decat clasicii realisti plus mai rar poate niste memorialisti care se exprimau cat se poate de concret si mai putin la figurat sau aluziv.

Auzind insa mai recent ca in opera d-lui Proust s-a descris, se pare, prima oara mai clar legatura dintre bulbul olfactiv, care participa si el vrand nevrand atunci cand se ingereaza din probabila politete sociala o prajiturica cu un ceai in timpul unei vizite, si mecanismul formarii memoriilor de mai lunga durata de tip explicit (declarativ), care contribuie la randul lor la supa cu galuste a unei posibile naratiuni coerente a unei istorii proprii si chiar imagini de sine care se formeaza in timpul adolescentei, mi-am dat seama ca acei fosti colegi chiar fusesera de fapt bine intentionati fata de mine deoarece credeau ca oamenii gay au probleme cu imaginea de sine si trebuie sa si-o clarifice oarecum in mod mai constiincios decat restul, inclusiv prin lecturi de fictiune care le poate prezenta role-modeluri fie neaparat gay, fie neaparat alien, nu de alt gen, ceea ce poate fi adevarat, desi nu cred ca e chiar adevarat intr-o proportie mai mare decat ar fi in populatia generala din cultura respectiva, decat poate daca acea cultura este deosebit de rigid homofoba, ceea ce eu nu am crezut niciodata despre cultura romana care e totusi o cultura sudica, solara, vesel-extravertit optimista, si orientata catre iubire toleranta si impaciuitoare si chiar lene si pasivitate placid ingaduitoare fata de tot felul de defecte proprii sau fata de straini mai ciudati mai curand decat catre retributie, agresiune, pesimism deosebit de melancolic sau excesiv de interiorizat-introspectiv sau de fapt prea mare constiinciozitate ff formal riguroasa, desigur cu cateva exceptii individuale de rigoare, dar probabil ca acei oameni fusesera cumva convinsi de propriile lor lecturi ca in Romania trebuie sa fie neaparat ca la Paris sau la Berlin si altfel nu se poate...de o astfel de misconceptie fiind probabil raspunzatori vienezii mereu ori superficiali ori indecisi si oportunisti cu ungurii lor cu tot alaturi de marea conspiratie a femeilor protestante anglo-saxone plus a celor ortodoxe ruse care au adus comunismul stalinist pe lume, inclusiv bariera informationala ulterioara a Cortinei de Fier, care i-a zapacit pe toti la creier in legatura cu semenii lor, ba chiar si in legatura cu ei insisi la un nivel ca degeaba se chinuie acum barbatii de la Max Planck sa le ajunga din urma pe femeile de la MIT si probabil ca numai in Der Spiegel a ramas vreo speranta de progres de mentalitati pe UE in legatura cu ce e mai faptic si ce e pura fictiune sau chiar zvon legat de orice posibila invazie autentic global periculoasa de extraterestri sau sfarsit al lumii, plus poate si legat de noi insine si mentalitatile noastre personale atunci cand recomandam diverse lecturi altora fara sa stim de fapt de ce, si daca le vor fi utile sau macar chiar inteligibile cat de cat.

Ma rog, ca de obicei tergiversez cu diverse speculatii mai mult sau mai putin hazlii in loc de a intra direct in subiect, pt ca de fapt nu imi dau seama cum as putea comunica in mod literar ca pe mine diverse mirosuri chiar ma stanjenesc oarecum din punct de vedere erotic, si nu e neaparat vorba de mirosuri care imi pot fi neplacute, dar in general de faptul ca am impresia ca orice miros ma poate chiar impiedica de a fi inclinat catre a stabili o legatura relationala mai intima cu altcineva in loc sa imi favorizeze aceasta inclinatie, si asta in principal pt ca, amintindu-mi de alte contexte, m-ar distrage total de la intarirea motivatiei pt a comunica la un nivel deosebit de intim personal cu acel altcineva, un lucru fata de care si asa ma cam feresc sau, daca ma decid sa purced, fata de care oricum doresc sa mentin un grad de control personal cat mai optim.

Desigur una este cheful de dragoste erotica general, asa fata de oricine s-o nimeri potrivit afin atunci in cale, si alta este decizia de a stabili o legatura autentic intima cu acea alta persoana. De exemplu, eu pot sa spun ca asa in general, daca prin jur miroase puternic a orice fel de mancare gatita la nivel total amator, chiar si mancare fata de care as fi real indiferent, pe mine asta ma binedispune si ma relaxeaza automat, pt ca sunt bucuros sa remarc ca lumea din jurul meu are ce manca, deci e vesela si se simte confortabil, asa ca pe mine personal asta nu ma poate decat imbucura si astfel as fiu mai inclinat oarecum favorabil catre a ma indragosti de cineva in curand.

Insa odata petrecuta indragostirea si odata aprobat procesul de continuare de relationare daca este considerat fezabil, propice si oportun, (deoarece desigur ca nu voi ajunge sa relationez eu personal direct cu toti aia de care m-as putea indragosti sau de care chiar imi ingadui sa ma indragostesc fie mai superficial fie mai profund), daca e vorba de relationare, eu atunci doresc ca ea sa se petreaca intr-un mediu cat mai inodor posibil ca sa pot fi catusi de putin inclinat si chiar capabil, cu un grad de atentie sporita, fara a fi distrat de alti diversi stimuli, de a relationa la un nivel mai intim, (care nu inseamna a fi angajat in relatii sexuale, ci inseamna efectiv a comunica despre mine altcuiva ceva dincolo de datele din cartea de identitate si C-V-ul profesional, plus ce preferinte de entertainment si lecturi si cumparaturi o avea Google sau Facebook listate despre mine in clipa aia, si desigur ce se poate citi de oricine ar fi interesat destul de usor de pe mutra mea si din body-language-ul meu care sunt de obicei ultra-sincere si spuntane pt ca nici nu am chef sa depun efort coregrafic, nici macar in legatura cu postura, si nici nu am inclinatia personala de a-mi rafina cumva mimica sau gesturile asa aiurea-n tramvai fara a fi sub contract profesional de actor in exercitiul functiunii in acel moment, iar poker nu am jucat niciodata pe bani sau chiar alte bunuri de oarecare valoare, decat numai odata pe dezbracate cand eram, desigur, adolescent, desi si atunci imi era destul de clar in fata cui trebuia sa-mi pierd eu camasa).

Mirosul natura de transpiratie al oricui care poate surveni in timpul sexului e desigur total OK si chiar placut incitant pt orice angajament sexual cu oricine, dar nu despre acest tip de comunicare era vorba. In nici un caz nu ma pot atasa eu personal la nivel afectiv doar bazat pe un miros de transpiratie oarecare survenit in timpul unei activitati sexuale. Stiu ca poate diversi oameni au diferente mai mult sau mai putin subtile personale in ceea ce priveste mirosul transpiratiei lor proprii, dar mie aceste diferente nu mi s-au parut niciodata deoosebit de semnificative la nivel de a contribui in mod specific la intarirea unui atasament afectiv, daca acesta era deja pe cale de a se forma, in caz ca eram intr-o relatie mai complexa cu altcineva timp de mai multe luni.

Cred sincer ca eu as putea relationa destul de liber si relaxat la nivel chiar placut si autentic intim asa din prima clipa, fara nici o prea mare problema, cu cineva care, adult fiind, sa miroasa a gris cu lapte. Insa acest tip de barbati adulti care sa fie interesati de a relationa intim cu mine personal si care sa indeplineasca in acelasi timp cat de cat un minim de atractivitate sexuala pt mine ar fi deosebit de rari, efectiv oriunde m-as afla eu in lume...desi mi s-a intamplat sa intalnesc pana acum chiar 2, (Nelson fiind fost de fapt unul din ei), insa, ca de obicei, nu era momentul potrivit ca sa pot intra eu intr-o relatie pe termen lung cu nici unul din ei, si nici nu exista vreo sansa realista de a incerca macar sa planific asa ceva pt vreun alt moment in viitor...ceea ce presupun ca va reprezenta de altfel un leit-motiv al vietii mele incepute in preajma Garii de Nord, si continuata in principal prin diverse statii de tramvai, troleibuz, autobuz, metrou, aeropoarte, gari, aerogari, popasuri de-a lungul unor autostrazi, etc., si asa ceva, desi desigur ca ma consider deosebit de norocos ca nu lucrez in sales, asa ca Willy Loman, totusi reprezinta un mod de a trai in care nu va fi niciodata propice sau oportun pt mine de a ma angaja la nivel desebit de constiincios sau serios in vreo relatie reala pe termen lung cu nimeni, decat, desigur, dupa ce voi iesi la pensie, pe care de altfel o astept cu destula nerabdare si speranta, mai ales ca nu au mai ramas decat cca 36 de ani pana atunci...o nimica toata, o generatie doar, masurata la nivel ff clasic, drept care sunt chiar curios sa aflu care vor fi modele culturale din jurul meu atunci, in ajunul decadei care va incepe cu anul 2050, cu care chiar simt, la nivel deosebit de visator-romantic plus totodata simetric satisfacator, ca voi avea o afinitate deosebita, bazat pe faptul ca am impresia ca, nu stiu de ce, am o afinitate speciala si cu modele culturale ale decadei 50 a secolului 20, la vremea careia eu nici macar nu existam !

Aniversarea a 2 capitale pe care nu le-am vizitat niciodata

Azi e ziua fondarii acum 2766 de ani a orasului Roma, capitala de azi a Republicii Italiene, si totodata si ziua inaugurarii si desemnarii oficiale a orasului Brasilia, planificat si construit in numai 41 de luni, drept capitala a Republicii Federative a Braziliei acum 53 de ani, cf o idee si o recomandare anterioara din 1821 a prof de geologie Jose Bonifacio de Andrada e Silva, consilier al primului Imparat al Braziliei independente, Dom Pedro I, dusa la bun sfarsit la initiativa din 1956 a presedintelui Juscelino Kubitschek de Oliveira alaturi de efortul profesional al arhitectului si planificatorului urban Lucio Marcal Ferreira Ribeiro Lima Costa, al arhitectului Oscar Ribeiro de Almeida Niemeyer Soares Filho, care a conceput planurile pt majoritatea cladirilor oficiale, si a arhitectului peisagist Roberto Burle Marx.

 

Emisari si misionari cu talent diplomatic

Azi, 20 aprilie, eu fiind preocupat de planificarea unui nou voiaj de vacanta inaintea sosirii sarbatorii neoficiale de 1 mai, (pe care o astept cu oarecare nerabdare, nu atat din cauza solidarizarii mele cu oamenii muncii de pretutindeni care se vor bucura de acea vacanta binemeritata, ci deoarece mi-am propus ca in timpul ei sa pot lucra si eu in liniste si fara sa fiu batut la cap de prea multi manageri), in timp ce incercam sa aman pana in ultima clipa organizarea continutului bagajelor mele, (pe care il doresc cat mai simplu si ordonat, insa va fi ca de obicei un amestec de obiecte din care majoritatea imi vor fi inutile, cele autentic utile nefiindu-mi niciodata la indemana oriunde m-as afla eu in lume vreodata), am remarcat, printre alte lucruri cu care incercam sa-mi umplu timpul in mod cat mai placut, ineficace si inutil, (acest exercitiu fiindu-mi necesar pt a ma obisnui mai bine cu munca in mediu corporatist, pe care m-am decis sa il abordez din nou, dupa o pauza de recuperare nervoasa total necesara dupa cel anterior din cauza caruia ajunsesem aproape sa ma imbolnavesc chiar fizic, nu atat din ambitia personala de a infrunta diverse obstacole cu scop de a ma cali in viata, ci pt ca nu am reusit sa gasesc inca un job ideal de sofer personal si curier pt a-mi suplimenta veniturile din activitatile de phone sex, despre care stiu ca sunt de obicei mai putin cerute in timpul lunilor de vara din emisfera nordica), ca este ziua de nastere a mai multi emisari si misionari cu talent diplomatic, (talent care mie imi lipseste din pacate cu desavarsire si pe care m-am si decis in mod incapatant indolent sa nu mi-l cultiv), si mai este totodata si ziua cand in 1534, plin de curaj, dl Jacques Cartier si-a inceput voiajul de descoperire si explorare a regiunii ce va deveni ulterior Canada, (sau cel putin o parte din ea), iar in 1828 dl Rene Caillie, la fel de intrepid, a fost primul europeean non-musulman care a intrat in Timbuktu si a mai si reusit sa se si reintoarca de acolo in viata, (acesti oameni posedand probabil si ei anumite aptitudini de curaj si de incredere in sine si in efectele pozitive pt ei si pt intreaga omenire ale voiajelor lor, tot spre deosebire de mine, nu atat din pesimism cat din scepticism informat atat in mod practic empiric, cat si teoretic educat formal si informal pe banii unui nr imens de contribuabili deosebit de diversi ai secolului 20 si 21 care au contribuit cu mare entuziasm si chiar speranta la dezvoltarea unui spirit critic mai rafinat in cazul meu de copil si ulterior om realmente imatur total nerafinat si in mare parte probabil handicapat la nivel congenital, lucru in sine despre care eu nu as fi stiut daca nu as fi fost informat de altii, majoritar experti in outcome assesments de calitate, despre care cred ca aducea aminte si bloggerul Mircea Vladut intr-un articol recent).

Azi, 20 aprilie, este si ziua sarbatoririi sf Teotim, prieten al sf Ion Chrysostom din Constantinopole, insa el insusi de origine scita si episcop in orasul pe atunci, pe la sf sec 4, scitic Tomi, (devenit ulterior Constanta), un om se pare atat invatat cat si talentat diplomatic, incercand sa il reabiliteze cat de cat pe profesorul de origine greaca Origen din Alexandria in ochii biserice crestine rasaritene care era pe atunci inca indecisa daca sa il anatemizeze oficial, (din cauza ca incercase sa introduca niste notiuni filozofic spirituale oarecum mai pagane despre pre-existenta extracorporeala si posibil chiar transmigratia sufletelor, plus despre recuperabilitatea, dupa deces, la o conditie chiar posibil inocenta a sufletelor mai recalcitrante, inclusiv chiar cel al lui Lucifer, la un moment dat, plus si pt ca il considera pe Iisus Christos, desi ultra-admirabil de complet divin, totusi oarecum mai prejos in rang ierarhic decat D-zeu), si care s-a straduit sa crestineze si pe niste huni invadatori pe acolo, utilizand nu numai invataturile lui crestine, dar si niste trucuri mai magic-vrajitoresti, el fiind scit avand desigur si cunostinte ale unor metodologii interdisciplinare multiculturale de tip ultra balcanic insa la un nivel super-rafinat, si reusind sa ii pacaleasca in timpul unor dialoguri diplomatice pe niste huni care voiau sa-l ia prizonier atat pe el cat si pe oamenii lui, sa nu il bage asa de tare in seama pe el sau pe ai lui, ci sa se simta ei, atacatorii, legati in propriile lor funii si arcane, plus sa il considere ca un el de posibil zeu antic roman...ceva desigur deosebit de complicat din punct de vedere diplomatic, mai ales ca nu era ceva strict bazat numai pe argumentatie prin cuvinte, (la care insa sf Teotim se pricepea la fel de bine, fiind chiar considerat un scriitor talentat, insa era clar ca nu era intotdeauna propice de a utiliza acest tip de argument). Sf Teotim mai este cunoscut si prin faptul ca ii placuse sa poarte parul lung, desi in general nu incuraja activitatile prea vanitoase. Tot azi, 20 aprile, s-a decis si sarbatorirea unui alt sfant tot scit de origine dintr-o perioada de imediat dinaintea sf Teotim, tot de pe la Tomi, sf Betranes, care si acesta era apropiat de populatia locala pt ca si el intelegea nevoia lor de magie, insa care, nefiind atat de diplomatic ca sf Teotim, pana la urma s-a suparat si si-a parasit postul de crestinator, atunci cand i s-a cerut de la centru sa termine odata cu paganismele, ca doar nu venisera (inca) hunii, impotriva carora desigur ca ar putea fi tolerate si ingaduite si metode de crestinare mai ne-ortodoxe.

Alt misionar sarbatorit astazi este dl David Breinerd, nascut pe 20 aprilie 1718 in Connecticut, ramas la 14 ani orfan de tatal lui care fusese parlamentar de nivel statal, si la 19 ani de mama lui, mostenind o ferma, insa caruia neplacandu-i munca in agricultura, se decisese sa intre student la facultate la Yale. La Yale, fusese entuzismat de predicile entuziaste ale unor evanghelisti, si, alaturi de alti studenti inflacarati si ei, era gata gata sa se angajeze in niste activitati de tip revolutionar impotriva profesorilor pe care acesti studenti ii considerau niste bosorogi corupti, si a fost exmatriculat, desi nu facuse mare lucru decat ca il descrisese pe un asistent universitar ca fiind "lipsit de mai multa gratie decat un scaun". Deorece nu putea sa devina preot asa cum visase el, daca nu era absolvent de facultate ori de la Harvard, ori de la Yale, ori de la o alta institutie mai reputabila acreditata din UE, cf unei legi recent votate in statul Connecticut, (un stat de la bun inceput cunoscut ca fiind ff grijuliu la nivel cultural plus si din punct de vedere al intereselor locale de business de real estate fata de reputatia profesionistilor lui in ochii lumii mai largi), insa era totusi un om destul de pasionat in legatura cu educatia crestina, a fost indrumat sa devina misionar crestin in randul populatiilor nativ americane, unde s-a straduit sa crestineze mai intai indienii Housatonic (grup oarecum autonom parte din indienii Mohicani) din Long Island, apoi indienii Lenape (Delaware) din estul Pennsylvaniei si ulterior de pe langa Newark, in New Jersey, desi s-a chinuit destul de mult, adesea plangandu-se de singuratate, de lipsa de mancare, plus de faptul ca incepuse sa scuipe sange, lucru care a si dus la decesul lui de tuberculoza la numai 29 de ani, insa a avut, se pare, parte de o prietenie romantica cu fiica adolescenta de 17 ani a unui pastor in casa caruia si-a petrecut bolind ultima perioada a vietii, care a fost ulterior si ea inmormantata alaturi de el, deoarece o molipsise si pe ea de tuberculoza galopanta in timpul acelor luni in care ea l-a ingrijit cu mare devotament si care a decedat la numai cateva luni dupa decesul lui. Amintirea lui este totusi importanta, deoarece Jurnalul lui publicat postum a fost deosebit de popular, plus pataniile lui in legatura cu posibil injusta exmatriculare de la Yale au dus la infiintarea universitatilor oarecum rivale Princeton si Dartmouth, (unde in clipa asta este si micul print, desi sper ca nu se invarte printre oameni contagiosi cu tuberculoza sau alte boli infectioase). Pana la urma si Facultatea de Teologie de la Universitatea Yale, calcandu-si oarecum pe inima, s-a decis sa dea numele lui unei cladiri, Breinerd Hall, care mai recent a devenit doar o aripa, Breinerd Wing. Chiar 100 de ani mai tarziu numele lui a fost asociat si cu o misiune deosebit de dificila printre indienii Cherokee din statul Tennessee, organizata de Comisia Americana de Misiuni Crestine Acreditate printre Popoarele Straine.

La scurta vreme dupa nasterea d-lui Breinerd, pe 20 aprilie 1727, s-a nascut la Liege, in Belgia, dl Florimond Claude, conte de Mercy-Argenteau, care a fost recrutat ulterior pt serviciul diplomatic al Austriei intalnindu-se intr-un tren cu un diplomat al Imperiului Sfant Roman de Vest, Wenzel Anton, print de Kaunitz-Rietberg, (originar dintr-o familie nobila boema, probabil mai bine zis boemiana, de pe langa Viena), si care, facand parte din niste elite nobile ale UE, si nu dintr-o categorie sociala de simpli pastori si agricultori mai educati americani, nu a fost indrumat in cariera de a deveni misionar, ci ministrul diplomat al Austriei initial la Torino, apoi la Sf Petersburg, si in final la Paris, unde, doritor fiind de a apropia interesele Frantei cu cele ale Austriei, a reusit sa intermedieze cu mare succes casatoria dintre viitorul rege Louis XVI si viitoarea Marie Antoinette, plus, fiind destul de influent plus apropiat si de ministri de finante ai lui Louis XVI, d-nii Etienne Charles de Lomenie de Brienne si Jacques Necker, a reusit ca si dupa Revolutia Franceza ulterioara in care si-au pierdut destui capul, sa se refugieze totusi cu onoare si mentinandu-si profesionalismul, ca reprezentant al Austriei in Olanda, sprijinind guvernul Austriei sa intre in razboi impotriva Frantei post-revolutionare, si de acolo chiar si mai departe in cariera, ministru diplomat austriac la Londra, unde insa din pacate a decedat la numai cateva zile dupa ce ajunsese la post, nu din cauza ca ar fi fost asasinat de vreun angajat al vreunei agentii rusesti care il urmarise inca din zilele lui anterioare la Sf Petersburg, dar pur si simplu pt ca atinsese o varsta destul de inantata, plus se stie inca de mult ca in general atmosfera, clima si conditiile de la Londra nu sunt asa de sanatoase, chiar si in zilele noastre riscul de deces prematur accidental al unei persoane care locuieste acolo fiind masurat ca fiind de cca 3 ori mai mare decat riscul de a sari cu o parasuta. In ciuda pozitiei lui oarecum ambigui fata de interesele Frantei si a poporului francez, dansul este totusi memorializat astazi in Franta prin faptul ca numele de "strada Ambasadorului" a fost dat unei stradute din comuna Conflans-Sainte Honorine din zona Ile de France unde dansul isi construise un mic castel, si o invitase sa locuiasca acolo in ultimii ani de dinainte de Revolutie si pe concubina lui, cantareata bel canto Rosalie Levasseur, persoana de origine franceza de care dansul a fost atasat, cu care a avut si un copil nelegitim, caruia i-a daruit o mosie ramasa mostenire de la familia lui de pe langa Liege, Noville, si astfel si numele de cavaler de Noville si cetatenia belgiana, (deoarece mama lui cetatean francez nu l-a adoptat legal decat dupa Revolutie prin 1810, cand copilul era deja destul de mare, si abia dupa ce ea se recasatorise legal cu un cetatean francez dupa ce contele de Mercy-Argenteau decedase, si daca acel copil nu ar fi fost indragit de contele de Mercy-Argenteau, ar fi riscat sa ramana fara prea multe drepturi, ba poate chiar si pe drumuri).














 

Orasul meu personal de tip capitala culturala- partea 6

In partea de sud-sud-vest a orasului meu se afla restaurantul Corazon, un local cu bucatarie cu specific mexican, in care insa sambata seara canta o orchestra cubaneza. Desi majoritatea muzicantilor sunt chiar de origine cubaneza, bucatarul sef, bucatarii, si ospatarii sunt de mai multe nationalitati mai putin insa cea mexicana. Am auzit ca initial lucrau si cativa ospatari si bucatari mexicani in acest restaurant, insa toti au emigrat de mult in America, majoritatea ajungand, in mod aparent paradoxal, in statele Iowa si Nebraska. Nu stiu ce nationalitate are patronul acestui restaurant sau daca el locuieste in acest oras sau aiurea. Am fost de cateva ori acolo, pt ca este sigurul loc din orasul meu unde se poate gasi dulceata de nuci verzi, care se afla in meniul de aperitive, alaturi de chiles en nogada, iar in meniul de desert exista si un gris cu lapte care seamana cat de cat cu cel de care stiu eu din copilarie. Peretii restaurantului sunt decorati cu covorase tesute cu design nativ american pueblo. In orasul meu exista, desigur, mai multe restaurante cu bucatarii cu specificuri diferite, inclusiv ceva mai moderne de tip fusion.




















 

Promo Ironblogger

Am citit pe blogul lui Razvan Himself despre o campanie de nivel national (romanesc) initiata de Blogal Initiative si m-am decis sa nu mai fiu mahmur si sa aspir si eu sa fiu # ironblogger, desi nu indeplinesc criteriile de rezidenta pt a participa la campania propriu-zisa cu beneficiul de a primi unul din premiile propuse, (care nici nu ma incanta in mod deosebit, constand fie in primirea unui DVD cu filmul The Avengers 2012, eu preferand serialul initial britanic si ulterior american cu acelasi nume din anii '60, fie in bilete pt a vedea filmul Iron Man 3 in avanpremiera cu sau fara a participa si la o gala VIP, eu preferand a primi bilete la filmul In the House, chiar si pt un spectacol simplu, nu de avanpremiera sau cu gala VIP, fie in a primi puncte pt Blogal Initiative cu care nu as avea ce sa fac, deoarece nu se pot folosi la cumpararea de cadouri de pe Amazon dot com), plus nu doresc sa depun efortul de a alege promovarea unei teme anume din cele 9 propuse, (sanatate, protejarea mediului, dezvoltarea tehnologiei, pace si nonviolenta, promovarea artei, sport, educatie, iubire, sau dreptate), eu de fapt sustinandu-le la nivel principial pe toate, insa intentia conteaza, asa ca vreau sa fiu si eu # ironblogger !

Greta si Toto

Astazi se implinesc 23 de ani de la decesul la varsta de 84 de ani a d-nei Greta Lovisa Gustafsson mai cunoscuta si sub numele profesionist de Greta Garbo, poreclita si "sfinxul suedez", si 46 de ani de la decesul la varsta de 69 de ani al printului Antonio Focas Flavio Angelo Ducas Comneno De Curtis di Bisanzio Gagliardi, cunoscut sub numele de scena Toto, mai zis si "principele rasului".

Ziua "Neagra"

Deoarece nu prea reuseam sa-mi dau seama de ce m-a sculat cam mofluz azi dimineata, mi-a cautat cu asiduitate un posibil motiv, si nu am pierdut prea multa vreme ca sa pot afla ca astazi, 14 aprilie, e o zi dedicata sarbatoririi sau comemorarii unor evenimente, situatii, si conditii posibil chiar obiectiv destul de triste !

In Republica Coreeana (Coreea de Sud) azi se sarbatoreste chiar Ziua Neagra dedicata celor care NU au primit nici un cadou nici de Valentine's Day, nici de Ziua Alba, (ultima fiind cea in care in mai multe tari asiatice, urmand exemplul initial propus de Japonia, in martie, la o luna dupa Valentine's Day, barbatii sunt cei care primesc felicitari si bomboane de ciocolata de la femei) ! De Ziua Neagra, in Coreea de Sud, lumea se imbraca sobru in negru si se duce la restaurant, fie de unul singur fie in grup, sau chiar organizeaza petreceri pt a manca taitei colorati in negru pt a-si arata in mod sobru dezamagirea intr-un cadru social cat mai placut !

Tot astazi, credinciosii crestini romano-catolici pot celebra ziua sf Benezet, (al carui nume este o varianta dialectala provensala a numelui Benedict), patronul celibatarilor de pretutindeni, care tanar pastor probabil cam singuratec fiind la vremea eclipsei solare din 1177, a avut o viziune a unor ingeri care vor avea grija de oile lui, in timp ce el trebuia sa se ocupe de construirea unui pod peste raul Ron, langa Avignon, si deoarece autoritatile civile nu doreau sa ii dea autorizatie oficiala pt a face asa ceva, el s-a apucat in mod altruist sa construiasca de unul singur acest pod, si din momentul in care a asezat prima piatra, toata lumea din jur a inceput sa observe diverse miracole in jur, de ex niste orbi au reusit sa vada, niste surzi sa auda, niste paralizati sa merga, plus niste cocosati sa-si indrepte spinarea, (in total 18 oameni vindecati miraculos), drept care cetatenii de vaza mai bogati ai vremii l-au sponsorizat financiar sa termine acel pod, acel pod devenind un loc ff apreciat pt activitati de socializare utile si placute pt intreaga populatie din jur, dupa 300 de ani dedicandu-i-se chiar si un cantec ff larg popular numit initial Sous le Pont d'Avignon, (deoarece la acea vreme lumea se inghesuia SUB pod, nu pe pod, care era totusi cam ingust pt a putea acomoda prea multe persoane, si desigur ca se stia si atunci ca nu era voie sa se aglomereze si sa se supraincarce podurile dincolo de rezistenta lor obisnuita, abia mai aproape de zilele noastre titlul cantecului fiindu-i fost schimbat in Sur le Pont d'Avignon), iar la 500 de ani dupa aceea, cand costiugul lui Benezet anterior plasat intr-o capela de la unul din capetele acelui pod a fost deschis cu ocazia unei deplasari accidentale de teren cu pod si cladire cu tot provocate de o inundatie, s-a observat ca trupul lui ramasese "incorupt" (ne-descompus), drept care a indeplinit si ultimul criteriu de a putea fi venerat ca sfant oficial la acea vreme, si iata cum de atata amar de vreme capatul de pod ramas pe acolo a ramas si azi un loc de pelerinaj pt multi oameni, din care desigur probabil si destui celibatari, de vreme ce sf Benezet e chiar patronul lor.

Ma rog, legenda sf Benezet nu pare chiar atat de trista, ci e chiar frumos si placut educativa pt a indemna diversi celibatari sa se ocupe de lucruri utile pt societate in loc sa se simta tristi, insa m-am gandit ca totusi inital poate si sf Benezet fusese cam trist sau anxios asa singur fiind doar alaturi de niste oi pe acolo la vremea unei eclipsei solare din anul 1177, (an in care de fapt au avut loc mai multe eclipse solare partiale in ambele emisfere, plus una totala de durata de 4 1/2 minute, posibil insotita si de vant solar, desi aceasta probabil mai mult vizibila prin nordul Africii si cel mult pe langa Ravenna, Italia, decat pe langa Avignon, numai ca la un moment dat dupa vreo 200 de ani sediul Papalitatii a fost mutat temporar la Avignon si a fost vorba de niste campanii electorale in care trebuia demonstrat ce a construit bun Papalitatea pt poporul francez in cei 200 de ani anteriori, si desigur ca l-au gasit si pe acest pastor celibatar regional indragit de populatia franceza provensala sa il mentina si mai larg popularizat in amintirea mai multor oameni, chiar si printre non-francofoni, si la urma urmei intreaga regiune Provence a fost larg folosita in diverse campanii, nu numai politice, dar si turistice, pt beneficiul mai larg al tuturor). Oricum, statuia sf Benezet, chiar daca e cu straie aurite, arata un om carand o piatra in spate fara ca sa-l ajute mai nimeni, parand destul de singur, imagine care mie mi se pare cam trista, daca e vorba de a construi ceva...desi e probabil o prejudecata personala culturala in mare parte influentata de povestea scrisa de dl Oscar Wilde in sec 19 despre statuia poleita cu foita de aur a Printului Fericit si prietenia lui cu un randunel deosebit de constiincios si devotat si harnic.

In plus, tot azi se implinesc 808 ani de la una din cele 16 crancene batalii si/sau asedii istorice de la Adrianopole, (in ziua de azi Edirne), in care tocmai poporul prieten bulgar si-a gasit sa invadeze Tracia si Macedonia, antrenand si cativa greci si valahi probabil total dezorientati economic-politic la acea vreme ca si in zilele noastre, ca sa se lupte tocmai cu regele Baldwin 1, ba sa-i mai dea in cap in plus tocmai d-lui conte Louis de Blois, nepotul (de unchi) al lui Richard-Inima-de-Leu, (prietenul lui Robin Hood), si totodata nepotul (de bunica) al d-nei Eleanora de Aquitaine (una din cele mai bogate si puternice femei din sud-vestul UE pe timpurile medievale), creand poate astfel conditiile unor barfe si zvonuri ca Romania si Bulgaria sa fie mentinute pt inca 1000 de ani in afara spatiului Schengen, plus cu restrictii insemnate pt lucratorii lor de a avea acces la piata muncii din UE...noroc ca acest Baldwin 1 mai avea si rivali prin UE, plus ca si d-na Eleanora de Aquitaine a fost destul de barfita, inclusiv ponegrita, de diversi, si nu a fost nici ea chiar usa de biserica, ba chiar dimpotriva, desi a fost destul de rezistenta, si in ciuda a diverse incercari, inclusiv o sentinta de inchisoare de cca 16 ani, a trait pana la minim 80 de ani, ceea ce in vremuri medievale nu era chiar de ici de colo, insa cand d-na Katharine Hepburn castiga un premiu Oscar pt interpretarea rolului acestei femei, plus d-na Glenn Close un premiu Golden Globes pt un rol similar intr-un film TV, zau, asta chiar poate influenta multa lume, fie din admiratie sincera, fie din teama la fel de sincera, (ma gandesc la mine, de exemplu), deosebit de favorabil catre interesele acestei personalitati istorice despre care nici macar nu se stie cum arata, decat ca e posibil sa fi fost mai inalta decat media, si fusese descrisa ca fiind fost deosebit de frumoasa, plus cam indrazneata din punct de vedere al preferintelor vestimentare.

Alt eveniment triste posibil de comemorat azi ar mai include si decesul la varsta de numai 58 de ani (acum 668 de ani) a d-lui Richard Aungerville, originar din Bury St Edmunds, Suffolk, un preot ulterior episcop educat la Oxford in filozofie si teologie, iubitor de carti, devenit la un moment dat chiar si tutore pt unul din printii de Wales, (viitorul rege Edward III din sec 14), caruia a reusit sa-i inspire apreciere pt invatatura bazata pe cititul cartilor de tip manual, si care a si creat cuvantul "bibliofil" punandu-l intr-un titlu al unui tratat de-al lui cu elemente timpurii de notiuni de biblioteconomie si care incuraja si alti lucratori bisericesti sa fie mai constiinciosi in legatura cu lecturile din carti.