Un inchizitor model

Azi este ziua de nastere a omului de litere Giovanni Della Casa, care, daca nu ar fi decedat in 1558 la varsta de 53 de ani, ar fi implinit astazi 511 ani. S-a nascut aproape de Florenta, posibil la Borgo San Lorenzo, si varsta de 23 de ani l-a gasit relaxandu-se dupa terminarea studiilor la vila de vara din Toscana a familiei sale, unde a petrecut un an pasnic citind si traducand visator din opera lui Cicero, asteptand sa capete de la acest fost mare om de stat si totodata creator talentat al unei mari parti din literatura in proza europeeana moderna curajul si inspiratia necesare pt a-si lua si el un job salariat ca sa intre si el in randul lumii si sa contribuie in mod onorabil la societate. Un bun prieten de familie, Alessandro Farnese, episcop de Ostia cu rang de cardinal la acea vreme la care nu devenise inca Papa Paul III, l-a sfatuit sa nu stea cu gandul la literatura si proiecte de constructii literare acum in tinerete, ci mai degraba sa si-l ia ca role model de cariera pe functionarul de stat Pietro Bembo, care, dupa ce a fost deosebit de activ politic in tinerete, indraznind sa fie chiar si amantul Lucreziei Borgia, secretar al Papei Leo, la un moment dat chiar cavaler de Malta, (similar cu un soi de lucrator voluntar pt Medecins Sans Frontieres), abia apoi s-a apucat sa scrie un mare tratat in proza despre cum e mai bine sa se scrie poezii si in lb italiana, (nu numai in lb latina vulgara), plus un tratat de istorie al republicii Venetiene, devenind apoi bibliotecarul sef al basilicii Sf Marcu din Venetia pt a reusi sa termine de efectuat planul viitorului proiect expozitional istoric ulterior numit Literatura Italiana Renascentista. Asa ca Giovanni, un om probabil destul de docil din fire, a ascultat de sfaturile unora mai mari decat el, si a devenit si el functionar birocrat al administratiei bisericii romano-catolice, urcand treapta dupa treapta in cadrul acelei ierarhii, astfel incat la 41 de ani, a devenit arhiepiscop de Beneveto, probabil chiar pe merit, (cel putin referitor la rang, nu stiu daca si la repartitia locativa), insa deoarece avea si pile a capatat si functia de nuntio papal la Venetia, (diplomat ecleziastic al Papei la Venetia, de rang superior chiar unui ambasador extraordinar si plenipotentiar comun, desi in tarile non-majoritar catolice e considerat cu rang echivalent cu orice ambasador extraordinar si plenipotentiar, asa ca in orice coada sau adunare diplomatica din aceste tari non-catolice e de obicei asezat la gramada sau cel mult in ordine alfabetica a numelui pe aceeasi treapta sau in acelasi loc in fata unei usi sau la o masa cu alti ambasadori comuni).

In timp ce dl Della Casa era nuntio papal la Venetia, a avut insa si functie de inchizitor, si in cadrul acestei functii a contribuit la trimiterea agentului care l-a arestat pe Baldo Lupetino, preot crestin predicator al noii ideologii luterane, (care spunea, printre altele, ca D-zeu nu ii predestineaza pe unii catre Iad, ca rugaciunile nu ajuta pe cei deja decedati, ca nu exista Purgatoriu, ca indulgentele nu sunt utile decat buzunarului personal al preotilor care le vand poporului, ca rugaciunea de duminica trebuie inaltata direct catre D-zeu, ca biserica nu are nici un drept sa impuna posturi, etc), si l-a adus direct din biserica de pe insula Cherso (azi Cres, teritoriu croat), unde predica reformatia, la inchisoare la Venetia. Baldo Lupetino a fost initial condamnat la o amenda de 100 de ducati si inchisoare pe viata, insa dupa ce a fost adus a 2a oara in fata tribunalului in urma acuzelor ca a convertit 2 alti incarcerati la protestantism plus ca a publicat o carte in timp ce era inchis, (cu ajutorul extern al unui cunoscut, Jihajlo Kataric, managerul unei farmacii din insula Cres numita "Cei trei ingeri"), pana la urma a fost condamnat la pedeapsa capitala, (pt acest lucru Papa Paul III suspendand temporar legea canonica cf careia clericii nu au voie sa cauzeze varsare de sange), a fost decapitat in piata iar corpul lui ars si cenusa aruncata in mare, si acest lucru s-a intamplat cat inca papa era Papa Paul III, iar Giovanni Della Casa era nuntiu papal si inchizitor la Venetia. In aceeasi vreme, au mai fost arestati si pedepsiti si altii, pt activitati similare, ca de exemplu colegul de celula al lui Baldo Lupetini, Francesco Spiera, care insa, cu gandul la cei 8 copii ai sai si sotia lui gravida, a scapat cu viata recunoscand in fata tribunalului ca e adevarat ca a tradus rugaciunea Tatal Nostru in lb italiana, plus ca a mai citit si carti moderne, plus ca se indoise ca Purgatoriul ar putea exista, acest tip de concept parandu-i-se oarecum contradictoriu cu o deplina Salvare prin Christos, plus apoi retractand public in fata unei multimi de 2000 de oameni ce crezuse anterior, si mentionand ca acum el crede si ca exista Purgatoriu, si este, in plus, de acord si cu invocarea sfintilor, si cu indulgentele, si cu conceptul de vointa liber asumata personala, si cu activitatile caritabile, si cu meritele umane. (Din pacate dupa ce a recantat public aceste lucrur se pare ca a fost cuprins de convulsii si dupa aceea a inceput sa refuze mancarea si doctoriile, simtindu-se in acelasi timp si ff vinovat deoarece i se paruse ca luase o pozitie impotriva Duhului Sfant, si a decedat si el prematur.) Giovanni Della Casa a mai fost implicat si in decizia judecatoreasca de a taia limba la vreo 2 predicatori simpatizanti reformati, plus de a condamna pe alt slujbas al unui episcop cu simpatii protestante, (care acesta reusise sa fuga din Italia), la 2 ani de galera. Specialistul in probleme de inchizitie venetiana Antonio Santosuosso il considera totusi, se pare, un inchizitor moderat.

Dupa decesul lui Alessandro Farnese (devenit intre timp Papa Paul III), si instaurarea Papei Giulio III, care avea ochi numai pt nepotul lui personal adoptiv, (de care se zvonise ca era chiar si indragostit), Giovanni nu a reusit sa primeasca si el rangul de cardinal la care sperase, asa ca s-a retras intr-un stil de viata dedicat cu precadere reflectiei si literaturii. Adevarul e ca si scrisese niste poezii erotice cam burlesc licentioase in stilul poetului Francesco Berni, plus ca avea niste fani francezi si, in plus, nu se pusese prea bine nici cu casa de mode si creatii Medici, plus isi mai aratase si maiestria in lb latina nu numai in scrisori si documente administrative de serviciu, sau discursuri omagiale pt Rep Venetia si pt Carlo V, leaderul al Sfantului Imperiu Roman Europeean, (utilizand cu aceasta ocazie pt prima oara in scris in UE expresia "ratiuni de stat"), dar si prin a scrie un mic tratat juridico-administrativ-cultural-filozofic in care se intreba chiar serios, in mod desigur probabil retoric maiestrit, daca tot il admira pe Cicero din tinerete, insa totusi, probabil, oarecum politically incorrect din punct de vedere mai general crestin (fie ortodox, fie catolic,fie reformat), daca oare Institutia Casatoriei are vreun rost.

Insa retras ulterior in solitudine creativa la vila familiei lui de la tara, (proprietate astazi intrata in circuitul turistic de lux), a inceput sa lucreze asiduu la capodopera europeeana a vietii lui, si anume tratatul de eticheta numit Il Galateo, in care, sub vocea unui presupus unchi, isi educa un nepot in diverse reguli de eticheta si azi valabile in intreaga societate UE, mai ales pt cei care au de gand sa ia si masa in public alaturi de prieteni sau cunoscuti, ca de exemplu sa nu mergem pe strada cu o scobitoare in dinti, sa nu ne scobim in nas in public, sa vorbim in mod discret, politicos si rezervat cu altii, sa nu ii plictisim povestindu-le visele noastre, sa nu mirosim vinul din pahar dupa ce il toarna chelnerul sau gazda in fata noastra, sub impresia gresita cum ca asa ar trebui sa ne aratam aprecierea sau gustul presupus rafinat de expert oenolog, mai ales ca ar putea exista riscul sa ne cada ceva din nas chiar in vin, etc. Desi cartea nu a apucat sa fie publicata in forma finala decat dupa cca 2 ani dupa ce dl Della Casa a decedat, in 1558, ea a avut un succes extraordinar de public, fiind tradusa ff rapid din lb italiana in limbile majore de circulatie internationala, ca de ex lb franceza (1562), lb engleza (1576), lb latina (pt diversi intelectuali din tari cu limbi de mai mica circulatie in 1580), lb spaniola (1585), si in sfarsit si in lb germana (1587). Aceasta carte a inspirat efectiv mai toate cartile moderne si chiar si contemporane de eticheta cunoscute in UE si culturile asociate ei. Se recoamnda ca ea sa fie citita prima inainte de a trece la cartile de eticheta de comportament la locul de munca, majoritar inspirate din cartea numita Cartea Curteanului scrisa de curteanul, diplomatul, militarul si scriitorul Baldassare Castiglione, conte de Casatico (pub 1528, ed Presa Aldina, rep Venetiana), care are un capitol dedicat si femeilor aflate in campul muncii, si la cartile de eticheta conversationala mai detaliata pe teme importante pt societatea civila, ca de ex educatie, familie, viata sociala, inspirate din cartea Arta Conversatiei Civile de dl Stefano Guazzo (pub 1574, ed Battista Bozzola, Brescia, oras din provincia lombarda omonima posesie a rep Venetiene la acea vreme, dupa ce fusese pt scurt timp intre 1512 si 1520 in posesia francezului Gaston de Foix, duce de Nemours, numit pt o vreme si Traznetul Italiei).

Leapsa omagiala junimista

Cu ocazia implinirii pe 15 iunie a 125 de ani de la tristul deces al poetului national M Eminescu, pe 18 iunie a 97 de ani de la tristul deces al dlui avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician, scriitor, prim ministru si ministru de interne plus membru fondator al Academiei Romane Titu L Maiorescu, (plus pe 9 iunie a 102 ani de la tristul deces al academicianului postmortem IL Caragiale, si dansul membru de vaza activ al societatii Junimea, si pe 19 iunie a 95 de ani de la tristul deces al dlui Petre P Carp, politician al partidului Conservator vechi, si dansul membru fondator al Junimii, ceilalti aniversandu-se in alte luni), doresc sa indemn participantii creativi ai blogosferei de lb romana sa participe la o leapsa cu aceasta cerinta,

Compuneti o poezie sau un text reprezentativ pt curentul clasic romantic in lb romana dedicat bloggerului dvs preferat. Nu trebuie sa fie neaparat de dragoste, poate fi si de avant revolutionar, sau de aventuri, poate fi si elegiac-nostalgic, si horror gotic, SF clasic, etc, dar sa fie ceva romantic. (Daca e ceva dedicat mie, as prefera totusi sa fie o poezie de dragoste.)

Leapsa necazurilor compatibile

Comentand sub un articol deosebit de dificil despre libertate de pe blogul lui Raul Ghiran, plus simtindu-ma in acelasi timp octuplu vinovat pt ca am neglijat,

1) sa termin articolul anterior,
2) sa continui sa scriu articole in cadrul seriei Dacilor pt Toti,
3) sa concep un articol promis bloggerului Pandhoraa despre erotismul meu concret de la 13 ani, plus
4) sa incep sa schitez planul primei mele povestiri de fictiune istorica romantata care fusese Rezolutia mea principala de Anul Nou,
5) sa scriu despre visul meu interesant cauzat de diverse E-uri alimentare ingerate chiar inainte sa adorm acum cateva zile asociate si cu diverse sentimente de vinovatie, dupa cum ii promisesem bloggerului Pederanger,
6) sa traduc povestirea unui strop de ploaie scrisa de Ianculescu in minim 2 limbi straine
7) sa public leapsa omagiala junimista chiar de ziua tristei aniversari a 125 de ani de la decesul poetului national M Eminescu, sau macar de 18 iunie, ziua tristei aniversari a 97 de ani de la decesul dlui Titu Maiorescu, ideea ei venindu-mi tocmai cand citeam un advertorial despre ceasuri pe blogul lui Cronicariu
8) sa adresez povestea celor care au vrut sa inunde desertul Sahara, despre care am citit cu ocazia unui articol de predictii pe blogul Spanac

am reusit sa rasuflu usurat cand in sfarsit mi-a venit o idee de leapsa ! O leapsa care sper sa fie pe placul tuturor vaicaretilor lumii !

1. Alcatuiti o lista cu 6-10 ofuri personale, (referitoare la orice, inclusiv sefi, parinti, educatori, scoli, lume, vecini, societate, incompetenta leaderilor unor partide politice, lipsa de bunuri de consum, lipsa de bani, nr exagerat de caini comunitari, incalzirea globala, dificultatea de a va exprima in moduri facil vandabile sau inteligibile de catre altii in caz ca suntet educatori, etc, orice va necajeste)

2. Intrebati pe altii daca si ei au pe listele lor minim 75 % din aceleasi ofuri personale listate de dvs., si cereti-le sa va dea un semn in treacat gen scurt comentariu, "Hello, si eu am 8 din cele 10 ofuri personale similare cu ale tale", sau, "Hello, eu am numai 2 din cele 10 ofuri compatibile cu ale tale, dar sa stii ca m-am inspirat acum sa adaug inca 2 ofuri de pe lista ta la lista mea, si chiar daca tot nu suntem prea compatibili, macar am ajuns sa ma simt eu mai luminat in legatura cu cate ofuri aveam de fapt si nici nu stiam de ele, lucru pt care iti multumesc, si sa stii ca voi mai vizita blogul tau, de cate ori am chef sa oftez mai cu folos."

Operatiunea Zimbrul- partea 1

Bloggerul Decenu se intreaba de ce tancul romanesc TR-85M1 se numeste "Bizonul", si nu "Bourul" sau "Zimbrul", mai pe romaneste, si am promis ca am sa incerc sa caut de ce si sa raspund. Un raspuns simplu ar putea fi acela ca numele de "Zimbru" fusese deja alocat ca porecla pt masina de teren 4 x4 ARO M461 prezentata mai sus, si TR-85M1 fiind cronologic mai tanar nu avea cum sa-si uzurpe etimologic inaintasul, nemaivorbind ca un tanc este totusi mai altfel decat o masina de teren 4 x 4. Insa raspunsul mai complicat preferat de mine are de a face cu povestea etimologiei cuvintelor respective care numesc si descriu acest tip de mamifere salbatice cornute, si mi-a facut placere sa aflu despre ele, (atat animalele cat si cuvintele alocate lor).

Am sa incep povestea cu descrierea unei scene de pe la mijlocul cronologiei ei. Era anul 1758. In blogosfera se discuta aprins in diferite limbi si din diverse perspective despre temele regionale si globale ale zilei, ca de ex, (fara a respecta o stricta cronologie re data zilei exacte),

- inlocuirea contelui de Loudon cu gen James Abercrombie in functia de comandant suprem al coloniilor nord Americane, plus esecul acestuia din urma de a captura si mentine fortul de la Ticonderoga in fata inamicilor francezi aliati cu huronii, in ciuda ajutorului oferit de ultimii mohicani,

- rapirea drei Mary Campbell de catre amerindienii Lenape si intrebarea daca acestia au tratat-o cu respect sau nu, de vreme ce se zvonise ca fusese tinuta chiar in cortul familiei sefului de trib Netawatnees/"sfatuitor inalt versat",

- ultima navalire tatara in tara Moldova, plus mutarea de cariera laterala a dlui Scarlat Ghica din jobul de domnitor al tarii Moldova, proiect in legatura cu care se ocupase deja timp de un an, la jobul de domnitor al Tarii Romanesti, si asezarea dlui Ioan Teodor Callimachi in scaunul ramas liber cam solitar in tara Moldova, care trebuie ca fusese deja cam golita de mobile si perdele de tatari si de altii, si dl Callimachi probabil totusi preferand un spatiu natural ceva mai lejer dupa ce indurase aglomeratia probabil sufocanta de mobile, tapete, draperii si diverse taburele si otomane din biroul lui anterior de Dargoman al Portii la Constantinopole

- ceremonia de inlocuire a guvernatorului regiunii Ardealului, (a dl feldmaresal Franz Wenzel grof de Wallis cu dl Laszlo grof Kemeny), in meniu fiind oferita in mod destul de probabil o selectie de bere si vin, plus fursecuri si cafea de pe piata neagra ardeleana din ce in ce mai infloritoare acolo atunci probabil, mai ales de cand se zvonise si ca dl Callimachi ar avea de gand sa restranga densitatea magazinelor turcesti legale din tara Moldova, probabil din lipsa de cherestea pt mobile si de in pt perdele, ca nu se cadea totusi sa ramana sa se vada acolo atatea magazine golase cu zdrente fluturand la ferestre si fara covoare pe jos, asa ca in vestul salbatec,

- conflictul amiralului George Pocock cu contele Anne-Antoine d'Ache in largul coastelor sud-vestic indiene de langa portul Cuddalore,

- tragicul accident suferit de popularul tanar conte de Gisors, unicul fiu al ministrului de razboi francez, ducele de Belle-Isle, pe langa Bundesautobahn 57, probabil din cauza ca nu a tinut cont de informatia ca pe Bundesuatobahn, spre deosebire de Autobahn, exista totusi o limita de viteza, insa precis si din cauza ca exista inca si azi, dupa mai bine de 250 de ani de atunci, dezbateri interminabile si probleme legate de constructia si imbunatatirea traficului din jurul acel oras Krefeld, in prezent doar teoretic accesibil via Autobahn 57, si numai dupa nu stiu cate ambuteiaje si detururi pe diverse rampe si curbe,

- pariurile aprinse si oarecum alarmiste legate de chestiunea daca de Craciun va aparea vizibila cometa despre care dl Edmund Halley calculase stiintific modern cu 50 de ani inainte ca va reveni incontinuu la cca 75-76 de ani, o cometa al carei parcurs uimitor fusese adresat din vechime de atatia bloggeri antici din China, chiar si din Babilonia, ba chiar si de cineva care scrisese in Talmud cu 2000 de ani in urma, "ca exista o stea care apare o data la 70 de ani si cauzeaza ca unii capitani de corabii sa comita greseli in navigatia lor",

- statisticile demografice, economice, si de sanatate de-a dreptul demoralizante legate de populatia orasului Stockholm, aparent in acel moment plin de saraci, alcoolici, someri, oameni suferinzi de depresie si probabil inca in doliu dupa pierderile serioase suferite in decadele anterioare, ba chiar si de cele anticipate si in viitor pt inca o suta de ani, ba chiar si oameni deosebit de anxiosi in legatura cu o epidemie de ciuma din secolul anterior mai tare decat acea anticipat ulterioara din secolul viitor a lui Caragea, care, aia veche, reusise sa diminueze populatia acelui oras odata atat de falnic cu nu mai putin de 36 %,

- succesiunea papala de la papa iubitor de arte si stiinte Benedict XIV la papa mai practic managerial Clement XIII, care totusi, in ciuda unor diverse presiuni de interese politic-corporatiste, tinea si cu ordinul Iezuitilor, un ordin care capatase o imagine din ce in ce mai proasta in societatea UE, desigur fara nici o baza in realitate de vreme ce Iezuitii par a fi fost dintotdeauna principial interesati de standarde chiar riguroase in domeniile educatiei si sanatatii la nivel chiar global...un posibil zvon de la cativa intelectuali universitari cu diplome de la niste facultati mai putin reputabile sau chiar lipsite de acreditare, care pur si simplu tineau cu dintii de catedrele lor ca de niste fiefuri in moduri de-a dreptul feudale si nu doreau sa fie pusi la examene de re-verificare a competentelor lor, desi puneau acest lucru in perspectiva oarecum mai politic corecta a necesitatii apararii autonomiei universitare impotriva unor standarde pe care le considerau exagerat de centralizate, care de fapt in realitate erau prea inalte pt competentele lor,

- intrarea armatei proto-sovietice in Konigsberg si intampinarea ei cu flori de catre populatia teuton-boema, etc.



(...va urma...)

Celebrating the 200th anniversary of classical French romanticism, Conchita, Vienna 2014

The French say that classical romanticism began for them (and other fans of French literature and arts) in 1814.

Alaturi de Spanac pe Strada Hanovra

Nu am putut rezista unei invitatii de a scrie acest articol, desi nu voi participa la concurs. Am sa scriu in lb engleza deoarece mi-a cerut-o Spanac in mod insistent, desi recunosc ca eu nu prea am exercitiul de a ma exprima in scris in mod haios in lb engleza, ci mai mult birocratic comun si mai rar, ff rar, romantic, (care in cazul meu in lb engleza nu suna caraghios nici macar intrigant, ci total banal, chiar posibil cliseistic). In lb romana nu m-am exprimat in scris niciodata romantic, iar comicul imi reuseste adesea ca nuca in perete, mai mult fara sa vreau, asa ca aici pe blog. In lb franceza, in schimb, nu ma pot exprima in scris decat romantic, si de fapt imi dau seama ca singurele scrisori de dragoste pe care le-am scris eu vreodata au fost in lb franceza, pe cand in lb scandinave ma pot exprima in scris numai total caraghios ! La nivel de comunicat oral si prin gesturi e mai altfel...imi dau seama acum ca mai des am reusit probabil sa fiu romantic in niste limbi pe care nici nu le cunosc, rusa si germana !!!! Zau, daca nu e clar ca e chiar posibil sa fiu un pic si eu ucrainean, macar la niveluri asa influentat culturale din partea aia mai sudica non-poloneza ! Desi e mai mult probabil invatat din filmele dedicate celui de-al 2lea razboi mondial ! In treacat fie zis, am impresia ca tind sa evit si chiar incerc sa refuz uneori sa ma exprim oral si gestic romantic in lb inventata de dl Walt Disney, desi la nivel rational tind sa fiu de acord cu promovarea cat mai extinsa a culturii acestui limbaj pe teme romantic educative, in conditiile in care se considera ca romantismul larg social e absolut necesar si preferabil altor maniere de expresie, si de altfel maj comunicatelor mele mai serioase pe teme romantice in mediu social mai larg public live si chiar si in scris vor fi de natura promo Disney.)

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

I am not sure if many people know that the names of Hanover Square and Hanover Street, for a time globally famous in the latter part of the 20th century with the assistance of equally famous Han Solo, were also earlier regionally famous with the help of the 1st Earl of Scarbrough, lord Richard Lumley, a gentleman originally from northern England, once, early in his career, Master of the Horse for lady Catherine de Braganza, herself a gentlewoman of potuguese origin for a while Queen of England, Scotland and Ireland, who taught the British how to enjoy their cup of tea. Lord Lumley was one of the group known as the Immortal Seven Englishmen who invited in 1689 in writing William Henry, Prince of Orange, born in The Netherlands, at the time lieutenant governor of the Dutch provinces of Holland, Zeeland, Utrecht, Gelderland, and Overijssel, to overthrow King James II of England in a Glorious Revolution and become King William III of England. I think they admired his obvious administrative bureaucratic skills, in which the Protestants had been known at the time to excel, sometimes even to the detriment of their scholarly more intellectual or more spiritual exploits, (with some obvious notable exceptions). But he was also the son-in-law of James II, so it wasn't such a big deal, anyway not more than a habitual family squabble over who would be ruler of the Free World, and in fact they even paved the way for the USA to become ruler of this Free World, since they encouraged the colonists to revolt against some tea import taxes established by James II, obviously not thinking that the colonists would actually wish to become totally independent. After William Henry, Prince of Orange, graciously accepted this offer he probably felt he could not refuse, Lord Lumley decided to dedicate some of his time to real estate development in London, and, being a strong supporter of the Hanoverian Succession, in which the son of Sophie of Palatinate, (herself daughter of Elizabeth Stuart, Queen of Bohemia), and of Ernest Augustus of Brunswick-Luneburg, (ruler of the Principality of Calenberg, Prince Elector of Hanover, ancestor of Diana, Princess of Wales), would become George I, King of the United Kingdom and Ireland, he decided to develop a fashionable residential address in London, an address which has remained quite fashionable today, although it is dedicated more to office space, e.g. for the London office of Vogue, rather than to personal residences, and to name it Hanover Square.

Meanwhile, on the continent, the region of Hanover described a rather swampy territory later known as Lower Saxony, a territory generally known to have been earlier and traditionally inhabited by some people known as Saxons because they seem to have favored for hundreds of years a type of knife with a straight blade called seax, a rather crude and not very aesthetic tool, (the most talented and creative Saxon designers having most likely chosen to continually emigrate both westward and eastward to be nearer the more inspired celts of the UK and Ireland, or nearer the descendents of the dacians of Transylvania and Moldavia, where they most certainly would have found better opportunities for apprenticeship with traditional master toolmakers for learning to make more varied and better designed types of tools, as fit for an European medieval civilization, the seaxes being found useful over time only greatly modified and assembled in the guise of scissors, first in Finland and Estonia by master tailors, later in Italy by master hairdressers...I kid u not, pretty much all the ethnic and cultural social groups of Europe, including even the Scots and the Welsh, were making fun of the Saxons and their seaxes at the time of Charlemagne, only much later, actually at the very time Lord Lumley was reviewing the plans for the Hanover Square development in London, did Friederich Handel manage to improve a tad their image in the eyes of the always pretentious European intellectual crowd with the help of a rather risque operatic concert presented at the International Carnival of Venice in 1709 !) That Hanover region also contained a town, with the same name as the greater region, established there in the middle of the 17th century.

During the 18th century Hanover was joined in an official "personal union" with the United Kingdom. Hanover's ruler was the same person as the King of the United Kingdom. Even while still engaged in that personal union, in 1803 the territory of Hanover was practically occupied, even annexed by the French, advancing East under the command of Napoleon Bonaparte. After the abdication of Napoleon and hist first exile to Elba, Hanover became independent in 1814 and even became a real kingdom, the Kingdom of Hanover, between 1814 and 1866, initially still in a personal union with the UK. That personal union ended with the ascension of Queen Victoria to the throne in 1837, because of the Salic Law that governed many of the monarchies in Europe, which did not permit females to become monarchs in those various lands which kept appearing and disappearing over time across this continent, so between 1837 and 1866 the king of the Kingdom of Hanover was an uncle of Queen Victoria, Ernest Augustus. He was not well liked by the new class of Hannoverian intellectuals because he wanted to change the Constitution, which he considered too liberal, and even dismissed the brothers Grimm, along 5 other professors, (Dahlmann, a historian and politician, Gervinus, a political and literary historian who wrote the first comprehensive textbook about the history of German literature, Albrecht, a constitutional jurist, Ewald, a theologian and orientalist, and Weber, a physicist scientist, who alongside world famous mathematician Gauss invented one of the the first ergonomically functional electromagnetic telegraphs), all known as the Gottingen Seven, from their professorial positions at the University of Gottingen, because they protested publicly against his political-administrative leadership style. So pretty much most Hannoverians were probably ready at the time to divorce the UK and be annexed by Prussia, (although they initially officially declared war against her, but that was because they were probably in love with her anyway.) Apparently, after WW2, in 1946, the British tried to reinstate a German province named the Land of Hanover, within the same theoretical borders of the earlier Kingdom of Hanover, but the Hannoverians preferred instead to merge with 3 other regions or former small states, (Oldenburg, Brunswick, and Schaumburg-Lippe), into a larger state known as Lower Saxony, while declaring Hanover as the capital of that new state.

From a small fishermen and ferrymen village along the river Leine during earlier Medieval times, later more rapidly expanded as a town during the times of the Hanseatic League due to its situation at a relatively busy crossroads for commercial travel over land and water, today's Hanover is a real city with 1/2 million people (and a little over 1 million counted altogether in the larger metropolitan area). It has sadly lost, maybe forever, its entire Jewish population because not one single rabbi was willing to remain there after 1951, even if some of the survivors of the Bergen-Belsen concentration camp tried to resettle in Hanover and retain a rabbi among them, but he left, and no other was ever willing to replace him. Most of the remaining people left to America. Very few of them had originally been from Hanover anyway, because most of those had been deported to Poland, and obviously couldn't come back. Plus they had been blamed to have started WW2, or anyway Kristallnacht. Yes, the official story, for both sides, even for many of the Jews themselves, was that Kristallnacht was initiated as a retaliation to the action of a Polish Jew originally from Hanover, Herschel Grynszpan, who had shot a German embassy official in Paris, (himself, allegedly, maybe ironically, at the time, under investigation by the Gestapo for "aiding Jews".) Hanover's infrastructure had been bombed to almost total destruction by the Allies. Who the hell were they expecting to clean and reconstruct it ? The former prisoners from Bergen-Belsen, (the very ones who were showed emaciated, starving, dying, in the news after the libration of that camp) ? Maybe import some re-imported Polish Jews again ? Maybe some non-Jewish Poles would have been a better idea ? Let them work to reconstruct Hanover, since Poles are "known" to be hard workers. But everyone had to wait for that until the Iron Curtain fell, so pretty much this is maybe why the architectural soul of today's Hanover is actually boring, (with the exception of a reconstructed originally creative type of bridge design named Lavesbrucke, imagined by neoclassical architect and construction engineer Georg Ludwig Friedrich Laves in the first part of the 19th century, who also designed a rather pretty and probably sunny giant Barbie dollhouse type home for himself.) This is also maybe, with a higher degree of speculation involved, why today Hanover has absolutely no good German restaurants, just a mixture of various pseudo-exotic postmodern locales from some younger entrepreneurs from Greece, Italy, Africa, and an occasional French one. German cuisine has lost its soul once it chased almost all of its traditional Jewish mothers and grandmothers away. They were the ones who had been feeding for several generations the starving Saxons who had remained in the center of Europe, maybe also several of the other Germanic tribes, maybe not all, of course, and sometimes maybe even against a degree of reluctance or ambivalence from the part of some of the more highly educated own daughters and sons who wished most of all, as many studious youngsters seem to do, to assimilate. (I am not speaking from a strictly Jewish experience here, but from the experience of a rather reluctant, better said, risk adverse, occasional and almost accidental pastoral wanderer, with absolutely no special expertise about food or even pastoral literature.)

Among the famous and important people with lives and destinies intertwined with Hanover's are 2 philosophers, (although one of them wished to identify herself as otherwise, considering maybe at her historical time of her life that the business of philosophy may be a rather egotistical, also maybe singularly subjective and not always lucid one), the first, (chronologically), being Gottfried Wilhelm von Leibniz, (the local University of Hanover deciding to name itself after him relatvely recently, in 2006, probably having reassured itself that by this time the fans of Monsieur de Voltaire would not be making fun of them for doing so after all, since it had managed to develop into a more complex educational institution since it had been first founded as a vocational technical high school in 1831), the second thinker being Johanna "Hannah" Arendt, (who is known to have been written the books named The Origins of Totalitarism, The Human Condition, and Eichmann in Jerusalem: a Report on the Banality of Evil, and also a collection of biographical essays about interesting people such as philosopher Karl Jaspers, Pope John XXIII, and renowned author Isaak Dinesen/Karen Blixen, in a volume named Men in Dark Times, and who preferred to call herself a political theorist rather than a philosopher). Also known as being originally from Hanover are 2 astronomers, brother and sister, Frederick William Herschel, who apparently discovered the planet Uranus and its two major moons, Titania and Oberon, plus to other moons of the already known planet Saturn, and Caroline Lucretia Herschel, who discovered several comets, one of which, a periodical comet which orbits the Sun in 155 years, is named after her, comet 35P/Herschel- Rigollet, (Rigollet being the one who had the chance to see it from France in 1939). More recent famous people include the winner of the 2010 Eurovision contest, artist Lena, who sang the song Satellite, the musical group Scorpions, and politician Gerhard Fritz Kurt Schroder, (who would have been about 21 years old when the band Scorpions came into existence, whose father, a senior lance corporal in the Wermacht, had been killed in combat during the latter stages of WW2 on the territory of Romania, near Cluj, a few months after the birth of his son, son who would be later decorated with the Grand Cross category of the Romanian Star Order around the time he was still Chancellor of the Federal Republic of Germany.)

Here is a video presentation of today's touristic Hanover highlights:

9 mai

Am citit pe wikipedia ca Ziua Victoriei (sau a Eliberarii), din 9 mai 1945 este sarbatorita astazi in Armenia, Azerbaijan, Belarus, Bosnia si Herzegovina, Georgia, insulele Canalului Manecii Jersey si Guernsey, Israel, Kazakhstan, Kyrghizstan, statul german Mecklenburg-Vorpommern, Regatul Unit, Rep Moldova, Munenegru, Rusia (Federatia Rusa), Serbia, Tajikistan, Turkmenistan, Uzbekistan. Prezint cateva videoclipuri muzicale marcante pt aceasta zi care mi-au placut.

In ziua de 9 mai, in Romania se sarbatoreste Ziua Declararii Independentei Romaniei de sub fostul Imperiu Otoman (1877). Si acea zi este ff importanta pt poporul vorbitor de lb romana. Daca pt Regatul Norvegia au trebuit sa treaca aproape 100 de ani de la Declararea Independentei acestui stat in 1814 pana ca el sa devina cu adevarat independent in 1905, (declaratia initiala fiind precipitata de o neplacere cauzata de perceptia unei respingeri dupa uz de catre Regatul Danemarcei, ce voia sa scape de portiunea norvegiana destul de pietroasa care-i statea in carca si sa o dea Regatului Suediei), pt Romania a durat numai 1 an, poate in parte si datorita ajutorului oferit de poporul rus impotriva turcilor, desi desigur si pt ca romanii, de fapt vorbitorii de limba romana materna, sunt oameni de obicei harnici si disciplinati daca le spui ce trebuie sa faca, si, mai ales daca sunt cat de cat cointeresabili intelectual, si ca trebuie sa o faca pentru binele hranirii sufletului lor de poeti, suflet din care ei spera sa isi hraneasca la randul lor si copiii, in mare parte chiar avand dreptate sa creada asa ceva, aceasta nefiind o pozitie chiar total naiva, doar intermitent naiva, (sau poate superficial naiva, tinand cont si de perspectivele in care sufletul unei om poate fi exterior lui, incaltandu-l mai mult sau mai putin plutitor desi chiar destul de utilitar si protector, sau, cf o imagine mai recent formal romantic clasic culta a dlui Percy Bysshe Shelley, chiar transportandu-l asa ca o corabie), insa totusi o pozitie chiar dainuitoare in literatura si arte, (chiar si de tip naiv sau folcloric, nu numai cult), domenii in care de altfel limba romana a si rezistat, chiar daca deloc in mod cumva "neaos", sau "pur", ci chiar amestecat si pestrit, insa cu atat mai autentic si mai rezilient reproductiv, uite asa exact ca firele snurului de martisor, si ca spiralele in trepte de ADN, si chiar si asa ca Coloana Infinitului a sculptorului de expresie culturala romana C-tin Brancusi, (desi dansul fiind artist formal modern a preferat culoarea gri uni asa la suprafata, insa si asta fiind important de spus in cadrul culturii sec 20, ba chiar si a 21 inca, din cand in cand.)

Desigur ca fiecare limba materna a cuiva este importanta, si nici nu doresc sa reduc unicitatea nimanui la scoarta sau covorul limbajului sau, fie el mai pufos, mai stufos, mai sapiential gutural, clincanitor, sau musculos, sau ceva mai neandertalian cranian presupus (din burta de mine) lung vocalic, si nici macar la schelele cooperativei gramatice. Plus stiu ca vremea celebrarilor si omagierii diversitatii limbilor deja a trecut, in clipa de fata altceva trecand in prim plan pe agenda mondena ONU. Doar ca eu sunt obisnuit de mic sa aud oameni vorbind in multe limbi in jurul meu, si uneori am fost curios despre ele, alteori nu, insa desigur ca in momentul de fata ma preocupa de vreme ce luni iar am lucrare de control la lb daneza.

Povestea magnoliilor [rated PG-13 pt limbaj]

Inspiratia de a citi mai in detaliu despre magnolii si de a povesti despre ce am citit, deoarece povestea lor m-a captivat din prima clipa, mi-a fost oferita de un articol cu poze efectuate de bloggerul Mugur, blogger pe care il pot astfel evalua ca fiind mult mai eficient in jobul lui de muza decat dl Paul Thomas Anderson, al carui film din 1999 numit si el Magnolia nu m-a indemnat de loc sa citesc despre aceasta floare atunci cand l-am vazut, chiar si daca era cu dl Tom Cruise, care pe mine ma inspira de cate ori il vad la tot felul de lucruri, (desi e cam dificil sa gasesc poze mai recente in care sa apara coapsele lui dezgolite).

Magnoliile sunt un genus de plante deosebit de vechi. Au fost gasite urme fosilizate de magnolii propriu-zise din specia Magnolia acuminata (sau magnolia albastra) vechi de 20 de milioane de ani, si alte urme de magnoliacee vechi chiar de 95 de milioane de ani. Deoarece magnoliile au aparut inaintea albinelor, s-a propus chiar ca florile acestei plante au aparut si s-au dezvoltat cu scopul precis de a facilita polenizarea efectuata initial in lume de catre carabusi (coleoptere). Carabusii fiind mai brutali decat albinele in activitatile lor polenizatoare, si magnoliile atunci au dezvoltat unul din cele mai tari invelisuri de pistil de tip carpel din lumea angiospermelor. O alta trasatura considerata reprezentativa pentru arhaismul magnoliilor este aceea ca bobocii lor nu sunt inveliti de sepale, ci intr-o frunza speciala numita bract, (in lb germana acest termen sunand oarecum juridic, numindu-se in traducere literala "foaie contractuala"), iar periantul lor (partea florala din jurul organelor reproductive) nu este diferentiat in petale si sepale, ci doar in tepale simple, (termenul "tepale" fiind fost introdus la inceputul secolului 19 de catre botanistul elvetian Augustin Pyramus de Candolle, recunoscut prin faptul ca a mai introdus cuvantul "taxonomie" in vocabularul literaturi universale, desi totodata si expresia oarecum exagerat de dramatica "razboiul Naturii" in vocabularul literaturii de non-fictiune, plus pt faptul ca a mai opinat ca si plantele ar avea un ceas biologic intern natural al lor, desi la vremea dansului nu l-a crezut nimeni in legatura cu asta, ceea ce nu e dificil de inteles in contextul in care parea a fi uneori inclinat de a folosi cuvinte cam bombastice in literatura de non-fictiune, insa dupa 100 de ani si-a dat lumea seama ca macar in legatura cu ceasul avusese totusi dreptate, si probabil ca nici nu avea cum sa nu aiba dreptate de vreme ce despre acest ceas scrie si in portiunea relativ academic-didactica numita Ecleziast din Vechiul Testament, un text totusi considerat destul de important si de reputabil in ceea ce priveste relatia omului viu cu mama Natura, atat ca potential observator si totodata si ca parte a acestei lumi naturale biologic vii, care nu include numai plantele desigur, dar si alte organisme vii, inclusiv alti oameni din societate, fie indivizi sau grupuri mai mult sau mai putin organizate).

Numele magnoliei a fost dat acestei plante de catre calugarul botanist explorator (si ilustrator, proiectant si strungar) francez Charles Plumier, care a descris-o si a desenat-o in premiera in cadrul istoriei academice a regiunii UE in 1703, (din pacate cu numai 1 an inainte de a deceda de pleurezie), in cinstea profesorului regal de medicina si inspector gradinar francez Pierre Magnol, (o personalitate academica recunoscuta pt faptul ca a avansat si promovat conceptul de familie in cadrul lumii vegetale, dansul fiind inca in viata la vremea primirii unor diverse omagii, si supravietuind inca 12 ani dupa decesul dlui Plumier, ajungand chiar sa si ocupe un scaun al Academiei Regale de Stiinte, cand acesta a devenit liber prin decesul unui elev de-al sau devenit academician inaintea lui, dl Joseph Pitton de Tournefort, un elev care s-a straduit de-a lungul carierei lui sa puna pe ici si pe colo cate o vorba buna pt profesorul lui, acest elev fiind recunoscut la randul lui pt introducerea conceptului de genus in cadrul studiilor lui despre Flora.)

Si numele dlui Plumier, (la randul lui elev al dl de Tournefort, care a decedat coincidental si dansul inaintea profesorul lui, intr-un trend care ar putea incepe sa para suspect, daca nu am mentiona ca dl de Tournefort a decedat nu de boala ci intr-un accident de trasura), este astazi amintit prin denumirea plantei plumeria, desi la vremea cand aceasta planta a devenit mai larg cunoscuta in UE, i se spusese initial frangipan, si de fapt si acum i se mai spune asa in anumite cercuri culturale, din cauza unui marchiz italian din familia aristocratica de Frangipani, Pompeo Frangipani, maresal de armata la curtea regelui Louis XIII, care introdusese un parfum ff popular bazat pe esenta de migdale, care putea neutraliza mirosurile mai neplacute ale manusilor si incaltamintei de piele purtate pana la refuz de militari, al carui miros, cf Pompeo, ar fi semanat destul de mult cu mirosul incantator al frangipanierului, o planta despre care auzise de la bunicul lui, Muzio Frangipani, un botanist care vazuse planta Plumeria alba in Antigua, si ii daduse imediat numele lui, un nume devenit sinonim cu parfumuri exotice placute...un soi de reclama sentimentala pt un produs surogat desigur mult mai ieftin, desi devenit deosebit de popular in Franta, utilizat tot sub denumirea de frangipan si in cofetarie, nu numai parfumerie.

Insa dl Magnol fiind respectat la nivel international europeean, iar dl de Tournefort avand si dansul multi elevi din mai multe tari europeene, atat Germania cat si Marea Britanie, nu doar din Franta, numele magnolia a inceput sa fie mentionat oficial in diverse tratate reputabile, primele fiind sponsorizate de un fost elev al dl de Tournefort, dl William Sherard, care acesta nu a decedat inaintea profesorului sau, ci a devenit consul britanic in orasul cosmopolit Smyrna/Izmir din Imperiul Otoman de la acea vreme de inceput de secol 18, unde a reusit sa si acumuleze o avere personala considerabila, si ulterior revenit in UK a finantat o catedra de botanica si publicarea mai multor tratate de botanica si in limba de circulatie internationala din ce in ce mai mare engleza, in care denumirea magnolia a fost pastrata. Si prof Carl von Linne, de reputatie internationala globala, studiind chiar mai multe surse, a pastrat si dansul numele magnolia pt aceasta planta, dansul mentionand in scris in mod constiincios si sursa unde aparuse prima oara aceasta denumire, cartea dlui Plumier, Nova plantarum Americanarum genera. 

Desi la inceput se credea ca magnolia se gasea doar pe si pe langa continentul american, dl Plumier vazand-o prima oara in Martinica, unde localnicii ii spuneau pe limba lor materna mai veche, (destul de probabil, tind sa opinez, taino-arawak, nu carib, desi carib devenise deja limba oficiala a populatiei locale, insa intr-un context in care majoritatea mamelor vorbeau inca arawak copiilor lor, plus acestia ulterior amestecand cuvinte de origine arawak cu carib si mai ales pastrand o vreme structura gramaticala arawak cu cuvinte noi carib la vremea evolutiei limbii lor intalnita de dl Plumier, plus mai ales alfabetului carib, cf wikipedia, lipsindu-i consoana "L"), talauma, aceasta planta a fost "descoperita" de catre europeeni catre sfarsitul sec 18 si in Asia de est si sud-est, initial in China si in Japonia, primele specii descrise fiind Magnolia denudata (magnolia de Yulan), considerata o floare a puritatii de catre preotii budisti din China care isi decorasera gradinile templelor cu ea inca din sec 7, si Magnolia liliiflora (magnolia Mulan, sau magnolia purpurie). De-a lungul urmatoarelor secole si pana si in zilele noastre diversi botanisti si-au petrecut ore si ani intregi din cariera lor incercand a clasifica magnoliile in mod cat mai riguros, cu speciile potrivite in subgenurile si genurile potrivite, plus de a le denumi cat mai corect, inclusiv politically correct, si cu atentie sporita fata de diverse interese de business pt diverse grupuri de horticultori, importatori-exportatori, decoratori, si diplomati, desi se pare ca asa ceva inca nu este un lucru deosebit de usor, nici macar cu ajutorul unor metode de cercetare filogenetica de ultima ora prin secventializare de ADN, care mai mult incurca decat descurca, oferind adesea rezultate contradictorii sau chiar neasteptate sau de-a dreptul neplacute, mai ales in privinta unor plante atat de vechi si de nepasatoare fata de agitatia si ideile si interesele oamenilor din jurul lor, daca au supravietuit ele atat de o parte cat si de alta a lumii si epocilor glaciare, si formarii muntilor, si deplasarilor continentale, nemaivorbind si regimului de polenizare efectuat de carabusi, (sau de fapt chiar datorita acestuia au supravietuit atata vreme). Pana una alta, se pare ca lumea botanistilor inca nu e hotarata daca sa clasifice toate magnoliile sub un singur genus, sau in mai multe genuri mici, desi botanistii europeeni contemporani par a tinde sa isi doreasca un singur genus numit Magnolia, care sa aiba poate mai multe subgenuri, dar sa fie totusi toti/toate magnolii, nu asa si din familia mai larga de Magnoliacee, pe cand cei chinezi par a ramane indecisi intre 2 optiuni, fie una cu un genus mare Magnolia, care insa sa includa totusi si niste veri de familie Magnoliacee, (cu exceptia ferma a arbustului lalea Liriodendron, in legatura cu care par a fi toti de acord ca nu are ce cauta intre magnolii, desi ar fi totusi un magnoliaceu sau o magnoliacee, asa ca apartenenta familiala mai larga), fie una cu mai multe genuri paralele separate, (probabil ceva asa gen LGBTQIA...etc, fiecare din ele desigur cu cate minim 50 de specii proprii diferite, de gen probabil lebada, urs, foca, regina noptii, etc, sau poate chiar si dupa activitatea ceasului biologic de lucru, ca de ex bondage, fisting, etc), in plus existand inca o problema nerezolvata legata de incadrarea unuia, Michel sau Michelia, care din punct de vedere genetic seamana mai mult cu genul grupului Yulania mai mult decat cu genul grupului Magnolia propriu-zis. In mod practic insa majoritatea speciilor cultivate in prezent in UE apartin grupului made in China numit Yulania. In legatura cu magnoliile americane odata de mult numite atat de simplu talauma, situatia e si mai complicata, deoarece acolo nici nu s-a decis inca daca Magnoliile sa fie genus sau subgenus relativ la Mangliete, (care apartin si ele familiei magnoliacee), nemaivorbind de confuzia iscata de Elmerrillia, originara din Malezia, Borneo, Noua Guinee, si posibil regasibila si in Filipine plus pe subcontinentul indian, numita aparent Elmerrillia in 1927 de catre botanistul britanic specialist in magnolii JE Dandy (1903-1976) in onoarea botanistului american specialist in magnolii asiatice Elmer Drew Merrill (1876-1956), care se pare, din descrieri, ca parca seamna mai mult cu Yulania si cu Michelia, desi habar nu are nimeni, poate nici macar superspecialistul inca in viata, (desi probabil pensionat), Hans P Nooteboom din Olanda, de ce nu seamana cu Magnolia, sau macar cu Mulan.

In mod util, scoarta si bobocii Magnoliei officinalis din RP Chineza, au fost utilizate in medicina traditionala chineza. In mod similar, in Japonia au fost utilizate aceleasi ingrediente ale Magnoliei obovata, insa aceasta planta avand si niste frunze late, si ele au putut fi larg folosite in mod traditional si pentru a inveli mancarea, sau chiar a fi gatite cu diverse umpluturi asa ca foile de vita pentru sarmale. Scoarta magnoliilor chinezesti si japoneze mai sus mentionate, cat si cea a magnoliei americane de tip grandiflora contine o substanta fitoestrogenica cu efect antioxidant, antiinflamator, antifungic si chiar si sedativ numita magnolol. Aceasta substanta protejeaza si dentitia soarecilor de periodontoza, si datorita efectului ei de stimulare a activitatii osteoblastelor (celulele care ajuta sinteza materialului osos), si de inhibitie a activitatii osteoclastelor (celulele care contribuie la resorbtia materialului osos), este in prezent luata in consideratie pt a fi studiata mai indeaproape in privinta unui posibil rol protector antiosteoporoza si la oameni. Scoarta de magnolie mai contine si substanta numita honokiol, care are un efect psihotrop anxiolitic si antidepresiv serotoninergic, efect antiemetic, in mare parte probabil similar cu al unor medicamente antipsihotice destul de larg utilizate desi probabil si fara efectele adverse ale acestor medicamente in plus avand si efect anticonvulsiv, antiparkinsonian, efect antiinflamator, antibacterial, antifungic, antiviral (in special pt hepatita C), plus trombolitic, si antitumorigen, de fapt fiind, se pare, o subtanta care ar trebui serios investigata pt a fi prescrisa celor cu dementa vasculara incipienta, (ceea ce e bine de stiut dat fiind ca eu ma simt la risc pt a dezvolta dementa vasculara dupa varsta de 78-82 de ani, si desi sunt oarecum ingrijorat de posibilul efect extra-estrogenic, ma gandesc ca e poate mai bine sa risc o usoara ginecomastie, chiar o eventuala miscsorare de testicole, si de a deveni interesat sa invat sa gatesc la batranete, decat sa risc ridicolul situatiei de a alerga cu exces de testosteron plus cu testicolele balangannindu-se in mod inestetic dupa diversi barbati mai tineri decat mine fara nici o speranta de a-i prinde din urma, chiar daca stiu ca nu-mi voi fractura vreun os prea usor, nici de a face diverse infarcte cardiace si cerebrale, fiind protejat de aceste complicatii ale alergatului dupa barbati mai tineri de catre aceasta scoarta magica de magnolie chineza, care nu pare a fi contraindicata decat hemofiliacilor, fanilor Aspirinei, si fetusilor de soareci care ar fi tentati sa se apropie de cantitati mai mari de 100 de micromoli care le-ar fi imediat fatale).

Din punct de vedere cultural, Magnolia grandiflora este floarea preferata si reprezentativa atat pt statul Mississippi, cat si statul Louisiana din SUA, in Mississippi in plus intreg copacul fiind si copacul reprezentativ al acestui stat, Mississippi mai fiind numit si Statul Magnoliei.

Magnolia sieboldii este floarea reprezentativa pt RPD Coreeana. Numele ei vine de la numele medicului militar si botanistului german Philipp Franz von Siebold originar dintr-o familie de medici din Wurtzburg, care insa si-a petrecut o parte din viata pe insula japoneza artificiala Dejima, (construita de japonezi in 1634 in golful Nagasaki in mod special pt a-i caza acolo pe comerciantii straini, initial portughezi si mai apoi olandezi care doreau sa intre in activitati comerciale si de afaceri cu Japonia). Von Siebold a plecat in Japonia ca medic si naturalist angajat al guvernului olandez, si reusind sa ajute vindecarea unui ofiter japonez, i-a fost permisa intrarea si calatoria mai larga in interiorul Japoniei, desi in maniera strict delimitata, unde a studiat in mod extensiv flora japoneza, a construit o sera, plus a introdus si tehnici si materii medicale vestice, de exemplu vaccinarea si anatomopatologia, si a pus bazele unei facultati de medicina cu 50 de studenti japonezi, care il ajutau in explorarile lui botanice si pe care ii invata si medicina alopata vestica. 

Von Siebold a devenit tatal unei fete, Kusumoto Ine, (cunoscuta si sub diminutivul prietenos O-Ine), a carei mama, Kusumoto Taki, careia von Siebold ii spunea Otakusa (sau Otaksa), o prescurtare relativ respectuoasa a diminutivului amical O-Taki-san, a trebuit sa isi ia licenta de curtezana pt a-l putea vizita initial pe von Siebold pe Dejima, unde numai femeile japoneze profesioniste curtezane aveau acces la acea vreme. Din pacate von Siebold a fost prins cu niste harti destul de detaliate ale intregii coaste a Japoniei (plus ale Coreei) sub brat, in legatura cu care japonezii se temeau ca ar putea cadea sub mana rusilor, si a fost acuzat de spionaj pt Rusia Imperiala. E destul de probabil ca la acea vreme von Siebold nu prejudiciase statul japonez in acest fel, ci doar facuse niste contrabanda cu ceai, scotand in mod ilegal niste seminte de ceai din Japonia si introducandu-le in Java, beneficiind si de infrastructura construita anterior de compania corporatista monopolista de stat de comert olandeza a Indiilor de Est, care construise acolo niste sosele care si acum au ramas, chiar si daca acea companie, fiind totusi o corporatie de stat, daduse deja faliment dupa numai 200 de ani de existenta inainte sa treaca von Siebold pe acolo, von Siebold reusind totusi sa contribuie la infiintarea si dezvoltarea deosebit de rapida a culturii ceaiului la scara deosebit de larga in Indonezia, si imbunatatind probabil soarta economiei poporului deosebit de numeros si aglomerat indonezian pt viitorii 250 de ani, (desi din pacate nu si pe cea a sistemului lor politic, deoarece dezvoltarea acestuia pare a dura ceva mai mult in tarile cu o populatie din ce in ce mai numeroasa, cu o economie in principal bazata pe cultivarea de produse agricole mai mult pt export, care mai sunt si supuse unor eruptii vulcanice periculoase, plus unor conduceri administrative destul de corupte si destul de schimbatoare asa ca ideologie, plus si supuse unor puteri mult mai mari din jur aflate in conflict destul de agresiv unele cu altele, chiar daca ele incearca sa isi redreseze economia prin cultivarea unor plante dupa care tanjeste destul de multa lume la nivel global). 

Insa lui von Siebold i-a fost retras permisul de rezidenta in Japonia, nu numai pe Dejima, dar chiar de tot, si a trebuit sa plece inapoi in UE, lasand in urma pe O-taki-san cu micuta O-Ine in varsta de numai 2 ani in brate. Von Siebold a pastrat contact epistolar cu familia lui din Japonia, inclusiv cu fiica lui de-a lungul anilor, timp in care el chiar a incercat acum sa isi formeze cu ajutorul ambasadorului rus din Prusia niste relatii de consultanta de nivel expert in comert si relatii cu Orientul pt Rusia Imperiala, (al carui leader era pe atunci tzarul Alexandru al II-lea, numit si Liberatorul, care oferind libertate iobagilor rusi, acum trebuia sa le gaseasca si serviciu, asa ca era probabil ff interesat de o gramada de relatii internationale pt a face rost de bani bugetari pt salariile fostilor iobagi deveniti liber profesionisti, care acum trebuiau angajati birocratic astfel incat sa nu decedeze de foame pana una alta nici ei, nici fostii lor stapani, ca nu cred ca aveau tractoare si alt echipament agricol deosebit de dezvoltat, caii fusesera de mult mancati, plus ca mai trebuia sa le dea de mancare si la polonezi, ca era si regele lor, si daca finlandezii al caror print era tot el, se mai descurcau cu ajutorul andurantei nationale numite sisu, poloneziii habar nu aveau probabil decat de baluri si productii de vise cinematografice de independenta pe care doreau sa le prezinte la festivalul de la Cannes, asa ca tzarul a trebuit sa vanda pana si Alaska, a mai deportat cateva zeci sau sute de mii de fosti iobagi dizidenti in Siberia, ca sa scape si de gurile lor, plus de cativa alte mii de fosti iobagi deveniti sefi de tabere si colonii siberiene, a trebuit drept consecinta sa dezvolte si sistemul de Justitie, care era desigur tot bugetar, si presupun ca efectiv nu mai stia pe unde sa scoata camasa sa afle daca poate face rost macar de yeni, de vreme ce pe Alaska luase numai cca 7,2 milioane USD, echivalenti azi la cca 120 milioane USD, si asa ceva nu ar ajunge nici acum nici macar pt vreun singur angajat bugetar rus de tip oligarh serios si loial, daramite pt atatia fosti iobagi eliberati). In acelasi timp von Siebold a mai oferit consultanta si capitanului Perry din SUA, educandu-i si pe americani cum sa procedeze pt a-si dezvolta si ei relatiile comerciale cu Japonia, (deoarece destui americani se indoiau daca facusera vreo mare afacere cumparand Alaska, si se pare ca se indoiesc si astzai), reusind astfel nu numai sa puna bazele viitorului Razboi Rece din secolul 20, dar sa ii enerveze si pe olandezii contemporani de la vremea lui, al caror angajat totusi fusese prima oara, si pe care nici macar nu ii anuntase cand se dusese in vizita in Rusia Imperiala cu diverse informatii despre Japonia, olandezii fiind probabil totusi si ei exagerat de invidiosi si pe americani, pe englezi, pe rusi, pe diversi, asa cum numai olandezii pot sa fie ei ranchiunosi uneori, chiar in legatura cu te miri ce, chiar si pe apele marii, de exemplu, daca li se nazare ca ele le pot rapi niste metri patrati de pamant pt cultivat lalele despre care cred ca li se cuvin probabil numai lor. 

Intre timp si O-Ine a crescut si a studiat la scoala medicala infiintata de tatal ei in Japonia sub indrumarea fostilor studenti ai tatalui ei, s-a casatorit, devenind la randul ei mama unei fete, si a devenit si primul medic de stil alopat europeean din Japonia, punand bazele unei clinici particulare de ginecologie. Von Siebold s-a stabilit in Leiden, unde a lucrat in mod intensiv si serios la descrierea florei, geografiei, si faunei Japoniei. Adusese cu el numeroase seminte si specimene pt diverse soiuri de plante cu care a pus bazele colectiei japoneze a Herbariumului National Olandez, a lucrat la monumentala carte Flora Japonica alaturi de un coleg german, si inca o carte de nivel de tratat academic enciclopedic despre geografia si etnografia Japoniei numita Nippon. A colaborat cu alti colegi olandezi pt a descrie in alte carti si fauna Japoniei. A colaborat cu un cunoscut javanez de origine chineza pt a scrie o carte despre literatura japoneza si dictionare japonez, coreean, si chinez. S-a casatorit cu ofemeie germana cu care a avut 5 copii, 3 baieti si 2 fete. Insa tot timpul a incercat sa primeasca sprijin pentru a se reintoarce in Japonia. 

Dupa 30 de ani de exil von Siebold a reusit sa fie retrimis si reprimit in Japonia, pe un post de consultant comercial. Dupa numai 3 ani, von Siebold a fost din nou exilat, de data aceasta la dorinta olandezilor, care il trimisesera inapoi ca consultant comercial, pe cand el se tinea de alt fel de relatii internationale, incercand sa foloseasca niste pile pe care inca le avea in Japonia pt a pune presiune pe guvernul olandez sa-l numeasca ambasador al Olandei acolo, plus neindeplinindu-si planul financiar de comert exterior fata de compania pt care era consultant oficial, plus devenind tatal unei alte fete cu o servitoare japoneza, plus avand niste datorii uriase fata de olandezi. Dupa a doua izgonire, nu a mai reusit sa se intoarca niciodata in Japonia, desi a incercat sa convinga si guvernul Rusiei Imperiale si pe cel al Frantei sa il trimita ei, numai ca nu a mai reusit sa convinga pe nimeni. Pur si simplu nu mai avea nimeni incredere in el, nici chef sau bani probabil, si desi regele Olandei, William II, ii daduse titlul de Consilier special regal pe probleme japoneze, plus se decisese sa ii ofere un titlu aristocratic minor, lui ii era mereu dor de Japonia, unde desigur ca era probabil de 1000 de ori mai misto decat in UE la acea vreme, mai ales in Germania sau in Franta, nu mai vorbesc de Olanda, sau in Rusia Imperiala, insa el chiar habar nu avea decat de plante si de clasificari si tehnica medicala, nu de comert sau de diplomatie serioasa. 

Numele lui von Siebold a fost daruit multor plante, (printre care chiar si o magnolie japoneza micuta numita magnolia Oyama, nebagata asa de mult astazi in seama, dar si un artar japonez, o orhidee perena japoneza, un soi de ciubotica-cucului de padure japoneza, un soi de cires inflorit japonez takasago, un soi de conifer decorativ japonez tsuga, si chiar si mai multe), plus si el a numit o specie de hortensie japoneza in mod special Otakusa, dupa numele mamei lui O-Ine, (poporul japonez organizand si astazi in fiecare an in Nagasaki un festival al hortensiilor numit Festivalul Hortensiilor Otakusa). Este larg cunoscut si privit cu simpatie de catre poporul japonez, care il mentioneaza in manualele scolare spunandu-i Shiboruto-san. Von Siebold nu e asa de larg cunoscut ca personalitate in UE, reputatia lui politica pe acest continent fiind fost destul de ambigua, si aceasta reputatie politica a fost si ramane destul de importanta in mediul academic universitar. Olandezii i-au facut un muzeu la Leiden, mai degraba dedicat etnografiei japoneze, insa nu este deosebit de larg onorat academic. Totusi practic el pus bazele unei colectii de plante japoneze deosebit de importante si unice in UE la acea vreme ale Herbariumului National Olandez, si tot datorita lui von Siebold multe case din intreaga UE se lauda cu gradini de hortensii, azalee, si chiar si unii pini japonezi. Tot von Siebold a contribuit si la lansarea orasului belgian Ghent drept una din capitalele horticole ale lumii, din cauza ca atuncii cand se intorsese din Japonia cu mii de seminte de specii diferite, le-a lasat in grija Universitatii din Ghent, care inca apartinea Olandei desi urma sa apartina Belgiei mai tarziu, si desigur ca le-a utilizat in mod util pt intreg orasul, (...insa inca o potentiala cauza de ranchiuna olandeza !) Von Siebold mai are un mic muzeu cu suveniruri japoneze la Munchen, orasul in care a decedat, si o casuta memoriala in Wurtzburg, oraselul lui natal, unde exista si un liceu care ii poarta numele. O-Ine a trait pana in 1903 si este si ea larg cunoscuta si indragita si respectata in Japonia. 

Desi gestul de numire a florii de Magnolia sieboldii in rolul florii nationale a RPD Coreene poate fi inteles si drept unul oarecum grandios-revizionist istoric din partea leadership-ului executiv al acelui stat, mi-am formulat oarecum impresia vaga ca ar fi posibil ca poporul si partidul nord coreean sa fi reusit sa aprecieze la nivel chiar sufletesc povestea Magnoliei sieboldii, inclusiv a celui al carui nume il poarta acest tip de magnolie adica.

Leapsa culorilor dragostei

Ideea pt aceasta leapsa mi-a venit cand am nimerit intamplator in mijlocul unui garden party destul de exclusivist pe blogul lui Mugur, (recunosc, neinvitat si, mai rau, TOTAL nepregatit, deci cu garda jos, in plus de ca sunt social conversational inept prin fire si circumstante).

Ce culoare sau culori are dragostea, eventual si fazele sau etapele ei, pt dvs ?

Eu dau copy-paste din ce am scris acolo, am impresia ca initial e bleu, si pe urma albastru regal, si pe urma albastru cian cand stiu deja ca trebuie sa ma pregatesc de ramas bun, si uneori pe urma ramane o nuanta de albastru mai violet de regret in urma, asa ca o innoptare timpurie, alteori devine alba si se imprastie ca un nor.

Succes !

Reactualizare lista MFN

Lista recent actualizata a tarilor cu statut MFN fata de mine include, (in ordine indiferenta): Regatul Unit, Canada, Australia, Noua Zeelanda, Japonia/Nippon-koku, Regatul Danemarcei (inclusiv regiunile autonome ale Insulelor Faroe si Groenlandei), Republica Finlandei, Republica Portugheza, tarile fostei Republici Socialiste Federative Iugoslavia (ale caror cereri separate inca nici pana acum nu am avut timp sa le studiez, dar asta e din vina mea, nu a lor), Republica Costa Rica, Regatul Marocului, Republica Letoniei, SUA, si Republica Turca.

Anunt cu regret ca la ultima actualizare am decis sa nu reinnoiesc statutul MFN al Republicilor Bulgare si a Islandei, si al Regatelor Norvegiei si Suediei, insa asta nu inseamna ca nu pot sa re-aplice, desi as tinde sa recomand sa nu depuna acest efort inainte de 2016.

Accept aplicatii o data pe trimestru, insa unele pot fi rezolutionate mai rapid, pe cand altele cer un studiu mai indelungat, si anticipez ca in perioada 2014-2016 sa fiu ff ocupat cu studierea cererilor de incluziune ale RFG, Rep Franceze (inclusiv teritoriile DOM-TOM), si Rep Singapore, plus trebuie sa ma apuc sa revizuiesc in parte caror din statele din fosta RSF Iugoslava le pot reinnoi statutul si carora nu.

Incurajez intre timp si Rep Albania sa aplice, deoarece are o sansa destul de buna de a primi acest statut de la mine, desi probabil nu inainte de trim 2 al anului 2015.