Romanul clasic cult fundamental al istoriei literaturii finlandeze este Sapte frati, scris de dl Alexis Kivi, publicat in 1870. Desi a fost initial cam prost primit de criticii finlandezi de la vremea lui, acestia obiectand ca imaginea celor 7 frati finlandezi ar fi una nu indeosebi de prezentabila in fata ochilor lumii mai largi, romanul a fost din ce in ce mai popular, si astazi este chiar considerat ca posibil fiind cel mai bun roman finlandez scris vreodata, unii considerandu-l stralucit pana si prin faptul ca a fost evaluat ca fiind destul de dificil de tradus in alte limbi.
Caracterele individuale ale acestor 7 frati cu numele de familie Jukola, sunt descrise cu mare finete, ei semanand intr-un fel, am eu impresia, cu cei 7 pitici din filmul Alba ca Zapada de Walt Disney, insa intr-o ordine oarecum diferita, Juhani, cel mai in varsta, fiind echivalentul lui Grumpy, Aapo al lui Doc, Tuomas al lui Sneezy, care este totodata frate geaman cu Doc, Simeon fiind Dopey, Timo fiind Bashful, Lauri Sleepy, iar mezinul Eero fiind probabil echivalentul lui Happy, (desi mezinul e totusi mai iute manie atunci cand se supara decat Happy, plus recunosc ca e posibil ca altii sa aiba alte pareri decat mine).
Descrisi insa asa ca grup familial-profesional, acesti 7 frati finlandezi nu sunt respectati chiar asa de larg de catre societate, si nici ei nu respecta societatea prea mult, certandu-se inca de la inceputul romanului cu politistul local, cu juriul obstesc comunal, cu pastorul bisericii din sat, cu administratorul aceleiasi biserici, cu toti invatatorii scolii, plus si cu vecinii lor din satul vecin numit Toukola. Nici femeile adulte ale satului nu ii considera poame prea bune, in nici un caz posibili buni candidati de insuratoare pt fetele lor. Acestor 7 frati insa nici nu le arde de insuratoare, mai ales cand aud ca trebuie sa invete sa citeasca si sa dea un examen la abilitatile lor de lectura pt a fi confirmati de biserica, considerati majori si buni de insuratoare. Ei chiar evadeaza din fata acestor rapsunderi deosebit de oneroase, si se refugiaza in salbaticie, intr-un loc numit Impivaara, desi nu se descurca stralucit nici acolo, in comuniune cu natura atat de indragita si de respectata de mai toti scandinavii mai culti. Din greseala, neglijenta crasa, si incompetenta, ajung sa isi arda pana si propria casa, ramanand in frig si zapada, tocmai de sarbatoarea de Craciun. Abia in primavara reusesc sa vaneze o turma de tauri ostili, probabil salbateci sau oricum scapati de pe vreo ferma, si macar au ce manca pana la iarna viitoare. Ei continua sa se chinuie asa cu agricultura intr-un habitat predominant silvic inca 10 ani destui de dificili, Dopey fiind alcoolic, trece chiar si printr-un atac de delirium tremens, insa pana la urma, asa mai de la sine, mai cu chiau cu vai, invata sa citeasca si ei de unii singuri, si indraznesc sa se intoarca in satul lor natal, in Joukola, unde reusesc sa fie reprimiti si chiar sa ajunga sa fie vazuti ca oameni adulti si respectabili. Tonul intregii povestiri nu este totusi deosebit de moralistic, adica nu pare ca finalul povestii celor 7 frati ar fi neaparat de tip Happy Ending autentic triumfalist, desi desigur ca maturizarea are si ea avantajele ei.
Ingen kommentarer:
Send en kommentar