Fuga de raspundere personala

Am descoperit, pt. mine insumi, ca este posibil ca birocratia sa descurajeze introspectiunea intotdeauna etic necesara unui bun analist de informatie. Deci nu numai ca dauneaza la securitatea generala, (din cauza agresivitatii pasive pe care o cultiva in randul personalului si a rigiditatii obstructioniste de canale de comunicare interagentie eficiente), dar, prin influentarea negativa a procesului competent de analiza, poate crea si piste tactice gresite. Pe de o parte e bine ca stim deci ca asta este un punct semnificativ mereu vulnerabil (per total) in tarile cu sisteme politice totalitare, dar pe de alta parte e rau, ca se pare ca este si poate chiar ramane un punct vulnerabil si in cadrul unor institutii si agentii de securitate importante din tarile cu sisteme politice democratice.


Eu de exemplu stiu foarte bine de ce deplasez problema la chestii generale care nu ma privesc decat partial, deoarece NU am, (si nici nu urmaresc), o functie executiva managerial-administrativa si prefer sa imi pastrez pozitia de rotita independenta in diverse angrenaje, mereu potential inlocuibila. (Imi place mie chestia asta, sa ma simt mereu potential inlocuibil si utilizabil de diversi, nu numai pt. ca raspunde tendintelor mele masochiste, dar si pt. ca imi ofera iluzia unei posibile independente, si, totodata speranta ca imi ofer singur posibilitatea sporita de a explora angrenaje cat mai diverse, manjindu-ma cu ulei informativ de la toti !)


In cazul meu, eu imi deplasez atentia mea acordata mie insumi catre atentie acordata de mine altora deoarece este prea anxiogen pentru mine sa ma gandesc cum o sa fie dupa ianuarie 2012, dupa ce pleaca Nelson. Ca stiu deja destule despre mine ca sa nu imi fac vreo iluzie ca as putea vreodata in mod realist sa incep sa ii scriu scrisori ! Iar cum e cu sms'urile care nu sunt comunicate de urgenta m-am lamurit deja. Mereu se lasa cu concluzii neplacute despre propriile mele competente ! Plus ca oricum, majoritatea sunt lipsite de vreo finalizare sau alta utilitate concreta, si imi si incarca degeaba memoria telefonului mobil si ma fac sa pierd timpul, fiind nevoit sa sterg din cand in cand pe cele neesentiale acumulate acolo.


Mai bine ar fi sa incep sa fac "doliu" anticipativ si sa incerc astfel sa il evit pe ala care o sa vina tocmai in februarie, care e si asa o luna destul de stresanta pt. mai toti locuitorii Emisferei Nordice localizati deasupra Tropicului Cancerului. Hai sa imi inchipui ca Nelson nu mai e aici, si ca n-o sa fie aici nici maine. E mai usor sa fac asta chiar acum, deoarece in clipa asta doarme linistit fara sa sforaie, iar maine, adica deja azi, (ca e dupa miezul noptii), va trebui sa plece devreme, pe la 5.30, deci, daca o sa fie atent sa nu ma atinga si sa nu faca prea mult zgomot cand inchide usa, ma voi trezi probabil singur. Mi s-a mai intamplat sa ma trezesc singur, deci asta nu ar fi o tragedie greu de suportat. Eu mi-am facut deja datoria, rugandu-l politicos, dupa ce i-am zis ca nu am de gand sa-mi parasesc postul din Norvegia pentru el, sa ia in consideratie sa se mute aici, in apartamentul meu, cu totul pe lunile astea care au mai ramas, astfel incat sa putem profita cat mai mult de prezenta, presupun, reciproc placuta, a celuilalt, insa el m-a refuzat, la fel de politicos, deoarece, si-a dat, bineinteles, seama ca rugamintea era de forma.


Nu prea le am eu cu conversatia inutila, de tip "chit chat", in real life, dar totusi ma obisnuisem sa comunicam verbal cam zilnic in ultima vreme, fie si doar la telefon, daca nu in persoana. Plus ca timbrul si accentul din Michigan al vocii lui Nelson ma fac intotdeauna sa zambesc, si in nici un caz nu ma adorm cum o fac conversatiile pe accent norvegian. (Era sa intru deja in mare bucluc din cauza asta la Serviciul 1, deoarece s-a remarcat ca imi pierd interesul de cate ori mi se adreseaza cineva care simte nevoia sa isi descarce anxietatea sau frustrarea asupra mea. E vorba despre colegi cu care nu lucrez direct, nu despre aia din echipa, partenerii de afaceri, sau diversii clienti de la business-ul de phone sex, sau de la ala de securitate.) Accentul asta norvegian suna chiar a cantec de leagan, si mi-a venit o data ideea de a-l incerca chiar pe rol de muzica de surdina daca ai vreodata de negociat ceva cu vre-un terorist ne-scandinav...in cazuri din astea cu luari de ostatici, de exemplu. E doar o idee de incercat, de ce nu ? Ca va zic eu ca accentul texan sau ala italian, (fie de nord, fie de sud), nu ajuta, ba chiar dimpotriva. Iar ala frantuzesc cel mult poate creea un moment diversionar de surpriza, util poate doar in perioada imediat precedenta unui atac de tip SWAT, dar in nici un caz a la longue. Limba romana, desi poate avea unele accente dulci, este, din pacate, total inutilizabila din cauza existentei cuvantului "da", care este recunoscut de mai toata lumea ca rusesc, deci creeaza automat paranoia, si numai de asta nu ai nevoie cand ai de negociat ceva cu un terorist care a capturat ostatici. (Pe teroristii de origine scandinava, desi din astia, in mod realist, nu au fost, si nici nu o sa fie prea multi, totusi o zic, just in case, numai accentul german ii va convinge sa faca ce vrei tu, iar cel olandez ii va confuza usor, cam cum ar face franceza la cei ne-scandinavi.) (Daca intereseaza pe cineva, pe mine personal ma dai gata vorbindu-mi in limba araba. Dar oricum eu sunt f. maleabil cand e vorba de negocieri, si nici nu am de gand sa devin terorist, daramite sa mai am si grija de oameni ostatici in timpul liber.)


Deci sa imi inchipui cum ar fi fara N....Primul lucru pe care o sa-l fac va fi, bineinteles, sa il contactez pe M. si sa ii platesc eu biletul pt. un week-end all inclusive in Norvegia, in locatia preferata de el...ca daca ii decontez eu diurna, am mai multe sanse sa accepte sa se deplaseze pana la mine. (Serviciul lui nu ii va plati deplasarea pana la mine, deoarece s-a convins demult ca nu are nimic util de obtinut de la mine, eu neavand expertiza de securitate sau calitate in domeniul conductelor de petrol, fabrica de tevi si elemente de incalzire a strabunicului meu patern ne mai existand de mult si nici nefiind vreodata revendicata de vreun membru al familiei mele, Gen. D. cu expertiza pe comert cu produse de economie national vitale fiind deja pensionat, iar numele lui Mihai cu Pompele eu oferindu-l de mult in clar la oricine ar putea fi interesat pe plan global.)


Trag astfel concluzia linistitoare pt. mine ca nu o sa fie chiar asa de rau dupa ce va pleca N. cum crezusem la inceput, doar ca va trebui sa depun ceva efort financiar in plus, ca sa il mai atrag pe M. pe aici, in timp ce imi gasesc alt partener mai stabil de tipul lui N....recunosc, totusi, ca nu va fi prea usor sa fac asta. Obosesc numai cand incep sa ma gandesc ce efort va trebui sa depun...mai ales ca acum s-au lamurit mai toti agentii profesionisti din orasul asta ca efectiv nu le pot fi de nici un folos. Adevarul e ca am primit deja indicatii sa caut ceva arabi, dar din aia cu adevarat de interes, fie economic, fie informativ, nu prea sunt pe aici. Si chiar daca o fi vreunul, se bat toti pe el, ca sa castige bonus la salariu, sau chiar o trepta superioara de salarizare, si se stie deja ca eu nu sunt interesat nici de asa ceva.


Oare cu ce m-ar putea pe mine interesa cineva asa in mod deosebit, astfel incat sa incep eu sa fac ce vor ei ? Santajul in cazul meu nu prea merge, deoarece imi scriu in mod activ autobiografia autocritica pe net, deci mari secrete nu prea mai am de zis. Black-book am si eu, ca toata lumea. Avantaje financiare ? Care sa fie alea mai mari decat o pensie de tip scandinav...daca supravietuiesc pana atunci, evident ? Cu indragostitul si dilema loialitatilor servici vs. personal m-am lamurit de mult cum e, deoarece m-a invatat experienta Eduard, si acum m-a reconvins experienta Nelson ca este posibil sa rezisti si la asta. Cu ce naiba mai poti sa atragi oare pe cineva in afara de bani si sex ? Cu amenintari directe la securitatea personala, evident, sau la securitatea persoanelor dragi mai apropiate. Din fericire, am avut noroc ca atat eu cat si ele traim in zone relativ protejate de astfel de posibile incidente, si nu suntem nici thrill-seeker-i din fire. Iar ideea de copil am amanat-o pe timp nedeterminat, si am impresia din ce in ce mai bine conturata ca o sa ramana la nivel de nostalgie. Trag astfel concluzia, poate utila si pentru altii, nu numai pentru propria mea linistire sau promovare, cine stie, ca cei mai siguri agenti de informatie si securitate sunt de fapt persoanele de orientare homosexuala, cu temperament de tip ne-thrill-seeker si ne-gambler, care isi extrag oarecare satisfactie dopaminergica mereu totusi necesara din consumul de nicotina, care provin in mod ideal si din familii care contin membri care au lucrat deja pe diverse domenii de informatie si securitate, care au niste inclinatii de tip narcisist, care sa ii faca atenti asupra lor insisi indeajuns de mult incat sa fie in stare, dupa un training f. simplu, sa poata lua si asta in consideratie cand isi alcatuiesc sau formuleaza rapoartele informative sau analitice, (astfel incat propriile prejudecati inevitabile sa le influenteze cat mai putin validitatea informatiilor transmise, astfel incat acestea sa poata fi cat mai utile oricarui client sau partener de interes). Daca sunt indeajuns de plictisiti, si au mult timp liber, pot urma si training simplu pt. eventuale activitati de tip contra-informativ, si cu asta am acoperit cam tot spectrul necesar oricarui serviciu profesionist serios modern de Inteligenta. Problema de tip James Jesus Angleton ridicata mai ales in serviciile de stat inevitabil birocratice, indiferent de sistemul politic, ramane insa o problema de optimizare semnificativa a carei importanta nu trebuie desconsiderata, insa, dupa parerea mea, rezolvarea ei nu poate fi obtinuta decat la nivel de think tank apolitic, si din astea de calitate nu prea cred ca exista prea multe pe lume.



EC/RA
15. august. 2011 (Anno Domini)
02:35, tot zona Oslo- Copenhaga