Bulversare- partea 4

Efectiv cred ca am avut azi experienta unui timp record de confuzie post-encouter super-sexy, pt ca sunt aprope sigur ca a durat peste 35 de minute, lucru care precis nu mi s-a mai intamplat niciodata. In mod comun, timpul meu mediu de confuzie e cam 5 minute, in cazuri mai speciale poate vreo 10, iar in cazuri in care urmeaza sa ma decid sa ma indragostesc poate dura si pana la 20 de minute, pe care mi le permit eu asa mai prelungit-confuze, ca sa mai taraganez o idee momentul deciziei daca e bine sa ma indragostesc sau nu. Azi, am ratacit intr-o stare total confuza, ca si cum am fost somnambul, pana in statia de autobuz, plus ulterior in autobuz, plus la banca, plus ulterior la deli, unde am cumparat mancare si bautura pt micul print, (niste crenvursti si muffins cu mere si turta dulce, plus Cherry Dr Pepper si Vanilla Root Beer).

Tin oarecum minte in mod vag ca atunci cand am intrat in banca m-am incrucisat cu o persoana de sex feminin, de profesie probabil cersetor, in portul traditional pt aceasta profesie mai des intalnit atat in Romania, cat si vara in Norvegia, care tocmai iesea din banca, semn ca pana si persoanele de profesie cersetor pot fi benefice stabilitatii si continuitatii existentei serviciilor institutiilor bancare. Cred ca am si probat in drum si o pereche de ghete de piele aparent de bovina manufacturate, am impresia, tocmai in India, care insa aveau o talpa ff subtire si prost calitativa, care precis m-ar fi facut sa alunec cu posibile consecinte dureroase la primul inghet, plus lipituri si cusaturi total grosolane, care s-ar fi descleiat si descusut dupa cca mai putin de 6 luni de purtat. Nu mi-am revenit decat cand efectiv m-am trezit intr-un magazin total necunoscut cu un pantof de piele de piton vopsita albastru in mana.

In acel moment am remarcat cu placuta surpriza ca in acel magazin efectiv gasit de mine total intamplator se gasea incaltaminte destul de calitativa, desi nu chiar de brand de lux, insa in orice caz REAL accesibila pt admirare si manuire, eventual chiar probare si achizitionare...un lucru despre care intr-adevar aproape ca renuntasem sa cred ca ar fi posibil aici in Norvegia.

Inveselit si imbarbatat, optimist si increzator in viitor, simtindu-ma din acel moment si mai capabil sa rezist si viitoarei ultime intalniri cu micul print, (a carei iminenta chiar ma cam bulversase in ultima vreme), ba chiar si posibilitatii dezastruoase de a nu-l mai revedea niciodata in viata mea pe acel motociclist venit de foarte departe, care precis ca fusese o intruchipare pamanteana contemporana a zeului Eros, desi mai mult ca sigur nu avusese o misiune legata de mine personal, ci fata de cine stie ce alt posibil cuplu din aceasta regiune, mi-am permis sa imi cumpar o carte politista, cu coperta de culoare predominant albastra, ultimul numar din The New York Review of Books, 2 ciocolate cu 90 % cacao, plus 2 pachete de tigari Lucky Strike ecologice fara aditivi adaugati.


(...linkuri vor urma...)

Bulversare- partea 3

Zic ca era obosit, deoarece avea umerii oarecum lasati si o curbura mai proeminenta a coloanei vertebrale toracale superioare, atunci cand statea asezat, asteptandu-si randul, desi l-am urmarit cand s-a ridicat si s-a deplasat catre ghiseul celor care fie se inregistrau ca nou-veniti, fie ca se dez-inregistrau ca posibil plecatori pt totdeauna, si nu am remarcat vreo posibila cifoza sau scolioza, nici, desigur, tulburari de echilibru, sau alte tulburari neurologice focale. Argylle Robertson care sa fi aratat vreun podibil sifilis tertiar precis ca nu avea, pt ca m-am uita drept in pupilele lui inconjurate de irisuri de culoarea ciocolatei din boabe de cacao trinitariene din Venezuela, atat cand era mai in lumina, langa fereastra, cat si in timp ce se indeparta de ea, catre penumbra ghiseului lui de interes. DESIGUR ca nu avea nici vreo imperfectiune iridologica sau corneeana. Parea doar usor uimit de privirea mea pe care a surprins-o oarecum scrutatoare in jurul punctelor de obicei de interes pt un croitor traditional din Saville Row, insa am apreciat faptul ca nu si-a verificat tinuta si s-a tinut de treaba lui, desigur asta aratand si un temperament calm, echilibrat, stabil, si optim increzator in sine si in scopurile proprii, cat si capacitate de planificare si executiva, probabil si memorie de lucru nealterata.

Ah, ce pacat ca mi-a sunat soneria cu numarul de rand de la ghiseul meu ! NU am reusit astfel lucrul cel mai important: sa ii aud glasul si sa-mi dau seama daca abia vine sau pleaca pt totdeauna si el. Cand am terminat de semnat cererea pe formularul meu, deja disparuse cu motocicleta cu tot. Nu am reusit nici macar sa retin marca motocicletei sau sa ma uit dupa placuta de inregistrare, deoarece prima oara cand i-am vazut botinele SiDI Apex si casca cu mai mult yin decat yang, mi-am pierdut capacitatea de a mai remarca si alte posibile obiecte din jur, nu m-am mai uitat nici pe geam, nici in parcare, ci am stat tinta cu un ochi indreptat in directia stanga in plan orizontal catre el si cu celalat inderptat catre dreapta si in plan oblic de jos in sus catre tabelul cu numere de rand la ghiseu. Nu e de mirare ca, dupa ce mi-am semnat formularul si m-am indreptat catre iesire, am inceput sa ma frec pe frunte, ca sa-mi relaxez muschii oculari externi incordati, si sa-mi calmez durerea de cap de tip tensional incipienta.

Desi durerea de cap a trecut imediat mai ales ca aveam in clipa aia creierul inundat de endorfine, am devenit, in mod previzibil, oarecum confuz, in timp ce un val de dopamina mi se revarsa peste barajul oarecum suboptim construit al cortexului meu cingulat anterior si-mi inunda autostrazile regiunilor orbito-frontale, impidicandu-mi functia executiva si cauzandu-mi chiar o usoara stare encefalopatica tranzienta, care la mine in astfel de cazuri de intalniri intamplatoare stradale de adevarata exceptie poate dura si chiar pana la 20 de minute.

Drept care, am inceput sa ratacesc din parcare catre trotuar, asa oarecum in nestire, cautand statia de autobuz, incercand sa ma orientez dupa reperul cel mai apropiat, cladirea de culoare gri granit a comitetului central al organelor de stat judetene. Am remarcat ca pe un panou informativ de langa intrarea in acea cladire era mentionat ca acolo se afla si sediul administrativ al bisericii de stat oficiale norvegiene, insa efectiv cred ca am citit acele cuvinte fara sa le inteleg semnificatia, deoarece, in mod oarecum necarcateristic mie in momente de acest gen, chiar si cu cuvintele scrise clar in fata, pur si simplu nu mi-a dat prin cap sa inalt o ruga catre D-zeu, atat de multumire, dar si de cerere politicoasa ca sa dea Domnul ca acel cavaler motociclist sa fi fost pe cale de venire pt o vreme prin aceste locuri, chiar si pe o perioada relativ temporara, nu de plecare pt totdeauna...de rugat ca sa am, in plus, si sansa sa il mai intalnesc vreodata, chiar si din intamplare, asta nu stiu daca ar fi fost etic sa indraznesc sa-I mai cer lui D-zeu...oricum, nu m-am rugat atunci cand era momentul, acum cred ca e deja prea tarziu, pt ca doar nu o sa stau sa-L plictisesc pe D-zeu cu o descriere amanuntita a acelui om, (care numai aici pe blog mi-a luat cateva paragrafe bune), plus a orei exacte a intalnirii, si a coordonatelor geografice, nu mai zic ca nu am nici marca si nr de inregistrare al motocicletei, ca sa-l mai poata gasi D-zeu, sau unul din functionarii Lui, mai usor, fara prea mare efort, pt mine, si sa-i indrepte eventual ulterior pasii catre locurile pe unde oi mai putea fi si eu in viitor, care si ele ar trebui comunicate din timp oficiului autoritatii Divine.


(...va urma...)

Bulversare- partea 2

Si deodata am vazut pe cel care daca in clipa aia mi-ar fi facut un semn catusi de mic, as fi tradat in clipa aia orice posibil juramant oficial si neoficial depus fata de oricine sau orice, si m-as fi urcat pe motocicleta lui, (daca ar fi avut, desigur, o casca de rezerva, ceea ce NU avea, deci era probabil neatasat momentan), ca sa ma duca incotro o vrea el sa se duca in continuare, daca ar mai fi avut putere sa se duca undeva dupa un drum anterior deja clar, cf tinuta generala, atat de lung si de obositor cu punct chiar posibil terminus in sau pe langa orasul unde locuiesc...ma rog, cu limitatiile realist geografice de rigoare, in principal rutele posibile de evadare de unde ma aflam fiind ori catre est, in directia generala a fostei URSS, ori catre nord, in directia Polului Nord, deoarece catre vest si sud se ajunge destul de repede la plaja, si apoi direct in Oceanul destul de rece si gri, chiar si vara, la aceasta latitudine, Atlantic.

Primul lucru care mi-a atras atentia la el au fost cizmele mulate ergonomic SiDI Apex, care denotau si o lipsa totala de posibile tulburari de tip pes planus, pes cavus, sau alte pronatii sau supinatii exagerate ale piciorului de dimensiune posibil perfecta din punctul meu de vedere, nr 40 European, (6 1/2 in UK, 7 1/2 in US, si intre 25 1/2 si 26, in functie de diferente de lungime de nivel milimetric, in Japonia sau RP Chineza, unde este posibil ca acesti milimetri in plus sau in minus sa fie deosebit de semnificativi), si de acolo, totul in sus se asorta manusa, atat la culoare, cat si la masura, inclusiv genuncherele usor prafuite, protejand articulatia solida a genunchiului pe deplin demonstrata fara genu varum, genu valgum, sau genu recurvatum, cotierele, care subliniau o linie supla si flexibila a ligamentelor deosebit de complexe si intotdeauna dificil de reparat ale cotului, si umerarele care ofereau o senzatie de siguranta si protectie nu numai pt purtator, dar si pt posibilul lui privitor, plus casca tinuta politicos si elegant in mana si ea lipsita de posibile deformitati falangeale sau defecte epidermice, intr-o pozitie ne-amenintatoare si empatica fata de lumea din jur.

Ce sa mai zic de inaltimea de 1,72 m (5 picioare si 7,7 inch-i) tocmai potrivita si mie personal, cu o greutate aproximativ ideala estimata la 150 livre (cca 68 kg), cu un BMI desigur optim pt un corp cu conformatie atletica si osatura perceput relativ aristocratic fina, bazat pe grosimea incheieturii mainii stangi care tinea casca cu design alb-negru...deci atat yin cat si yang, parca cu o idee mai mult yin alb, denotand probabil o afinitate pt diverse arte, si si mai probabil o deschidere sociabila catre semeni, deoarece precis fusese aleasa in mod deliberat cu gust pt a contracara austeritatea de culoare inchisa a costumului general.

Parul desigur brunet, tuns Cicero, fara semne de calvitie incipienta, fara vartejuri deosebit de remarcabile. Pacat ca nu am avut ocazia sa-i vad, macar asa si schitat, de la distanta, buricele degetelor, pt a remarca arcurile caracteristice ale amprentelor, care sa fi denotat posibile predispozitii pt tulburari viitoare ale functionaliatii organelor interne sau ale dentitiei. In orice caz, desi nu am putut sa ii observ limba, tenul cu epiderma perfecta si neincercanata, plus faptul ca respira linistit, cu o frecventa aproximativa de 16/minut, pe narile nasului cu linie naturala dreapta, fara zvacniri de aripioare nazale, cu gura total inchisa, cu buzele de dimensiuni si forme linistitor neremarcabile, de culoare roz carmin obisnuit si potrivita tenului, fara zgomote audibile de la distanta, si, desi obosit, fara proeminente jugulare pulsatile, nu denotau vreo posibila tulburare curenta sau iminent anticipata semnificativa de functionalitate a organelor interne. De edeme, ascita, depuneri de grasime abdominala, alte lipodistrofii nici nu s-a pus problema.



(...linkuri urmeaza...)

Bulversare- partea 1

Cred ca eram deja anxios de la cofeina corespunzatoare celei posibil continute in 4 cescute de espresso + de articolele lui Mircea Vladut despre posibilul stress al unor diversi oameni ai muncii de tip leader si/sau manager, (inclusiv, desi in capul meu nu numai, politicieni profesionisti), atunci cand mi-am luat cateva ore libere azi dupa pranz ca sa am oportunitatea de a face o vizita necesara la oficiul impozitelor oamenilor muncii, (unde aveam de gand sa cer niste bani de la contribuabilii norvegieni carora le dadusem, din greseala, mai devreme, tot din banii lor, mai mult decat aveau nevoie de la mine personal pt a-mi ingadui sa fac propaganda de tip iezuit si de alte feluri pe teritoriul lor), plus de a vizita ulterior o institutie bancara pt a investi acei bani norvegieni, (pe care i-am dat, dar inca nici nu i-am primit inca inapoi), in sprijinirea temporara a economiei zonei Asia-Pacific, (inainte de deschiderea burselor de la Tokyo si Singapore pt data de 13 iunie), plus de a face putin shopping pt ceva sanatos de mancat si de baut cu ocazia ultimei vizite anticipate a micului print inainte sa plece si el undeva prea departe.

Eu personal imi mentin si acum o anumita simpatie fata de intregul bazin Pacific de sud si de vest, gandindu-ma ca poate a trecut si el prin atatea catastrofe istorice, plus ca poate, totusi, peste 40 de ani, voi reusi sa ma refugiez pe undeva pe acolo pe o mica insula cat mai rurala, preferabil, totusi, lipsita de popoare cu un istoric de canibalism, (desi, la nivel destul de realist, acei bani investiti curent acolo pot fi deja considerati ca dusi pe garla, pt ca probabil pretul metrului patrat de real estate rural din acea zona va depasi in curand in mod vertiginos orice posibila manipulare dezirabil rationala a monedelor nationale de pe acolo, plus ca eu personal am investit bani sau orice altceva, de ex. timp, efort, etc., intotdeauna total la intamplare, mai mult dupa simpatii de moment, decat bazat pe vreun model sau recomandare teoretica a vreunui expert financiar recunoscut anume).

Eu ma zapacesc ff usor cand e vorba de numarat bani, de aia prefer sa nici nu am prea multi vreodata, cheltuindu-i cu cea mai mare placere chiar inca inainte de a-i avea, desi m-am lecuit total de facut credituri si nici prin cap nu mi-a dat vreodata sa particip la eventuale tranzactii pe margini, pt ca mi-am dat seama ca, daca nu ma cuminteam, ar fi fost poate gata gata sa ajung sa seman comportamental cu d-nii Jerome Kerviel sau Kweku Adoboli, care au cauzat numai ei doi pierderi de aproape 10 miliarde de USD, (ambii), pt niste institutii bancare deosebit de reputabile ca Societe Generale sau UBS. Asa ca, cel putin din punctul meu personal de vedere, desi ma cam simt dator cu sume uriase de nivel similar fata de bugetele, implicit toti contribuabilii onesti ai mai multor state, cel putin ma simt cu constiinta impacata in privinta stabilitatii institutiilor bancare, pe care eu personal nu am avut de gand si nici nu am incercat sa o tulbur vreodata, deci NU ma simt si nici nu am de ce sa ma consider vinovat in legatura cu recentele probleme ale bancii spaniole Bankia.

Eram deja ametit de atatea griji despre atatea lucruri serioase si importante pe care le aveam de facut astazi, plus deja super anxios, incat nici macar faptul ca soferul de autobuz de origine poloneza s-a purtat binevoitor fata de mine ingaduindu-mi sa merg pe gratis, (lucru ca mi se intampla intotdeauna cand AM bani si/sau card functional, insa NICIODATA cand sunt lefter si/sau cu cardul gol), nu a reusit sa ma fac sa ma relaxez. Am intrat temator in incinta cladirii impozitelor, unde am aflat ca nu aveam decat 23 de persoane la coada inainte, am observat ca coada mergea destul de repede deoarece la ghiseuri lucrau vreo 4 doamne cu aspect competent si eficient, si am incercat sa ma relaxez ascultand murmurul poliglot intotdeauna melodios pt mine al celor care stateau la diverse cozi, fie pt a-si anunta stabilirea ca viitori contribuabili in Norvegia, fie pt a-si lua ramas bun de la conditia de contribuabil norvegian, fie cu diverse cereri si probleme legate de impozite.

(va urma)

Boomerang

Zau, dintre toate posibilele jucarii miscator proiectibile, mie cred ca mi-a placut cel mai mult ideea de boomerang. Frisbee nu m-a satisfacut asa de mult, datorita formei rotunde si mie imi plac mai mult figurile geometrice plane cu linii drepte si colturi decat cele rotunde sau ovale, lucru destul de usor de inteles deoarece si functiile de gr 1 mi s-au parut mai usor de inteles si de rezolvat decat cele de gr 2, pt care trebuie sa tii minte formule complicate, nu mai vorbesc de alt fel de probleme de matematica legate de curbe mai complexe, sau, mai rau, suprafete curbe, teselatii in forma de puzzle, etc.

Nici aruncatul pietrelor din prastii sau ricosatul lor pe ape nu mi-au placut in mod deosebit, deoarece nu am talent pt asa ceva, si mie, cand vine vorba de pietre, imi place mai mult sa le pipai si sa le admir in mana mea personala, uneori chiar sa le acumulez, decat sa le arunc dinspre mine in alta parte. Cu arc cu sageti nu m-am jucat niciodata, si pt mine arcul a ramas mereu de nivel de Hollywood mai mult decat chiar ca posibil sport.

Iar daca vine vorba de mingii...am sentimente impartite. Pe de o parte imi plac ca idee, pe de alta am pretentii deosebite atat referitor la designul lor cat si la dimensiuni si greutate. Pe de o parte le consider obiecte posibil relaxante si chiar placut de manuit, (inclusiv de lovit cu piciorul sau alte parti de corp), pe de alta incep sa-mi fac probleme in legatura cu etica manuirii lor de diversi oameni, mai ales la nivel intotdeauna dezirabil profesionist, chiar daca e vorba de un joc intre amatori.

Mi-am dorit sa am si eu, cand eram mic, cam de vreo 12 ani, un boomerang, insa, deoarece mie personal nu mi-a stat in fire niciodata sa dezvalui lui mama sau lui tata, (iar bunicilor nici atata), ce imi doream ca jucarie, nu am primit, prin urmare, unul cadou niciodata, iar cand am vizitat mai tarziu patria lor, mi s-a parut oarecum jenant sa imi cumpar unul doar pt mine personal, doar asa ca simplu obiect decorativ pe care nu aveam de gand sa il folosesc nici in joaca, nici in scop de procurat de mancare.

Leapsa !

In sfarsit, catadicsesc si eu sa pun o leapsa, pe care am furat-o total neinvitat de pe blogul cneazului Vladimir, (care la randul lui o preluase regulamentar invitat de bloggerul Vienela), si pe care doresc sa ii invit pe bloggerii, (in ordine alfabetica), CLM, Claudiu Constantin, Madelin, si Roscata, (desi NU pe bloggerul Anamaria de la Rara Avis, deoarece incerc sa o motivez sa scrie mai mult si despre altii, NU neaparat bloggeri, nu numai despre sine, fara sa mai piarda vremea de a-i mai tatona cu diverse intrebari, ci din observatii personale directe, deoarece cred sincer ca are talent literar, pe care as dori sa si-l exerseze mai sarguincios), sa o preia, pt ca am impresia ca lor le-ar face placere sa joace leapsa, desi acest joc nu mai este permis de destul de multa vreme ca joc de recreatie in curtile scolare din destule locuri din lume, desi insist sa precizez ca acest post NU reprezinta un act de dizidenta politica din partea mea.

1.   Ce varsta ti-ai da daca nu ai sti cati ani ai ?
      Fara sa ma uit in oglinda, aproximativ 12 ani, mai ales ca in clipa asta nu simt nevoi sexuale deosebite. Daca le simteam, probabil ca 16, pt ca sunt inca indragostit in perioada asta de micul print cam ca pe atunci de d.r. Daca ma uit in oglinda...din pacate vreo 32...si cand te gandesti ca nu am decat 31, si in general mi s-a spus, inainte sa ma mut in Norvegia, ca chiar aratam mai tanar decat varsta mea. Se vede ca m-a cam imbatranit ultimul an jumate petrecut aicea, desi, zau, incerc sa ma feresc cat pot de vantul de coasta care creeaza riduri faciale premature.

2.   Ce e mai rau: sa esuezi sau sa nu incerci ?
      Nu e rau nici una nici alta. Fiecare trebuie sa isi aleaga cat de liber poate sa actioneze sau sa nu actioneze in functie de propria personalitate si circumstantele respective. Unii vor lua sub consideratie si teama de esec, altii nu, dar NU e obligatoriu sa fii mereu brav si sa nu resimti anumite temeri, e chiar sanatos, cred eu. Eu personal ma tem de cu totul alte lucruri decat de un posibil esec, ma tem mai ales de consecintele unei eventuale actiuni ale mele, dar nu atat pt mine, pt ca daca eu actionez se presupune ca am deliberat deja asupra acestor posibile consecinte, (macar la nivel teoretic, desigur, ca totusi ma consider raspunzator de actiunile mele macar fata de mine insumi), dar mai mult poate asupra altor semeni oameni din jurul meu apropiat...din fericire, am aflat din experienta ca orice fac sau nu fac eu NU are, intr-adevar, consecinte deosebite prea mari sau pe termen lung asupra altor oameni decat mine personal, asa ca cel putin nu mai imi fac atat de multe probleme de constiinta daca ma decid sa fac si eu ceva anume vreodata.

3.   Daca viata e atat de scurta, de ce facem multe lucruri care nu ne plac ?
      Eu nu am tendinta sa fac lucruri care nu imi plac. De obicei incetez imediat sau cat pot de repede orice activitate care nu imi face placere.

4.   Cand ti se pare ca s-a vorbit si s-a facut totul, ti se pare ca ai vorbit mai mult decat ai facut ?
      Din pacate, mai ales la serviciul corporatist nr 1, da.

5.   Daca moneda nationala ar fi fericirea, cat de bogat ai fi ?
      As fi in lista Forbes a bilionarilor lumii ! Poate nu chiar printre primii 10, dar pe undeva pe la pozitia 125 tot as fi ! Pozitie ocupata in acest moment, observ, de dl Ivan Glasenberg, din Australia, comerciant de diverse comoditati, cu o avere estimata de 7,3 miliarde USD.

6.   Care e lucrul pe care ai vrea sa il vezi schimbat cel mai mult la oameni ?
      Draga D-zeu, te rog sa ma feresti de posibilitatea de a cadea in tendinta sau naravul de a-mi dori sa schimb eu personal ceva la oameni, in fond in pacatul trufiei de a ma asemana Tie personal, si de riscul de a critica opera si constructiile concubinei si partenerei de lucru si business a Dvs, mama Natura, care ce-i drept uneori nu pot fi chiar atat de perfecte si chiar necesita imbunatatiri si reparatii si cu ajutorul oamenilor, dar desigur ca asa ceva NU reprezinta o critica la adresa competentei sau harniciei domniei sale, nici o critica la adresa relatiei personale si de business a Ta cu dansa.

7.   Faci ceea ce ai visat sa faci, sau faci ceea ce faci pt ca imprejurarile te-au adus aici ?
      Zau daca eu visez vreodata despre serviciu ! Ma rog, asa la nivel figurat, da, mi-am indeplinit chemarea resimtita in mod real de mine cand aveam 13 ani si ma aflam sub un oarecare stress personal, fiind si iminent pubertar, si recent atunci operat de apendicita acuta perforata cu peritonita generalizata nediagnosticata la timp de un personal sanitar subcompetent de la Camera de Urgente a unui spital universitar din Helsinki, si murindu-mi tot pe atunci si bunica paterna, plus ulterior toate imprejurarile care mi-au ghidat mie diversele alegeri in viata, in plus fata de inclinatiile mele innascute de a fi aversiv la risc si necompetitiv, toate contribuind, cred eu la curenta mea cariera de functionar birocrat corporatist la jobul nr 1 si de lucrator de phone sex la jobul nr 2. Daca era vorba de alte activitati decat cele profesionale, eu nu am avut niciodata un hobby specific deosebit.

8.   Daca media de viata ar fi de doar 40 de ani, ti-ai trai viata diferit ?
      Mult mai eficient probabil ! Desi eu, chiar fiind prevazator si totodata si lenes din fire, chiar cred ca m-am grabit sa fac tot ce doream sa fac cam pana la 30 de ani, astfel incat sa scap de raspunderi si acum sa ma pot odihni asteptand sa ies la pensie peste 40 de ani fara sa mai trebuiasca sa simt vreo nevoie prea intensa de a mai face ceva special dorit anume, decat poate asa, la nivel de ideal total neobligatoriu, de a vizita Japonia si poate de a ma casatori.

9.   Esti mai preocupat sa faci lucrurile cum trebuie sau lucrurile care trebuie ?
      Eu fiind functionar, desigur ca imi indeplinesc sarcinile de serviciu de pe o lista de lucruri care trebuie indeplinite formulata de altii, deci in general ma preocup sa le indeplinesc cat de constiincios si competent pot eu, deci CUM trebuie. Off serviciu, imi permit sa fiu total caracteristic indolent, nefacand nici ce trebuie, nici cum trebuie.

10. Daca ar fi sa oferi unui copil un singur sfat despre viata, care ar fi acela ?
      Vezi bazele etice ale punctului 6 + daca s-ar intampla sa am eu un copil al meu personal de care sa trebuiasca sa fiu chiar eu raspunzator, cred ca l-as sfatui cu blandete sa asculte ce ii zic eu ca sa poata avea oportunitatea de a urma cursurile unui liceu de inalta calitate care va fi ff costisitor pt mine, fie dintr-o zona linistita rurala din Marea Britanie, fie dintr-o zona si mai linistit rurala din Elvetia, (ruralismul pastoral fiind, am impresia, din nou la moda, ba chiar posibil si din ce in ce mai acut pertinent, in ultima vreme, de cand si cu economia in recesiune, plus anuntul ca populatia globala urbana, in prezent numai in ultimii 4 ani de cca 50 %, va atinge pragul de 70 % in anul 2050, iar in RP Chineza chiar mai devreme, in 2030), deci trebuie sa mi se considere oarecum obligat.

11. Ce ai prefera sa fii: un geniu stressat sau un prost fericit ?
      Desi sunt de acord ca in general oamenii cu abilitati de nivel de geniu sunt de obicei destul de stressati, NU sunt de acord ca toti oamenii cu handicap intelectual sunt neaparat fericiti. Eu personal NU as dori sa fiu NICI geniu, NICI sa am handicap intelectual, pt ca acesti oameni se pare ca au intr-adevar riscul de a avea o viata mai dificila decat media.

12. Ce ai alege intre a uita amintirile pe care le-ai avut pana acuma, sau a fi incapabil de a mai avea amintiri de acum inainte ?
      Cred ca as prefera sa fiu amnezic anterograd decat amnezic retrograd, dat fiind cauzele mai comune pt aceste afectiuni, pt prima fiind, cf wikipedia, niste epilepsii totusi teoretic posibil controlabile fie medicamentos fie chirurgical, desi, din pacate si abuzul de sedative si mai ales alcool, iar pt a doua loviturile severe in cap, evenimente traumatizante severe, deficiente nutritive severe, infectii cerebrale grave, etc, plus filmele interesante despre amnezia anterograda, ca de ex Memento, si mai ales 50 First Dates, care mie personal mi-a placut ff mult.

13. Iti mai aduci aminte de momentul acela de acum 5 ani cand erai extrem de nervos si nefericit ? Mai are vreo importanta acum ?
      In iunie 2007 intr-adevar am avut o scurta perioada de aprox o saptamana in care am fost nefericit, desi nu stiu daca eram deosebit de nervos, mai mult anxios decat iritabil, cred, daca tin bine minte. Acea perioada a avut consecinte destul de semnificative pt deciziile ulterioare pe care le-am luat despre viata mea, inclusiv de cariera, desi, desigur, nu am luat acele decizii chiar atunci, in clipele alea, stiind deja ca NU este bine sa iei decizii cand te afli sub un oarecare stress, deci, da, consider ca a avut o importanta, desi, desigur ca nu am luat decizii bazate pe faptul concret din cauza caruia am fost eu suparat atunci, si acea suparare a fost doar un catalizator motivant poate pt un lant ulterior de actiuni...care probabil ca s-ar fi intamplat oricum, desi poate ca nu atunci sau nu in aceeasi secventa, fie ca as fi fost suparat atunci sau alta data in legatura cu altceva. Intr-adevar, abia acum imi dau seama ca cele cateva decizii asa mai importante pe care le-am luat eu in legatura cu viata mea personala si profesionala au avut un catalizator motivant functional asemanator, o suparare sau o insatisfactie profunda a unui anumit status quo mai stabil, deci am simtit nevoia destul de intensa de a schimba ceva. Ce a iesit a iesit mereu la fel, in fiecare situatie, ceva care ar fi putut fi obtinut si fara nevoia de a ma fi suparat eu personal, daca as fi fost, desigur, un om mai putin indolent din fire. Nu stiu cat la suta din nevoia asta de "branci" extern pt a face ceva anume e caracteristic mie personal, (probabil desigur ca mai mult de 50 %, chiar, cred eu peste 67 %, ca eu, zau, nu sunt deloc un om deosebit de motivat sau prea usor motivabil), cat o fi cultural romanesc, si cat o fi caracteristic uman general !

14. Care este cea mai frumoasa amintire de-a ta din copilarie ? Ce o face atat de speciala ?
      Chiar am stat sa ma gandesc, dar, zau, NU pot sa ALEG...ca mi-ar parea rau de alte amintiri frumoase si toate speciale, in sens de pretioase, daca as alege doar una !

15. Daca ai castiga 1 milion de dolari, ai renunta la ceea ce faci acum ?
      1 milion de dolari e o nimica toata la nivel europeean curent, mai ales daca ai de gand sa ai un copil, nu mai vorbesc de 2, cat e norma curenta ! Cum naiba sa renunt totodata la o munca pe care mi-am ales-o dintr-o chemare ? (Presupun ca era vorba de cariera.) Cred ca as face-o si pe gratis pana la urma, daca chiar nu as avea nevoie de bani de intretinere, desi poate mi-as permite un control mai mare asupra locurilor unde as practica-o, sau cat de frecvent as parctica-o...dar in realitate probabil ca mi-ar fi lene de a depune un asemenea efort necesar unei asemenea planificari riguroase !

16. Cand a fost ultima oara cand te-ai aruncat cu capul inainte in ceva in care credeai din tot sufletul, desi toti te sfatuiau sa nu incerci ?
      Eu pana la urma actionez impulsiv si de obicei improvizat chiar si impotriva propriilor mele sfaturi fata de mine, daramite ale altora, desi de obicei taraganez cat pot momentul actiunii inevitabile si imi zic ca trebuie sa mai studiez problema sub aspectul avantaje vs dezavantaje, desi, in realitate, chiulesc cat pot de la planul de lectii, si cel mult dau un search pe Google ca sa ma informez daca ce am de gand sa fac oricum este cat de cat larg social acceptabil !

17. Cand a fost ultima oara cand ti-ai auzit sunetul propriei tale respiratii ?
      Cand am urcat pe jos 8 etaje la Spitalul Universitar de Urgenta (fost Clinic Municipal) din Bucuresti, in primavara anului 2010. Drept recompensa si spre confort personal ulterior, mi-am cumparat 2 carti scrise de Georges Simenon, in dimensiuni de 21,6 x 13,5 x 0,80 cm, (trade paperback format C, cu un nr acceptabil de pagini), si 2 de John Saul de dimensiuni de paperback obisnuit format A, (17,8 cm x 11 cm) si grosime cca 2,3 cm, din libraria de la statia de metrou de acolo (Eroilor).

18. Care este lucrul pe care ti-ai dorit dintotdeauna sa il faci si inca nu l-ai facut ? Ce te opreste ?
      Nu exista un lucru pe care sa mi-l fi dorit "dintotdeauna", sau ma rog, asa pe un timp indelungat in mod sustinut sa il fac si pe care nu l-am facut. Am remarcat ca mi-am dorit in mod intermitent repetat sa vizitez Japonia, si asta inca nu am facut-o, deoarece nu am avut banii necesari pt asa ceva, si nici nu m-am straduit prea tare pana acum sa gasesc vreo subventie, macar si partiala, pt o calatorie cat de cat satisfacatoare in Japonia, desi, deoarece observ ca este o dorinta recurenta in cazul meu personal, probabil ca am sa ma straduiesc mai tare sa gasesc o asemenea subventie in viitor.
     Mai este si casatoria, care reprezinta si unul din motivele sociale pt care am imigrat in Norvegia, insa efectiv nu stiu daca asta e chiar o dorinta personala reala sau mai mult o expectatie comportamentala sociala, poate, cine stie, chiar un moft personal deja posibil anacronic in vremurile noastre, insa in orice caz, desi STIU ca parintii mei ar fi multumiti daca intr-o buna zi m-ar sti casatorit in loc de total "singur pe lume", asa "fara familie" personala cu cel putin un alt membru contemporan mie, (si eu ce sa le fac, le-am ZIS in mod repetat de pe la cel putin 6 ani incolo ca vreau un frate sau o sora, dar NU m-au ascultat), in mod cat se poate de real NU ma simt pregatit pt asa ceva, deoarece institutia casatoriei mi se pare o antrepriza deosebit de serioasa, efectiv de nivel cvasi-profesional de serioasa, astfel inca nu ma simt de loc grabit sau motivat prea tare pt un asemenea pas.

19. Care este lucrul pe care il faci mai bine decat toti ceilalti pe care ii cunosti ?
      Nu cred ca stiu sa fac nimic deosebit mai bine decat altii, chiar dimpotriva, cred sincer ca sunt suboptim competent pe destul de multe domenii de activitati obisnuite umane, insa nu ma simt neaparat mahnit sau nemultumit din cauza asta, pur si simplu asa sunt eu, am fost intotdeauna in jur de mediu spre mediocru, insa ma straduiesc totusi, cel putin in plan profesional, sa fiu cat de cat acceptabil de constiincios in legatura cu indatoririle mele principale de serviciu, atat cele birocratic functionaresti, cat si cele de phone sex. Nu cred ca s-au ridicat semnale de alarma sau plangeri specifice din partea vreunui angajator sau a vreunui potential client vreodata in legatura cu prestatiile mele de diverse servicii profesionale reale, desi asa, la nivel personal, am observat ca am tendinta de a dezamagi diversii oameni cu care interactionez dincolo de vreun serviciu profesional direct, si acestia au inclus, in afara de diversi cunoscuti ocazionali, si unii manageri de-ai mei care ori au avut ei, probabil din cauza de lipsa de experienta profesionala, anticipari oarecum desuete sau chiar nerealiste despre diversii oameni ai muncii, ori au avut tendinta teoretica de a pune pret pe cunoasterea aprofundata a inclinatiilor personale individuale a diversilor angajati si/sau impartasirea sentimentelor personale intre diversi angajati la locul de munca, uneori chiar in mod ritualizat sau chiar facilitat, lucru care, am impresia, tine mai mult de niste teorii sau filozofii de management mai vechi, din perioada culturala a anilor '70, decat de vreun efect clar benefic observat asupra calitatii serviciilor oferite de o anumita companie sau a eficientei reale ale acelei companii. Insa, cu ajutorul blogului lui Mircea Vladut, care observ ca e uneori mai practic util aplicabil pt mine decat studiul autodidact arid de pe wikipedia in legatura cu destule profesii si alte chestii organizationale corporatiste despre care eu inca am destule nedumeriri, plus o groaza de timp sa ma gandesc la ele, ma straduiesc chiar in prezent sa inteleg mai bine si posibilele surse de stress profesional pt diversii mei manageri, pt a-i ajuta si pe ei sa se simta mai bine la serviciu, daca tot au indatorirea profesionala sa interactioneze cu mine personal pt ceva anume.



(...va urma...ca stiu ca trebuie sa raspund si eu, dar sunt momentan cam ocupat cu gasitul unei scuze bune pt a refuza sa ma intalnesc azi cu Mikey, desi STIU ca ar fi mult mai bine pt mine sa ma intalnesc cu el decat sa pierd vremea admirand iahturi de la balcon, plus sa ma duc sa-mi iau paine, iaurt, si tigari...)


(...in SFARSIT, am reusit sa raspund constiincios si la aceasta leapsa, desi observ ca NU am reusit sa fiu atat de concis cat imi dorisem initial...)

Interoceptii

Aseara am citit intr-o revista de popularizare stiintifica un articol (de calitate usor sub medie) despre tulburarile interoceptiei, adica a constientizarii starii interne a corpului nostru in legatura cu, cf articol, diverse emotii, durere, sete, foame, si temperatura, care sunt interpretate si posibil integrate si cu alte semnale provenite senzorial extern in regiunea corticala insulara.

Pt a masura starea functionala a sistemului interoceptiv, dl Hugo Critchley de la Universitatea din Sussex propune un exercitiu de estimare a frecventei ritmului cardiac in stare de repaos treaz, cu un ceas cu secundar in mana, (insa fara a pune mana pe vreo artera pulsatila sau a regiunii precordiale), si a calcularii urmatoarei formule: 1- (frecventa cardiaca estimata- pulsul obiectiv masurat)/pulsul obiectiv masurat. Un scor de peste 0,80 inseamna ca starea sistemului interoceptiv e buna, un scor intre 0,60 si 0,79 inseamna ca e asa si asa, iar un scor sub 0,59 inseamna ca starea acestui sistem e cam tulburata. Persoanele cu interoceptia mai tulburata sunt si mai usor influentabile de opiniile altora, si vor atribui valoare crescuta perceptiilor altora asupra lor decat unor standarde interne proprii. Cf articolul respectiv, anumite exercitii de meditatie de tip budist si de yoga in care practicantul este preocupat de a acorda atentie sporita asupra respiratiei si asupra unor diferite senzatii provenite din corpul sau pot imbunatati starea functionala a sistemului interoceptiv.

Eu nu am practicat yoga niciodata, iar in legatura cu sedintele obligatorii de relaxare corporatiste cu exercitii de yoga in grup recunosc sincer ca am reusit sa ma prefac din ce in ce mai bine ca fac acele exercitii in mod atent si corect, (in timp ce ma gandesc la ce sa mai scriu pe blog sau, de ex azi, la anticipatul film Madagascar 3). Totodata, singurele ocazii cand am practicat eu tehnici de meditatie de tip cvasi-budist, (in care incercam sa imi inchipui ca corpul meu era ca o fabrica care se apropia de ora inchiderii si diversii angajati ai diverselor sisteme de organe se pregateau de plecare acasa), au fost de 2 ori cand eram mai tanar in scop de adormire dupa o partida cam nesatisfacatoare de sex, adica dupa ce oferisem sex oral in mod atat de entuziast si competent unui partener de ocazie, incat acesta a reusit sa adoarma imediat ce a intrat in perioada refractara, si, siderat de inevitabilitatea situatiei de a trebui sa impart patul meu cu cineva total strain de mine o noapte intreaga, nu am mai avut nici un chef sa ma masturbez si doar am dorit sa adorm cat puteam de repede ca sa uit de acele circumstante cu adevarat neplacute.

De atunci, mi-am perfectat tehnica evitarii unor asemenea circumstante, (cea mai simpla fiind, desigur, a nu oferi niciodata sex oral cuiva strain in dormitor, nici macar in sufragerie, ci pe hol, cat mai aproape de usa de la intrare, si preferabil cu persoana respectiva in picioare si cu o mana sprijinita de clanta usii, astfel incat sa se evite o posibila confuzie imediat post-orgasmica, si sa se poata trece la pasul urmator in mod cat mai organizat, dupa preferinte consensual acceptate, fie de ramas bun, fie de utilizat cuierul ca punct de sprijin), si nu am mai simtit nevoia sa meditez niciodata. (Persoanele de origine cel putin 1/2 finlandeza si, in general, personalul NATO, chiar in situatii de one-night stand, au derogare speciala pt dormitor. Polonezii trebuie sa fie cel putin 3/4 polonezi pt a putea beneficia de asa ceva, desi, de cand cu epidemia recent anuntata de OMS si CDC despre gonococul rezistent la multiple antibiotice care face ravagii in tot nordul Europei, si avand deja experienta neplacuta a conjunctivitei mele gonococice de acum cateva luni, din fericire atunci cu o tulpina sensibila la antibioticele prescrise de medicul meu de familie, ma gandesc sa retrag accesul polonezilor atat de la dormitor cat si de la sufragerie, si sa ii bag si pe ei pe hol laolalta cu restul lumii. Desigur, plus condom obligatoriu pt absolut toata lumea, fara nici o exceptie, chiar pt sex oral, chiar si cu rezultatul ultimelor analize BTS in mana.)


(...va urma, cu rezultatul testului interoceptiei, ca acum incerc sa imi fac curaj sa plec la bar...si cand te gandesti ca maine e Gay Pride in Tel Aviv...ce NAIBA caut eu aicea ?...)


Am avut mare noroc ca am dat peste un fost iugoslav pe sfert asiatic cu intoleranta la alcool in care am avut destula incredere sa ma duc eu la el acasa in loc sa il invit pe holul apartamentului meu. Pacat ca nu avea decat tenisi sub cuier si se dezobisnuise deja de incaltamintea italieneasca, insa ar fi fost prea misto sa am si sansa de a simti confortul mangaietor catifelat-elastic al unor bombeuri de piele de vitel sub genunchi.

Revenit acasa, mi-am facut si testul interoceptiei estimandu-mi frecventa cardiaca la 80/minut, si masurandu-mi ulterior un puls real de 76/minut, obtinand astfel un scor mai mult decat satisfacator de 0,95, ceea ce inseamna ca nu am riscul de a dezvolta prea curand o tulburare dismorfica corporala. (In treacat fie zis, am impresia ca am un puls de repaos cam mare, insa eram probabil inca oarecum emotionat, plus ca ma uitam la BBC in timp ce imi masuram pulsul si devenisem oarecum ingrijorat de soarta trupelor ONU de sub conducerea gen-mr Mood din RA Siriana despre care tocmai aflasem ca s-ar fi aflat in mod intermitent in conditii real periculoase fara mare posibilitate practica de a riposta.) Am avut si grija deosebita de a fi utilizat condom si de a ma spala inca o data bine pe maini dupa ce revenisem acasa cu apa si sapun lichid Palmolive cu bergamota si verbena de culoare verde antiseptic, asa ca nu cred ca am risc prea mare de a ma fi contaminat cu vreun germen periculos.

===

P.S. Du, baby, hvis du leser dette...forget about it...that's life, plus definitely NOT a lesson, NOR a tutorial.

Sunt deprimat

Azi a fost toata ziua soare cu dinti si a batut (si inca mai bate) un vant de 20 de noduri (adica 20 mile nautice/ora= 37 km/h). Nu stiu daca e din cauza vantului, dar am fost toata ziua neobisnuit de deprimat. Cred ca ultima oara cand m-am simtit asa a fost intr-o zi de sfarsit de mai in 1999. Si atunci a durat o zi intreaga, si efectiv habar nu am de unde a rasarit acea stare de spirit si nici unde s-a dus. Asa, trist moderat am mai fost si eu uneori, dar totusi nu m-am simtit niciodata total anhedonic asa cum m-am simtit in ziua aia, si cum m-am simtit si inca ma simt azi. Sper sa-mi treaca pana maine dimineata, deoarece NU este absolut de loc o stare placuta.

Poate ca e si din cauza ca am mancat ieri o tarta cu migdale si spuma de bezea cu lamaie, cu o glazura galbena probabil colorata artificial, pe care mi-o cumparasem ca sa sarbatoresc ziua de nastere a prietenei mele. Habar n-am daca si in 1999 mancasem ceva la fel de aiurea. Poate e si din cauza ca m-a emotionat filmul Man on a Ledge, un film de actiune total tras de par, cu happy end, pe care l-am vazut aseara, si nu stiu de ce m-a afectat asa de mult, (probabil din cauza d-lui Jamie Bell fata de care am resimtit o oarecare simpatie ca fata de un frate sau macar un prieten pe care mi-as fi dorit sa-l am), dar efectiv, dupa ce am vazut filmul, am simtit deja ca ma cuprinde tristetea, desi nu era atat de proeminenta cum a fost azi.

Am niste presimtiri rele despre Prometheus, pe care l-am asteptat cu o mare nerabdare, fiind totusi un film regizat de Sir Ridley Scott. I-am vazut trailer-ul de la cinematografele norvegiene, si am deja impresia ca ma va dezamagi ingrozitor, ca va fi plin de clisee din filmele anterioare, efectiv un copy-paste pe bucatele. M-a enervat si d-na Charlize Theron in rol de comandant de misiune in acel videoclip, si mi s-a parut prost regizata.

De vreo 3 zile ma tot framant daca sa-mi fac un piercing de nipple stang. Eu nu mai am piercing-uri, nici macar in urechi, si nu am nici tatuaje. Cred ca vreau asta acum din cauza ca ma simt atat batran, cat si invidios pe micul print pt tineretea lui. Mai e un pic si o sa am o middle age crisis cu tot ridicolul ei asociat. In orice caz, stiu asa teoretic ca nu este bine sa iei decizii daca nu te simti in apele tale, mai ales daca ai afectivitatea tulburata, asa ca am sa mai aman o decizie in legatura cu asta pana dupa ce imi trece depresia, sper nu mai tarziu de maine, cel mult miercuri. Nu tin minte sa fi fost niciodata deprimat intr-o zi de joi.

Happy birthday, BFF !

Azi, 3 iunie, ziua sf Clotilda si a sf Kevin de Glendalough, e ziua de nastere a prietenei mele din copilarie, Geaman dupa horoscopul clasic, si Porc dupa cel chinezesc. Acum, unde e ea, in emisfera sudica, vine iarna, insa observ ca inca nu e foarte frig, cam 15 grade Celsius astazi, si nu ploua. La mine e mai frig, doar 6 grade Celsius in clipa asta, dar e inca devreme dimineata, pe cand la ea e deja seara. Dupa pranz, va fi si la mine mai cald, catre 12 grade C ! Nici la mine nu va ploua. De vant avem amandoi parte, ea de la vest cu 20 km/h, eu de la nord-nord-vest cu 30 km/h. Presiunea atmosferica este asemanatoare la amandoi, cam 750 mmHg. Umiditatea aerului este in clipa asta la fel de asemanatoare, in jur de 75 %, insa mai devreme la ea a fost mult mai inalta, peste 95 %. Forta mareei este mai puternica la ea, cu o diferenta de nivel in jur de 3 metri, la mine fiind mai blanda, in jur de 0,5 metri. Desigur, ea este ceva mai aproape de ecuator decat mine, la numai cca 36 de grade sud de el, pe cand eu sunt la aproape 59 de grade nord de el ! Longitudinal, ne aflam, in clipa asta, unul fata de altul, pe partea opusa a globului pamantesc.

De salutat ne-am salutat deja inca de dupa pranz ieri la mine, cand la ea trecea de miezul noptii catre azi. Am mai vorbit inca o data dupa miezul noptii de azi noapte aici, cand ziua ei de nastere sosise oficial si la mine. Am incercat sa imi inchipui o calatorie intre noi cu vaporul, fie inconjurand Capul Bunei Sperante, prin Oceanul Indian, fie catre vest, apoi prin pasajul Drake pe langa Capul Horn, sau prin stramtoarea Magellan, si Oceanul Pacific. Ar dura atat de mult, si mi-ar fi rau de mare tot timpul drumului...sau poate m-as obisnui, si nu as mai avea rau de mare niciodata de atunci inainte !

Am gasit un film cadou pt ea, de fapt o serie de episoade dintr-un serial ff popular in Marea Britanie pe la jumatatea secolului XX...nu stiu daca i-ar place...ea stie intotdeauna mai bine ce filme imi vor place mie decat pot eu personal sa-mi dau seama ce filme i-ar place ei. Ei ii plac tot felul de filme, este mult mai constiincioasa decat mine pe domeniul cinefil, si uneori ma surprinde cu recomandarile ei, insa intotdeauna le nimereste exact la fix in ceea ce ma priveste pe mine. Eu nu am aceeasi capacitate in legatura cu ea, de fapt in legatura cu nimeni, uneori chiar cred ca nici fata de mine insumi ! Uneori raman uimit si eu ce filme ajung sa-mi placa !

Be forever healthy & happy, BFF ! You are one of the anchors of my living soul.

Cartier

Designer-ul/manufacturierul meu preferat de bijuterii a fost, o vreme relativ indelungata, familia si ulterior firma Cartier. Mai recent, nu mai sunt asa de sigur, mai ales ca observ ca mai toti bijutierii se chinuie sa urmeze trenduri cf dept de marketing personal, in loc sa creeze trenduri, cum mi se parea ca era "inainte". Nu as putea preciza exact bariera absoluta dintre "inainte" si "acum", cred ca este una relativa legata de diverse tranzitii individuale. Nu doresc sa alunec insa in genul literar al maturitatii adulte invidioase pe tinerete, pt ca nu am implinit inca 39 de ani, stiu exact de ce ma simt astfel batran, (atat mai intelept cat si mai ostenit), zilele astea, m-am mai simtit asa si cand eram mai tanar, prima oara, din cate tin minte, in cls a 1-a primara.

Am avut o saptamana incarcata de sentimente complexe, mixte, in general obositoare, deoarece nu ma pricep sa le descriu direct, dandu-ma batut cand am remarcat cat de multa informatie despre emotii trebuie asimilata de pe Wikipedia inainte de a putea incerca sa-i inteleg autentic empatic pe d-nii Guy de Maupassant, Stefan Zweig, sau alti autori stilistic experti in a descrie diverse emotii in cuvinte in proza, astfel incat sa mi-i iau ca posibili role model personal. (La poeti, ca de obicei, nu ma bag, mai ales nu cand sunt stressat si simt nevoie de mai multa claritate simpla, nu de confuzia pe care mi-o creeaza mie personal o densitate excesiva de figuri de stil.)

Formulandu-mi impresia ca ar fi posibil sa imi vina mai usor sa descriu tablouri sau fotografii care pot reprezenta actiuni care pot captura un context emotional oarecum asemanator emotiei resimtite de mine, am incercat in zadar sa gasesc unul in mintea mea cat de cat reprezentativ pt aceasta saptamana. Ma rog, eu nici nu pot sa ma laud ca stiu asa pe din afara prea multe tablouri sau fotografii...zau, sunt un ignorant de prima clasa, si nu vad cum as putea sa imi permit sa descriu emotii, chiar si unele cat se poate de vii si reale ale mele personale, fara a studia mai temeinic materia numita Istoria Artei, la nivel macar de Bachelor's Degree, daca nu chiar de Masterat.

Mai bine o iau de la culorile asociate cu sentimentele mele din aceasta saptamana, care au fost roz prafuit cenusiu si albastru regal cu strafulgerari argintii de safir. Daca stie cineva vreun obiect de arta, preferabil o bijuterie, care sa contina aceste 2 culori, m-as bucura sa aflu despre el. Daca ar exista o asemenea bijuterie, as dori sa vad daca o pot cumpara, fie si in imitatie, fie si doar in reprezentatie ilustrativa pe hartie lucioasa de poster de pus pe perete, sau o simpla fotografie posibil inramabila, cadou de "drum bun mai departe in viata" micului print, care pleaca la sfarsitul lui iunie, departe de casa, pe termen mai lung, tocmai peste Oceanul Atlantic, urmand sa isi petreaca vara colindand turistic America cu ajutorul unor programe de work & travel, si mai apoi urmand sa inceapa in toamna colegiul la Dartmouth. El vrea sa se faca politist asa ca morfar, bunicul lui matern, dar cred ca l-a convins mormor, bunica lui materna, care a lucrat ca sfatuitor de politie, sa obtina mai intai o educatie de baza de cultura generala mai larga, si abia apoi sa inceapa Scoala de Politie.

Avusesem de gand ieri, de Ziua Copilului, sa scriu un articol de blog cu Sfaturi pt tinerii care pleaca in America, insa am avut ceva ezitari etice, cf principiului etic "mai intai de toate sa nu faci rau (inainte de a te apuca sa faci vreun bine)", sa nu creez cumva posibile efecte adverse mai larg sociale, cum au riscat in mod, dupa parerea mea, cu adevarat imprudent, d-nii Rudyard Kipling sau Neagoe Basarab, niste scriitori cu cunoscute probleme personale care s-au mai si apucat sa dea sfaturi total ininteligibile, obscure, total nepractice, si chiar ff usor misinterpretabile in scris fiilor lor personali, din care teoretic s-ar putea inspira si alti tineri posibil intotdeauna teoretic impresionabili, plus m-am luat cu alte lucruri.

Si vremea a fost total amestecata, acoperind intreaga gama a celor 4 anotimpuri cunoscute in zonele temperate, incepand acum cateva zile sa bata dinspre nord-est in mod total imprevizibil intermitent un vant cu caracteristici de crivat, care era gata gata sa ma rastoarne ieri venind catre casa, si mi-a inghetat si mainile neprotejate de manusi, si picioarele incaltate in pantofi teoretici de vara pe care, vazand soarele pe fereastra dis de dimineata, indraznisem sa ii port fara ciorapi, plus speriindu-ma de valurile apei fjordului care se spargeau de marginea parcarilor din fata si din spatele blocului unde locuiesc. M-am mai linistit urmarind traficul de marfuri purtate de diverse vase de marfuri de marime mica si mijlocie cu aspect real de jucarii ff simpatice si competente, carora nu parea sa le fie frica de asemenea valuri.


(...linkuri mai tarziu...)