Azi, 20 aprilie, eu fiind preocupat de planificarea unui nou voiaj de vacanta inaintea sosirii sarbatorii neoficiale de 1 mai, (pe care o astept cu oarecare nerabdare, nu atat din cauza solidarizarii mele cu oamenii muncii de pretutindeni care se vor bucura de acea vacanta binemeritata, ci deoarece mi-am propus ca in timpul ei sa pot lucra si eu in liniste si fara sa fiu batut la cap de prea multi manageri), in timp ce incercam sa aman pana in ultima clipa organizarea continutului bagajelor mele, (pe care il doresc cat mai simplu si ordonat, insa va fi ca de obicei un amestec de obiecte din care majoritatea imi vor fi inutile, cele autentic utile nefiindu-mi niciodata la indemana oriunde m-as afla eu in lume vreodata), am remarcat, printre alte lucruri cu care incercam sa-mi umplu timpul in mod cat mai placut, ineficace si inutil, (acest exercitiu fiindu-mi necesar pt a ma obisnui mai bine cu munca in mediu corporatist, pe care m-am decis sa il abordez din nou, dupa o pauza de recuperare nervoasa total necesara dupa cel anterior din cauza caruia ajunsesem aproape sa ma imbolnavesc chiar fizic, nu atat din ambitia personala de a infrunta diverse obstacole cu scop de a ma cali in viata, ci pt ca nu am reusit sa gasesc inca un job ideal de sofer personal si curier pt a-mi suplimenta veniturile din activitatile de phone sex, despre care stiu ca sunt de obicei mai putin cerute in timpul lunilor de vara din emisfera nordica), ca este ziua de nastere a mai multi emisari si misionari cu talent diplomatic, (talent care mie imi lipseste din pacate cu desavarsire si pe care m-am si decis in mod incapatant indolent sa nu mi-l cultiv), si mai este totodata si ziua cand in 1534, plin de curaj, dl Jacques Cartier si-a inceput voiajul de descoperire si explorare a regiunii ce va deveni ulterior Canada, (sau cel putin o parte din ea), iar in 1828 dl Rene Caillie, la fel de intrepid, a fost primul europeean non-musulman care a intrat in Timbuktu si a mai si reusit sa se si reintoarca de acolo in viata, (acesti oameni posedand probabil si ei anumite aptitudini de curaj si de incredere in sine si in efectele pozitive pt ei si pt intreaga omenire ale voiajelor lor, tot spre deosebire de mine, nu atat din pesimism cat din scepticism informat atat in mod practic empiric, cat si teoretic educat formal si informal pe banii unui nr imens de contribuabili deosebit de diversi ai secolului 20 si 21 care au contribuit cu mare entuziasm si chiar speranta la dezvoltarea unui spirit critic mai rafinat in cazul meu de copil si ulterior om realmente imatur total nerafinat si in mare parte probabil handicapat la nivel congenital, lucru in sine despre care eu nu as fi stiut daca nu as fi fost informat de altii, majoritar experti in outcome assesments de calitate, despre care cred ca aducea aminte si bloggerul Mircea Vladut intr-un articol recent).
Azi, 20 aprilie, este si ziua sarbatoririi sf Teotim, prieten al sf Ion Chrysostom din Constantinopole, insa el insusi de origine scita si episcop in orasul pe atunci, pe la sf sec 4, scitic Tomi, (devenit ulterior Constanta), un om se pare atat invatat cat si talentat diplomatic, incercand sa il reabiliteze cat de cat pe profesorul de origine greaca Origen din Alexandria in ochii biserice crestine rasaritene care era pe atunci inca indecisa daca sa il anatemizeze oficial, (din cauza ca incercase sa introduca niste notiuni filozofic spirituale oarecum mai pagane despre pre-existenta extracorporeala si posibil chiar transmigratia sufletelor, plus despre recuperabilitatea, dupa deces, la o conditie chiar posibil inocenta a sufletelor mai recalcitrante, inclusiv chiar cel al lui Lucifer, la un moment dat, plus si pt ca il considera pe Iisus Christos, desi ultra-admirabil de complet divin, totusi oarecum mai prejos in rang ierarhic decat D-zeu), si care s-a straduit sa crestineze si pe niste huni invadatori pe acolo, utilizand nu numai invataturile lui crestine, dar si niste trucuri mai magic-vrajitoresti, el fiind scit avand desigur si cunostinte ale unor metodologii interdisciplinare multiculturale de tip ultra balcanic insa la un nivel super-rafinat, si reusind sa ii pacaleasca in timpul unor dialoguri diplomatice pe niste huni care voiau sa-l ia prizonier atat pe el cat si pe oamenii lui, sa nu il bage asa de tare in seama pe el sau pe ai lui, ci sa se simta ei, atacatorii, legati in propriile lor funii si arcane, plus sa il considere ca un el de posibil zeu antic roman...ceva desigur deosebit de complicat din punct de vedere diplomatic, mai ales ca nu era ceva strict bazat numai pe argumentatie prin cuvinte, (la care insa sf Teotim se pricepea la fel de bine, fiind chiar considerat un scriitor talentat, insa era clar ca nu era intotdeauna propice de a utiliza acest tip de argument). Sf Teotim mai este cunoscut si prin faptul ca ii placuse sa poarte parul lung, desi in general nu incuraja activitatile prea vanitoase. Tot azi, 20 aprile, s-a decis si sarbatorirea unui alt sfant tot scit de origine dintr-o perioada de imediat dinaintea sf Teotim, tot de pe la Tomi, sf Betranes, care si acesta era apropiat de populatia locala pt ca si el intelegea nevoia lor de magie, insa care, nefiind atat de diplomatic ca sf Teotim, pana la urma s-a suparat si si-a parasit postul de crestinator, atunci cand i s-a cerut de la centru sa termine odata cu paganismele, ca doar nu venisera (inca) hunii, impotriva carora desigur ca ar putea fi tolerate si ingaduite si metode de crestinare mai ne-ortodoxe.
Alt misionar sarbatorit astazi este dl David Breinerd, nascut pe 20 aprilie 1718 in Connecticut, ramas la 14 ani orfan de tatal lui care fusese parlamentar de nivel statal, si la 19 ani de mama lui, mostenind o ferma, insa caruia neplacandu-i munca in agricultura, se decisese sa intre student la facultate la Yale. La Yale, fusese entuzismat de predicile entuziaste ale unor evanghelisti, si, alaturi de alti studenti inflacarati si ei, era gata gata sa se angajeze in niste activitati de tip revolutionar impotriva profesorilor pe care acesti studenti ii considerau niste bosorogi corupti, si a fost exmatriculat, desi nu facuse mare lucru decat ca il descrisese pe un asistent universitar ca fiind "lipsit de mai multa gratie decat un scaun". Deorece nu putea sa devina preot asa cum visase el, daca nu era absolvent de facultate ori de la Harvard, ori de la Yale, ori de la o alta institutie mai reputabila acreditata din UE, cf unei legi recent votate in statul Connecticut, (un stat de la bun inceput cunoscut ca fiind ff grijuliu la nivel cultural plus si din punct de vedere al intereselor locale de business de real estate fata de reputatia profesionistilor lui in ochii lumii mai largi), insa era totusi un om destul de pasionat in legatura cu educatia crestina, a fost indrumat sa devina misionar crestin in randul populatiilor nativ americane, unde s-a straduit sa crestineze mai intai indienii Housatonic (grup oarecum autonom parte din indienii Mohicani) din Long Island, apoi indienii Lenape (Delaware) din estul Pennsylvaniei si ulterior de pe langa Newark, in New Jersey, desi s-a chinuit destul de mult, adesea plangandu-se de singuratate, de lipsa de mancare, plus de faptul ca incepuse sa scuipe sange, lucru care a si dus la decesul lui de tuberculoza la numai 29 de ani, insa a avut, se pare, parte de o prietenie romantica cu fiica adolescenta de 17 ani a unui pastor in casa caruia si-a petrecut bolind ultima perioada a vietii, care a fost ulterior si ea inmormantata alaturi de el, deoarece o molipsise si pe ea de tuberculoza galopanta in timpul acelor luni in care ea l-a ingrijit cu mare devotament si care a decedat la numai cateva luni dupa decesul lui. Amintirea lui este totusi importanta, deoarece Jurnalul lui publicat postum a fost deosebit de popular, plus pataniile lui in legatura cu posibil injusta exmatriculare de la Yale au dus la infiintarea universitatilor oarecum rivale Princeton si Dartmouth, (unde in clipa asta este si micul print, desi sper ca nu se invarte printre oameni contagiosi cu tuberculoza sau alte boli infectioase). Pana la urma si Facultatea de Teologie de la Universitatea Yale, calcandu-si oarecum pe inima, s-a decis sa dea numele lui unei cladiri, Breinerd Hall, care mai recent a devenit doar o aripa, Breinerd Wing. Chiar 100 de ani mai tarziu numele lui a fost asociat si cu o misiune deosebit de dificila printre indienii Cherokee din statul Tennessee, organizata de Comisia Americana de Misiuni Crestine Acreditate printre Popoarele Straine.
La scurta vreme dupa nasterea d-lui Breinerd, pe 20 aprilie 1727, s-a nascut la Liege, in Belgia, dl Florimond Claude, conte de Mercy-Argenteau, care a fost recrutat ulterior pt serviciul diplomatic al Austriei intalnindu-se intr-un tren cu un diplomat al Imperiului Sfant Roman de Vest, Wenzel Anton, print de Kaunitz-Rietberg, (originar dintr-o familie nobila boema, probabil mai bine zis boemiana, de pe langa Viena), si care, facand parte din niste elite nobile ale UE, si nu dintr-o categorie sociala de simpli pastori si agricultori mai educati americani, nu a fost indrumat in cariera de a deveni misionar, ci ministrul diplomat al Austriei initial la Torino, apoi la Sf Petersburg, si in final la Paris, unde, doritor fiind de a apropia interesele Frantei cu cele ale Austriei, a reusit sa intermedieze cu mare succes casatoria dintre viitorul rege Louis XVI si viitoarea Marie Antoinette, plus, fiind destul de influent plus apropiat si de ministri de finante ai lui Louis XVI, d-nii Etienne Charles de Lomenie de Brienne si Jacques Necker, a reusit ca si dupa Revolutia Franceza ulterioara in care si-au pierdut destui capul, sa se refugieze totusi cu onoare si mentinandu-si profesionalismul, ca reprezentant al Austriei in Olanda, sprijinind guvernul Austriei sa intre in razboi impotriva Frantei post-revolutionare, si de acolo chiar si mai departe in cariera, ministru diplomat austriac la Londra, unde insa din pacate a decedat la numai cateva zile dupa ce ajunsese la post, nu din cauza ca ar fi fost asasinat de vreun angajat al vreunei agentii rusesti care il urmarise inca din zilele lui anterioare la Sf Petersburg, dar pur si simplu pt ca atinsese o varsta destul de inantata, plus se stie inca de mult ca in general atmosfera, clima si conditiile de la Londra nu sunt asa de sanatoase, chiar si in zilele noastre riscul de deces prematur accidental al unei persoane care locuieste acolo fiind masurat ca fiind de cca 3 ori mai mare decat riscul de a sari cu o parasuta. In ciuda pozitiei lui oarecum ambigui fata de interesele Frantei si a poporului francez, dansul este totusi memorializat astazi in Franta prin faptul ca numele de "strada Ambasadorului" a fost dat unei stradute din comuna Conflans-Sainte Honorine din zona Ile de France unde dansul isi construise un mic castel, si o invitase sa locuiasca acolo in ultimii ani de dinainte de Revolutie si pe concubina lui, cantareata bel canto Rosalie Levasseur, persoana de origine franceza de care dansul a fost atasat, cu care a avut si un copil nelegitim, caruia i-a daruit o mosie ramasa mostenire de la familia lui de pe langa Liege, Noville, si astfel si numele de cavaler de Noville si cetatenia belgiana, (deoarece mama lui cetatean francez nu l-a adoptat legal decat dupa Revolutie prin 1810, cand copilul era deja destul de mare, si abia dupa ce ea se recasatorise legal cu un cetatean francez dupa ce contele de Mercy-Argenteau decedase, si daca acel copil nu ar fi fost indragit de contele de Mercy-Argenteau, ar fi riscat sa ramana fara prea multe drepturi, ba poate chiar si pe drumuri).