Revista presei de inceput de octombrie- partea 3

Inainte de a trece mai departe la revista presei citite de mine in prima saptamana a lunii octombrie, ma simt nevoit sa anunt Breaking News in legatura cu castigul d-lui Hugo Chavez al celui de-al 4-lea termen de presedinte al tarii inca presupus bogate, (cel putin atat timp cat este inca valabila informatia de pe site-urile de pe Internet in legatura cu acesti parametri), in petrol, gaze, fier, bauxita, aur, si diamante, Rep Bolivariana Venezuela, desi oponentul sau, fiind oarecum mai aratos decat dansul, era gata gata sa rastoarne situatia, insa se pare ca a castigat inca o data ratiunea populara venezuelana, care, probabil cf sloganului "omul potrivit la locul potrivit", se pare ca prefera in posturile de politicieni de nivel de leader national oamenii de tip clovn simpatic, nu personajele cu trasaturi prea simetrice, tenul ceva mai bine ingrijit, si BMI ceva mai sanatos, pe care prefera, in schimb, sa ii trimita sa concureze cu sanse sporite de succes in diversele concursuri de Miss si Mr World si Univers, sau ca reprezentanti culturali in restul lumii la diverse parade de moda.

Inapoi la presa, am citit despre 5 principii descrise ca fiind "surprinzatoare" pt a ne ingriji de relatiile noastre cu alti semeni pe care suntem interesati de a-i iubi, sau cu care suntem interesati de a convietui si poate chiar de a ne juca, (daca facem parte din grupul celor care promoveaza mentinerea copilariei in viata noastra de adulti chiar dincolo de amintirile de obicei placute despre aceasta perioada a vietii noastre), acestea fiind:

a) a nu incerca de a-i schimba pe altii, ci cel mult, (daca suntem deosebiti de harnici la nivel sisific, presupun), pe noi insine,

b) a fi mai indiferenti fata de binele altora, (lucru cu care eu personal sunt total de acord !),

c) a nu lua prea in serios zvonul promovat, printre altii, si de d-na Paula Abdul ca "opposites attract",

d) a utiliza Facebook si alte medii sociale mai mult pt a ne largi network-ul de relatii sociale cu adevarat sustinatoare de moral,

e) a nu confunda pasiunea cu iubirea, (lucru cu care cred ca sunt si eu, cel putin partial, de acord).

In continuare, jurnalistul Lauren F Friedman ne anunta ca este de acord cu psihologul Hal E Herschfield, asistent universitar in dept de marketing al Scolii de Business Stern din cadrul NYU, ca nu e cazul sa urmarim intotdeauna sentimente pozitive suprimandu-le pe cele negative, ci este chiar mai bine sa putem sa toleram a ne simti "asa si asa", (desi nu prea stiu cum pot tolera alti semeni din jurul nostru care ne pot intreba, politicos, ce mai facem si cum ne simtim, daca le raspundem chiar sincer "asa si asa" in loc de mai larg social asteptatul, ba chiar larg recomandatul, "bine, dar tu ?", sau chiar, mai ales in zonele urbane, "nemaipomenit de bine, sper ca si tu la fel, pa !")

===============================

Si pe urma as mai fi vrut sa citesc si articolul despre Ulise vazut si inteles la vremea lui, (estimativ vremea lui Ramses al III-lea, cf Eratostene, directorul bibliotecii antice din Alexandria sub administratia lui Ptolemeu al III-lea), sau cel putin macar la vremea celui ce l-a descris, Homer, (estimata de Herodot la cca 850 BC), insa efectiv nu am reusit, asa ca si pe asta l-am lasat pt viitorul nebulos cand voi avea vreodata timpul si poate si motivatia sa citesc si diverse chestii posibil intrigante pt mine, ca de fapt eu cam de mult nu imi mai doresc sa fiu cu adevarat surprins de diverse noutati, asa, just in case or fi din alea mult prea interesante despre care ne avertizeaza sa ne cam ferim atat intelepciunea populara a poporului prieten chinez, se pare dintotdeauna recalcitrant si el la diverse procese educative, cat si intelepciunea poporului prieten britanic, care ne anunta, (in mod oarecum interesant de ambiguu cu dublu-tais de tip "si bine si rau" pt ailurofobii ca mine), ca pisicilor, (presupun, desi nu sunt sigur, si pisoilor sau motanilor), excesul de curiozitate le poate fi chiar fatal.


























 

Revista presei de inceput de octombrie- partea 2

In legatura cu diferitele perspective despre Fericire, ea fiind privita, din pacate, asa oarecum pe fragmente sau bucati, insa incluzand unele situatii particulare mai restranse in care ea pare sa lipseasca sau cel putin sa nu fie resimtita asa cum merita ea, cel putin de la dl Aristotel incoace, dl Todd Patkin ne arata o cale de numai 12 saptamani catre o viata mai fericita, in cazul ca suntem deosebit de constiinciosi si perfectionisti asa ca dansul, plus indeajuns de nerabdatori si anxiosi si simtim ca nu este frumos sa stam degeaba asteptand in mod indolent sa treaca cele 3 luni in care trece de obicei de la sine un episod depresiv minor mai comun.

Pt varietate, deosebitul de sexy dl dr Drew Ramsey de la Universitatea Columbia, probabil dezamagit deja de rezultatele studiilor care ridica oarecare dubii despre eficacitatea unor medicamente antidepresive mai larg cunoscute astazi, mai ales daca nu se prea stie cine le ia si cine le prescrie si mai ales de ce acelor oameni care le iau, plus mai mult ca sigur dezamagit si de stressul caracteristic oricarui job academic, mai ales din cadrul unor universitati cu o istorie deosebit de indelungata, prin urmare cu diverse facilitati si echipamente de birou deosebit de antice, care nu par sa mearga nici pt cei mai sexy dintre noi chiar atat de usor, ne ofera, in mod autentic holistic, un regim dietetic pe baza de somon, oua si nuci, insa si citrice si fructe de padure, plus lactate, pui si spanac...servite preferabil la terasa, in aer liber, pe langa o piscina unde se poate face si miscare intotdeauna sanatoasa...), pt a deveni mai fericiti.

D-na Lauren Migliore, probabil deja extenuata la gandul ca va trebui iarasi sa se duca la supermarket si sa aleaga dintr-o varietate cu adevarat exagerata de produse, ne povesteste ca sansele noastre de a fi mai fericiti scad cu cat avem in jurul nostru prea multe oportunitati pt a efectua diverse alegeri.

D-na Contessa Schexnayder, artist de machiaj din NYC, incearca, (oarecum in van), sa ne explice conceptul de schadenfreude.

Dl dr Kent Berridge, de la Universitatea Michigan, incerca sa ne explice in cuvinte mult prea complicate, din care nu se prea intelege decat ca dansului se pare ca ii face placere sa tortureze diversi sobolani, despre complicata relatie dintre fericirea inteleasa ca placere maxima si obscurele mecanisme ale addictiei.

Dl Robert K Massie IV, preot episcopal, politician, scriitor, si activist social, (fiul d-nei Suzanne Massie, o doamna care l-a invatat pe dl pres Ronald Reagan sa comunice mai eficient cu dl pres Mihail Gorbaciov astfel incat sa se termine o data si cu razboiul rece clasic), incearca sa ne indemne sa ne cautam fericirea in activismul social, mai ales daca suntem cumva, asa ca dansul, supravietuitorii unor afectiuni deosebit de severe, (hemofilie, infectie cu virusul HIV si cel al hepatitei C, insuficienta hepatica, etc.)

D-na Monique Coleman, starul show-ului Disney High School Musical, actor colaborator cu dl James Earl Jones in filmul The Reading Room, si totodata colaborator ONU pt activitati de suport moral pt tineret, mai recent poreclita si "Oprah cea Noua" (si tanara, desigur), ne impartaseste cateva secrete personale despre fericire, printre care si cele mai larg cunoscute de a ne inconjura de oameni pozitivi, care ne admira cat mai mult si prin urmare ne si plac si noua cat mai mult, a urma o dieta sanatoasa si a face exercitiu fizic regulat, a activa social in sens altruist, mai ales, daca este posibil, de a incerca sa zambim cat mai des, chiar si daca nu avem chef de a face asta, (deci probabil de a cauta un job in sectorul economic de vanzari si servicii directe pt diversi clienti umani, daca nu reusim sa gasim unul in industria entertainment-ului).

D-na Eve Sullivan ne indeamna, in mod chiar laudabil, sa ne gandim mai atent cum sa ne pregatim si eventualii copii pt a trai fericiti intr-o societate aflata pe cale de globalizare, desigur, asta in caz ca dorim sa avem copii, sau ii avem deja, fie intentionat, fie din greseala, fie in mod curajos dizident ca in RP Chineza, unde, cf BBC World News, se pot plati amenzi pana la 100 000 GBP, prin poprire pe salariu, pt activitatea de a crea un al 2-lea copil intr-o familie oarecare.

D-na Ju Eun Shin ne prezinta eforturile campaniei din Rep Coreea numita O Scoala Fericita, in care o gramada de activisti se chinuie sa imbunatateasca conditiile educative cu adevarat stressante din acea tara care se pare ca se simte obligata de a-si tortura bietii elevi cu o atmosfera inalt competitiva si presupus cauzatoare de nefericire, astfel incat sa tot iasa incontinuu pe locul 1 la toate testele PISA de ani de zile incoace, nelasand si pe Finlanda mult mai relaxata in ceea ce priveste fericirea elevilor ei, sa treca si ea o data de pe locul 2 pe locul 1.

Dl Shawn Anchor, profesor deosebit de reputabil si chiar destul de sexy al cursului de Fericire de la deosebit de reputabila Universitate Harvard, ne dezvaluie 7 principii de a ne utiliza fericirea personala in cadrul unor activitati de munca productive si eficiente.


(...va urma...ca nu am citit numai despre fericire...)







 

Revista presei de inceput de octombrie- partea 1

Azi sarbatorindu-se importanta zi a cuplului sau perechii sfintilor Sergius si Bacchus, eu, ca de obicei respectuos fata de efortul lucratorilor religiosi care sunt adesea obligati sa munceasca si in weekend-uri chiar indiferent de apartenenta si angajamentul lor in vreo religie anume sau in cadrul vreunui rit sau cult religios specific, plus de mult indoctrinat si eu in spiritul eticii si echitatii muncii si solidaritatii socialiste cu alti oameni ai muncii, m-am decis sa sarbatoresc aceasta zi prin activitati de munca disciplinate si educative de tip scris pe diverse bloguri si citit presa reala si virtuala alternand ordonat cu activitati de relaxare de tip dormit si visat, in loc sa o sarbatoresc prin activitati cu adevarat pagane si risipitoare de energie si resurse personale, cum ar fi betia prin diverse localuri, sau efort fizic excesiv in cadrul vreunei comuniuni cu natura.

Plus duminica oricum este o zi in care de obicei este preferabil, la nivel de eticheta sociala, a se evita colindatul cluburilor gay, deoarece se cam stie ca in aceasta zi speciala persoanele gay serioase cu serviciu si/sau venituri stabile se afla la brunch prin diverse restaurante de hoteluri, vapoare de croaziera, sau statiuni turistice de lux, numai persoanele gay neserioase sau somere aflandu-se prin diverse bodegi si baruri ieftine, sau petrecandu-si timpul participand la activitati politice de tip demonstratii de strada sau mers organizat cu bicicletele pt a sadi diversi puieti sau a strange deseuri nebiodegradabile din cadrul naturii, (execeptie facand, desigur, lucratorii religiosi sau de ordine si paza si protectie publica contemporani in exercitiul functiunii, care trebuie, vrand nevrand, sa se afle la datorie...pe care sunt obligati sa si-o indeplineasca atat fata de persoanele serioase cat si cele neserioase, indiferent daca sunt gay sau nu...atat unii cat si altii).

Plus, la nivel personal, eu, de cand ma stiu, ma simt mai mereu duminica cu musca pe caciula, fie din motivul ca mereu imi lasam lectiile pt ultima clipa, fie pt ca nu imi prea imi face deosebita placere sa socializez in moduri prea larg acceptabile crestine, desi respect crestinismul organizat istoric si academic teoretic destul de mult, ba imi plac chiar si unele din ritualurile lui, mai ales cele mai masochiste, nu mai zic de diversele uniforme purtate de diversii lucratori religiosi crestini, (minus poate incaltamintea lor, care intotdeauna pe mine a tins sa ma dezamageasca). Azi in mod special ma simteam vinovat pt ca imi incalcasem propria mea politica de a fi solidar cu diversii lucratori de ordine si paza si protectie publica profesionisti, barfindu-l tocmai pe dl James Bond pe blogul Vienelei, plus, si mai rau, incalcandu-mi propria mea preferinta si decizie de a fi apolitic in spatiul public, incepand sa comentez la un nivel deosebit de pasional pe teme de literatura si politica pe blogul lui Konkursman, care efectiv ma ispitise cu descrierea literar talentata a personajului unui soricel de tip idealist clasic romantic caruia se pare ca ii plac si bibliotecile...ca si mie, de altfel, (desi mie personal imi plac mai mult din cauza abundentei de obiecte de fetish de tip text + poze tiparite pe hartie, si a sistemelor de clasificare a acestor obiecte, plus a interactiunii cu bibliotecarii profesionisti, nu atat de mult, de fapt ba chiar de loc, pt a citi sau a mai si retine ce se afla povestit in majoritatea acelor carti).

Drept care chiar am considerat chiar just si binemeritat sa depun efortul de nivel de chin de a face o revista a articolelor de presa mai importante citite de mine in prima saptamana a lunii octombrie. Ca o sumarizare generala, doresc sa mentionez ca majoritatea acestor articole, pe care le voi prezenta in mai mare detaliu informativ in partea a 2-a, sunt despre Fericire, ceea ce ma face sa cred ca s-au intors diversii publicisti din vacanta, au trecut cu bine si de anxietatile inceputului de an scolar pt copiii lor personali, si acum au intrat efectiv in actiune cam disperati sa incheie contracte lucrative cu cat mai multi autori de carti pe teme de self-help usor vandabile in cantitati masive macar acum pe ultima suta de metri inainte fie de sfarsitul lumii, (din decembrie 2012), fie a distribuirii primelor din perioada sarbatorilor de iarna, care din astea o veni mai intai.


(...va urma...)











 

Mesaj optimist pt weekend: tocmai am citit in stele ca am caracteristici de Tigru Alb !

Mi-a facut o deosebita placere azi dimineata sa ma las inspirat de un articol imaginativ al blogger-ului Konkursman, si sa ma gandesc in mod autentic increzator si sustinator de moral, azi, 6 octombrie, (ziua sf Bruno din Cologne comemorat in special pt elocventa lui cu adevarat deosebita), preferential la calitatile mele de blogger in loc sa ma concentrez in mod prea detaliat si totodata redundant plictistor pt cititori asupra deficientelor mele, care si asa sunt deosebit de evidente, deci nu mai merita mentionate.

Deci, imbarbatat de exemplul sf Bruno din Cologne, (care ne spune, printre altele, sa nu ne mai simtim vinovati in continuu din cauza greselilor si deficientelor noastre), si inspirat de initiativa blogger-ului Konkursman, care a avut ideea creativa de a alcatui un horoscop pt blogger-ii nascuti in diverse zodii clasice europeene, totodata mie placandu-mi mai mult zodiacul chinezesc deoarece mi se pare mai usor inteligibil, plus mai potrivit pt a releva mai bine calitatile mele personale fata de cel europeean, care pare a-mi prezenta mai proeminent defectele mele reale decat vreo urma de calitate, (cu exceptia posibila a aceleia de a fi oarecum inclinat snob), ma simt chiar bucuros azi de a avea oportunitatea de a-mi prezenta grupul de apartenenta reprezentat de specia deosebit de rara in zilele noastre, ba chiar primejduita, a tigrilor albi, ei fiind asociati in zodiacul chinezesc cu elementul meu personal, Metalul, plus si cu planeta Venus, planeta care se pare ca imi conduce destinul atat pe zona de influenta a RP Chineze, (in zilele noastre in fond aproape globala), cat si pe zona de influenta ceva mai modesta, desi totusi contender si ea, UE !

Nu mai zic ca IN SFARSIT, mai ales venind iar vorba de RP Chineza, am inceput sa imi dau seama si eu la un nivel mai nuantat, mai putin superficial decat de obicei la mine, oarecum dincolo de un nivel prea concret imediat vizibil, de ce nu prea sunt eu de acord chiar integral chiar mereu cu opiniile despre lume ale blogger-ului Mircea Vladut, (desi cu opiniile lui despre societate tind sa fiu de acord, plus il respect deosebit de mult, mai ales pt abilitatile lui profesionale aparente chiar pana si la nivel indirect de blogger + curajul lui cu adevarat eroic de a le aplica lucrand ca inginer intr-o fabrica reala din Romania contemporana). Asta se intampla, la nivel de afinitati personale, inclusiv posibile perspective diferite asupra lumii din jur, cred eu, si deoarece eu sunt tigru alb de VEST, (cf aceluiasi zodiac chinezesc), iar el se pare ca nu prea apreciaza acest Vest, la mai multe niveluri de preferinte personale si posibile afinitati diferite. Chiar mi-ar face placere sa aflu carei zodii chinezesti ii apartine MV, astfel inca sa inteleg mai bine ce naiba are cu Vestul, ca mie personal, chiar si ca Tigru Alb de Vest, (totodata si in general Maimuta de Metal), imi plac toate directiile de pe o posibila busola, mai ales daca e vorba de planificat vacante, cu conditia, desigur, ca acea busola sa fie functionala.

Weekend-ul meu incurajator optimist incepuse bine, de altfel, inca de vineri, cand am remarcat ca blogger-ul Cristi Milla, (care ne-a mai povestit in plus si ca ieri a mai fost si Ziua Internationala a Zambetelor, introdusa in 1999 de dl Harvey Ball, creatorul din 1963 al figurii Smiley), ca niste cercetatori japonezi au descoperit ca putem sa ne concentram mai bine asupra diverselor noastre activitati, inclusiv blogging-ul, daca privim mai des la imagini cu diversi pui de animale. Iata, ca am gasit si eu imagini simpatice cu acest fel de pui de tigru alb !

 

 

Weekend-ul meu a continuat chiar si mai incurajator, deoarece, in drum catre debitul de presa si tigari, am avut oportunitatea de a-l saluta azi dimineata pe Bartek, (care pare sa fi inceput sa isi doreasca sa indeplineasca si pt mine acel rol de serviciu tipic central europeeana deosebit de popular si cerut in tarile cu GDP mai ridicat de "baiat bun la toate" gata calificat, exact de genul caruia eu personal nu mi l-am dorit prin preajma niciodata pe termen prea indelungat, deoarece efectiv ma enerveaza ideea de a accepta servitori sau angajati de serviciu gata calificati pe care sa nu-i fi ales si educat profesional chiar eu, cf specificatiile mele personale deosebit de pretentioase, chiar daca asta cere un efort deosebit de inalt + costisitor), si, desi am incercat sa evit o interactiune prea lunga cu el, efectiv curiozitatea mea etnografica a castigat pana la urma, si am stat sa ascult ce recomandari de muzica populara din regiunea lui natala dorea sa imi ofere si el, si deoarece au fost de tip manele slovene, pana la urma m-am binedispus !

 

Binedispus, ba chiar si relaxat fiind si in continuare, am cheltuit ulterior banii primiti "imprumut" de la Bartek pe 4 (patru) reviste de interes momentan pt mine, printre care una continand articole cu diverse retete stiintifice despre Fericire, alta cu un articol numit "3 cai de a-ti ghici viitorul", a 3-a probabil deosebit de interesanta cu un articol despre de ce bancile pot fi demne de sentimente de iubire si altul despre cum fusese de fapt in realitate Odysseus (Ulise) la vremea lui, iar ultima revista fiind Newsweek, (una din revistele mele de stiri si opinie preferate de cand am implinit varsta de 12 ani si am primit cadou de ziua mea un abonament la ea, singura revista cu editorii careia eu am si corespondat personal, pe la 13 ani, pe probleme de politica externa legate de indelungata relatie de prietenie si colaborare oficiala, semi-oficiala, semi-neoficiala, si neoficiala SUA-Romania, cam in aceeasi perioada in care scrisesem si o scrisoare de admiratie si recomandare pt dl Al Pacino, si ai carei editori, spre deosebire de publicistii si managerii d-lui Al Pacino, sau chiar dl Al Pacino el insusi, chiar mi-au si raspuns si inca si serios, nu numai doar constiincios), cu un articol scris de dl Husain Haqqani subintitulat de editorii curenti "Paradoxul musulman: de ce musulmanii dau in continuu vina pe Occident pt propriile lor slabiciuni".

 

Inchei cu speranta optimista ca de acum inainte voi reusi si eu sa ma concentrez mai bine pt a deveni din ce in ce mai elocvent pe temele de interes personal pt mine pe acest blog, fara insa a cadea in pacatul pedantismului, deoarece ma incapatanez sa declin functia de blogger educator de ceva sau pt cineva anume + si functia de blogger jurnalist informativ sau de opinie despre ceva sau cineva anume + si functia de blogger jurnalist cultural literar sau artistic, si doresc sa imi mentin functia de blogger egoist si, in cel mai bun caz, mai mult probabil din greseala decat din vreo intentie deosebit de specific formulata, metodologic solipsist, (cuvant nou pt mine invatat de la blogger-ul bucurestean patriot Vlad Stroescu pe cand eram inca la inceputurile acestui hobby de blogging, si alti bloggeri cu experienta de scris la nivel profesionist in lb romana incercau sa ma clasifice ca blogger, si sa ma indrume si pe mine in mod binevoitor, renuntand insa, nu dupa mult timp, si ei, ca atatia alti indrumatori care mi-au rasarit total nechemati in cale, cu previzibila dezamagire, atunci cand observau ca eu nu paream nici capabil nici interesat de vreo avansare sau progres personal in acest hobby).

 



 

 

Pana si in Japonia...

Tocmai cand rasuflasem usurat ca in sfarsit am scapat de exercitiile de relaxare obligatorii de la corporatia 1, am dat peste un articol pe blogului d-lui Inginer care povesteste ca si in Japonia se practica acest fel de exercitii, cu rezultatul previzibil ca nici macar acolo nu se poate vorbi de vreun ideal de autodisciplina, ba chiar dimpotriva. Acest lucru m-a facut sa scad rating-ul productivitatii Japoniei fata de mine, (care totusi era destul de mare), de la A +++ la numai A ++, si, totodata am si amanat fara prea mari remuscari calatoria mea la Kyoto intial programata pt sfarsitul acestui an pe vara anului viitor. Acum stau in dubiu si daca sa mai investesc in conglomeratul Mitsubishi...desi, zau, sincer m-ar durea inima sa renunt, ca tare imi este simpatica relatia acestui zaibatsu cu povestea casei d-nei Butterfly din Nagasaki.



 

Obligatii

Ma sacaie gandul ca resimt de cateva zile obligatia fata de blogger-ul Andreea Iulia Toma sa-mi numar cartile din apartamentul meu curent, plus, mai rau, din cauza blogger-ului Pandhoraa, fata de memoria dl-ui Joseph Conrad sa ii scriu o scrisoare in care sa imi cer scuze ca nu am citit nici o carte scrisa de dansul, desi este unul din scriitorii pe care ii admir deosebit de mult. (Sper sa nu citeasca blogger-ul Diacritica aceste marturisiri vreodata, deoarece daca afla de ele, zau daca am sa mai pot musamaliza ceva, sau tergiversa indeplinirea acestor obligatii o vreme prea indelungata.)

Scuza mea cea mai buna in acest moment este ca sunt ff ocupat sa imi planific o vacanta deosebit de palpitanta dupa atata timp in care a trebuit sa ma relaxez incontinuu in mod obligatoriu la serviciul nr 1, si cum eu nu sunt obisnuit decat sa imi planific vacante de relaxare simpla, nu si vacante palpitante, incerc sa ma chinui sa aflu oare unde se poate participa la niste aventuri deosebit de interesante pe zona UE. (Nu am bani de a ma duce in zonele mai palpitante asiatice sau africane in acest moment, plus nici nu sunt un cautator de senzatii deosebit de tari, asa ca pana acum eu ma pricepusem mai mult la planificat vacante de petrecut timpul cu activitati de shopping diverse produse de brand de lux si de mers la spa la hoteluri de minimum 4 stele, cel mult incercand senzatiile tari ale unui traseu de la Disneyworld parcurs cu barcuta in intuneric printre papusele in diverse costume nationale sau de pirati cantand It's a Small World, sau ceva mai interesantul "Yo, ho, ho, a pirate's life for me !", sau poate chiar prin inspaimantatoarele vartejuri de apa din Splash Mountain, insa in nici un caz vacante de tip James Bond participand la activitati de Adventure Travel, cu sarituri din elicopter cu parasuta direct intr-un caiac plutind precar pe niste ape involburate pline de stanci si de piranha inainte de a ma rasturna in vreo cascada reala cu capul meu personal sub apa.)

Presupun ca si in zona UE cele mai palpitante aventuri se pot intalni in cartierele sarace din zonele urbane, insa acolo nu cred ca sunt prea multe hoteluri de 4 stele cu cazi de baie si spa, deci ar trebui sa imi planific sa depun efortul de a ma deplasa in mod expres in fiecare zi, probabil cu bicicleta, dintr-o zona mai linistita cu hoteluri de lux in vreo zona mai palpitanta colindata de oameni chiar posibil periculosi. Am auzit ca exista si niste demonstratii de strada posibil periculoase in Spania, acea tara plina de aventurieri, unde am citit ca pe vremuri existau si tauri care puteau fugari oamenii pe strazi in anumite zile. Recent am auzit pe BBC ca si in Rep Ceha a incercat cineva sa il sperie pe presedintele tarii cu un pistol de jucarie, insa nu a reusit pana la urma sa sperie decat personalul din serviciul lui de protectie si paza. Unde oare sa aleg sa ma duc in UE in octombrie sau noiembrie ca sa fie cat mai palpitant ?

Poate ar trebui, in loc de UE, totusi, sa ma duc in Turcia, ca o fi si mai ieftin si mai palpitant decat in UE, plus am impresia ca e totusi o tara cat de cat civilizata care apartine de NATO, si am auzit ca are si un sistem de aparare propriu destul de avansat, just in case ma intalnesc cu vreun kurd fioros ratacit in vreun cartier mai sarac cu bazaruri periculos aglomerate din Istanbul. Se vede ca habar nu am sa imi planific o vacanta palpitanta, si va mai trebui sa incerc sa mai studiez in acest sens la un nivel mai detaliat de pe Internet. Cred ca am sa dau un search pe Google cu intrebarea deosebit de interesanta "adventures of a lifetime in the European Union". Ah, uite ce am gasit ! Un document informativ intitulat in mod interesant "Are you ready ?" provenit chiar din partea Comisiei Europeene pt servicii Audiovizuale ! Plus un site al EURES despre aventura mobilitatii joburilor (sau a oamenilor cautatori de joburi, o fi tot aia) pe zona UE ! Zau, numai de chestii din astea nu am eu chef in vacanta !

Restante

Am remarcat ca, in afara restantelor la diverse linkuri din diverse articole mai recente, nu am raspuns la toate intrebarile lepselor postate de mine in lunile august si septembrie, si cum mie nu imi place ideea de a ramane restantier, plus mi-a ramas o gramada de timp liber neutilizat de la jobul corporatist nr 1, pe care am de gand sa il utilizez inainte de a lua si restanta de vacanta de la acelasi job deja parasit, am sa imi repun intrebarile, si am sa incerc sa revin sub acest articol din cand in cand pt a raspunde la ele, adunate ergonomic aicea. Oricine este liber sa preia aceste lepse pt a se juca cu ele dupa cum doreste, daca are acest interes, fara a resimti obligatia de a da credit blogului meu.

I.    Din lepsele doctorandului Emil-2:

      A) Folosind titluri de cantece, carti, filme sau alte opere de arta, răspundeti la următoarele întrebări:

           * Gandul zilei
              

             
          
             * Cum ati prefera sa decedati ?

              

           * Conditia prezenta a sufletului dvs

             

           * Motto dvs
              a) personal

                 

              b) profesional

              
          

      B) Alegeti-va o tara. Incercati sa o promovati turistic complex atat din punct de vedere guvernamental cat si al unor interese private comerciale.

           1. Daca aţi avea o functie de consilier in ministerul Turismului din acea tara, cum aţi promova acea tara din punct de vedere turistic?

           2. Daca un potential turist v-ar cere o lista cu 5 obiective turistice mai putin cunoscute din acea tara, ce i-ati propune si de ce?

          3. Daca ati reprezenta, ca persoana publica de vaza, (fie politica, fie ca alt fel de profesionist, inclusiv artist sau sportiv de renume international, etc.), acea tara aleasa de dvs la nivel de vizita diplomatica de prietenie ("neoficiala de stat") in alta tara din strainatate, ce suveniruri autentice din tara promovata de dvs ati duce cadou gazdelor, (cu gand si pt dezvoltare de relatii comerciale si de business pe mai departe, nu numai de prietenie si culturale)? (Alcatuiti o lista de minimum 5 suveniruri pt vizite in cel putin 2 tari diferite, pt ca este posibil ca nu toate suvenirurile de pe lista dvs sa se potriveasca drept cadou in chiar toate tarile, dintre care unele pot avea culturi si preferinte diferite in legatura cu primitul cadourilor de la straini. NU este necesar sa personalizati cadourile alese personalitatii de vaza pe care o aveati in minte sa va reprezinte pe dvs, ca NU aia conteaza.)

 

II.  Din lepsele doctorandului Emil- 4 (re-adaptata pt varietate):

 

      Enumerati cate 3 filme si/sau carti (de orice gen), si/sau cantece sau alte opere de arta, (inclusiv balet, piesa de teatru, opereta, basoreliefuri, etc.) pe care le-ati recomanda de vazut in perioada 2012-2014:

       a) unei audiente generale: Pe Aripile Vantului (r Victor Fleming), Siberiada (r Andrei Konchalovsky), The Mikado (Gilbert & Sullivan)

      b) unei audiente de tineret adolescent cu personalitate in formare: War Horse (r Steven Spielberg), Chariots of Fire (r Hugh Hudson), Reds (r Warren Beatty)

       c) unei audiente majoritar feminine de varsta majora reproductiva: Shakespeare in Love (r John Madden), Doctor Zhivago (r David Lean), Working Girl (r Mike Nichols) 

       d) unei audiente masculine de varsta majora reproductiva: The Fugitive (r Andrew Davis), Lantul (r Stanley Kramer), Papillon (r Franklin J Schaffner)

       e) unei audiente de pensionari: Mrs Brown (r John Madden), The Madness of King George (r Nicholas Hytner), Str Hanovra (r Peter Hyams)

      f) unei audiente de persoane LGBT (la gramada sau pe alese dintre astia, daca doriti si/sau considerati ca este mai potrivit sa fie diferentiat mai nuantat): Vrajitorul din Oz (r Victor Fleming), The Crying Game (r Neil Jordan), Duelistii (r Ridley Scott) 

 

 

============================

 

La leapsa mea personala nr 1 pt restul lumii si leapsa mea nr 2 pt restul lumii (lume in care, totusi, indraznesc sa ma includ si eu), la leapsa mea pt pensionari (la care au voie sa raspunda si nepensionarii), si la leapsa mea suplimentara as putea promite sa incerc sa raspund chiar acolo dupa ce termin restantele de mai sus, desi nu pot promite nici implementarea certa a primei promisiuni, nici o promptitudine deosebita in legatura cu aceasta implementare, insa mi-am pus linkurile adunate laolalta aicea, ca sa imi vina mai la indemana in caz ca ma voi simti vreodata in viitor obligat sau motivat de a-mi indeplini integral promisiunile de care nu m-am tinut eu vreodata in viata mea. La leapsa mea pt liceenii care vor sa treaca Bac-ul nu prea am chef sa raspund, mai ales ca eu am trecut deja Bac-ul, si zau, nu mai vreau sa trec vreodata printr-un astfel de stress, insa o pot oferi din nou Vienelei si altor bloggeri posibil interesati de acest fel de intrebari, fie pt ei insisi, fie pt a-i bate la cap in mod mai eficient pe cei dragi in legatura cu importanta trecerii acestui examen.

 

 

 

Confesiune

Dupa ce am scris articolul ala despre nostalgia fata de Bucurestiul exotic de azi dimineata, zau daca am mai avut chef sa ma duc la vreo sedinta de relaxare corporatista si aveam planificate chiar 3 pt ziua de azi. Pur si simplu mi-am dat demisia prin e-mail de la corporatia 1, si mi-am luat o zi de concediu de la corporatia 2, si imbracat in haine deosebit de dichisite, am plecat la bar inainte de pranz, unde nu aveam de gand sa beau alcool, ci sa ma spovedesc unui barman. Nu fac chestiile astea ff des, niciodata nu deranjez barmanii cu confesiuni plictisitoare la ore de varf, insa efectiv azi am simtit nevoia unui ascultator impartial si totodata blajin iertator pt sufletul meu, si majoritatea barmanilor intalniti si alesi de mine pt asemenea activitati, daca am stiut cum si cand sa ii abordez ca sa aiba timp si de mine, m-au servit la nivel superior competent. Tin minte ca am facut o data o mica clasificare de competente de barmani pe aceste domenii spirituale, si cei din NYC si Honolulu, ca grup, au luat locurile 1 si 2 la profesionalism. Locul 3 este ocupat de unul de la Blvd din hotelul Regent Beverly Wilshire din Beverly Hills, California, din toamna anului 2000, insa la ala am avut pile de la un amic al concierge-ului ca sa ma asculte el pe mine. Pe locul 4 de confesor spiritual pe care l-am evaluat eu personal ca posedand inalte calitati de etica si competenta profesionala se afla raposatul parinte Galeriu de la biserica sf Silvestru din Bucuresti, in ciuda faptului ca dansul nu era propriu zis barman de meserie, locul 5 fiind ocupat de diversi soferi profesionisti, atat romani cat si din alte tari, iar pe locul 6 un confesor catolic din SUA intalnit de mine o data.

Deoarece am remarcat ca in Norvegia, cel putin in oraselul meu de pe coasta de vest, (desi mi s-a spus ca si prin alte parti este posibil sa fie la fel), calitatea serviciilor pare a fi total aleatoare, nedepinzand nici macar de starea vremii, daramite de localul respectiv sau de vreun standard al profesiei de baza a practicantului ei, pur si simplu am dat cu banul si am intrat in al 2-lea bar de pe stanga de pe strada cu baruri pt turisti. Nu aveam de gand sa ma duc pe strada cu baruri pt localnici si nici pe cea pt expatriati, deoarece nu aveam de gand sa dau nas in nas cu vreun cunoscut, mai ales nu cu francezul ala din zona Bouches du Rhone care habar nu avea de dl Eric Rohmer, si nici cu italianul ala din sud care imi daduse sarcina sa invat sa gatesc supa de peste daca am de gand sa fac baie in jacuzzi la el. Aici pe timpul zilei barurile gay sunt baruri pt familisti de orice orientare sexuala, si sunt oricum pline de localnici beti morti, asa ca nu m-am dus nici la unul din astea, ci pur si simplu am intrat in al 2-lea bar de pe stanga de pe a 2-a strada de la drepta cheiului unde sunt ancorate vapoarele si pacheboturile cu turisti. Era innorat, plus frig, si la chei nu era ancorat decat un singur pachebot de dimensiune relativ modesta, ai carui turistii probabil se decisesera sa manace brunch pe punte, doar vreo 2-3 incumetandu-se sa coboare pe tarm, probabil ca sa isi cumpere suvenir niste manusi si caciulite de lana.

In barul in care am intrat fix cand se deschidea, la ora 12:00, nu mai era nici un client si barmanul era singur. Dupa mine au intrat si 2 turisti zgribuliti de pe vapor, care au cerut 2 cafele si 2 scotch-uri si s-au asezat la o masuta intr-un colt, lasandu-mi scaunele de la tejghea libere. Barmanul m-a intrebat ce vreau, si, ca de obicei, cand sunt pus in fata necesitatii exprimarii unei optiuni precise, m-am blocat. Nu mi-era sete de loc, nu aveam chef nici de cafea, nici de ceai, nici de alcool, asa ca am zis total la intamplare "Fanta cu lamaie". Barmanul nu a schitat nici un gest de surpriza deosebita auzind aceasta comanda totusi cam neobisnuita pt un bar care nu se afla nici la parterul vreunui hotel, nici atasat vreunui restaurant de familie, ceea ce mi-a sporit increderea in competentele lui. Era inalt, desi nu cred ca depasea 1,80, asa ca nu m-a intimidat prea tare, avea camasa usor mototolita, ceea ce mi-a sporit simpatia fata de el, si parea preocupat fie de plictiseala, fie de gandurile proprii, ceea ce mi-a stranit emotii in legatura cum sa-l abordez, ca nu cumva sa risc ca il vad ca incepe sa se uite in jur cautandu-si de treaba, asa cum mi se intampla mie de obicei cu diversi cunoscuti pe care ii abordez din cand in cand sa le spun ce am si eu pe suflet.

Pana sa ma decid eu cum sa deschid conversatia, a intrat el in vorba cu mine, intrebandu-ma daca Fanta era indeajuns de rece, si daca mai voiam 2 cuburi de gheata, de unde am dedus ca se plictisea, si nu avea vreo problema deosebita care il framanta in clipa aceea, in afara poate de dorinta obisnuita de a capata un bacsis, mai ales ca ma vazuse si imbracat asa mai spilcuit si mai indecis, si ma catalogase imediat ca un bun client de psihoterapie, de la care exista chiar o sansa reala de a castiga un ban in plus. Incurajat de atata competenta total neasteptata pt mine aici, in acest orasel norvegian, i-am spus direct ca azi mi-am dat demisia, si ca daca nu mi-o dadeam exista risc sa ma imbolnavesc in mod real, la care el a oftat cu simpatie si m-a intrebat cati ani am rezistat sa lucrez in acel loc de munca.

Dupa ce i-am zis, el a oftat din nou si a inceput sa imi spuna ca si el lucrase corporatist intial cand venise acum vreo 8 ani din Cecenia, dar dupa aia s-a lasat si s-a recalificat in barman. Pe urma a inceput sa imi povesteasca despre stress-urile razboiului, ceea ce mi s-a parut oarecum surprinzator, insa nu imposibil, din partea cuiva care a trait intr-o zona de razboi reala. Poate ca simtea nevoia sa imi relativizeze "problemele" fata de unele cu adevarat catastrofice, plus totodata sa-si goneasca propriile amintiri neplacute despre stress-urile secundare al imigratiei si al lucrului intr-un loc de munca de tip corporatist resimtite de el insusi colac peste pupaza dupa ce scapase de stress-ul razboiului. In spirit sustinator de moral altruist, mi-a spus, cu oarecare mandrie patriotica, insa si sincer admirativ, ca totusi in zilele noastre Groznii arata cam ca Dubai-ul, din cauza planurilor de reconstructii masive postbelice.

Deoarece incepuseram sa zambim amandoi la faza asta, eu am simtit ca mi-am primit suportul necesar, deoarece, dandu-mi demisia de la unul din joburi, devenise clar ca nu voi reusi sa imi cumpar anul asta un Mitsubishi Lancer, (ultima masina la care ma oprisem interesat dupa ce imi fusese recomandata de o oglinda fermecata prezentata recent cititorilor de blogger-ul Madelin), si am simtit totodata in acelasi timp, (desi este posibil sa ma insel), ca si barmanul meu spiritual de ocazie avusese si el intr-o anumita masura oportunitatea sa isi mai exprime si sa isi clarifice niste amintiri legate de istoria lui personala personale si sa simta gratificatia ca ajutase un seaman om, asa ca si eu m-am simtit util la ceva, ca client si platitor de bacsis. Ne-am urat reciproc succes in viata si cariera mai departe, am dat mana si ne-am despartit reciproc imbarbatati.






 

Mi s-a facut dor de Bucurestiul exotic [rated 3X pt limbaj, si NC-17 pt cel putin una din imagini]

Comunicand intr-un limbaj cultural identificat de mine ca fiind probabil neaos gay romanesc urban contemporan, pederanger a fost primul blogger din Romania care a reusit sa imi trezeasca o umbra de nostalgie, (desigur nesabuita si fara nici o baza in realitate), fata de Bucuresti ! Zau, ce nu reusise bloggerul literar Vlad Stroescu de ani de zile cu Dulcea lui mahala, a reusit pederanger cu vreo 2 articole de tip "in your face" ! Desigur, stilul "in your face", corespondent oarecum si variantei furiei feministe de val 3 de import de tip "marsul pitipoancelor", nu este ceva neaparat recomandabil culturii gay care inca doreste sa se integreze in cultura mai larga romaneasca contemporana, insa este autentic romaneasc, nu de import, este clasic, de nivel Stonewall la scara mica, si nu pot spune ca nu m-a facut atat sa jubilez, cat si sa inghit in sec...mai ales ca le petit Meaulnes plecase mai devreme de la ziua mea de nastere impreuna cu inginerul CTC de tevi de petrol si gaze, in loc sa mai ramana peste program sa manance cu mine bomboanele de ciocolata belgiene de calitate superioara Duc d'O cu Cointreau pe care le cumparasem special pt el.

Mi-am dat seama totodata, ca desi eu personal nu m-am indragostit niciodata erotic in lb romana, mi s-a facut totusi dor de p[...]la romaneasca, si nici nu stiu daca ar fi cazul sa-mi fie jena sa o spun direct, deoarece pt mine personal p[...]la autohton romaneasca chiar reprezinta deja de destul de multa vreme, exact ceea ce ei, oarecum narcisist doritoare de aprecieri si plocoane, nu prea pare sa ii placa sa fie, (cf si pederanger), un exotism, (probabil deoarece in Romania "exotismul" este inca oarecum imprecis reprezentat de banane si de posibilele lor conotatii istorice legate de spaime de posibile exploatari colonialiste, sau diverse prejudecati legate de diversi "salbateci", fie ei "nobili" si/sau intotdeauna "buni", dupa cum i-ar place probabil sa creada in continuare blogger-ului Mircea Vladut, sau ceva mai fiorosi, dupa cum mi-e adesea cam teama mie, mai sperios din fire).

Deci in realitate, nici nu ar fi patriotic etic pt mine sa jinduiesc la ea, ci sa o las sa se maturizeze liber in continuare, asa mai ca la vecini, sa-si mai cizeleze si slefuiasca narcisismul pe acel drum indelungat al dezvoltarii democratiei tolerante insa echitabile si in acea zona cultural-geografica, unde efectiv probabil ca mai e de asteptat pana cand lui pederanger sa nu ii mai fie jena sau chiar frica sau nervi sau chiar tarsa sa ii zambeasca unui eventual invitat localnic sau strain intr-o cafenea oarecare, si nu numai din Buzau, dar si din Mangalia, sau Arad, sau Sighisoara...ca parca wannabegay2 zicea, (ca de obicei, mai de la distanta, preferabil chiar de la o mare departare, preferabil chiar si un ocean), ca Iasiul, Sibiul si Timisoara sunt pe locul 3, iar Clujul si Bucurestiul se lupta aprig vitejeste pt locurile 1 si 2 in competitiile intrigant numite "cel mai gay oras din Romania"...si numai cand ma gandesc cum e de fapt in Bucuresti nici nu mai stiu ce fel de sughituri sa ma apuce, de ras sau de nostalgie !...desi, zau, eu personal am majoritar amintiri placute, numai ca asa mai punctuale si interpretate cu mare bonomie si indulgenta autentic superficiala din punct de vedere realist strain...de aproape orice.

Si uite asa, din acest fel de frustrari banale, se naste si activismul politic cel mai altruist. Noroc ca eu sunt indolent si conformist din fire, doritor de a evita complicatii, asa ca voi continua sa dau linkuri cu poze roz bombon romantice adesea stereotipizate si stereotipizante, perpetuand si eu povestile cu "Happy ending" si "prince Charmant", mai usor tolerabile pt populatia generala, totodata si real protector-ocrotitoare pt tineret in sens de "it gets better". De fapt ESTE adevarat ca "it gets better", numai ca problema e ca nu seamana cu filmul, (nici cu ala documentar uneori, daramite cel artistic). Chestia asta eu am intuit-o de pe la 15 ani, si am si plans cu lacrimi reale din cauza asta. Ma rog, pe la 16 mai speram inca deja din nou, ca tocmai ma indragostisem de d r si starea asta de indragostire creeaza un optimism euforic cam dificil de depasit. Pt ca voiam si eu sa fie asa ca-n filme. Exact ca in prima parte din Romeo si Julieta in regia Zeffirelli voiam sa fie, (mai ales ca parul si ochii lui d r erau identice la culoare cu cele al d-rei Hussey in acel film...ba chiar parca si 1/2 din sprancene si 1/2 din curbura obrajilor parca semanau un pic cu ale dansei), inainte sa inceapa partea cu tragedia neintelegerilor, traducerilor total eronate a unor gresit presupuse disloialitati, si ambitiilor meschine in realitate aproape cert inevitabile oricum, si nu doar de la dl William Shakespeare incoace, sau vremurile post daramarea turnului lui Babel, ci chiar probabil inca din vremurile rasaritului din Eden.

Plus, mai rau, dupa ce ca nu e ca-n filme, cere si efort real. Dar cine naiba sa-l depuna, decat asa poate cativa relativ rari indivizi mai constiinciosi si mai sarguinciosi din fire, sau mai ales, deja aproape excesiv de maturi ?...Si asta mi se pare valabil si pt non-gay, dar pt gay pare si mai tragic oarecum, deoarece implica in mod real destula singuratate...mai ales in tarile inca in curs aproape perpetuu de dezvoltare, in fond- (in stil freudiano-marxist adaptat eriksonian)- in curs de definire si de conturare mai precisa de identitate de sine matur autonom functionala, printre care, probabil, si Romania, a carei limba si cultura sunt si ele destul de autentic exotice pt mine, si la care am impresia ca am privit de cand tin minte printr-un geam oarecare, chiar usor murdar si pe alocuri zgariat, deci imperfect transparent, de tramvai, de tren, uneori de masina...eram parca mereu in treacat fata de Romania, eu...

In ce limba oare ar trebui sa comunice cultura gay romaneasca astfel incat sa poata fi atat inteleasa cat si acceptata de cultura majoritara, care nici ea habar nu pare sa stie cine e si ce vrea, deoarece nici ea la randul ei nu pare in stare sa isi defineasca un grai propriu reprezentativ cultural oarecare in afara de cel larg comun al lb romane, atat de usor de masacrat de majoritatea, chiar de insisi pseudo-intelectualii tarii ? De la idealurile de independenta incoace, mereu, cel putin in mass-media generala, daca nu si in limbajul oficial administrativ guvernamental, ba chiar si diplomatic, pare sa fi fost vorba de preluat diverse neologisme, ba frantuzisme, ba nemtisme, ba americanisme, si inca si la nivel de copy-paste destul de slab calitativ a unor chestii deja oarecum perimate, daca nu de-a dreptul expirate de din alte parti.

Insa, ma rog, ce am eu cu altii ? Ca nu de "altii" mi-e mie dor. Cel mult de p[...]la lor...in stil, desigur, cat mai masochist cat de cat tolerabil, ca totusi, recunosc, asta norvegiana ma cam sperie inca. E si real mai mare, in medie, am observat, decat aia romaneasca...chiar si la scara hartilor pare sa fie, si chiar si mai lipsita de umanitate, (la nivel pana si de densitate populationala). Si mi se pare inca si mai real exotica, fata de subcultura mea proprie, (in cazul meu particular chiar incultura mea proprie), decat cea romaneasca. Si eu personal, desi am fost facut "exotic" de nu mai stiu cate ori la viata mea, de nici nu mai tin minte cati din cate natii si culturi, cu acest epitet alaturat unor sentimente cat mai diverse, (curiozitate simpla sau chiar excitata, compasiune miloasa, surpriza intrigata sau de-a dreptul anxios-tematoare, dispret, admiratie sincera sau contrafacuta, etc), poate chiar si tocmai din cauza asta, NU prefer exotismele, ci cotidian banalul cat mai posibil comun obisnuit.

Pt mine, mi-am dat seama recent, acel banal comun obisnuit inseamna semenii nomazi nuclear familiali, (nu de clan sau de trib, sau de caravana ocazionala), multilingvi si multicultural expusi, sau chiar copiii lor, majoritar calatori in scopuri de business, sau leisure, chiar si de business & leisure, dar mai mult, totusi, de business. Cei care stiu sa isi faca o valiza cu cele esentiale aproape unei vieti intregi in numai 30 de minute. Cei care si-au dat seama de mici de tot ca a pleca NU inseamna de loc neaparat un posibil anticipat catastrofic deces, (decat atunci cand se petrece in conditii cu totul si cu totul neobisnuite cu adevarat catastrofice de origine majoritar in eroare sau chiar criminalitate umana), ci, de cele mai multe ori, poate doar o mica ruptura sau descusatura de suflet usor dureroasa uneori, insa mereu reparabila ulterior, chiar si daca acel suflet va arata ulterior cam peticit...insa si din petice se pot face lucruri utile si chiar autentic estetice si rare uneori. Cei pt care "acasa" nu inseamna neaparat un loc anume, ci poate doar o persoana sau un mic grup deosebit de restrans de persoane, de obicei acea familie nucleara, (rudele de gradul 1, dar si macar o bunica sau o sora/frate vitreg).

Chiar atat de rare si de exotice sa fie acest fel de persoane ? Eu personal am intalnit destule. Nu stiu de ce "altii" par sa creada ca suntem chiar atat de neobisnuiti. Poate deoarece nu exista foarte multi din noi reprezentati direct in literatura sau filme. Poate ca exista imagini false, mituri in legatura cu noi. De exemplu ca nu am sti sau nu am avea interesul sau chiar capacitatea de a ne atasa. Dimpotriva, eu cred ca suntem chiar experti in atasamente si detasamente rapide si eficiente, ca si cum ar fi cu fermoare sau velcro in loc de noduri complicate sau incalcite, sau diverse suduri si lipituri. Eu personal cred ca ma identific cu subcultura acestui fel de persoane chiar mai profund decat ma identific cu subcultura gay, deoarece am inceput sa ma simt astfel de cand aveam exact 8 ani, (cand inca nu eram interesat explicit sexual), de atunci de cand le-am si marturisit parintilor mei ca mie imi place mai mult la hotel decat acasa.

De obicei am ezitari de a ma identifica in public cu un grup anume, cred ca mai mult dintr-o teama oarecare de a nu fi stereotipizat in mod, din pacate, totusi comun ignorant, neplacut si autentic needucativ, mai mult din cauza ca avusesem experienta vietii in cultura gay, in care chiar pana si noi, gay-ii ne stereotipizam uneori unii pe altii, la nivel de internalizare a prejudecatilor altora indreptate atat de consistent concentrat catre noi si asupra noastra, care efectiv ne imbraca cu niste "costume" de care unora din noi chiar ne vine greu sa ne despartim, mai ales ca ne place si jocul de scena la destul de multi, plus ca e totusi mai decent + mai prudent sa fii imbracat decat dezbracat in larga societate, si nu putem fi totis chiar atat de creativi incat sa ne producem singuri costumul haute couture pe care ni-l dorim si chiar probabil il si meritam, de ce nu ?...lucru valabil si pt alti minoritari, desi unii au inceput sa invete sa raspunda cu umor la acest fel de autentica neplacere si chiar disfunctie interna, in fond o generalizare absurda a modei unor haine pret a porter made ceva mai ieftin in China, chiar daca nu or fi si ele de lepadat in vremuri de reala penurie relativa...desi acest fel de umor se pare ca nu este pretuit peste tot, mai ales nu in societatile de tip totalitar.

Plus imi displace ideea de a vorbi in numele unui grup, chiar si unul cu care ma simt solidar sau al caruia ma simt chiar oarecum insider, deoarece si eu sunt real ignorant, si totodata nu am aspirat niciodata sa detin vreun carnet de membru al vreunui grup care poate dezvolta interese politice sau economice. Grupul semenilor nomazi nucleari nu a avut niciodata timp de a dezvolta interese politice de grup tocmai deoarece este international si in continua miscare, plus ca membrii lui sunt persoane care pretuiesc deosebit de mult libertatea de alegere si de miscare a fiecarui individ considerat chiar autentic independent autonom. Plus, la urma urmei mie imi plac produsele haute couture, si nu imi prea plac, desi recunosc ca sunt practice, uneori chiar dragalase, uneori chiar real designer outsourced, produsele made in China dupa contract totusi strain, nici macar autentic original chinezesc. Si mai e si povestea oarecum neplacuta legata de un fost profesor de-al meu de lb chineza...care, desigur, a avut si ala niste pretentii total absurd merealiste fata de mine, bazate pe cine stie ce intamplari din viata lui anterioara, si nu am putut evita de a-l dezamagi si pe el.

Cred ca am fost oarecum indemnat in acest sens de identificare mai precisa de apartenenta de grup de zambetul pe care mi l-a oferit spre relaxare, probabil chiar autentic neintentionat, pederanger, (desi nu este un zambet fata de el, ci alaturi de el), ulterior de Vladen, care a scris despre importanta apartenentei la un grup inteleasa din punct de vedere cultural rusesc si norvegian, ba chiar si de provocarea lui CLM, care pare sa isi doreasca destul de insistent o fotografie a trasaturilor chipului meu care sa i se para poate mai usor inteligibila decat paragrafe intregi plicticoase de cuvinte...desi din pacate va trebui sa o refuz, fie si numai din motivul simplu concret ca nici macar nu am la dispozitia mea vreo alta poza de-a mea relativ recenta care sa semene cat de cat cu mine cel de acum decat cea din pasaport, nu am nici scanner, si nici macar telefonul meu mobil nu e din ala care face poze...nici nu mai vreau sa pomenesc motivul sentimental ca de cand a murit bunica si am si pierdut ca un adevarat dobitoc si o poza fermecatoare unicat de-a ei din tinerete, (in care sincer cred ca era autentic mai frumoasa + mai simpatica + naturala chiar si decat d-ra Hussey din Romeo si Julieta, sau orice echivalent posibil masculin al dansei de care m-as putea eu indragosti vreodata, inclusiv cel super-ideal care sa aduca cu d-na Isabelle Adjani cca 1993, insa cu maturitatea cerebrala din 2002 si cu simtul umorului din 2003 + sa poarte si incaltaminte inalt calitativa de lux), efectiv am simtit ca pur si simplu NU MERIT sa imi mai fac eu vreo fotografie sau sa las sau sa pun pe altcineva sa ma fotografieze chiar pe gratis, doar asa de placere.

 

Recapitulare

Cu ocazia intrarii in anul 33 al vietii mele, si totodata cu ocazia implinirii a 2 ani de cand am inceput sa ma gandesc la ce lucruri sa imi pun in cele 2 valize cu care am parasit cu intentie definitiva Romania, (pe care pana atunci o parasisem numai episodic temporar in repetate randuri din anul 9 al vietii mele incolo), desigur, in ultima instanta, alungat de parintii mei care, sincer iubitori fata de mine si totodata competenti in a ghici viitorul, (fiind economisti), incepusera sa se ingrijoreze de sansele mele realist scazute de a beneficia vreodata de un venit bugetar indestulator pe zona UE, deci si de o pensie in viitor, doresc sa fac o recapitulare a lucrurilor pe care le-am indeplinit si le-am invatat, ca emigrant definitiv din Romania, si ca imigrant veleitar de generatia 1 in Norvegia, o tara cu a carei cultura nu am mai nimic in comun in afara de:

a) niste posibile amintiri colective comune de pe langa Trieste, (pe unde am trecut o data si eu, la fel ca niste fosti calatori norvegieni din vechime, desi ei, se pare, din proprie initiativa in cautare de mancare concreta pe atunci, insa totusi in conditii ceva mai usoare, mai mult legate de comert, decat colegii lor mai curajosi care se indreptasera sa gaseasca pesti, elani si caprioare in Lumea Noua, iar eu mai mult tarat de parinti in cautare de mancare abstract-figurativa spirituala, eu personal ne tinand minte sa ma fi simtit vreodata chiar atat de infometat spiritual incat sa ma simt motivat sa calatoresc prea departe pt a-mi potoli aceasta senzatie desigur neplacuta), si

b) niste amintiri personale din copilarie, (de dinainte sa ajung si in Italia), legate de niste cai micuti ocru-portocalii semi-domesticiti care colindau liberi pe o plaja din judetul Troms, pe care tata, (fost jucator amator de rugby, entuziast alpinist, si totodata suporter al teoriilor economice promovate de dl Friedman), ma indemnase entuziast sa am curajul de a-i cunoaste mai bine, insa de care mama, (aventuriera doar in ceea ce priveste jocurile de noroc efectuate sub acoperisuri protectoare manufacturate de om, si totodata fan al teoriilor d-lui Keynes), ma indemnase, alarmata, sa ma feresc.

Gandindu-ma mai bine, mi-am dat seama ca de indeplinit nu cred ca am indeplinit mare lucru in afara de a scrie pe gratis fara a anticipa vreun venit sau vreun avantaj pt mine si nici pt alti semeni oameni cca 500 de articole pe acest blog si vreo cateva pe alte bloguri in alte limbi, si imposibil de determinat cate sute sau mii de comentarii (majoritatea off topic) pe blogurile altora. Nu cred ca asta este ceva in legatura cu care un om relativ serios adult, chiar si inca tanar adult, (cf reorganizarea etapelor pe varste ale omenilor de cand cu anuntarea cresterii sperantei de viata medii globale in 2006 de la cca 47 de ani la cca 67 de ani), ar trebui sa se laude in gura mare, decat poate daca ar da de stire ca motivatia principala ar fi fost cumva vreun exercitiu mai mult sau mai putin organizat de a-si imbunatati tehnica exprimarii si comunicarii in scris, insa acesta nu a fost niciodata un scop al meu, (desi, desigur, unii comentatori inclinati critic literar mi-au atras atentia, si pe buna dreptate, ca ar cam fi cazul sa ma ocup si de asta, macar din simpatie fata de eventualii cititori daca nu pt autodezvoltare personala mai complexa.)

Gandindu-ma si mai bine, mi-am dat seama ca in Norvegia am avut, in plus, mai multe oportunitati de a face sex decat pe teritoriu romanesc sau asiatic, desi mai putine oportunitati decat pe teritoriul insular britanic, nord-american, sau australian. Am avut totodata si timpul liber excesiv necesar de a avea mai multe oportunitati de a ma indragosti, (eu ne prea avand creativitatea sau imaginatia cu ce altceva mi-as putea umple timpul liber), ceea ce nu e de ici de colo, desi, totusi nu chiar atat de profund ca in insulele Pacificului sau la Hong Kong. Am avut totodata oportunitatea de a ma maturiza la niveluri mai realiste in sens ca mi-am amanat deadline-ul pt o eventuala casatorie legala pana dupa 2018, de la 2016 unde fusese stabilit initial la nivel estimativ, si este chiar posibil sa mai aman chiar si dupa 2022, deoarece mi-am dat seama ca ar cam fi cazul sa studiez mai aprofundat niste articole de legislatie comparativa internationala in ceea ce priveste merger-urile corporatiste internationale, si asa ceva cere destul timp, mai ales ca eu nu am studii de specialitate, si nu am nici vocabularul juridic prea dezvoltat dincolo de a incerca sa raspund in mod cat de cat capacitativ adult calificat la intrebarea "How do you plead, guilty or not guilty ?"

Faptul ca am lucrat mai sustinut in medii corporatiste in cadrul unei culturi mai largi in care s-au promovat activitatile de intrajutorare pe baze de altruism, (adesea in conditii de mari lipsuri reale de alte chestii de baza), m-a ajutat totodata sa invat sa recunosc valoarea educativa a autocriticii in fata unor colective de munca, daca ea este efectuata in mod cat de cat competent, si desi nu m-as putea lauda ca am atins inca acest nivel de competenta, (iar de expertiza nici atata), totusi, increzator si optimist din fire, (chiar la niveluri autentic candide, daca nu de-a dreptul naive), nu mi-am pierdut inca speranta ca, cu ajutor si sutinere de tip indrumator corect din partea celor cca 12 manageri ai mei, plus cu participarea mai constiincioasa la exercitiul de a rezolva sincer cat mai multe lepse in public on-line, (pt desenzitizare nu atat fata de exhibitionism, cat in fond, in cazul meu, fata de fenomenul auto-cunoasterii, in general mai recent recunoscut, la nivel de Premiu Nobel pt Economie, ca fiind de-a dreptul inutil, in afara poate de perioada adolescentei timpurii, sau a invatarii unor tehnici speciale in cadrul exercitarii unor metode speciale in anumite profesii, ca de ex actoria), ma voi putea perfectiona si in acest sens la nivel corporatist social adult.