Singuratate

OK, titlul e cam dramatic deprimant, mai corect ar fi fost "Despartire", dar e OK si asa, ca sunt cam obosit. Azi a fost ultima oara cand m-am intalnit cu Nelson, care maine chiar pleaca, desi nu chiar direct la razboi, dar, totusi, intr-o zona de conflict creat si mentinut oarecum strategic, la nivel de oportunitate care s-a ivit pe-acolo, pt un training potential util viitorilor participanti in viitoarea izbucnire mai brusca, sau, mai realist, gradata a fazei a 2-a a Razboiului Rece. Din fericire, Nelson nu e nici elev, nici trainer, ci doar cel mult observator semi-involuntar de tip functionar birocratic, ca atati de multi altii...oricum, una e sa fii martor la licitatii legate de contracte acordate pt diverse tevi de gaze si petrol, alta e sa fii martor intr-o zona de conflict violent, fie la serviciu, fie off serviciu, oricat de mult training sau experienta de martor ai avea dinainte, fie el si profesional, nu doar de nivel amator.

Deoarece suntem amandoi fani Steven Spielberg, desi lui i-a placut ET mai mult decat Jaws, si mie Duelul mai mult tot decat Jaws, si mie mi-a placut AI ceva mai mult decat lui, el nu stie lb franceza, asa ca nu i-am propus sa ne enervam impreuna pe Herge, distrandu-ne cu Tintin, si ne-am uitat la War Horse...insa efectiv, cand povestea a ajuns la Somme, am oprit filmul, deoarece devenise prea emotionant, si nu voiam sa ne despartim plangand, (mai ales ca eu, desi sub tratament, inca am lacrimi posibil contagioase, dupa cum i-am marturisit mai detaliat lui Blegoo, deoarece el, fiind catel, este din principiu un companion posibil loial si rabdator ascultator), sau anxiosi despre viitor, si i-am propus ca sa vedem fiecare separat, ulterior, restul filmului, astfel incat sa avem despre ce sa vorbim cand si daca ne vom mai revedea vreodata la Casablanca, cf plan utopic ideal.

Pe urma, am stat un pic chiar de vorba in cuvinte, dar eu nu ma pricep prea bine sa multumesc celor de la care chiar am avut ceva de invatat, asa ca i-am zis doar ca am sa ii raman intotdeauna recunoscator, asa in general, si am impresia ca i-a facut placere, deoarece chiar mi-a dat un fel de scatoalca prietenoasa in cap, exact asa cum mi-as fi dorit sa imi faca si mie vreun profesor vreodata, (mai ales ca eu sincer i-am respectat chiar aproape pe toti, in afara poate de cel de lb engleza din liceu, care mi-a furat o carte de gramatica editie originala britanica, si mi-a si luat mana dreapta prizoniera in mana lui intr-un mod oarecum anxiogen cam nepotrivit de lung in timp ce se pregatea sa imi ceara imprumut acea carte pe care nu avea de gand sa mi-o dea niciodata inapoi, insa l-am iertat, deoarece chestia asta s-a intamplat totusi pe cand Romania era inca destul de saraca, in ultima decada a secolului trecut, plus ca eu tot nu as fi deschis acea carte, desi tata daduse chiar bani proveniti din bugetul de stat al Romaniei pt acea carte cumparata special pt mine personal)...insa, desigur, realist nu ar fi fost nici bine, nici voie sa se intample vreo asemenea scatoalca reala, chiar si oferita la modul cel mai spontan inocent si sincer in scop de incurajare oarecum etic si competent induiosata, din cauza complicatului cod de eticheta care guverneaza sau ar trebui sa guverneze orice posibil contact fizic dintre un posibil pedagog si vreun posibil elev de-al sau.

Pe urma a plecat. Si chiar am avut nod in gat si o clipa de disperare, deoarece intr-adevar, desi nici fata de el nu cred ca as fi putut sa ajung vreodata sa vorbesc chiar 100 % sincer, (cred ca efectiv din cauza de defect personal plus ranforsat profesional), totusi el m-a ajutata sa nu ma simt atat de infiorator de singur in aceasta zona cu adevarat pustie de oameni reali obisnuiti, de nivel ca efectiv cand ies uneori pe strada, si merg pe vreun trotuar, chiar de-a lungul unui bulevard urban obisnuit, pana cand ajung la cate vreo cladire publica unde se mai pot gasi oameni, ca de exemplu vreun magazin de mancare sau vreun bar, am uneori senzatia ca s-a intamplat vreo catastrofa si am ramas singurul supravietuitor. Nici masini nu exista prea multe si trec destul de rar, pana si statiile de benzina sunt pustii...si nu numai in week end, (cand se stie ca oamenii fug cat mai departe de zonele urbane in toata Scandinavia), dar aici chiar si in timpul saptamanii, ziua in amiaza mare, chiar la ore neobisnuite pt siesta, (care e si ea recunoscuta international ca un timp mai pustiu de oameni vii pe strazi in anumite zone), nu mai vorbesc de timpul amurgului, cand devine chiar de nivel de spooky, de imi vine uneori sa incep sa cant un cantecel cu voce tare ca sa imi fac curaj.



Rudolph Aspirant/Eugen H. Craciun
14.ianuarie.2012
aprox. 13:45, Bogota-Havana time zone (ora de siesta pe acolo)

Fat Frumos- partea 2

Bottom line e ca ziceam ca Fat Frumos e de nivel de arhetip, si, daca pe anime ai voie si e chiar posibil misto sa le utilizezi in scopuri de jocuri sexuale, sau, daca esti actor de meserie, si doresti sa semeni cu Marilyn Monroe, ai voie si e chiar posibil util sa le folosesti in tehnica metodei, iar daca esti om obisnuit ai voie sa te indragostesti de ele, daca le intrezaresti in aerul sau maniera vreunei persoane indeajuns de sexy ca sa te atraga de la bun inceput, insa nu stiu cat de util sau de misto o sa fie in final in acest caz, cu Fat Frumos, care e, IMHO, (plus sorry pt posibila blasfemie), de nivel de icoana, desi o fi placut chiar a la longue, NU este nici util nici bine sa aspiri sa formezi un cuplu romantic-sexual adevarat.

Nu spun asta deoarece ma tem de posibile consecinte adverse simple, cum ar fi cele care apar in caz de dragoste de anime neimpartasite sau inselate cu alte anime, ci chiar spun ca nu este etic nici fata de tine, nici fata de o icoana sa te indragostesti de ea la nivel de dorinta de a forma un cuplu, deoarece ea nu este nascuta pentru asa ceva, nu are nici capacitatea pt asa ceva, si este risc sa o tulburi sau sa o faci trista, si tristetea icoanelor este avantajoasa omenirii numai in cazuri ff rare, cu totul exceptionale de tip de miracol in care vreun tablou reprezentand un personaj religios de importanta lui Iisus Christos sau a mamei lui, Maria, incepe sa planga lacrimi lichide si sa insanatoseasca oameni suferinzi pe undeva.

Stiu ca unor calugarite crestine li se spune ca trebuie sa se considere Miresele lui Christos, insa pana si majoritatea dintre ele inteleg ca acest titlu este total simbolic si ritalistic, si adoratia lor pentru Iisus Christos, in mod ideal nu ar trebui sa contina elemente de dorinta sa formeze un cuplu romantic-sexual obisnuit cu el, deoarece, desi el este probabil indeajuns de puternic ca sa tolereze asa ceva, totusi acest fel de indragostire nu este, IMHO, etica pt calugaritele respective si pentru evolutia lor profesionala la nivel optim dezirabil. (Dar sunt sigur ca exista pe Google tratate intregi de recomandari si regulamente legate de acest lucru catre calugaritele crestine scrise in mod mult mai competent si expert decat am reusit eu aici, plus ca Iisus Christos, ca icoana, nu este chiar de tip Fat Frumos, desi sunt destul de sigur ca era magnetic dincolo de carismatic, si unii catolici mai romantiosi au incercat sa il portretizeze si asa.)

Plangand din ochiul stang mai devreme, (din cauza unei simple conjunctivite acute cu probabil agent infectios cauzator de tip Gram negativ, desi nu se va sti niciodata, din cauza ca am inceput deja tratament intensiv, daca o fi Chlamydia, sau, mai rau, Gonococ, din cauza de activitate de nivel de bar recenta, plus frecventa crescanda a acestor germeni in randul populatiei norvegiene), ii povesteam blogger-ului loopoo, sub postul lui despre profetii, (unde m-am simtit obligat sa scriu ceva inainte sa plec pe posibilul ultimul drum la doctor, care, BTW, arata, saracul, mai mahmur decat mine, insa nu a uitat sa-mi ureze Un An Nou Fericit, dupa ce mi-a zambit indulgent in timp ce eu il intrebam incocent daca oi fi facut cumva conjunctivita din cauza ca nu m-am spalat pe maini asa de des cat ar fi trebuit), ca una din icoanele mele personale de tip Fat Frumos, in afara de cel deja intalnit de mine in carne si oase despre care i-am povestit fostului student de la Facultatea de Filozofie a Universitatii Alexandru Ioan Cuza din orasul Iasi, Adrian Ciubotaru, sub un link din partea 1, si in afara de Michael Tintiuc, catre care exista si mai multe linkuri in partea 1, deoarece el chiar vine de pe acolo de pe langa unde s-a nascut chiar primul Fat Frumos originar, este reprezentata de replicantul Rachael din filmul Blade Runner, si mai scriam ca spre icoane, fie ele culturale sau religioase, trebuie sa TINZI, ca ideal, nu sa doresti sa te indragostesti de ele.

Nu stiu daca am dreptate, deoarece nu am citit niciodata ce au scris oamenii interesati de icoane, nu am reusit sa vad niciodata filmul Andrei Rubliov, (ca de altfel nici unul din filmele regizate si/sau scrise de regizorul rus Andrei Tarkovsky, care pe mine, in mod invariabil, m-au adormit), nu am atarnat niciodata vreo icoana pe vreun perete personal, desi am avut o data, mai demult, una intr-un raft dintr-un dulap ascusa sub niste cearceafuri, si desi am avut cateodata postere de actori de tip anima pe perete, de exemplu am avut-o ani de-a randul pe perete, in timpul adolescentei, pe actrita franceza Isabelle Adjani, care pentru mine este o anima mai complexa, putand juca fie rol de anima Helen, fie de anima Mary, si pe care nu am impartasit-o cu nimeni altcineva pana acum in jocuri sexuale, si pe care chiar parca mi-as dori sa o pastrez pentru cel cu care ma voi casatori, daca imi va fi dat sa ma insor si eu vreodata cu cineva anume.

Nu stiu de ce ma sfiesc eu atat de mult fata de icoane. Am sarutat si eu cateva in biserici, insa niciodata pe cea a lui Iisus Christos, deoarece mi s-ar fi parut oarecum usor lipsit de respect, ci doar pe cea a Mariei, mama lui Iisus, deoarece ea este, totusi, pe functie de mama. Desi inteleg ca este posibil sa adori o icoana, chiar fara a te indragosti de ea, eu nu cred ca am adorat niciodata nimic si pe nimeni. Eu doar am fost indragostit, si cred ca pot sa spun si ca am iubit si poate inca mai iubesc si acum, insa probabil ca nu atat de mult cat ar trebui pentru indeplinirea optima a ecuatiei Sanatatii mele, Sanatatea fiind reprezentata, (cf zvon Sigmund Freud, de fapt, acum aflu, cf Erik Erikson interpretand ceva dintr-o scrisoare de dragoste a lui Sigmund Freud catre Martha Bernays, cu care era logodit...bine ca macar a fost Erikson interpretatorul si nu altcineva !), de echilibrul ecuatiei Sanatate= capacitatea de a Munci + capacitatea de a Iubi...nu stiu daca e neaparat obligatoriu sa fie in proportie de 50-50 %, si nu cred ca trebuie neaparat actualizate daca exista acolo, drept capacitate, chiar incontinuu amandoua mereu, dar nu stiu sigur...in orice caz pot sa anunt ca eu in ultimul an nu am facut indeajuns de din amandoua cat eram obisnuit sa fac mai inainte, si efectiv, desi mi-am mentinut capacitatea pentru amandoua, am impresia ca daca nu mi le actualizez la nivelul optim dezirabil pentru mine, cel putin la nivelel la care eram obisnuit de dinainte, chiar exista posibil risc sa ma imbolnavesc. Intr-adevar, este greu sa fii imigrant. Poate chiar trebuie sa iti recalibrezi actualizarea acestor 2 capacitati conform altor obiceiuri astfel incat sa te adaptezi cat mai bine unei noi culturi...nu stiu, si oricum, asta nu are de a face cu Fat Frumos, care, IMHO, isi actualizeaza in continuu capacitatea de a Munci, insa isi cauta inca, perpetuu, actualizarea capacitatii de a Iubi, deci este o icoana relativ seductiva care ii invita parca pe oameni sa il ajute in acest sens, insa, realist, IMHO, ei nu au cum, si nici nu e bine sa incerce sa o faca, deoarece daca chiar se angajeaza intr-un astfel de activitate, atunci chiar exista riscul ca ei sa participe in mod neetic pentru altii tocmai la omorarea lui Fat Frumos, intrerupandu-i cautarea, (doar temporar, desigur), la ei.


(...va urma...si mai trebuie sa pun si alte linkuri...)

Fat Frumos- partea 1

Am mari dileme etice in ultima vreme, (mai ales ca iar am consumat in mod nerecomandabil alcool ieri, chiar fara nici o ocazie deosebita, drept care ma simt vinovat, deci obligat sa ma gandesc la diverse dileme etice astfel incat sa uit mai bine de pacatele mele personale, cu bonus-ul ca in cazul meu specific personal pot sa uit si de faptul ca sambata e probabil chiar ultima oara cand am sa-l mai vad pe Nelson in viata tanar langa mine, si pot sa mai uit si de of-ul provocat de Hector), re daca este etic sa risc sa ma gandesc in public despre Fat Frumos, cu riscul, (chiar desi infim in cazul meu personal), de a-l putea posibil "omori" prin posibila demistificare. Despre unele mituri eu cred ca e chiar bine, IMHO, sa ramana sacre, cam in acelasi fel in care se spune ca "nu prea e de glumit cu lucrurile sfinte".

Desi gluma/umorul este poate un fel mai usor tolerabil de a incepe pregatirea unei posibile stari de spirit propice demistificarii unor diverse lucruri, eu, mai ales aflandu-ma in Norvegia unde nu imi este inca permis sa glumesc in public, nu am de gand sa glumesc despre Fat Frumos. Am invatat chiar de la Printul Vaillant, (care NU e Fat Frumos, e ALTUL, de nivel de simplu cavaler promo-protector al unei printese destul de viteze, Anna), ca insusi umorul arata deja o iritare destul de serioasa fata de subiectul abordat, si eu personal NU sunt de loc iritat de Fat Frumos. Il consider chiar f util la nivel de arhetip, posibil placut chiar administratiei curente a Vaticanului, care se lupta si ea cum poate cu problemele economice globale ale epocii Familiilor Destramate, (sau mai greu de alcatuit si mai usor de distrus, din cauza ca efectiv si destul de realist, din pacate, momentan nu mai merita efortul apararii si prezervarii lor pt din ce in ce mai multi oameni, cu, desigur, consecinte posibil ingrijoratoare re cine o sa ma intretina pe mine dupa ce ies la pensie, daca se intampla ceva cu totul neasteptat si delapideaza vreun viitor Ministru de Finante Norvegian cu stramosi de origine Islandeza fondul petrolului pe care contez eu asa de mult).

Din cauza ca mi s-a facut efectiv capul calendar in ultimele zile incercand sa studiez Istorie de pe wikipedia in cantitati pe care nu le-am facut eu niciodata in viata mea inainte, nici daca as pune cap la cap toata materia din care am fost eu personal silit sa o invat pt diferite lucrari de control de-a lungul celor 10 ani in care am fost eu obligat sa studiez oficial aceasta disciplina, (teste la care, BTW, prima mea nota real scolara a fost chiar 2 pe o scara simpla de la 0 la 10, iar ultima posibil, deoarece efectiv am vrut sa uit si aproape ca am reusit, 6, desi pe pile si efectiv pe ochi frumosi), din cauza unor posturi succesive ale prietenului meu virtual din Romania, Mircea Vladut, (cel care NU stie sa spuna povesti cum imi plac mie, nici macar cand e destul de clar ca mi le doresc in acel moment), iar Raul Ghiran, revenit in forta din concediul de odihna, (unde, zau, probabil ca era cazul sa mai stea o vreme), a inceput sa ma puna din nou la efort intelectual in ritm de galere, nu mai vorbesc de Amiuta, (Anamaria Jane Austen), pt care trebuie sa ma straduiesc sa scriu adevarate compuneri literare de nivel de examen de Bacalaureat in mod gramatical corect si despartite si in paragrafe cat de cat potrivite, eu, in final, am preferat, in mod cat se poate de previzibil, sa ma refugiez pt relaxare pe blogul de infotainment autentic calitativ al Roscatei, unde se discuta probleme mult mai practic pertinent ancorate in cotidian si, totodata, mai placut, usor, si util de comentat in public, ca de exemplu masini, barbati sexy, sfaturi medicale, recomandari de filme, etc., si unde, de fapt, am fost indemnat sa il redescopar si pe Fat Frumos.



(...va urma...)

Breaking News

http://religion.blogs.cnn.com/2012/01/07/is-god-going-to-hook-me-up-online-assessing-christian-mingle-and-soul-mates/

Amintiri din clasa a II-a (partea 3)

1987...anul politic al vizitei presedintelui Gorbaciov in Romania, pt a-l anunta, in mod cu totul si cu totul etic, IMHO, din timp pe Ceausescu ca el are sincer de gand sa capituleze in prima faza a Razboiului Rece de vreme ce a reusit pana si un copil de 19 ani sa aterizeze cu un avion particular drept in mijlocul Pietei Rosii, al semnarii acordului dintre compania Disney, reprezentat de dl Michael Eisner, CEO, si Republica Franceza, reprezentata de dl Jacques Chirac, primar si viitor presedinte, pt a porni construirea Eurodisney (Disneyland Paris), al speech-ului autocritic al presedintelui Reagan despre afacerea Iran-Contra, si, mai ales, al familiei Cher & Sonny Bono !

Pauza de recreatie la clasa a II-a

@Mikey:

@Hector:

 

Amintiri din clasa a II-a (partea 2)

Chiar am incercat sa caut ce nivel de materie trebuie stapanita la nivelul clasei a II-a elementare. Nu am gasit mare lucru in lb romana, in afara de o sceneta numita "In cautarea lui Mos Craciun", care se pare ca este recomandabila de prezentat la serbarea de dinaintea vacantei de iarna. Este o sceneta ff simpatica, cu multe personaje, printre care si Scufita Rosie, un vanator, un iepuras, insasi Iarna, ba chiar si un doctor, care se pare ca il cauta cu totii pe Mos Craciun. Nu am avut rabdare sa citesc intreaga sceneta ca sa vad daca l-au gasit, si pana la urma am trisat si m-am uita pe YouTube la una din interpretarile regizorale mai interesante ale acestui show.

Am gasit un site american pe limba engleza ca un elev de clasa a II-a trebuie sa inteleaga ce este un numeral ordinal, cifrele romane, zecimalele, ba chiar cateva fractii simple, ceea ce mie personal mi se pare oarecum exagerat, dar asa o fi acolo, in America. Tot in America, am remarcat ca la citire se pune accent ff mare pe intelegerea cuvintelor pe care le citesti astfel inca sa poti re-povesti ideea principala a unui text in propriile tale cuvinte. Ce bine ar fi daca ar fi introdus si acest nivel de intelegere si in scolile din Romania...dar poate ca e, cine stie ?

Pentru prima oara trebuie sa raportez un articol din wikipedia de limba engleza ca avand un grad mai mic de credibilitate din punctul meu de vedere. Este vorba de articolul dedicat "2nd grade", in care se spune ca in clasa a II-a in SUA mai trebuie sa stii si putina gramatica, la nivel de intelegerea sintactica a partilor de vorbire principale din propozitie, mai trebuie sa stii si despre planete si despre clima, cateva notiuni de istorie, ba chiar si stiinte politice la nivel de intelegere ce rol are presedintele si vice-presedintele, ba chiar si introducerea conceptului de lege. Pai eu nici cand am dat Bac-ul nu stiam chestiile astea, si, oricat de avansata ar fi predarea stiintelor naturii si a social studies in SUA fata de Romania, mie personal acest fel de curriculum tot mi se pare de nivel mult prea avansat pt nivelul de clasa a II-a elementara.

Eu efectiv nu tin minte ce naiba am invatat in clasa a II-a, in afara de faptul ca nu trebuie sa crezi pe cuvant oamenii care te lauda ca ai vreun talent la invatat limbi straine, lucru pe care mi l-a explicat mama pufnind in ras cand m-am laudat si eu o data ei ca am primit acest mesaj de la profesoara mea particulara de limba franceza, si explicandu-mi ulterior ca sunt un prostut daca cred ca e adevarat, si ca doamna de franceza a spus asta doar ca sa fie sigura ca i se va prelungi contractul platit de a ma invata pe mine aceasta limba cu adevarat complicata. Eu, avand dintotdeauna, pe buna dreptate si total justificat, incredere in mama mea mai mult decat in oricine altcineva de pe lume, (chiar daca nu i-am urmat intotdeauna sfatul, desi, in mod invariabil, mi-am dat intotdeauna seama dupa aceea ca am gresit), chiar am retinut aceasta lectie ca fiind ff importanta, mai ales ca era insotita de o veselie autentic sincera din partea mamei mele !

Era cam frig in clasa a II-a uneori la scoala, si uneori purtam manusi si haina in clasa. Alteori era mai cald, si imi agatam jacka sau haina de cuier. O data am si uitat o jacheta la scoala in cuier, deoarece venise primavara si mi s-a parut atat de cald intr-o zi incat am plecat de la scoala fara sa ma mai gandesc sa-mi mai pun jacheta. Nu am mai gasit-o a doua zi, si mama s-a cam suparat pe mine din cauza asta deoarece era o jacheta de blue jeans velur de culoare bleumarin si avea si nasturi frumosi. Nu mai tin minte daca am luat vreun premiu in clasa a II-a. Nu-mi mai tin minte nici colegul sau colega de banca din clasa a II-a. Nu cred ca era acelasi din clasa a I-a, si am impresia ca au fost mai multi, dar efectiv nu mai tin minte circumstantele schimbarii lor.

Il tin minte pe D care imi povestea despre fotbal si despre Bjorn Borg, si stiu ca s-a insurat ulterior cu o suedeza pe care o cunoscuse pe litoral, deoarece de mic voia sa plece in Suedia. Il tin minte pe E, cu care faceam uneori schimburi de mancare din pachetelele pregatite de mamele noastre. Il tin minte pe S, cel pe care m-am suparat ca a ales sa invete in particular limba germana, si avea un glas frumos si un tata chiar muzicant si cantaret de meserie, si care a emigrat ulterior in Germania cu intreaga familie. O tin minte si pe I, careia i-a murit tatal destul de devreme, care avea un frate vitreg mai mare deja emigrat in Elvetia, unde s-a mutat si ea ulterior impreuna cu mama ei. A fost o prietena buna, si incepuse sa invete si ea limba franceza in acelasi timp cu mine si cu aceeasi profesoara particulara, insa in cadrul unor lectii separate. Limba germana o stia deja de la gradinita. O data am facut impreuna o lectie de franceza cu aceeasi profesoara comuna, care ne-a pus tot felul de intrebari, si eu am stiut sa raspund de mai multe ori corect decat ea, dar ea nu s-a suparat pe mine.

O tin minte si pe A, mai inalta decat mine si mai atletica, o adevarat nordica, care a fost prima persoana care efectiv mi-a spus in mod destul de explicit ca se citeste pe fata mea ca sunt un fraier numai bun de abuzat. Nu mi-a prea convenit sa trebuiasca sa fiu chiar intru totul de acord cu ea, si m-am si speriat un pic ca mi-a cam facut placere sa aud acest fel de critica destul de dura drept in fata, insa m-am si reconciliat atunci cu ideea ca, desi uneori aparentele pot insela, de cele mai multe ori si prima impresie conteaza destul de mult. Si mai tin minte o colega supraponderala, si ea mai inalta decat mine, care, efectiv din greseala, intorcandu-se cam brusc prin preajma mea intr-o buna zi, mi-a dat cu cotul in nas de a inceput sa-mi curga siroaie de sange din el, care nu s-au oprit decat mai mult de vreo jumatate de ora mai tarziu !

Si tot in clasa a II-a am fost pocnit tot din greseala in ochi de un bulgare ghetos de zapada provenit de la un baiat mai mare, caruia i-a parut atat de rau dupa aia ca m-a dus acasa tinandu-ma de mana fara manusa, si, dupa aceea, vazandu-ma invalid, mama m-a lasat sa ma bag in patul cel mare din dormitor, pe partea unde dormea de obicei tata, si dupa aia, total fericit si rasfatat de asemenea privilegii, plus cu ochii ascunsi de o compresa uriasa, am adormit cu baiatul ala in gand fara sa mai fie nevoie sa-mi spuna mama nici o poveste, plus fara sa mai fie nevoie sa se uite ea chiar drept in ochii mei inainte sa adorm. A fost una din serile cele mai frumoase, si total lipsite de anxietate ale copilariei mele. Tin si acum minte caldura plapumei celei mari si lumina veiozei, si ce bine imi era acolo, simtindu-ma in siguranta si chiar potential ocrotibil si de semenii mei ceva mai in varsta si mai puternici din societatea mai larga, (chiar daca erau mai neindemanateci intial fata de mine uneori), nu numai de parintii mei.

(...va urma...)

Amintiri din clasa a II-a (partea 1)

Deoarece nu doresc inca sa ma gandesc la momentul cand va trebui sa-mi iau adio de la dl invatator, (reprezentat mai recent la mine de Nelson, care chiar pleaca, pleaca de tot, de langa mine, in jur de 15 ianuarie, si inca intr-o zona destul de periculoasa), la trecerea inevitabila pt majoritatea din cls. a IV-a la a V-a, prefer sa mai tergiversez o vreme gandindu-ma la cls. a II-a, o clasa, care in mod real mie mi se pare destul de neglijata de majoritatea memorialistilor mai larg cunoscuti, poate cu exceptia d-lui Ivan Sergheievici Turgheniev, (desi si in cazul dansului asa mai mult la nivel de sugestie vag deductibila cronologic oarecum periferica), si poate, (desi am chiar dubii destul de serioase), si in cazul Contesei de Segur nee Rostopchine, o clasa in orice caz mult mai neglijata decat ff semnificativele clase a I-a, sau chiar si a III-a, care intr-adevar reprezinta ani de tranzitie ff importanti in viata oricui, primul de la gradinita, sau chiar, mai rau, de la mama sau bunica de acasa, la scoala cat se poate de real inspaimantatoare, si al doilea de la studiul principal destul de unitar, desi dihotomizat si el, (ca doar avem, totusi, 2 emisfere cerebrale majoritatea dintre noi), al alfabetizarii si numaratului in sistem zecimal la studiul mai aprofundat, despartit pe diverse discipline, care vor urma sa isi dezgoleasca coltii amenintatori pe deplin in cls. a IV-a.

Eu personal am trecut de mai multe ori prin cls. a II-a, desi nu chiar la nivel de repetentie, ci, asa, la niveluri diferite, cls. a II-a primara, cls. a II-a gimnaziala, cls. a II-a liceala, si, in cazul meu, chiar si cls. a II-a universitara, chiar si cls. a II-a de training militar, (intrerupt, totusi, din fericire, in mod realist, la timp, cat nu a devenit prea tarziu pt toata lumea), ba chiar, ulterior, diverse cls. a II-a ale diverselor ucenicii, sau training-uri profesionale de servitor, (adica lucrator in servicii), si de functionar birocrat pe care le-am incercat rand pe rand...nu mai vorbesc de cls. a II-a de reinnodare de relatii intime cu anumite persoane de care initial ma despartisem, sau de cls. a II-a de invatat a diverse limbi straine, in mijlocul uneia din care chiar ma aflu acum, in acest moment.

Cred ca as putea scrie chiar si o carte in cateva volume daca le-as lua asa rand pe rand pe fiecare in parte !..insa, in fond, incerc sa ma gandesc etic, la efortul necesar de depus al tuturor, (al meu de a scrie, al altora de a citi, desi stiu ca probabil nu e sansa mare de asa ceva, dar, totusi, just in case), cui prodest ? Eu in nici un caz nu am veleitati de a deveni ca dl Ivan Turgheniev sau d-ra Rostopchine, desi parca mi-ar place ideea de a incerca o data, in cerc total intim restrans, MULT MULT total dezirabil si preferabil in doi, desigur, deoarece nu am nici talent, nici inclinatii de cross-dresser, sau de drag queen, una din rochiile specifice epocii acesteia din urma, cu sau fara indemn de a mi se zice chiar Sophie, sau, de fapt, preferabil, Rita, (anima mea Helen, cea mai dezirabila si cautata de mine in sens general, deoarece nu cred ca efectiv merit sa imi spuna cineva vreun nume potrivit animei mele Sophia, deoarece ea nu este bine integrata in cazul meu, si nu a ramas, si e destul de sigur ca nu va ramane decat la nivel de ideal)...

...pe Hector l-as fi indemnat sa-mi spuna Belle, in legatura cu anima mea Helen, daca am fi ajuns vreodata la o astfel de faza...nu mi-am pierdut total speranta, dar nici nu o caut cu lumanarea, deoarece am primit destule warning-uri repetitive cat se poate de serioase de la diversi informatori din diverse locuri geografice cat se poarte de credibili si reputabil in ochii mei ca efectiv nu merita efortul...insa... ah, Belle...Belle au bois dormant, (Aurore, de fapt), Belle din Beauty and the Beast, Bella din Twilight, Belle Watling...of, Hector, Hector...pe Nelson l-am lasat/rugat sa-mi spuna Rita o data si a fost exquisite de misto, chiar mai misto decat cand l-am pus sa-mi zica Simone si sa ma lege de fotoliu...pe Mikey nu am indraznit inca sa-l rog sa-mi spuna pe nici un nume, nici macar al meu, (decat daca-i vine lui cumva in minte spontan), deoarece fata de el nici nu imi permit sa am pretentii deosebite, plus ca el nu prea le are cu diverse jocuri, si, daca l-as putea antrena vreodata la asa ceva, poate chiar in primul trimestru al anului 2012, cine stie, (ma gandesc, poate cu ocazia cand am sa-i cer sfaturi personalizate pt a vizita Japonia, el fiind expert recunoscut pe zona Asia-Pacific), cred ca i s-ar parea cu totul si cu totul ciudat, sau chiar deosebit de excesiv de sadic pervers fata de el, daca nu ar fi total beat, sa il pun sa-mi zica pe un nume de fata, si cel mult, cred, ar consimti sa-mi zica Christian, cu el fiind William Bligh !

In fond si anima Helen reprezinta clasa a II-a in etapele scolare ale aparitiei si dezvoltarii diverselor anime Jung-iene la baieti...si nu e deloc de mirare ca sunt cam fixat/interesat, si totodata si repetent pe aceasta clasa a II-a ! Alte clase de-a II-a in legatura cu care este posibil ca eu sa fi intampinat fie ceva probleme, fie, sau prin urmare, interes mai crescut, ar fi: clasa a II-a a stadiului I a d-lui Piaget, clasa a II-a generala tot a d-lui Piaget, (adica intreg stadiul II, dar cu precadere, probabil, pana si clasa a II-a a acestui stadiu), toate posibilele clase de-a II-a, daca ele exista, ale d-nilor invatatori Juan Pascual-Leone, Robbie Case, Graeme S Halford, Kurt W Fischer, Andreas Demetriou, Paul van Geert, Micheal Barnes, Micheal Lamport Commons, Kieran Egan, Christopher Hallpike, si a d-nei invatatoare Cheryl Armon, la care eu personal nu aveam cum sa am acces, de vreme ce sunt toti post-Piagetieni, si nici macar nu am capacitatea sa inteleg ce vor de la mine, daramite sa pot invata ceva de la ei, in continuare, cls. a II-a a d-lui Lawrence Kohlberg, (cel cu dezvoltarea morala), cls. a II-a a d-lui Erik Erikson, si a elevei sale, d-na Jane Loevinger, cls. a II-a a intregii familii a d-lui Sigmund Freud, toate clasele de-a II-a ale tuturor post-Freudienilor, (atat neo-Freudieni cat si dizidenti Freudieni), inclusiv ale d-nelor invatatoare mai cunoscute, (in ordine total intamplatoare), Mahler, Klein, Rosenfeld, si Horney, cu posibila exceptie a celor care erau chiar psihotici, ca de exemplu dl Lacan, si dl Reich, la ale caror clase nu m-as fi inscris nici obligat, nici mituit cu mai putin de $ 50,000 pt Lacan, (ca totusi era probabil simpatic, si, cu putin efort de imaginatie, puteai sa-ti inchipui ca esti la Commedia del Arte, mai ales cand tot zicea intr-una ca nu-i place Heinz, fiind convins probabil, in sinea lui, ca o fi vorba de o sticla de ketchup desenata de dl Warhol, nu de un admirator sincer si constiincios total obisnuit al lui Abraham), si $ 150,000 pt Reich, (ca pana la urma ti se facea, vrand nevrand, mila de el, si puteai invata, astfel, sa devii mai compatimitor din fire).

In esenta, indiferent de cine a opinat ca exista sau trebuie sa existe vreun stadiu II, sau vreo clasa a II-a de dezvoltare pe undeva, eu sunt ala care va ramane perpetuu ff preocupat de clasa a II-a, fie sa o repet pt ca mi-a placut ff mult, si sunt ff curios sa invat lectiile predate in cadrul ei in mod cat mai detaliat, poate chiar dorind, constiincios-compulsiv din fire, sa iau note din ce in ce mai mari la testele date din acele lectii, fie ca sunt aproape in continuu speriat sau episodic mahnit ca voi ramane mereu repetent in aceasta clasa, mai ales cand dau cu capul de vreo problema legata de minimumul de materie care trebuie stapanita in aceasta clasa, (care, chiar daca ma gandesc bine, habar n-am nici care e, de fapt), pt a putea promova in sfarsit intr-a III-a, care a fost clasa cand, tata fiind deja plecat la serviciu in strainatate, eu personal a trebuit sa devin raspunzator de a avea grija de mama de unul singur, lucru ff anxiogen pt mine, dat fiind ca stiam deja de mult ca nu eram in stare de nimic, plus sa ma ingrijorez de soarta lui tata, aflat singur printre straini, doar cu o secretara scandinava, careia eu personal nu ii dadusem inca background check, insarcinata sa-i poarte acolo lui de grija.


(...va urma...)

Sotul ideal

Deoarece mi-e lene sa revin inca la realitatea post-Hennessy, si mi-e lene si sa ma apuc de tema probabil mult mai utila pentru mine in acest moment al vietii mele de a incerca sa extrag niste amintiri din timpul cand eram in clasa a II-a, prefer sa imi ingadui sa fantazez inca o clipa, vreme macar de un post, despre calitatile unui potential viitor sot pentru mine. In Norvegia am chiar voie sa ii spun asa si nu companion, partener, sau concubin, (desi e si concubinatul legal o posibilitate, dar mie, fiind mai de moda veche, plus, vrand nevrand mai traditionalist-conservator din Romania, nu-mi convine).

In mod ideal ar fi contabil sau economist de meserie, ca sa fie si parintii mei mai linistiti in legatura cu el, stiindu-l cat de cat "din bransa" si mai pragmatic-realist din fire, experimentat in posibile investitii, si mai ales intotdeauna necesare economii. Dar din astia nu prea exista in orasul meu, marele centru financiar al Norvegiei aflandu-se, desigur in capitala. Totusi, am remarcat ca avem si noi aici o filiala a firmei Anderson, desi e situata mai la periferia orasului, pe langa niste depozite si fabrici de materiale de constructii si de tevi de carat petrol si gaze, plus, in centru, un mic cartier de tip Wall Street, chiar acolo unde ma voi muta eu de fapt in curand, desi mai la periferia lui, in fish packing district-ul ceva mai modern rezidential, unde se afla cateva cluburi de noapte mai selecte unde se canta uneori chiar jazz, plus cu posibila privire la marina, unde sunt ancorate iahturile pescarilor amatori.

Dar meseria nu e un considerent chiar atat de important, mai ales nu in Norvegia, unde mai toti, indiferent de meserie, au ce manca, au cu ce se imbraca, sunt membri de sindicat, si au perspectiva relativ linistitoare a unei pensii relativ indestulatoare, prin urmare, indiferent daca sunt mai realisti sau mai visatori din fire, sau le plac stiintele exacte sau alea mai vagi, acest lucru nu mai conteaza atat de mult ca intr-o tara saraca cu economie de piata in curs de dezvoltare, cum ar fi, de exemplu, Republica Bulgaria din ziua de azi.

Important e sa aiba calitatile cognitive si de caracter importante pentru mine, adica sa fie o idee mai destept la IQ decat mine, si sa aiba si abilitati de educator etic si competent, astfel incat sa ma poata motiva si pe mine la corvoada educatiei reciproce continue necesare unei casatorii cat de cat stabile si reusite pe termen mai lung, preferabil minim 17 ani, ideal 28, (astfel incat un potential ultim copil ivit la aproximativ 3 ani dupa casatorie sa ajunga sa implineasca minim 14 ani, ideal 25, inainte de vreun posibil divort sau deces al vreunuia din soti).

Daca tipi cu IQ mai mare decat mine, chiar si indeajuns de sexy, sunt mai pe toate drumurile, cei cu abilitati autentice de bun educator, sau coach sunt, intr-adevar, destul de rari. Tipii de gen personal trainer ar fi poate potriviti din acest punct de vedere, insa, in general, sportivii de tip ne-amator tind sa obtina note destul de mici la loialitate, plus ca sunt mai lenesi in ceea ce priveste studiul limbajului juridic, preferand sa se bazeze pe diversi terti translatori pentru asa ceva, si mie nu-mi convine ca la sedintele periodice de negocieri si/sau mediere, absolut necesare si alea de-a lungul unei casatorii stabile de lunga durata, sa participe terte persoane.

Am incercat chiar sa ma gandesc la ultimii tipi din viata mea cu care am avut, cred eu, relatii la nivel ceva mai matur decat avusesem ultima oara in Romania cu Eric (cel Groaznic, si Rosu si Span !...eu fiind Harap total Alb, desigur !), si am ajuns la concluzia ca, desi cei de tip Daddy ideal, (pt mine), ca Nelson, sunt probabil si cei mai buni educatori, desi efectiv NU le place sa faca asta si in timpul liber, deoarece sunt deja burned out de la serviciul oficial, si nu ar fi etic din partea mea sa ii pun la un asemenea efort non-stop, iar cei de tip Mommy Dearest, ca Mikey, desi sunt extrordinar de potriviti pt stilul meu predominant masochist, totusi risca sa imi creeze mie resentimente in legatura cu asta, deoarece nu imi ofera posibilitatea de a ma juca si eu, in mod versatil, si, IMHO, reciproc util, din cand in cand, macar 22 % din timp, daca nu idealul 32 %, de-a stapanul de galere cu ei ca vaslasi, cat despre Hector, ghidul ideal, efectiv nu stiu ce naiba sa mai zic, deoarece chiar e de nivel de iluzie care e, efectiv, tot IMHO, mai bine pt toata lumea, in mod practic, sa fie lasata ca pierduta, desi recunosc ca nivelul indragostirii de nivel chimic de ecstasy (MDMA), egal cu indragostirea aia de tip arhetipal soul mate, e ff misto la inceput, ba chiar posibil teoretic uneori si pe la mijloc, dar si cand vine trezirea, (absolut, se pare, cf multiple surse destul de serioase si reputabile, credibile si demne de luat in seama, total inevitabila dupa minim 3 luni si maxim 3 ani), si depletia, uneori chiar posibil real periculos de ireversibila, de neurotransmitatori utili si placuti, iti trebuie ketamina intravenos ca sa-ti revii cat de cat la un echilibru normal, si ala destul de fragil si temporar in autentic semnificativa vasta majoritate a cazurilor raportate in mod repetitiv, deci inalt credibil, in toata istoria literaturii universale calitative cunoscute, indiferent de tipul si/sau metodele criticii literare cu care se abordeaza acele scrieri, fie ele de fictiune sau nu.

Happy New Year, Americi !

Deoarece si voi va pregatiti sa celebrati in sfarsit trecerea in Noul An 2012 peste cateva ore, va urez si dvs. un an nou prosper si totodata echilibrat, cum numai anul Dragonului de Apa, (asteptat sa soseasca pe 23 ianuarie 2012), poate sa-l aduca o data la 60 de ani, si, desi au existat evenimente triste si in anul 1952, totusi, per total, a fost, din cate vad de pe wikipedia, un an destul de optimist constructiv si in general cu mai putine catastrofe decat media !