Am mari dileme etice in ultima vreme, (mai ales ca iar am consumat in mod nerecomandabil alcool ieri, chiar fara nici o ocazie deosebita, drept care ma simt vinovat, deci obligat sa ma gandesc la diverse dileme etice astfel incat sa uit mai bine de pacatele mele personale, cu bonus-ul ca in cazul meu specific personal pot sa uit si de faptul ca sambata e probabil chiar ultima oara cand am sa-l mai vad pe Nelson in viata tanar langa mine, si pot sa mai uit si de of-ul provocat de Hector), re daca este etic sa risc sa ma gandesc in public despre Fat Frumos, cu riscul, (chiar desi infim in cazul meu personal), de a-l putea posibil "omori" prin posibila demistificare. Despre unele mituri eu cred ca e chiar bine, IMHO, sa ramana sacre, cam in acelasi fel in care se spune ca "nu prea e de glumit cu lucrurile sfinte".
Desi gluma/umorul este poate un fel mai usor tolerabil de a incepe pregatirea unei posibile stari de spirit propice demistificarii unor diverse lucruri, eu, mai ales aflandu-ma in Norvegia unde nu imi este inca permis sa glumesc in public, nu am de gand sa glumesc despre Fat Frumos. Am invatat chiar de la Printul Vaillant, (care NU e Fat Frumos, e ALTUL, de nivel de simplu cavaler promo-protector al unei printese destul de viteze, Anna), ca insusi umorul arata deja o iritare destul de serioasa fata de subiectul abordat, si eu personal NU sunt de loc iritat de Fat Frumos. Il consider chiar f util la nivel de arhetip, posibil placut chiar administratiei curente a Vaticanului, care se lupta si ea cum poate cu problemele economice globale ale epocii Familiilor Destramate, (sau mai greu de alcatuit si mai usor de distrus, din cauza ca efectiv si destul de realist, din pacate, momentan nu mai merita efortul apararii si prezervarii lor pt din ce in ce mai multi oameni, cu, desigur, consecinte posibil ingrijoratoare re cine o sa ma intretina pe mine dupa ce ies la pensie, daca se intampla ceva cu totul neasteptat si delapideaza vreun viitor Ministru de Finante Norvegian cu stramosi de origine Islandeza fondul petrolului pe care contez eu asa de mult).
Din cauza ca mi s-a facut efectiv capul calendar in ultimele zile incercand sa studiez Istorie de pe wikipedia in cantitati pe care nu le-am facut eu niciodata in viata mea inainte, nici daca as pune cap la cap toata materia din care am fost eu personal silit sa o invat pt diferite lucrari de control de-a lungul celor 10 ani in care am fost eu obligat sa studiez oficial aceasta disciplina, (teste la care, BTW, prima mea nota real scolara a fost chiar 2 pe o scara simpla de la 0 la 10, iar ultima posibil, deoarece efectiv am vrut sa uit si aproape ca am reusit, 6, desi pe pile si efectiv pe ochi frumosi), din cauza unor posturi succesive ale prietenului meu virtual din Romania, Mircea Vladut, (cel care NU stie sa spuna povesti cum imi plac mie, nici macar cand e destul de clar ca mi le doresc in acel moment), iar Raul Ghiran, revenit in forta din concediul de odihna, (unde, zau, probabil ca era cazul sa mai stea o vreme), a inceput sa ma puna din nou la efort intelectual in ritm de galere, nu mai vorbesc de Amiuta, (Anamaria Jane Austen), pt care trebuie sa ma straduiesc sa scriu adevarate compuneri literare de nivel de examen de Bacalaureat in mod gramatical corect si despartite si in paragrafe cat de cat potrivite, eu, in final, am preferat, in mod cat se poate de previzibil, sa ma refugiez pt relaxare pe blogul de infotainment autentic calitativ al Roscatei, unde se discuta probleme mult mai practic pertinent ancorate in cotidian si, totodata, mai placut, usor, si util de comentat in public, ca de exemplu masini, barbati sexy, sfaturi medicale, recomandari de filme, etc., si unde, de fapt, am fost indemnat sa il redescopar si pe Fat Frumos.
(...va urma...)
Ingen kommentarer:
Send en kommentar