sotia dansului, d-na Eleanora Hamilton,
un portret din tinerete, calare,
si cel mai recent mostenitor al lui, (viitorul al 19-lea conte de Eglinton si al 7-lea conte de Winton),
L-am ales ca exemplu pozitiv pe dl Hugh Montgomerie, cel de-al 12-lea conte de Eglinton, (prezentat in tabloul din prima fotografie), a carui aniversare de nastere este sarbatorita astazi, 5 noiembrie, deoarece am fost placut impresionat de activitatile lui de a rezolva o problema practica importanta pt locuitorii intregului judet de unde provenea dansul, nu numai pt cei din circumscriptia electorala care il alesesera pt reprezentarea intereselor lor in Parlament, presupun indiferent de daca erau simpatizanti Whig ca dansul, sau erau simpatizanti Tory, sau chiar independenti sau nedecisi. In plus, dansul a fost un patriot activ si in politica externa, aparand interesele Marii Britanii in timpul razboiului de independenta al Statelor Unite ale Americii, si a avut si inclinatii artistice muzicale, stiind sa cante la violoncel si compunand diverse melodii larg populare, (dintre care cea mai cunoscuta este Fetele din Ayrshire), interes artistic pt care a fost admirat de insusi dl Thomas Arne, (compozitorul melodiei binecunoscutului cantec patriotic Rule, Britannia si a unei versiuni timpurii a cantecului viitor imn al Marii Britanii God Save the Queen), care a dedicat chiar unele din compozitiile lui proprii acestui parlamentar onest si talentat. Totodata, dansul si-a mentinut loialitatea pt partidul politic ales, mai ales ca partidul de opozitie Tory trecea printr-o perioada dificila, dezmembrandu-se in diferite factiuni, cu unii membri, (cei mai inteligenti si talentati politic de altfel, se pare), defectand la partidul Whig insa autointitulandu-se "Whig independenti", pt ca ulterior sa poata contribui in mod util la reorganizarea partidului Tory intr-o versiune mai moderna si stabila, in mers concordant cu pasul vremurilor respective, si starea economiei nationale si internationale, desi unii din ei fusesera desigur criticati de jurnalistii vremii. Dl Hugh Montgomerie a fost un moderat, nebagand in seama extremistii de la acea vreme, dintre care unii erau poate inca nostalgici dupa vremea de aur, insa si de grea mostenire, a influentei familiei mai autocratice Stuart, iar altii, probabil cei mai dezamagiti, de-a dreptul anarhisti, unii chiar poate asa ca Guy Fawkes mai devreme, (a carui condamnare este sarbatorita, drept amintire, pana in zilele noastre, chiar azi).
Problema principala la acea vreme era innamolirea raului Clyde, drept care vapoarele nu puteau circula ca lumea pana la Glasgow. Cel de-al 12-lea conte de Eglinton si-a dedicat o mare parte din cariera lui parlamentara rezolvarii acestei probleme pt a imbunatati atat conditiile de trai ale oamenilor de acolo, cat si economia intregului judet. Desi unii ecologisti ai vremii or fi fost impotriva drenarii, deoarece considerau sedimentele aluviale protectoare pt fertilitatea agriculturala si pomicola din jur, si verdeata utila unui mediu natural bine oxigenat si sanatos, dl Hugh Montgomerie se uita indraznet catre viitorul judetului sau, si isi dadea seama de mersul inexorabil al economiei catre industrializare, constructii si trafic de nave, comert international si globalitate. A promovat si chiar a contribuit din banii lui personali la construirea canalelor Glasgow, Paisley, si Ardrossan, si, desi nu a reusit sa le finanteze pe toate, si nu a reusit sa-si indeplineasca visul ca "Ardrossan sa devina pt Glasgow ce este Liverpool pt Manchester", a reusit totusi sa duca la bun sfarsit canalul Paisley, intre Johnstone si Glasgow. A contribuit totodata si la dezvoltarea portului Ardrossan, si a reconstruit in aceeasi vreme si castelul familiei de la Eglinton, care fusese distrus de foc, reconstruit, si iar daramat mai devreme, din cauza costurilor excesive de intretinere plus probabil, se zvoneste, si din cauza ca fusese blestemat de o persoana de origine etnica si culturala rroma sa nu reuseasca sa treaca niciodata intreg din mana vreunui proprietar in mana vreunui mostenitor al sau. Din pacate, se pare ca blestemul rrom a tinut si in continuare, deoarece acel castel a mai fost aproape total demolat inca o data si la inceputul secolului XX, iar ulterior, cand s-a incercat macar recuperarea gradinilor, prin anii 70, s-a mai decis inca o data sa se darame si ce mai ramasese din el in afara de un turn si o fatada.
7 kommentarer:
arata foarte bine tipul :)
:) interesant articol! aparte! nu am mai citi asa ceva pe bloguri, salut initiativa ta! felicitari! :)
Pai si de aia l-am ales, (in afara de ca azi am aflat de el, fiind aniversarea lui de nastere), ca sa aiba un impact mass-mediatic cat mai bun ca exemplu pozitiv !
Multumesc pt apreciere ! Zau, efectiv mi-a picat aceasta idee aproape fara vreun efort de gandire personala deoarece azi e si Guy Fawkes day sarbatorita in UK, si efectiv surfam sa vad ce s-a mai intamplat astazi in istoria UK, si am dat de poza acestui politician profesionist britanic, care nu numai ca mi s-a parut simpatic, plus cu o poveste interesanta, dar efectiv mi-a amintit ca si eu sustin democratia de tip parlamentar si continuitatea ei si in tarile in care abia se re-stabileste sau se construieste, plus ca mi-a facut placere sa caut si linkurile si sa citesc despre aceasta regiune scotiana a UK chiar in timp ce scriam articolul. Si am scris articolul intr-un fel in care mi-ar fi placut mie sa fie lectiile de istorie la scoala, asa ca sa imi placa si mie si sa pot sa fiu atent si sa retin ceva, ca altfel daca subiectul era prezentat arid, si nu era legat chiar in timpul prezentarii din ora de povesti interesante despre oameni cat de cat simpatici si mai ales inteligibili si din punctul nostru contemporan de vedere, eu niciodata nu am putut nici retine, nici intelege mare lucru din acele ore de istorie de la scoala.
Bravo lui ca a fost un tip pragmatic si vizionar! Si tie bravo, ca ne spui despre oameni de treaba :)
Felicitari pentru articol. O seara frumoasa, Odorica
Pai eu sunt mereu in cautare de role-model-uri pe diverse profesii, inclusiv, de ce nu, si politicieni ! Am inceput insa sa imi formulez impresia din ce in ce mai puternica ca majoritatea celor care mi se par si mie din cand in cand mai de Doamne ajuta se pare ca au decedat cam de mult, sau cei putini care sunt cat de cat mai apropiati de generatia noastra sunt deja de mult pensionati !
Send en kommentar