M-am sculat din somn cu pofta sa mananc paine de porumb pufoasa cu miezul galben. Nu cred ca am mancat de multe ori, dar de fiecare data m-a surprins in mod placut. La fel de rar am eu pofta de ceva anumit de mancare, si nu stiu de ce m-am trezit cu aceasta pofta azi. Poate din cauza ca m-am uitat ieri seara la Homeland si nuanta parului lui Claire Danes din acest serial mi-a amintit de culoarea, aroma si chiar si gustul acestor bucatele de paine.
BISG - blog of an intelligence subofficer & gentleman- (always in continual construction)
søndag den 11. november 2012
Cornbread
M-am sculat din somn cu pofta sa mananc paine de porumb pufoasa cu miezul galben. Nu cred ca am mancat de multe ori, dar de fiecare data m-a surprins in mod placut. La fel de rar am eu pofta de ceva anumit de mancare, si nu stiu de ce m-am trezit cu aceasta pofta azi. Poate din cauza ca m-am uitat ieri seara la Homeland si nuanta parului lui Claire Danes din acest serial mi-a amintit de culoarea, aroma si chiar si gustul acestor bucatele de paine.
Abonner på:
Kommentarer til indlægget (Atom)
23 kommentarer:
Sa vezi ce incredibil de misto poate sa joace tipa aia cand o loveste faza maniacala! Am vazut intr-un episod pe la sfarsitul sezonului si am ramas tablou!
Sunt si eu curios sa o vad. Pana acum din punct de vedere teoretic mi s-a parut interesant (plus larg social util de mentionat) ca:
a) tatal are schizofrenie si ea are (sau zice ca are) maladie bipolara;
b) Clozapina este recomandata in film si pt maladia bipolara, ceea ce nu este neaparat aiurea sau interzis, mai ales daca merge la tata, plus ca in general maladiile psihiatrice se trateaza simptomatic sau sindromatic, nu "pe diagnostic", plus ca a fost clar dovedita ca medicament cu proprietati anti-suicidare, (si numai Litiul a mai fost dovedit util in acest sens), plus merge si la gravide, desi totusi nu este prima indicatie pt maladia bipolara, si nici nu cred ca e oficial aprobata pt asa ceva.
Acum sunt nemaipomenit de curios sa vad si serialul initial Hatufim (Prizonieri de razboi) dupa care a fost adaptat asta americanul, si dupa care e in curs de adptare si un serial rusesc. Drepturile pt aratat serialul original Hatufim la TV (din care exista numai o serie si abia acum se filmeaza o a 2-a serie) au fost deja cumparate de canalul european Arte care e prezent si in Elvetia.
E mult mai static Hatufim. E foarte misto, dar nu-i asa dinamic precum asta americanesc.
Tipa e pe bune bipolara..stai sa vezi :). Doar ca mie mi s-a parut deosebit de bine jucata boala. Evident actrita fie cunoaste la prima mana, fie chiar a pus burta pe carte si a studiat.
Eu stiam ca carbonatul de litiu chiar nu-i bun la gravide fiindca actioneaza pe GSK3b si activeaza constitutiv calea de semnalizare embrionara Wnt asadar embrionul are tot felul de probleme. Kadia si-a facut lucrarea de diploma de efectele carbonatului de litiu la gravide (adica, intelegi tu, pe embrionul lor) si am citit-o si eu. Si totusi parca mai era unul pentru bipolari, dar nu stiu daca chiar s-a dat sau se mai da. Acidul valproic parca. Trebuie sa verific. Sau asta era doar pentru faza de depresie? Nu-mi mai amintesc. In orice caz, la nivel medical (adica ce tratament isi administra biata femeie) nu sunt eu in masura sa judec, dar ea mi s-a parut ca juca magistral (la un moment dat are o trauma nasoala si iese si o perioada, din motive obiective, de pe pastila).
NU Litiul, ci Clozapina e OK la gravide. Scrisesem ca Litiul era doar anti-suicidar la fel ca si Clozapina. Plus de altfel, spre surprinderea mea, in ultima meta-analiza (platita totusi de Glaxo SK) Litiul nu prea e cu adevarat atat de superior cum se credea in legatura cu proprietatile anti-manice.
Anti-depresive nu sunt prea multe, poate o idee Quetiapina, Ziprasidona si Risperidona. Plus si Wellbutrinul, (tot cf Glaxo KS), desi totusi, dupa parerea mea, cu mare atentie la cei inca ne-senili ca sa nu ajunga sa ucida pe cineva in Texas. (NU stiu de ce acolo cei care iau Wellbutrin ajung sa fie ucigasi, pe cand in tot restul mapamondului pare sa fie de ajuns un SSRI. Exagerez, desigur.). Hai, si Lamotrigina, dar nu prea cine stie ce. (Riscul suicidar NU e tot aia cu riscul depresiei).
Daca e vorba de depresie neexagerata, tot electrosocul e de baza. Zau, cu cat trece timpul, cf zvonuri din UK, (desi totusi se pare ca provin majoritar de la intelectualii mai de stanga pro-Angela Merkel si pro-UE), cu atat aveau dreptate unii epileptologi germani ai sec 19 in legatura cu o groaza de lucruri, iar francezii si italienii au ramas niste lenesi care abia asteapta sa fuga de la serviciu si sa se repeada imediat sa compuna o poezie sau un cantecel, sau sa dea un dineu de gala cu branza si vin, in loc sa stea sa cerceteze asa sarguincios si riguros, dupa orele de program, caz dupa caz, hartiuta cu hartiuta, unda cu unda, asa cum fac nemtii.
Cum variaza riscul suicidar fata de riscul de depresie? Adica eu imi inchipui ca la nivel de populatie probabil riscul de depresie e mai crescut decat cel suicidar (zic la nivel de populatie nu de individ). Dar ma gandesc ca tot la nivel de populatie poti avea o chestie stil Venn diagram. Adica o parte (probabil majoritara) din cei cu risc suicidar sunt si depresivi si apoi ai unii care-s suicidari dar nu depresivi si unii care-s depresivi dar nu suicidari (probabil ceva mai multi). Sau automat toti suicidarii sunt depresivi? Adica ca o submultime. E vreo statistica pe tema asta? Sunt curios in mod extrem de interesat. Sa caut de capul meu asa ceva mi-e teama ca me incurc (ma inteleg cu ncbi, dar ca amatorul nitel educat, nu cred ca as folosi cautarea potrivita si chiar nu vreau sa trebuiasca sa integrez eu bucatele de statistica, desi ar fi interesant). Pe mama, din motive evidente nu pot sa o intreb. Dar sunt direct interesat. Nu m-am lamurit nici pe vremea cand bagam (absolut amator, dar cam disperat) nasul prin cartile ei.
Cat despre partea cu anglo-saxonii (cu accent pe saxoni) versus latini, cam asa este peste tot. Desi zau, petrecerile de doctorat au ajuns sa fie de-a dreptul deprimante si la francofili. Castraveti + morcovi si sos dip. Apoi ceva felii de jambon crud taiat cu microtomul si branza de calitatea 10. Toate cu un vin nasol si bere din aia care se cumpara la bax de 24. Adica nici dineul de gala cu branza si vin nu mai e ce-a fost. Si, ingrijorator, nu e pe motiv de criza! A inceput cu mult inainte!
Suicidalitatea nu este legata numai de depresie ci de multe alte chestii, (inclusiv mai vag sociale probabil), adica multimea celor care se sinucid nu se intersecteaza decat pe o regiune relativ mica cu multimea deprimatilor. Plus "depresia" este o chestie destul de vaga, adica poate fi si simptom, si sindrom, si, cf unele nomenclaturi, chiar maladie de sine statatoare, (desi asta, ultima, e mai disputabil, tine de niste criterii inca destul de arbitrare, desi nimeni nu disputa depresia melancolica a bilei negre descrisa inca de la Hipocrate sau poate si de dinainte, la care asta electrosocul ramane tratamentul cel mai eficace, iar antidepresivele obisnuite sunt vax, unele antipsihotice putand oferi ceva ajutor partial, desi naiba stie cum si de ce). Uite chiar un studiu recent re intersectia dintre psihoza, epilepsie si suicidalitate, si asta e doar un exemplu, http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22887468
Na, ca a venit vorba de sinucidere, ma simt acum obligat sa dau linkul de screening,
http://www.stopasuicide.org/downloads/Sites/Docs/StopASuicide_SuicideRiskQuestionnaire_Military.pdf
Sunt curios daca exista vreun rus sa nu iasa in grupul de risc, mai ales daca a fost in armata. Ba chiar sunt curios daca exista vreun uman sa iasa fara risc suicidal. Zau acum, chiar exista cineva caruia sa nu-i fie bifate cateva cercuri macar? (din nou, presupunem ca raspunde sincer) Chiar si la punctul unu (lasand la o parte alea incarcate de dramatism, pe care zic eu un barbat mai degraba le gandeste pentru el decat le exprima). Desi eu zic ca orice sotie bifeaza macar una de la punctul unu pentru domnul din dotare (ca mai zice orice om lucruri dramatice la nervi).
O alta problema pe care o am cu formularul este ca un tip suicidal, mai ales barbat nu-i neaparat demonstrativ. Eu n-as zice in viata mea chestiile de la punctul unu (decat in conditii absolut neobisnuite si NU legate de o potentiala sinucidere). Multi o fac pe tacute si raman uimiti cei din familie. Tocmai fiindca n-au auzit niciodata ceva atat de evident. E cam simplist formularul in opinia mea.
Legat de primul comentariu, imi pare bine ca mi-am inchipuit corect. De obicei, in domeniul asta, daca incerc cu logica mea sa anticipez vreun scenariu, n-am dreptate. Ma duc sa ma uit pe link.
E posibil sa ai dreptate atat cu barbatul rus care a facut armata, cat si cu formularul de screening, care nu o fi cel mai bun care se gaseste in clipa asta, dar e totusi OK pt populatia generala care ramane in general needucata mai de loc, si am citit ca singura metoda care s-a dovedit ca merge ca factor preventiv pt suicidalitatea intr-o societate este educatia publicului larg, chiar si nu perfecta, adica un formular simplist e mai bun decat nici un formular.
Adevarul e ca e uneori greu sa se traga linia intre rationalitate si irationalitate in mintea celui care s-a decis sa se sinucida, plus nu toti isi anunta intentia, dar nu stiu daca intr-adevar barbatii anunta mai rar decat femeile, daca e vorba de anuntat verbal, (sau prin anumite gesturi de tip ca incep sa-si daruiasca colectia de timbre, ca si cum ar lasa-o testament, mai ales cei tineri), nu de tentative premergatoare. Ce e semnificativ e ca barbatii se sinucid (complet) de cca 4 ori mai des decat femeile (in Romania actuala de 6 ori mai des, iar in Japonia de 2 ori mai des, pt ca acolo femeile se sinucid in numere neasteptat de mari relativ la populatia generala).
Iar in legatura cu armata, cred ca intervine factorul complicant PTSD, (care nu e neaprat pur "psihologic" dar probabil include si microtraume cerebrale daca cineva se afla pe langa prea multe explozii, plus vine ulterior si cu alte co-morbiditati, de tip alcoolism, abuz de droguri, care nici alea nu fac bine pe spectrul afectiv), a carui prevalenta in NATO ramane oficial la cam 12 % in ciuda screening-ului prealabil de excluzie (la inrolare) pt vulnerabilitate, plus in ciuda unui grad de training si educatie in randul trupelor in ultimii ani, dar in Rusia nu stiu daca se ia in seama chestia asta sau nu atat de mult in momentul de fata.
Nu cred ca am mancat vreodata paine de porumb. Seamana a mamaliga? :))
Nu, seamana oarecum a ceva intre pandispan si cozonac, e facuta cu praf de copt, dar nu e dulce ca un desert, desi uneori se poate pune in ea putina miere, iar faina de porumb o face usor dulce la gust !
Am avut cel puţin 10 pacienţi care au fost soldaài in războiul din Bosnia, şi care sufereau de PTSD. Au venit în consultaţie în departamentele de psihiatrie, mai întâi şi, au fost « analizaţi » apoi în departamentul de neurologie. S-a constat neuroimagistic că la pacienţii cu PTSD, după un stimulus stresant (frică, atac, etc. – deci armata şi războaiele fac treabă serioasă aici… însă şi în caz de accidente grave, când pacientul nu intră în comă şi suferă "pe viu"), activarea amygdaliană este exagerată în timp ce răspunsul cortexului unghiular anterior pare să scadă. Asta presupune că PTSD poate fi asociat cu o hiperactivitate amigdaliană la stimulii anxiogeni, exagerată până la dezordine, şi cu o hiporeactivitate anormală a cortexului cerebral care este implicat în întreruperea răspunsurilor în faţa stimulilor. Neuroimageria aplicată pacienţilor în timpul unei EMDR (care dă rezultate excelente în PTSD) a constatat instalarea aproape definitivă a unui echilibru.
.......De altfel, pâinea de porumb este excelentă. Prima dacă când am aflat că există aşa ceva a fost vizionând filmul The Green Mile, când Paul Edgecomb îi dă lui John Coffey o bună bucată de pâine de porumb, preparată de nevasta primului, ca mulţumire că cel de-al doilea îi vindecase "miraculos" bărbatul de o infecţie urinară insuportabilă.... şi, cu aceeaşi ocazie, îi potenţase dincolo de aşteptări virilitatea.... A doua zi m-am dus lângă o brutărie arăbească, de unde am cumpărat o excelentă pâine de porumb, pufoasă şi aurie. Văzusem mereu genul acesta de pâine, însă n-avusesem niciodată curiozitatea să gust şi să constat a ce poate semăna. Când eram copil, bunica îmi prepara un fel de terci ori de câte ori răceam şi aveam amigdalele inflamate... Gustul terciului, puţin îndulcit cu miere şi amestecat cu linguriţă de unt, era.... FABULOS. Pâine de porumb seamă cu gustul terciului, chiar dacă textura îi dă un plus care o face să-l depăşească.
Multumesc pt comentariul deosebit de interesant !
Nu, eu unul nu cred ca a existat vreodata vreun moment in istoria Rusiei in care sa nu fie mai pretioasa arma decat soldatul. Nu ca ar fi o populatie cine stie ce mare in Federatie, ba pe deasupra e si aglomerata in regiunile mai usor locuibile, dar valoarea vietii umane e estimata mult mai jos decat in alte tari (care probabil aveau cam aceleasi standarde acum vreo 500 de ani :D).
Cred ca o parte din diferenta in rata de succes dintre femei si barbati este data si de eficienta metodei alese. Nu-mi mai amintesc unde am citit (dar parca zau era ceva serios), ca exista o diferenta statistic semnificativa legata de metodele utilizate. Ca in general femeile prefera sinucideri non-violente, non-dureroase si care produc daune minore aspectului exterior. Gen pastile. Ori alea sunt cam ineficiente. Imi povestea mama ca veneau multe femei isterice care inghitisera folia de ceva si fie li se facuse rau fie se speriasera singure dupa. Pe de alta parte tot acolo scria ca barbatii prefera armele de foc (acolo unde au acces), spanzurarea si saritul. Astea sunt mult mai eficiente. Adevarul e ca probabil e si o problema de motivatie. Cred ca femeile se sinucid majoritar ca sa scape de o situatie nasoala (gen boala terminala sau suferinta cauzata de ceva) iar barbatii se sinucid ca sa se pedepseasca fiindca se simt vinovati de ceva. Si fiindca te urasti atunci vrei sa te doara si eventual sa faci ceva care sa te curete de tot de pe fata pamantului. Eventual implozie :)). Dar asta e dat cu parerea de fapt. Despre asta nu am citit, dar comparam din experienta mea care totusi e redusa (fete sa se fi sinucis nu cred ca am cunoscut sau nu-mi vin in minte acum)
Oricum sunt de acord ca trebuie sa existe formular, fie el si prost. Cred ca americanii sunt insa mai naivi decat europenii, mai copii la cap. Mie asa mi s-au parut cat am avut prilejul sa interactionez cu ei. Probabil la ei e mai eficient.
Un bémol: pâine de porumb se acompaniază ideal cu varză scăzută la foc mic, (la care am adăugat în timpul fierberii şi puţin cimbru) şi o bucăţică de carne de viţel (şi ea preparată la temperatură mică - cam 40 de min). Combinaţia este de neuitat...
In legatura cu armata rusa, chiar recent citeam niste chestii cu adevart ingrozitoare descrise de dl Antony Beevor, un istoric britanic destul de respectabil, despre trupele rusesti aflate sub comanda generalului Zhukov din timpul WW II. Eu ce pot sa zic, tot sper ca totusi si in Rusia se va ajunge la pretuirea omului dintr-o perspectiva mai umanista, deoarece sincer zic acum (total politically incorrect), exista, cred, (poate tocmai din cauza aglomeratiei mai mari, desi si aia vine cu dublu tais in caz de foamete masiva), capacitate mai mare pe sufletul structural slav decat pe sufletul structural cultural scandinav pt empatie autentica nativa, nu din aia educata, care nu face 2 bani, deoarece cand e educata + promovata obligatoriu risca sa fie utilizata in mod subcompetent, devenind adesea inutila si neproductiva.
In legatura cu naivitatea americanilor, cel putin pe generatia curenta m-am cam lamurit ca probabil din cauza ratelor in crestere de analfabetism functional renmarcate de mai toti, (in ciuda rezultatelor mai timpurii ceva mai bune pe alfabetizare propriu-zisa de public larg), ca nici vest-europeeni nu sunt cu mult mai breji.
Ah, ai reusit sa-mi faci pofta de macare cu descrierea acestei combinatii ! Pacat ca nu se poate trimite prin posta, deoarece sansele reale ca eu personal sa pot manca prea curand asa ceva sunt deosebit de slabe, as zice aproape nule.
Reţetă: Tai mărunt o jumătate de varză. Varza tăiată se freacă cu sare (o lingură mai mare plină) pentru a se frăgezi şi a face să iasă zeama din ea. Într-o oală pui 5 linguri de ulei (de rapiţă este ideal) şi varza. Totul la foc mic (maximum jumătate din puterea de ardere a unei maşini de gătit electrică)... Cam din 10 în 10 minute adaugi jumătate de ceaşcă de apă... După 50 de minute adaugi 1/2 de litru de suc de roşii + o lingură bună de cimbru (dacă nu ai, poţi înlocui cu Herbes de Province - am văzut că în Norvegia se găsesc - am încercat iar gustul este f. bun). Mai laşi cam 15 minute la fiert şi... gata. Varza este din ce în ce mai bună dacă se răceşte... După o zi este super...
Cu carnea de viţel este simplu... o laşi la fript cât vrei, însă nu friptă în ulei... ci într-o chestie cu capac pentru a o prinde bine aburul.
Poţi să le prepari, şi varza şi cartea în acelaşi timp. Ajunge cam pentru două zile ... un regal... asta-i o chestie grecească. Aşa că, Poftă bună ... καλή όρεξη (kali orexi)
Multumesc pt reteta. Sansele pt ca eu personal sa imi gatesc vreodata singur asa ceva sunt, dupa cum scriam mai sus, aproape nule. De altfel nu sunt sigur ca as manca nici daca mi-ar gati altcineva, daca nu am chef respectiv in momentul ala. Eu, de cand sunt mic, m-am hranit in principal cu mere, biscuiti, iaurt si/sau branza si paine. Uneori manac si cate o chestie nesanatoasa, de ex pateu de ficat, salam, sau pizza de la Dr Oetker. Am de gand sa ma las de pizza si sa mananc mai mult parizer decat salam, dar parizerul e mai scump decat salamul in Norvegia. Intre timp m-am lasat de mere si biscuiti. Cam de 2 ori pe an imi gatesc si niste oua jumari si le mananc cu rosii sau ardei gras. De cand sunt in Norvegia, am inceput sa mananc din cand in cand si conserve de peste.
Eu sunt cu peştele, sub toate formele, inclusiv crud. Peşte crud am mâncat în Japonia cel puţin de 3 ori pe saptamana, acompaniat cu orez, care avea un gust pe care nu l-am simţit niciodată în Europa, şi o mulţime de sosuri vegetale, în special picante. Din India începuse să-mi placă mâncarea picantă. Nu prea-mi place pâinea de grâu, însă îmi place cea de secară. Îmi place, în schimb, să gătesc, chiar dacă-i enervant că ia ceva timp, în care aş fi preferat să citesc sau să analizez anumite cazuri mai dificile.
Send en kommentar