Tricotaje

Un articol recent al blogger-ului Vienela mi-a amintit de cateva pulovere preferate, si doresc sa le descriu pt ca imi face placere sa ma gandesc la ele.

Primul pulover pe care il tin eu minte a fost unul cu model scandinav in zig-zag-uri albastre plus cu putin rosu pe marginea acelor zig-zag-uri pe un fond de cafe au lait cu care eram adesea imbracat in casa in anii cand in apartamentele din sectorul 2 Bucuresti era destul de frig. Avea deschizatura de la gat rotunda si avea niste nasturi sidefii de dimensiune mica de culoarea fildesului, iar mie imi placea sa il tin mereu inchis la nasturi, si sa il imbrac sau sa il dezbrac tragandu-l direct peste cap asa inchis. Tin minte ca uneori adormeam imbracat in el, mai ales in timpul somnului de dupa amiaza. Era moale si nu ma zgaria, deci cred ca era dintr-un amestec sintetic si nu din lana naturala.

Apoi tin minte ff bine puloverul de culoare roz, fara nasturi, tot cu deschizatura de la gat rotunda, si cu un model reliefat ondulat de tip cable, al prietenei mele cele mai bune, care venea in vizita la noi destul de des cu mama ei in acea perioada. Tin minte ca pe exterior parea ceva mai aspru decat al meu, oarecum mai teapan, parca il puteam auzi cum "scartaie" in timp ce prietena mea alerga vesela de colo colo si eu ma tineam obligat dupa ea, avand raspundere oficiala de bodyguard fata de ea. Cred din aceasta cauza ca acel pulover continea probabil mai multa fibra naturala decat al meu. Tin minte ca as fi fost curios si tentat sa il probez si eu, sa vad daca ma zgarie pe interior, asa cum suspectam ca ar fi fost posibil, insa era de dimensiune prea mica pt mine, prietena mea avand cu 3 ani mai putin decat mine.

Urmatorul pulover pe care il tin minte este unul verde inchis uni, cu deschizatura in anchior si nasturi de dimensiune mare si de culoare inchisa, purtat de tata tot in casa. Imi placea deoarece avea un model cu dungi in relief, si era moale, aproape catifelat la atingere. Tin minte si puloverul purtat in casa de mama, cu nasturi mici sidefii deosebit de placuti la atingere, insa era de culoare maro, ca scoarta de copac, si mie nu-mi placea culoarea asta pe mama. Chiar cred ca am si intrebat-o de ce nu isi cumpara alt pulover in alta culoare mai atragatoare, insa nu stiu de ce nu m-a ascultat.

Nu stiu de ce nu am vreo amintire ulterioara despre nici un pulover special pana mult mai tarziu, cand aveam deja aproape 15 ani, si m-am indragostit de puloverul rosu de lana veritabila grea si aspra al unui tip care avea deja 15 ani, care a fost primul baiat cu care m-am sarutat "frantuzeste" intr-un tren care mergea de la Moscova catre Bucuresti. Mai sarutasem ceva mai devreme o fata imbracata intr-un pulover de culoare parca grena, insa efectiv tin minte doar buzele ei care mi se parusera moi si oarecum elastic-pufoase ca niste pernute deosebit de confortabile si relaxante, care parca ma indemnau la odihna, o toropeala destul de dulce si placuta de altfel, nimic deosebit mai mult, si nici puloverul ei nu ma impresionase in mod deosebit decat ca ii tin minte culoarea. Puloverul rosu impreuna cu buzele asociate lui, spre deosebire de cel grena, numai la somn nu ma indemnase, ci chiar dimpotriva, cred ca in clipa cand l-am atins cu degetele, m-am simtit ca si cum deja bausem cel putin vreo 2 cutii de Red Bull, si ca in acel moment, in ciuda adversitatii mele la riscuri si a unor posibile dubii bine intemeiate despre calitatea din 1995 a programului roman de explorare spatiala, as fi fost totusi pregatit sa ma ofer voluntar pe post de cosmonaut fie in vreo racheta de productie romana, fie intr-una ruseasca, daca mi s-ar fi cerut in acea clipa colaborarea. (Tipul era roman, insa locuise cativa ani buni la Moscova impreuna cu parintii.)

Dupa aia tin minte puloverul de lana naturala, de culoare gri, si inca si mai aspru, desi parca ceva mai usor decat cel rosu descris anterior al unui ghid local din muntii Fagaras care s-a asezat langa mine in timpul unui popas si m-a intrebat daca mi-e bine cand am fost o data intr-o excursie cand aveam 17 ani. Gestul lui m-a impresionat deosebit de mult deoarece nu ma asteptasem niciodata sa fiu intrebat de sanatate de un ghid adevarat, si chiar imi fusese oarecum teama sa ies cumva in evidenta prin vreo slabiciune sau vulnerabilitate anume in fata unui ghid montan autentic, si in clipa aia chiar ma simteam oarecum trist si obosit. Din cauza gestului lui altruist am indraznit sa il privesc o clipa si in ochi, am vazut in ei cum arata prietenia, grija, intelegerea, si compasiunea autentica de tip matur adult, si mi-am luat acea privire ca role model ideal pt mine insumi pe viitor, desi stiu acum ca eu nu posed capacitatile acelui om, si nici daca as fi imprumutat o clipa puloverul lui de pe umerii lui pe ai mei, tot nu as reusi vreodata sa fiu asa ca el, insa totusi merita sa incerc din cand in cand, cel putin macar atat cat sa nu uit ca asa ceva este posibil si demn de admirat si de urmarit ca posibila virtute in viata. Ochii lui erau caprui deschis, oarecum incetosati, cum mi se par uneori ochii cerbilor si ai caprioarelor. Nu am indraznit sa i ating puloverul, insa stiu cumva ca, desi parea mai aspru, era precis mai usor decat cel de lana rosie.