Karatsu este un oras din prefectura Saga, din sud-vestul insulei japoneze Kyushu. Festivalul anual Karatsu Kunchi are loc in mod traditional in primul week-end din noiembrie, incepand din seara zilei de vineri si durand pana duminica seara. Figurile uriase de lemn lacuit actuale trase de sfori care apar in timpul paradei, numite hikiyama, care au 5-6 metri inaltime si cantaresc intre 2 si 5 tone, au fost facute in secolul 19, insa festivalul are o vechime de mai multe sute de ani.
Printre aceste hikiyama, 14 la numar in total, se afla castile unor samurai vestiti, diversi dragoni, si broasca testoasa fermecata cu care a interactionat pescarul Urashima Taro.
Toata lumea petrece si isi invita prietenii la masa, si in orasul respectiv care are o populatie de cca 125 000 persoane, sosesc in acest week-end pana la 500 000 de musafiri din afara lui.
21 kommentarer:
Haleluia! Acolo aglomeratie.....
Si noi ziceam ca Lipscaniul este supra aglomerat! :))
Fain weekend!
Multumesc !
Auzisem ca japonezii stiu doar sa munceasca, ma bucur ca nu e chiar asa.
Frumos chiar.Kami-kaze longevivi.
Si eu ma bucur cand vad un japonez fericit + relaxat.
Atacurile in stil kamikaze nu au o traditie atat de lunga in Japonia, dateaza numai din timpul WW 2.
Japonia exceleaza prin cruzime de pe vremea cand incerca sa fie egala cu China.Kami lor sintoisti erau razbunatori si oarecum pragmatici de vreme ce relatiile cu marile puteri erau amiabile in timp ce coreenii au avut alt regim.Moartea voluntara a samurailor nu era atat de voluntara,tine de traditia spiritului razbunator mai degraba decat de onoare care era un scop nobil de casta.Bine ca i-au gasit europenii si au infiintat moll-urile PearlHarbour,Midway,etc
Sadismul deasupra mediei cu intermitente incercari expansioniste mi se pare oarecum cultural caracteristic popoarelor relativ izolate de tip insular, ceea ce este poate si explicabil prin competitia posibil mai acerba pe mancare.
Nu cred ca pot comenta la un nivel cat de cat minim necesar onorabil, chiar si cat se poate de superficial, in legatura cu relatia dintre Japonia, RP Chineza, Taiwan, si Coreea, de vreme ce eu nu am vizitat personal aceste tari in afara de o singura sedere deosebit de scurta la Hong Kong, cat eram si total jet-lagged + inca nervos de mai devreme din Heathrow...noroc cu un ceai de iasomie care efectiv m-a readus la o stare de spirit mai blanda, insa tocmai cand imi revenisem si eram si gata gata sa cer azil cvasi-politic sau macar statut de pseudo-refugiat acolo ca sa nu mai plec nicaieri niciodata in viata mea, a si trebuit sa plec. Intentionez sa repet o vizita mai lunga la Hong Kong, sa vizitez poate si Singapore, cat si Japonia neaparat, si poate dupa aceea sa imi permit sa imi formulez o oarecare impresie.
Proaspat intors acum cateva ore din Japonia, după 6 luni de schimb ştiintific între departamentul de neurologie clinică al Universităţii din Zürich şi cel similar al Facultăţii de medicină din Nagasaki (http://www.med.nagasaki-u.ac.jp/nsurgery/map/index.htm), imens port construit de portughezi pe insula Kyūshū (leagănul civilizaţiei japoneze) am asistat pe 2 şi pe 3 nov. la forfota incredibilă a carelor Hikiyama trase frenetic pe străzile din Karatsu în strigăte de "Enya!". În ciuda a ceea ce se spune despre japonezi - înainte de a-i cunoaşte, semn că prejudecăţile funcţionează la parametri maximi peste tot! - eu i-am găsit încântători. Capabili de veselie, mereu în formă şi de o deschidere pe care nici măcar nu mi-o imaginam înainte de a-i cunoaşte ! Nu pot spune că şase luni de şedere în Japonia m-au ajutat să-mi structurez clar opinia despre ei. Şi nici nu cred că putem, vreodată, să avem o idee precisă despre o mentalitate diferită de cea care ne-a format! Însă, pot spune că vestita lor tradiţie "a muncii", înseamnă, de fapt, RIGOARE în tot ceea ce ce fac, şi disponibilitatea de a învăţa clipă de clipă. N-am cunoscut de când sunt pe lume medici (neurologi - pt că cu ăştia am avut de-a face) mai apţi să înveţe continuu, aplecaţi (ceea ce, în principiu ar trebuie să fie fundamental pt un medic !!!) spre valorizarea cercetării la viaţa clinică şi, înainte de toate, modeşti. De o modestie îmbinată cu o competitivitate ştiinţifică ce m-a uimit. Autentici oameni de ştiinţă ! Însă, când japonezii trebuie să dea prioritate vieţii şi bucuriilor ei simple, ştiu s-o facă până la maximum.
"Sadismul" nu poate fi aplicat pentru a caracteriza o anume dimensiune a tradiţiei japoneze (care scapă înţelegerii noastre), vizualindu-o, în acest sens, dinspre o viziune teoretică legată de sadism, generată ea însăşi de cultura de tip european. Sadismul nu este nici pe departe cultural în Japonia, adică generat de izolarea de tip insular. Dacă este să ne referim la cruzime, atunci ea aparţine speciei umane care nu-şi reglează pornirile animalice atunci când îşi doreşte din plin să obţină ceva anume. Istoria, din antichitate şi până astăzi, debordează de exemple care confirmă ceea ce spun şi pe care orice antropolog informat bazic o poate confirma. În tradiţia japoneză, ale cărei rădăcini şintoiste şi, mai târziu budiste - ele însele fundamentale pentru înţelegerea spiritului japonez -, vor fi modelat întregul comportament social, ONOAREA, ca ţelul prin excelenţă, presupune conjugarea tuturor eforturilor posibile pentru a păstra şi a face să funcţioneze RIGOAREA. Modestia şi voinţa de a învăţa continuu sunt semne ale acestei rigori care caracterizează spiritul japonez. Este, cel puţin, ceea ce am învăţat în acest timp de relaţie de muncă şi prietenească. O experienţă a Rigorii care nu m-a obosit nici o clipă.
Multumesc pt acet comentariu cu adevarat informat si inteligent. Desi nu am nici o scuza ca m-am repezit cu chestia cam vaga despre sadism, voiam sa mentionez ca nu folosisem cuvantul insular in sens de neaparat traitor pe o insula, (desi asta a fost intelesul concret initial al acestui cuvant), ci in sensul figurativ mai larg folosit ulterior care inseamna populatii oarecum izolate de contactul cu alte populatii straine. Recunosc insa sincer ca fusese mai degraba un cometariu real neriguros, totodata oarecum superficial de nivel de parere, (care se stie ce distorsionata poate sa fie de diverse chestii), nu de opinie, plus dintr-o perspectiva oarecum vag cultural figurativa mai mult decat riguros geografic-istorica, plus tinand cont ca eu personal nu sunt deosebit de familiar in mod real aprofundat cu aceste feluri de perspective diverse + ca stiu deja ca eu am tendinta sa o dau in bara aproape de fiecare data de cate ori nu ma exprim la modul ff concret.
Văd că până la urmă a ieşit... Eram prins din toate direcţiile şi, ca un Salvatore... ce sunt, a trebuit să acord ceva timp unui vecin care tocmai îmi bătea la uşă. I-am făcut un bandaj lui nepotu-său care tocmai îşi crestase degetul tăindu-şi un măr...
Deci, Japonia este fascinantă. Ar fi atât de multe de spus. Şi soţia mea şi copiii... pentru că am fost împreună, au rămas cu un gust pe care nu-l poţi uita. Nu mai spun de bucătărie... Acum papilele creierului meu s-au obişnuit cu gustul bucătăriei janoneze... Nu vorbesc despre prieteniile pe care le-am legat! Japonezii se leagă (cineva i-ar putea interpreta greşit) "excesiv" în relaţiile lor de prietenie. Şi sunt de o curiozitate sinceră aproape debordantă. De-abia sosisem la aeroport la Zurich şi telefoanele au sunat dinspre trei amici de la departamentul de Neurologie. Deci nu am creat doar relaţii profesionale, ci şi umane... ceea ce în Occidentul european este extrem de greu de realizat. Eram în Franţa de 2 ani şi eu nu intrasem, încă, în casa unui francez de souche... Asta spune multe...
Pai poate iti faci si tu blog cu impresii japoneze. Exista cateva si in lb romana si mie mi s-a parut ca toate aduc impresii si informatii autentic interesante, desi toate cele gasite de mine pana acuma in lb romana sunt create de profesionisti din domeniul ingineresc, pe cand cele in lb engleza sunt predominant pe domenii culturale si sociale. Nu am cautat inca bloguri in lb franceza despre viata in Japonia, insa acum ca ai comentat tu aici ma gandesc ca poate ar fi si asta o idee buna. Ma gandesc ca din punct de vedere japonez contemporan nu se putea sa nu fii apreciat ca coleg profesionist europeean din domeniul medicinii. Am citit ca comunitatea medicala japoneza contemporana este deosebit de sincer interesata + autentic cunoscatoare de intreaga istorie a medicinii moderne europeene si a cercetarii medicale moderne europeene.
Japonezii sunt, înainte de toate, analitici! Minuţiozitatea cu care analizează fiecare particularitate te poate uimi şi deconcerta pentru că ai sentimentul că nu poţi îngloba într-un studiu atata analiză. Cel puţin în neuroştiinţe şi cercetarea neurologică, ai sentimentul că eşti pus să analizezi spectre tinzând spre infinit, ca în fizica cuantică, ţinându-le, însă, mereu, laolaltă pentru a nu pierde unitatea care le dimensionează şi le impulsionează existenţa. Cel mai interesant este faptul că o fac mereu într-o perspectivă globală. Nu uită nici o clipă întregul din cauza părţii şi nici nu acordă părţii decât valoarea pe care ea o are în întreg. Creierul este "feliat" în raport cu fiecare funcţie cognitivă cunoscută, însă fiecare funcţie cognitivă este decriptată, valorizată şi inserată în raportul de cauzalitate şi complementaritate pe care-l întreţine cu ansamblul anatomic al creierului deodată parcelat şi luat ca întreg. Pe lângă faptul că sunt excelenţi cunoscători ai anatomiei biologice au un fel de perspectivă globală a fiinţei umane pe care nu o pierd niciodată din vedere, ca şi cum globalitatea fiinţei umane este cea care dirijează funcţiile ei cele mai particulare, cele mai ascunse... Orice funcţie este expresia întregului... Interesant e faptul că această particularitate de gândire este aplicată... Ştiinţific... în practica medicală curentă. Indiferent de cum îl definesc şi cum se raportează la această dimensiune care scapă oricărei investigaţii ... ei nu neagă aspectul, să-l numesc, energetic, al persoanei umane (ideea noastră de suflet). Nici măcar un singur paramentru chimic care poate fi decelat prin analiză nu scapă în investigaţia care este, mereu..., globală, aplicată unei fiinţe care... TRĂIEŞTE anatomic şi global. Nici nu aş şti cum să definesc mai bine această caracteristică pe care doar un japonez ar putea-o defini... unui japonez... nicidecum unui european. Aici medicina japoneză se distanţează enorm de cea occidentală (pe care o înglobează în totalitate!!!) şi de aceea în multe cazuri, din cauza criteriilor care regijează punerea unui diagnostic, acesta din urmă este foarte precis iar vindecarea este mult mai rapidă... atunci când ea este încă posibilă. Formarea unui medic în Japonia se face ca în orice facultate de medicină europeană sau americană. Cu un bemol... mentalitatea lor de a privi global, mereu sistemic, se incorporează curriculei care formează un medic.
Personal, am rămas profund impresionat de această RIGOARE continuă... care nu lasă de o parte nici un detaliu.
Chiar FESTIVALUL trebuie văzut în perspectiva detaliului care formează globalitatea... a vieţii fizice care experiază o bucurie de o manieră care nu poate fi definită... Bucuria lor este sinceră... Nu se întâlnesc la festival ca să se îmbete, ci să celebreze veseli şi să se... BUCURE.
Pai atunci e clar: pt a intalni cat mai multi japonezi bucurosi, asa cum ziceam eu mai sus ca-mi place mie, trebuie sa ma duc la ei acasa, ca pe astia putinii pe care i-am intalnit eu in afara casei lor, (minus poate vreo 2, care aveau varsta sub 6 ani), mie mi s-au parut cam stressati si nebucurosi.
Într-un sondaj realizat de ISOP, cel mai profesional institut de sondaj francez, pe primul loc între turiştii decepţionaţi de vizitarea Parisului sunt japonezii. De ce ? Înainte de a veni la Paris, formaţi prin cărţi şi educaţie despre le savoir vivre a la francaise şi despre la courtoisie francaise, se izbesc de răceala tipică turismului de masă axat pe profit, de lipsa de totală galanterie a multitudinii de restaurante franceze, de voinţa fiecăruia de a profita de ei. Minuţioşi, cu hărţile în mână, făcându-şi temele de acasă, cu aparatele de fotografiat, cu texte despre fiecare loc pe care îl vizitează, aşteaptă să găsească…. Magia Parisului şi… n-o găsesc. În fapt, ei găsesc o frumuseţe… fără suflet, adică ceva care nu degajează energia pe care ar trebui să o degajeze. Obişnuiţi cu această privire mereu globală, sunt purtaţi din decepţie în decepţie, motiv pentru care nu mai revizitează Parisul. Asta nu se întâmplă cu turiştii occidentali, obişnuiţi cu tipul de mentalitate pe care-l vizitează. Dacă vei citi cu atenţie postarea mea anterioară legată de modul în care ei văd ştiinţa şi privesc fiecare detaliu în globalitatea care-l conţine, atunci « Tristeţea » pe care o percept occidentalii pe chipul lor se explică. Ei sunt, în realitate, fiinţe vesele, care caută bucuria în orice lucru mărunt, aşa cum găsesc că cel mai nesemnificativ detaliu nu poate fi înţeles fără raportarea lui la întreg. Totul este important… pentru că este alcătuit din detalii, fiecare în parte, esenţial. Izolarea care s-a instalat puţin câte puţin în societatea niponă este văzută ca nenaturală, influenţă nefastă a lumii materiale. Faptul că ei o înţeleg ca nenaturală cauzează sindromuri anxio-depresive din ce în ce mai multe. Pentru că anxietatea nu este o particularitate tipică spiritului japonez, ea atinge japonezul de rând cu atât mai mult cu cât el vede societatea în care trăieşte ca atinsă în chip nefiresc de un sindrom care nu face parte din constituţia ei. Dacă occidentalul poate dezvolta o anxietate generalizată din N motive, japonezul o poate dezvolta şi din cauza faptului că trăieşte şi participă la o societate care s-a îmbolnăvit. Este o manieră de gândire care ne este total străină.
Mi se pare oarecum o maniera de gandire predominant introspectiva. Aceasta maniera de gandire nu este deosebit de incurajata in societatea "vestica" contemporana.
Cultura japoneză - în ceea ce constituie, încă, norma care-o defineşte -, influenţată în multe din aspectele ei de meditaţia tipic budistă (de filiaţie indiană, însă metamorfozată prin contacte succesive cu alte culturi)aplică introspecţia ca exerciţiu capabil să deschidă porţi pe care doar analiza superficială a exteriorităţii materiale nu le poate deschide. Pentru ei introspecţia este complementul vital în scopul înţelegerii caracterului Global al realităţii, fie ea fizică, biologică, psihologică sau spirituală. Este motivul care-i determină să facă o diferenţă radicală între psyché şi spiritual, psyché-ul constituind doar un canal de transport al "fluidelor energetice" tipice Naturii Vii.
Faptul că gândirea introspectivă nu este încurajată constituie una din pierderile fundamentale ale societăţii occidentale contemporane, care în goana ei disperată după orice tip de materialitate, după materialitatea transformată deja în ZEU, pierde din vedere constituţia globală a fiinţei vii, caracterul ei TOTAL. Inclusiv cercetarea îşi lungeşte tentaculele spre dimensiunile cele mai micronale ale materialităţii. Colegii cercetători în neurologie de la Nagasaki University - în ciuda faptului că fac cercetare ca orice medic cercetător care se respectă din Elveţia sau... Norvegia, au mereu în Minte că ceva ... Energetic scapă înţelegerii lor şi că prelungirea aprofundată a cunoaşterii riscă să rămână mereu doar la suprafaţa materialităţii, indiferent de cât de subtilă ar fi aceasta, adică transformată în reţele neuronale invizibile. Reţelele neuronale invizibile sunt tot segmente de materialitate reduse la milionimi de microni.... Este răspunsul pe care-l dă şcoala de neurologie, neuroştiinţe şi psychiatrie japoneză la modul în care şcoala de psihiatrie occidentală, de exemplu, tratează maladiile şi accidentele de parcurs de viaţă care-i ating pacienţii. Exemplu bazic: un medic psihiatru japonez n-ar indica decât în caz de forţă majoră Alprazolam unui anxios.
@Stefan H. Toate lucrurile pe care le spui se gasesc si in carti.N-ai trait nimic in Japonia?
@Anonym: mie mi se pare ca comentatorul Stefan H a vorbit despre asta chiar la inceput, iar restul sunt ganduri personale legate de acea experienta autentic impresionanta pt el.
Aş fi încântat dacă mi-ai indica… cu PRECIZIE cartea sau cărţile… care dezvoltă riguros impresiile despre interioritatea japoneză şi spaţiul occidental pe care le-am aşternut în cuvinte. Rudolph Aspirant are dreptate…. În Japonia am trăit 6 luni… Însă a defini până la capăt ceea ce am trăit mental, spiritual şi, în realitate, uman în Japonia, în afara experienţei de cercetare în neuroştiinţe, ar fi din partea mea o reacţie nemăsurată şi orgolioasă. Este o experienţă care se defineşte… doar superficial… de-a lungul unei cărţi, poate. Sunt stări, personale, înainte de toate. Descoperiri de noi sensuri de senzaţii străine mie până atunci şi, mai întâi, dobândirea conştiinţei că nu voi putea fi niciodată capabil să definesc profunzimile unei experienţe. În fapt, ce este o experienţă… în afară de obţinerea conştiinţei parcurgerii unui drum de la A la B. Şi, de altfel, ce-ar putea să-ţi atragă atenţia dintre cele pe care le-am trăit în Japonia ? Ele se găsesc şi în cărţi ! Nu-i aşa ? N-am trăit nimic din cele pe care alţi occidentali să nu le fi trăit în Japonia şi care să nu fi fost, apoi, consemnate în cărţi. Rari sunt însă cei care, trăind acolo, să fi avut capacitatea de a spune în cuvinte ceea ce nu se poate exprima decât în trăire. Eu nu am pretenţia de a spune că posed această capacitate, aşa că rămân încă, aidoma multora dintre noi, la suprafaţă.
Send en kommentar